Skip to main content
Internet Archive's 25th Anniversary Logo

Full text of "Fericitul Ilie vazatorul de Dumnezeu, Opere complete, vol. 8"

See other formats


Scrierile complete ale 

Fericitului Ilie văzătorul de 
Dumnezeu 

şi viaţa sa, 

comentate 

de către 
ucenicul şi fiul său întru Domnul, 
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş 

Voi 8 
(al 6-lea caiet manuscriptic) 







Teologie pentru azi 

Bucureşti 
2011 ' 



Al şaselea caiet manuscriptic 1 




Caietul al 6-lea e ultimul caiet al Fericitului Ilie, pe care ni 1-a 
dăruit şi este cel mai voluminos, la nivelul informaţiei, dintre ele. 
El nu poartă însă niciun titlu. E un caiet îmbrăcat în copertă neagră, 
care costa 10 lei la momentul cumpărării lui. 



în practica rugăciunii mistice am pornit bazându- 
mă pe câteva indicaţii date de către alţii. 

însă, în primul rând, m-am bazat pe două principii: 
pe dragostea şi pe aspiraţia! atracţia mea către cer, 
fiindcă aveam credinţa/ încredinţarea clară, ca lumina 
zilei, că Dumnezeu există şi poate realiza orice. 

Din punct de vedere ştiinţific ştiam doar atât: că 
energiile în circuit închis îşi măresc potentele şi nu se 
pierd. Şi aşa a fost! 

Rugăciunea făcută în semnul crucii, din care au 
reieşit două cercuri de lumină, care se întretăiau, a făcut 
ca cele două cercuri să devină, cu timpul, o sferă. Au 
apărut apoi bolţile cereşti. Apoi toate formele posibile şi 
imposibile pentru mintea omenească. 

Acestea toate au izvorât din inimă, din infinit. Ele 
se multiplicau la infinit în infinite spaţii, culori, miresme 
şi senzaţii, până la contopirea lor cu infinitul. 

Un lucru mi-a devenit cert: faptul că în ritmul 
respiraţiei, al fluxului şi al refluxului spiritual se 
desfăşura întreaga creaţie dumnezeiască al cărei izvor nu 
putea să fie spiritul meu mărginit. 

Am înţeles aşadar, că acestea puteau să izvorască 
numai din Spiritul etern, din Dumnezeu. 

Tot ce trăiam era în afara clipei, a timpului. 
Universul spiritual pe care îl vedeam existând se 
desfăşura între trecut şi viitor, ca o existenţă plenară iar 
eu îl priveam adâncindu-mă în el. 

Ochiul meu, spiritul meu îl cuprindea precum 
cuprinzi spaţiul cu ochii, galaxiile sau cosmosul mare. 



[Urmează o pagină goală... şi apoi 2 pagini şi-un sfert sunt 
scrise cu o carioca de culoare verde.] 



2 Deasupra acestui text, pe prima pagină a caietului, cu pix de 
culoare roşie scrie copiat şi apare X-ul, care indică faptul că acest 
fragment era publicabil în viziunea sa. 



[26 aprilie 1970] 



Dacă Dumnezeu va vrea, atunci când voi trece din 
lumea aceasta, în veşnicie, mă voi întoarce la locaşul 
Sfintei Vineri şi la cel al Sfântului Haralambie, templele 
Domnului meu, pe care le iubesc. 

Şi le voi sluji cu forţă şi cutremur, după cum nu s-a 
văzut în viaţa mea, ca să se zguduie şi să se trezească 
urmaşii şi urmaşii urmaşilor noştri 4 . 



Al Sfintei Preacuvioase Parascheva de la Turnu Măgurele, unde 
Fericitul Ilie a mers în ultimii ani şi unde a fost prohodit. Celălalt 
locaş, al Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie, e catedrala oraşului, 
care are acest hram. 

4 Această dorinţă cutremurătoare este expresia sfinţeniei şi a 
îndrăznelii sale celei mari către Domnul. Cu alte cuvinte, dacă 
Domnul îmi va da ca să fiu printre Sfinţii Săi, atunci voi veni şi voi 
ajuta pe cei care se roagă în Bisericile acestea, unde eu m-am rugat 
şi pe care le-am iubit. 



înfloreau oamenii ca florile câmpiei şi ale 
livezilor... Şi a bătut vântul în faţa Domnului. Şi florile 
cele multe s-au scuturat şi multe au căzut fără rod. 

Şi a bătut vântul mai puternic şi au căzut şi florile 
şi fructele crude. 

Şi furtună şi fulgere şi trăsnete au năpădit şi 
fructele în pârg cât şi pe cele coapte şi au căzut ca şi 
vitejii în lupte. 

Şi o vreme nu s-a mai văzut nimic. Cerul şi 
pământul erau una în marea învolburare a tăcerii. 

Şi a fost linişte apoi. Vremea vitejilor şi a luptei 
trecuse. Aşa a fost! 

Florile s-au scuturat, roadele şi crengile s-au rupt şi 
au căzut în furtună ca oştenii în luptă. Dar temeliile de 
viaţă au rămas. Fiindcă din rădăcinile adânc îngropate vor 
porni lăstarii noii vieţi. Aceştia vor porni în căutare de noi 
orizonturi. 

Aşa a fost! Oameni, ca flori plăcute în faţa lui 
Dumnezeu, s-au scuturat uşor. Iar oameni duri s-au făcut 
plăcuţi Celui de sus în aspra bătălie pentru biruinţa Lui. 

Dar cei mai de pe urmă, fără flori* şi fără glorii de 
fapte mari, cei umili şi tăcuţi, cei fără glas şi neauziţi, cei 
nevăzuţi ca şi adâncile temelii, au urmat un ritm profund 
al veşnicei respiraţii spirituale a lumilor. 

Loviţi sau neloviţi, nimic nu i-a scos din statornicia 
ritmului duhovnicesc. 

Căci îi ei pulsa însuşi sângele şi viaţa cerurilor, din 
care lumile izvorăsc. 

O, cât de ameţitor! O, cât de violent, de intens 
izvorăsc! 



Un text însemnat cu X roşu, deci un text socotit publicabil. 



6 



Pe 6 Tine Te laud, 

Duh umblător 

în minţi, în fapte,-n făpturi. 

Şi mai mult decât toate 

eşti. . .puterea şi dragostea 

prin care ne recunoaştem, 

ne-mbrăţişăm 

ca să făptuim, 

să slăvim, 

să cântăm!... 

Horirea şi hora 
e roata 

de care suntem rotiţi, 
plătind-o cu moarte 
ne naştem şi 
pururi urcăm... 

Iar norii şi sferele 
aud... 

Sinteticul mod*: 
atomii şi stelele... 



Alt text publicabil în intenţia autorului. Acesta e un text 



parabolico-profetic. 



Cupa 



Tu, cupa mea 

prin care beau seninul. 

Tu, care te reverşi 
în veşnicie... 

Sorbi-te-voi... 
Tu să fii tot mai vie, 
pe-aici, pe pământ, 
când fi- voi iar doar gând 
tu să te porţi făclie. 

Sufăr în gând de cer, 
în zămislitul lut 
cristalizând în ger. 



8 



[7 octombrie 1970 7 ] 



Spre tine mă întorc, viaţă care n-ai fost. Bate-n 
inima mea pustiul şi norii vieţii stau să pice cu grindină 
de ploi. 

Să spele. . .să ne spele de tot ce-afostl 

Când visele vieţii sunt pierdute, către ce firimituri 
ale irosirii fluxului vital să te întorci?!... Să-ţi legi gândul, 
simţirea şi ţelul, de ce lucruri anume? De care surcele?!... 

Mereu avânturile ni se taie din faşă, mugurii ne 
sunt rupţi. Dar etern, dintru început, speranţele se vor 
lumină şi lecturi existenţiale şi cârlige cereşti. Prăbuşiri 
zodiacale şi erupţii ale nimicirii. Voinţa şi forţa ne sunt 
înăbuşite. 

înnoptate privegheri în care ni se scurge vlaga 
duhului în fărâmiţări terestre. Duh pulverizat în 
făptură... 

Cum să te mai aduni? ! De ce să te mai aduni, când 
n-ai putut să te întorci, ca o undă în marea cristalină, din 
cauza oglinzilor întunecatului abis? 

Şi eu voi trece şi am trecut de mult, căci viaţa mea 
şi-a veacului pentru care m-am născut a trecut. Această 
viaţă o trec mai departe acelor, care ne vor urma pe 
drumul acesta scurt şi greu şi atât de îndepărtat. . . 

Iar acum mă întorc cu privirea, cu mâinile şi trupul 

Q 

greu, spre surlele veşnicii. Căci sol al ei eram şi am uitat 
sunarea. Am uitat să sun. 

Şi va fi în curând prea târziu, când viaţa mă va 
chema să sun pentru ea. . .fiindcă timpul ei va fi trecut. 

îndurare nu se va mai găsi. Surlele vor trebui să-şi 
sune îndelung neîndurarea îndurărilor. 

Cum are urechi de auzit, să audă! Căci trâmbiţele 
veşniciei nu au un cântec clar pentru minţile şi inimile 
tuturor. 

Aţi vrut sau aţi făcut vrerea voastră sau vrerea 
altuia sau a altora? Atunci aşa aţi trecut şi cu acestea aţi 
rămas. 

Unde sunt faptele voastre? Cu cine sunt făcute 
ele?! Cu cine aţifost?\ Cu cine rămăneţi?\\\... 



7 Text însemnat cu X albastru, un text bun de păstrat... dar nu şi 
publicabil. Un alt text parabolico-profetic. 

8 Cantatele veşnicii. 



Nici eu n-am fost mai bun, nici mai rău decât voi. 

Dar Domnul meu mi-a frânt mereu cărarea spre 
neant şi m-a îndreptat în pustiu şi m-a lăsat să plâng 
acolo.. .până când abisul / harul de foc mă va răpi la cer, 
aşa cum am mai fost şi cum voi mai fi 9 . 

O... cerul meu se întunecă din cauza focului 
mocnit, care mă chinuie şi mă sufocai 

Curând vor izbucni flăcările şi ceruri noi la fiecare 
flamură de gând. La fiecare zvâcnire a inimii vor tresaltă 
în orizonturi şi apusuri de nestemate creaţii. 



Se vede din nou încrederea sa nestrămutată în faptul că Domnul 
îi va da din nou să vadă lumina dumnezeiască şi că va fi cu El 
pentru veşnicie. 



10 



Mi-e inima goală, 
puhoiul avid 
de verde molid, 
de stânca abstractă. 

Afar', cruci şi răscoală 
în mâlul perfid, 
ocoluri se-nchid 
pe linia dreaptă... 



11 



Revoltă 



xio 



1 



Acestui cer i-am vrut adâncul 
Şi care vânturi nu m-au supt; 
M-am revărsat pe tot pământul 
Şi umbrele îmi spun că suntl... 



Lumina mea ce se scufundă 
Nu şi-a găsit destul abis.. . 
Şi i-a rămas, şi-o să-i rămână 
Mereu un cer, mai sus, deschis. 



în carnea mea rămână golul, 
Inima, gând... se fac de plumb, 
Ecuatorul simte polul, 
întunecimi mă vor tăcând 



11 



Plin de explozii siderale. . . 
în viaţa lumii putrezesc, 
Pe-al morţii vuiet, din spirale 
De galaxii. . .mă rezidesc] 



10 Deasupra titlului e scris: cer dacic*. Poemul e bifat cu un X de 
culoare roşie. 

11 Acest vers are trei variante. Celelalte două: Pigmei atroci mă vor 
tăcând. . .şi: Duşmanii mei mă vor tăcând. . . 

12 Numai aceste prime patru strofe sunt numerotate în M, însă 
poemul nu se termină aici, ci înglobează încă alte patru strofe, a 
cincia strofă a poemului având o variantă integrală. De aceea vom 
numerota şi celelalte strofe pentru ca să păstrăm ideea până la 
capăt. 



12 



Eu, fiul, pururea în Fiul, 
Celui ce este-n ceruri Tată, 
Celor ce-mi cresc în duh pustiul 
Le dau o inimă curată. 

[varianta integrală a strofei a 5-a] 



Eu, doliul* cerului. . .Pustiul, 
De veacuri spulberat în cale, 
Nu mă opreşte să fiu fiul 
Luminii peste lumini* ovale. 



Stele pe ceruri să rămână, 
Peste neant curgând şuvoi, 
Din răni adânci, frunte şi mână, 
Sânge în viaţa de apoi. . . 



Din fulgere oglinzi, oglindă, 
Lumini în candelabre pure, 
Oceane şi furtuni s-aprindă, 
Oglinzi, oglinzi, oglinzi, oglindăl 



8 



Prea vie, veşnică să fie 
Spre cântare celor vii 
Rotind, rotiri în veşnicie. . . 
...O, Făt-Frumos!...0, apă vie!... 



13 



La moartea unui verişor 



Din toate-ai fost... 
te-ai reîntors în toate! 

Spre soare mergi 

şi ai rămas în soare, 

în ceţuri, neguri şi ninsoare 

şi în lumină şi izvoare. 

Şi-acum. . .iar liberi. . .iar copii, 
cum am mai fost, 
'nainte de-a călca prin vremuri, 
prin lumea cu-ale ei coclauri. . . 
[bălăuriri* 13 s-au limpezit] 14 



13 



Nu ştim ce înseamnă acest cuvânt. A vrut să scrie oare: valurile 



s-au limpeziţi 

14 Versul ultin 

pe când tot restul poemului e scris cu pix de culoare albastră. 



14 Versul ultim este posterior creării poemului. El e scris cu stiloul, 



14 



Aripi, 

un timp avut, 

ce trece... vine... 

Imense, peste spaţii vii. . . 
Aşa se desfăşura eterna zare. 

Aripi!... 

...S-aud venind 15 , 

venind'napoi, 

în noaptea golului din noi, 

antimaterie absorbită. 

L-am absorbit, 
m-am dezrobit... 

Şi sorii toţi 
şi galaxii 
s-au prăbuşit? ! 

Nu s-au zbătut 
şi n-au clipit, 
şi-au aţipit... 



O, Soare, Tu, 

crescut în mine, 

pe fruntea mea ai răsărit. . . 

Văd ceruri noi, 
pe limpezi nori, 
culori ce cântă, spaţii despletind. 

...Şi stând pe loc 
văd orizonturi noi, suind, 
văd veşnicul venind, 
chipul omului de-argint. 



15 



V primă: gonind. 



A doua variantă a versului: de golul negru absorbită. 



15 



Şi. . .Fiul Omului - argint 
pe focul aurului STÂND. 



16 



El... 

Sfântul farmec .. . 

El, 

Viul farmec, 

Care vine 

1 7 

lucind din sânul ochilor 
şi din purtarea umbrelor, 
din trupul spelb al anilor, 
vânează-n braţe 
scânteietoarele adâncuri] 



17 Am folosit a doua variantă a versului. Prima era: Privind din 
sânul ochilor. 



17 



Ce 18 este duhul omului 1 ?. ..O cuprindere, un cuprins 
fără timp şi fără spaţiu, care răzbeşte în spaţiul material şi 
în timp... şi pe care duhul nostru le înregistrează. Numai 
el e conştient de existenţa materiei şi a creaţiei. 

Ce este duhul nostru în veşnicie 1 ? O pulsaţie în afara 
timpului, care vibrează, care se dilată şi se contractă pe 
potriva mărimii pe care şi-a câştigat-o în lumea materială, 
temporală. 

Tu, puls al inimii cereşti, 
în care, ce creezi, tu eşti. . . 
Tu, cel străpuns şi cel cuprins, 
în care lucrurile-au sens; 
ce nimbul limpezimii-ntinzi 
şi roiul norilor, oglinzi. . . 

Şi-n spaţiul sfeşnic - drumul tău e 
m-aud crescând din Dumnezeu!... 

Cum cresc în El, El creşte-n mine, 
izvor, argint, aur, iubire, 
lumină, pace. . .şi iar lumină 
coboară-n lut... şi lutul Ţi se-nchină!... 



u 



Deasupra acestui text Fericitul Ilie a scris: De aici, da... socotind 



acest text publicabil. 



18 



[24-25 iunie 1971] 



Rugăciune 



Dumnezeul meu, pe cei ce Te-au slăvit din inimă şi 
vroiau, cu fapta, să îşi înalţe inima către Tine; pe cei ce 
Ţie Ţi se încredinţau şi ai Tăi vroiau să fie, pe aceştia i-ai 
încercat şi i-ai lovit şi i-ai biciuit şi i-ai mustrat şi 
pedepsit cu chinuri şi moarte, pentru faptele lor şi vrerile 
lor care nu erau credincioase şi prin care nu Te slăveau 
aşa cum doreai Tu. 

Căci Tu nu doreai faţa lor, ci adâncul lor să fie spre 
Tine. Şi când ai voit aceasta mulţi s-au lepădat de Tine şi 
de Tine s-au îndepărtat. 

Numai cei ce Te-au iubit cu adevărat, în adâncurile 
inimii lor, Te-au văzut pe Tine, Iisuse, Dumnezeule, în 
toată slava Ta. 

Dar ce s-a întâmplat cu cei ce Te urau şi Te 
blestemau şi Te izgoneau din Casa Ta? I-ai îndurat şi cu 
blândeţe de Tată i-ai îndrumat pe căile cele bune. 

Şi pe când buzele lor încă Te bârfeau şi nu Te 
recunoşteau, faptele lor Te clădeau şi Te slăveau în lume. 

Pe aceştia i-ai ajutat ca pe nişte/?/ risipitori, care se 
întorceau la Tine şi care veneau orbecăind prin lumină. 

Şi pentru ei ai înjunghiat viţelul cel gras. Şi de 
bucuria Ta şi a lor, pentru atunci când se vor întoarce 
definitiv şi total la Tine, eu, fiul Tău, care a stat mereu 
lângă Tine, trebuie să mă pregătesc, pentru ca bucuria lor 
şi a Ta s-o pot împărtăşi şi eu, să fie şi a mea.. . 

O, dar pe care nu pot să-1 uit! 

Nu pot să uit chipul duhurilor care alergau spre 
Tine şi care asaltau, cu puteri omeneşti, împărăţia Ta şi 
care, mai apoi, s-au rătăcit şi au pierit în încercările 
diavoleşti. Ei Te-au pierdut pe Tine... 

O, dar mare e taina iubirii şi a îndurării Talei... 

Şi eu cred şi Te iubesc mai mult şi sporesc în iubire 
către Tine, rugându-mă, plângând pentru mântuirea celor 
ce-au vrut să Te iubească, să Te slujească, să Te 
slăvească dar n-au ştiut cum şi Te-au pierdut şi s-au 
pierdut, ei, copiii Tăi!... 



Adună-i, Doamne, pe cei buni şi pe cei răi şi 
îndreaptă-i! Şi mă iartă, Doamne, dacă greşesc rugându- 
Te pentru mântuirea celor care au murit departe de Tine, 
în întunericul păcatelor de moarte!... Amin! 



19 



20 



[23 octombrie 1971] 



Mi-e sufletul tomnatic, 
pribeag şi singuratic, 
ca frunzele în vânt 
iubite de pământ, 
în toamna strecurată, 
când sângele mă cată, 
lumină nestrigată*: 
Pe unde eşti să-mi cănţill. 



21 



[19 decembrie 1971] 
In ţara mea 



Ce moarte-i asta 
într-o stea 
sub cer albastru? 
Sau... nu e eaV. 

Ai ochi senini, 
senin şi gândul 
de nori şi galaxii, 
flămândul! 

Rotire-n cer, 
clipotul 19 apei, 
surâd în ger 
sub visul pleoapei. 

Salut murire, 
zvon de stea, 
iubire-n vid, 
iubirea mea. . . 

Tu...floare-apui 
de rod... Pământ 
în glasuri sui 
lumini şi cânt... 

Mireasmă-n gol 
de viscol ger, 
spiral, ocol, 
tu, ţara mea. 

Pribeag a fost 
surâsul tău 
azi îţi dă rost 
destinul greu 20 . 

19 O formă contrasă: clipocitul apei. 

Ultimele două strofe au fost scrise cu creionul şi într-o altă 
perioadă, pentru că întregul poem a fost scris cu stiloul. A fost 
corectat de două ori acest poem: odată cu pix de culoare roşie şi 
altă dată cu creion chimic. 



22 



91 

De-ar creşte alţii mai avizi 
şi de lumină şi de stele. . . 
tu, golule, să te deschizi 
sorbind nuntirile-n inele. 

Să nu te-atingi, singurătate, 

cu spaima viselor gălbui, 

nici de duh şi nici de trupul ce se zbate 

între ce-a fost, ce e şi nu-i\ 

Căci ne simţim pe-ntinsul lumii 
nu ca odraslele oricui. . . 
Plecăm, ca-n vis, din straiul humii 
spre primăvara Soarelui. 



21 în stânga paginii, sus, autorul a scris cu creionul: da... semn că e 
un text publicabil. 



23 



Trecând peste anumite limite materia încetează de 
a mai avea caracteristicile pe care le are şi devine esenţă. 

însuşirea a ceea ce este esenţial aparţine 
nonmateriei, nonexistenţei reale. 

Caracteristicile materiei sunt atât de contradictorii 
încât unele le neagă pe altele şi, cu toate acestea, o fac să 
existe în acelaşi loc. 

Materia are unitate. Insă atunci când se depăşesc 
limitele ei materia nu mai e determinată ci devine o 
esenţă determinată în mod nelimitat. Ea devine atunci 
determinată doar prin aceea că are însuşiri fără cauze 
exterioare. 

Neantul este o existenţă. El neagă materia dar nu 
este negaţie lui însuşi, ci îndeplineşte condiţia nefiindului, 
fiind în sine unic şi infinit. Singura lui posibilitate de 
existenţă este în aceste condiţii. 

Negaţia pe linie micro şi macrocosmică se 
întâlneşte în cercul existenţei şi nu în non-existenţă, 
desăvârşindu-se sferic, pulsatoriu. 

Punctul interior non-existent spaţial şi temporal 
pulsează ritmic şi suportă aritmia în spaţiu şi timp şi 
condiţii materiale (integrări şi dezintegrări) pe care apoi 
le îneacă, le neagă în infinitul exterior (macro) al non- 
existenţei. 



24 



Ca indivizi îi iubesc 22 . Ca naţiune şi idealuri 
naţionale îi urăsc, pentru că iau chipul înşelătorului şi 
cotropitorului. 

Dacă în individ văd avântul descătuşării 
revoluţionare, tinereţea fluxului vital, în schimb, în 
idealurile lor văd distorsionarea, deformarea grandioasă 
şi grandilocventă a dezechilibrului. 



22 O referinţă rară... cu adresă la regimul comunist. Fericitul Ilie 
refuza să vorbească despre comunism, despre torturile din 
închisoare... despre supliciul dictaturii. Considera că trebuie să 
vorbească cu mine despre cum se îndumnezeieşte omul, despre 
lucrurile pozitive . . .şi nu despre lucruri care să creeze resentimente. 



25 



Dumnezeu 



Cu raţiunea-n flăcări 
Pascal L-a cunoscut. . . 
Eu explorând neantul 
Striga-voi: L-am văzut!... 

E viu. . .Trăieşte-n veci, 
E Giganticul mister, 
Măreţele mâini reci 
Sunt trâmbiţe de ceri... 

Eu L-am văzut. . . El este ! . . . 
Sub zările de ceruri 
Culoarea-L înmieşte 
Trecând prin adevăruri. 

Când eu, aprins. . .mă sting 
Cenuşile mă-nving. . . 
El Se retrage-n Sine, 
Stă mai presus. . .şi-n mine. 



23 



23 



Un poem însemnat cu da. 



26 



Viaţă 

Dăruire, revărsare 
de dulceţi în farmec viu, 
frăgezimile-n născare, 
trilurile noastre-n chin. . . 

... Şi cum umblă a-ntrupare 
viiturile-n pustiu, 
îşi desfac pânzele-n zare; 
farmec alb în purpuriu!... 

Măreţiile ce vin 
se cunună* a norod. . . 
Totul e de cântec plin, 
omule, de zare rod! 



X24 



24 



Poem însemnat cu da. 



27 



Să nu rămână mute 
Sublimele volute! 

Ne risipim în vânt, 
Suflare şi pământ. . . 

Să auzim un pic 
Din marele nimic. 

Ci numai te-am văzut 
Şi cântec a-nceput. 

Tu, viu, clar, sublim, 
Pe Tine Te mărim! 



28 



[18 ianuarie 1972] 



25 



Sonetul luminii 



Că te-am iubit e singura mea vină.. . 
şi ura m-a rănit adânc, de sânger, 
până-n adânc, de-am izgonit lumina, 
pe-ai cinei nori ce zbuciumă un înger. 

Iar de-mi cutremur lava-n zarea lină, 
din trăsnete zvâcnite către cer, 
e pentru trupul ce-1 aştept să vină 
din foc albastru aţâţat în ger. 



Te-adulmec, clar de zare, înger. . . 
Te-adăpostesc reverberând 26 lumină 27 , 
şi flacără în bucuria nunţii pier ; 
„Din moartea mea văd omul nou - lumină!". 



25 



Ibidem. 



V: iradiind. 
27 Există în M un vers, cu două variante, care ar fi trebuit să fie al 
treilea din ultima strofă, dar la care Fericitul Ilie a renunţat, 
numerotând, după eliminarea lui, fiecare vers în parte, în ordine 
crescătoare. 

Prima variantă a versului exclus: „cristalizez să înfloresc în ger". A 
doua variantă a lui: „mă-nchin s-ajung cristal în ger". 

V iniţială a versului: Şi verde-n bucuria nunţii pier. 



29 



Câteodată dor m-aprinde 
lumea-ntreagă de-aş aprinde. 

Simt în mine începuturi, 
ce le-aş ninge peste scuturi, 
când în fulgere şi stele 
inelare-n neguri grele. . . 

Şi cu cât ajung mai mic, 
tot mai mare în nimic , 
mi-e şi gândul şi puterea, 
explodează-n zare vrerea! 



29 Poem din categoria celor publicabile, însemnat cu da. 
V a doua: pe nimic. 



30 



1. 1 

Din nimic suită lume. . . 
In nimic suflare, tu, 
rotitoare-n unde-n spume 
chipul tău o străbătu. 

Ca un zâmbet ce mă arde 
zarea lumii-mi dă ocol, 
noaptea vine să mă prade 
şi ce bine mi-e în gol! 

Vii izvoare-n văi aride 
mi se lăfăie-n pustiu, 
cu cât golul se deschide 
flăcările-mi râd mai viu. 

Puneţi-mi pe zâmbet zale, 
peste susur argintiu, 
umbre şi infernuri, bale. . . 
Glasu-mi sună tot mai viu!.. 

Chiot, chiu de nuntă mare 
într-a goarnelor strigare, 
din adâncuri peste vârfuri 
se adună-n nori şi cârduri. 



Ceruri noi. . .şi noi, sub îngeri, 
ne adăpostim în plângeri, 
căci în noi şi în pustie 
se ridică-n vijelie. 

Fiul omului cât cerul, 
Tatăl Sfânt în Adevărul 
Duhului peste pământ. . . 
Creşti iubire din mormânt! 



32 



31 



Poem publicabil, însemnat cu da. Paralel cu prima strofa apare o 



însemnare făcută cu creionul: P. A., pag. 22. 
V iniţială: Glasul meu rămâne viu!... 



31 



[19 ianuarie 1972] 



Spaimele se strâng şi-mi suflă 
în urechi, în suflet. . .gol, 
dar din inimă-mi răsuflă 
flăcări albe, nori, în stol. . . 

Spaţiul creşte şi se umflă, 
măreţii îmi dau ocol! 



32 



[21 ianuarie 1972] 



S-ajung, s-ajung pe roată. . . 
Să dau ocol odată 
pământului şi zării, 
neîmplântat cărării? 

Şi împlinind chemarea 
să mă cuprindă marea 
pe muntele neîntinării. 

O, soare, soare, soare, 
fărâmă într-o zare, 
cât îmi mai poţi purta 
cu foc inima ta, 
înmormântarea mea 
în alb hlamida ta. 

Când în cântec unda trece. . 
. . .Viaţa, dacă se petrece, 
aripa suie-n suiş... 
. . .Dac-o iei pieziş, pieptiş! 

Ce e teama?!... Dacă sui, 
Fruntea în curaj apui!... 



33 



[10 aprilie 1972] 



Doamne, noi Te-am iubit şi am greşit în iubirea 
noastră şi pentru asta ne-ai pedepsit, ca lumea să nu ne 
mai audă glasul, să nu ne mai vadă faţa. 

Alţii Te-au umilit şi Te prigonesc şi Tu le-ai 
îngăduit domnie pe pământ. Te prigonesc şi Tu le surâzi. 
Şi ei vor să ştergi chipul şi numele Tău din inima 
oamenilor. 

Şi oamenii ştiu cine sunt ei şi totuşi îi ascultă, şi-i 
laudă, şi de numele Tău se ruşinează; le e frică să-L 
mărturisească, din interes, din laşitate. 



34 



Cu aripi de stihii 



Numai un pas mai sus să fii 

prăbuşirii, 

să ştii, după glas, 

copacii în furtună. 

Munţii căzând în mări 
să-i auzi, 
galaxii în pustii, 
pierdute glasuri vii, 
care ţipă a cădere de frunze 
în tăcere. 

Melodia e totul: 
alunecătoare, târzie 
prin noi. 

Ce naşte sau moare 
să nu ne atingă 
pe noi, 

cei albaştri de puri 
în azur. 

Noi, 

care-n tăcere 
lucrăm ai ţării 
faguri de miere. 



33 



33 



Poem catalogat drept publicabil şi însemnat cu da. 



35 



Ea, legănată-n foc aprins 
Păşea cu el în joc de vis, 
Cu tot pământul rotitor, 
Coroană care-n* jurul lor. 

Şi i-am văzut cum s-au deschis, 
Ca fluturele peste-abis, 
Purtaţi de-al valurilor spor 
Peste seninul fără nor. 



36 



[16 septembrie 1972] 



Zdrobi-se-va şi carcera terestra A , 
Un zbor senin îmi va spori avântul, 
Când îmi va strânge inima pământul, 
Când mă va smulge cerul nou şi cântul. 



34 Strofa însemnată cu da. 



37 



Sună al frunzelor răsunet 
Şi din codru veşnic tunet, 
Şi s-adună şi s-aciuă 
Cerul zorilor de ziuă 
Ori în suflet ori înjur. 



38 



Timpul 



Imperturbabil şi silnic 
e timpul ce vâjâie-n noi. 

Timpul ce trupul ni-1 creşte, 
ca să aibă ce să ucidă. 

Cronos 35 care îşi sugrumă 
şi îşi înghite copiii! 

Timpul este... 
şi nu ne ajunge. 

Timpul care rodeşte 

şi pace, şi ură, revoltă şi chin. 

Timpul să piară! 
Sănu-1 mai aud!... 

Pe timpul zălud, 
fără zâmbet şi crud, 
nu vreau să-1 mai aud! 



35 



A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Cronos. 



39 



[13 august 1972] 36 



A. M. 



Pecetluiesc această ţară 
Cu inima şi chipul meu. 
în braţul meu e Dumnezeu 
Iar neamul acesta n-o săpiarăl 

In veci de veci lumină lumii 
Din glasul ei va răsări 
Şi de-o-nceta domnia humii 
In altă lume va-nflorii. 



36 Un poem scris cu carioca de culoare roşie şi însemnat cu da. 



40 



Cade frunză, 

frunza tace. 
. . .Viu, azurul se desface. . . 

Se aude 
frunza-n frunză. . . 

Limpede şi purpurie 
numai mie, 

lumea sorilor 
râde norilor 
argintii. 

Cuvânt sfânt 
pe pământ! 



41 



- Gură de nori se deschide - 

- „Cărarea de-aici te închide, 
Nor întins de săgeţi, 
Deschide-mi cărarea spre Geţi!". 



37 Strofa însemnată cu P. A. şi apoi cu da. 



Se pune problema salvării, a mântuirii ei. Se va 
mântui? Cred că da. Entităţile pure dizolvate în ea şi 
astfel unite cu ea o vor salva în ziua când goarna va 
chema. 



42 



43 



Dumnezeu 

Dumnezeu a apărut în microcosmos. 

Mitologii - Eminescu - „punctul acela de mişcare, 
mult mai mic ca boaba neghinei*" - ştiinţa - atomul. 

Dumnezeu S-a descoperit lumii şi creaţiei în 
cosmos - chip de om luând - creştinism. 

Dumnezeu va domni în macrocosm şi 
microcosmos. 

Pe norii cerului va veni şi va domni. 

Norii cerului -formaţiuni cereşti în care galaxiile 
şi supergalaxiile sunt molecule. 



44 



[26 august 1973 38 ] 



Abia acum înţeleg sensul viziunilor de acum mai 
bine de 10 ani. Adică cele despre îngeri, despre formele 
spirituale ale lui Dumnezeu, care apăreau* şi dispăreau, 
despre sacrificiul suprem, despre fiarele (formele) cenuşii 
ale omenirii în devenire. 

E vorba despre Biserică, care încearcă să existe cu 
preţul integrării capitulante în lume. 

Deci, indiferent dacă e creştină sau nu societatea 
are substanţa sau esenţa ei formată din sacrificiile 
creştine. Societatea va împrumuta, ca orientare şi 
evoluţie, un sens creştin, care îi zace în temelii. 



' 8 Un pasaj însemnat cu cruce roşie. 



45 



Şi uriaşul plâns m-apasă!... 
. . .Ce-ai căutat printre pigmeii 
De norii negrii prins în plasă 
cresc fulgerele-n ochii mei 
şi mă înjunghie greu gând. . . 
De ce-ai pierdut măreţul pas? 
Unde ai fost? Ce ai rămas? 
De ce-ai trăit, când mori. .. tăcând? I 

Tu nu umblai după imagini, 
ci tu creşteai înflori de nori, 
fiorii tăi erau comori 
pe rânduitele paragini. 

Porneşte, te ridică iar, 
cu fruntea-n nori, inima pară! 
în noaptea care stă să pice 
trăsnetul lumea s-o despice. 



39 



Poemul e însemnat cu un X de culoare roşie. 



46 



De-ntunecatul, greu parfum, 
De al minciunii falnic drum, 
Tristeţea mea-n durere creşte. 
întunecat şi greu parfum 40 . 



40 Ultimul vers a fost tăiat de către autor în M. 



47 



Ne-ai îmbrăcat în glasuri răpitoare , 
întru argint de aur şi de soare 
şi din lumina geniului veşmânt 
mi-ai arătat ce sunt. 

Din aurul sorbit în aburiri 
al fulgerelor drum ne aşternu, 
simţirile în straturi noi, subţiri 
şi gândul în făptură se văzu. 

In luminoase zori şi înserare, 
să ne-ntrebăm într-una în lumină, 
ce scânteiere ne tot cheamă-n zare 
şi ce tot aşteptăm să vinăl 

Făptură, tu, lumină în lumină, 
te-am petrecut în haos şi-nmurgire, 
acum te-arăţi, din flăcări, peste fire, 
'n nemărgire, veşnică virgină! 42 



41 



Poem însemnat cu da. 

A doua variantă a versului: 'n nemărginire, veşnică, deplină. 



48 



[7 decembrie 1972] 



Şi moartea-mi dă ocol albastru 
Pentru azurul pricăjit*. 

Patria mea, lumină în lumină, 
Făptura ta de-a pururi să-mi lumine 
(Făptură, tu, prea veşnică virgină) 
Te-am petrecut din haos şi-nmurgire 
Şi-acum te-arăţi sorind nemărginire, 
Patria mea, lumină în lumină! 

Te-nconjori cu brâu de flacără. 
Fecioară, creşti şi te alinţi, plimbând 
Cosiţele de aur şi de foc 
Şi braţul meu te modelează-n gând. 



49 



R.[adu] G.[yr] 43 



Atât cât inima ta cântă.. . 

Ce-ţi pasă umărul înfrânt! 

Ce-ţi pasă-un braţ şi-o spadă frântă, 

Când te ridici cu-un steag mai sfânt? ! 



43 



A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Gyr. 



50 



[1973 44 ] 



Biruinţa iubirii - biruinţa lui Dumnezeu 



în această epocă de respingere a conceptului 
Dumnezeirii se răspândeşte, totuşi, se extinde, se 
adânceşte sentimentul iubirii, cu toate determinantele lui. 

De aici se va naşte, sine qua non , 
problematizarea, întrebarea. Deci un alt aspect al 
adâncirii. 

Această problematizare va intensifica, va subtiliza, 
va înălţa sentimentul dragostei la unele individualităţi, 
precum îl va coborî şi dizolva la altele. 

De aici se vor naşte diverse contradicţii .. .Insă, în 
cele din urmă, ceea ce e superior va învinge, adică va 
învinge iubirea profundă, esenţială, diafană, universală, 
cea care este ambianţa Divinităţii. 

Astfel, Dumnezeirea se va face din ce în ce mai 
sesizabilă, mai perceptibilă, mai apropiată de noi. Ea Se 
va revela sub alte forme noi, mai proaspete, mai 
accesibile lumii care va veni. 

Căci eu nu mai văd o reîncreştinare şi o biruinţă a 
dragostei creştine cu forţa şi cu intervenţii din afară. 

Numai prin forţa interioară a spiritului nostru, în 
care lucrează harul dumnezeiesc, se va petrece acest 
lucru. 

Dumnezeu va veni din lăuntrul nostru în afara 
noastră. 

Şi [creştinismul] va fi mai puternic, vom trăi o 
nouă înflorire a dragostei, a creştinismului, cu toate 
idealurile lui recrudescentizate, reactivate şi împlinitoare 
ale golurilor noastre. 

Se va produce o reactualizare şi reînflorire a 
plinurilor şi a crescenţelor noastre. 



44 Text însemnat cu da. 



45 în latină: fără de care nu se poate. Aici însă e folosit cu sensul: 
fără doar şi poate. 



51 



Limbă şi Literatură, nr. 4, 1972. Nicoară 
Potcoavă 46 al lui Mihail Sadoveanu 47 . 

„Nu s-a găsit nimeni ca să ne spuie cum s-au 
petrecut toate". Reacţie la moarta feciorilor. Tatăl şi 
mama răcnesc la aflarea spectacolului muririi, ca alinare 
pentru durerea pierderii. 

Dacă spiritul se alină prin spectacol. Spectacolul e 
mai presus de durere, de viaţă şi de moarte. Spiritul se 
regăseşte în spectacol ca întreţinere a liniei de forţă, a. 
acţiunilor şi a împrejurărilor. That's what 48 . . . 



46 A se vedea: 

http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicoar%C4%83_Potcoav%C4%83_% 
28roman%29. 

47 Textul e scris cu creionul, în comparaţie cu textul de dinainte şi 
de după acesta, care, în M, sunt scrise cu stiloul. 

în engleză: Aceasta este ceea ce... 



52 



49 



Satiatus 



De-mplinirea florilor din glastre, 
de ghirlandele şi vorbele de bâlci, 
azi, sătul... spre stelele albastre 
sui iubire, floare de pe stânci! 

Tot mai limpede, mai fragedă de geruri 
te desprinzi, ca să te prinzi informe, 
nevăzute, dar văzute-n ceruri, 
de-mplinire a artelor diforme 50 . 



în latină: satisfăcut/mulţumit. 
50 împlinirea pe care ţi-o aduc vederile dumnezeieşti depăşeşte cu 
mult arta deformată a contemporaneităţii. 



53 



[23 aprilie 1973] 51 



Rotunjimea, frumuseţea 
undelor de mărgărint, 
izvor limpede-n tristeţea 
curgerilor de argint. 

Peste aurul de veacuri 
se desfâCQ-n freamăt cald, 
nufăr în albastre lacuri, 
în de zboruri un lin fald. 



51 Poemul următor este însemnat cu X de culoare roşie şi cu da. 



54 



[2 iunie 1973] 



Mutată-n cer... 

de mine mă despart, 

acum voi scrie nemuritoarea carte, 

a viselor ascunse şi rebele 

pe liniştea tâlcuitoarelor inele. 



55 



[10 iunie 1974] 



Oglinda frumuseţii 
din 'nalturi şi adânc, 
ţi-am dat cununa vieţii 
să-mi fii copil şi cânt. 



56 



a -co 



Acele chipuri nelumeşti 
şi scânteind de frumuseţe, 
putea- vor oare să ne-nveţe 
sublimul căilor cereşti? 

Inima vorbei ce se-avântă 

cu aripile dând de cer, 

cu duhul pâlpâind în ger, 

ce-n trup de patimi se frământă? ! 



32 Poem însemnat cu da. 



57 



[18 octombrie 1973] 
Trezire 53 



Rănit şi fulgerat şi frânt 
în trup şi suflet pe pământ 
Şi despicat de vânturi reci 
Tu, umbră şi lumină treci. 

. . .Uitasem cine şi ce suntl 
în vuietul de frunze-n vânt; 
Mă strecuram pe vii cărări 
Şi vă lăsam pustii. . .visări!... 

Treziţi- vă din răni adânci, 
Din falii, vaduri, de sub stânci, 
Guri astupate de cenuşă! 

Cămară fără ochi şi uşă, 
Sfărâmă-te ţăndări, te aprinde, 
Călătoreşte-te-n colinde! 



53 



Titlul poemului a fost pus la corectare, după ceva vreme şi este 
scris cu pix de culoare roşie, în timp ce întregul corp al poeziei e 
scris cu stiloul. Poemul e însemnat cu un X de culoare roşie. 



58 



[5 septembrie 1973] 



Voi n- aveţi chiuire 
şi n-aveţi altare 
şi n-aveţi cântare. . . 

Avem noi, ce n-aveţi voi? 
Al veşniciei altoi... 

Cuţitul ce taie 
desparte viaţa, 
gunoaiele... 



59 



In întreţinerea de viscol, 
Care urcă senin spre cer 
Inviau neamurile în Unul. 

Fiorul* viu ce nu-i mister 
Ci viaţa lumii întru El. 



60 



[6 septembrie 1973] 54 



Voi cei ce vreţi 
Să ştiţi şi să pătrundeţi, 
Ce este dincolo de zare; 
Ochi şi urechi să fiţi!... 

Perpetua'ntrupare, 
Ea cântă, ea aparel... 

Şi-atunci, în tristă undă, 
în care veacul bate, 
Veţi auzi cum curg 
Eternităţi voalate, 
Şi lutul, nur şi-amurg* 
Şi sufletul vi-l sug. 



54 



Poem însemnat cu da. 



61 



Eu am pătruns, eu am văzut 
ce-i zarea ... Şi mai mult: 
am auzit-o dintre vii, 
culoarea-naltă-a curgerii. 

Parfumul apelor, tumult 
de adieri. . .neîntrerupt. 
Luaţi-mă pe crezământ: 
Am fost în ceruri, pe pământ! 56 

Rămas-am să plătesc 'nainte 
ofranda cerurilor sfinte 
şi ce-am văzut, nu-i drept să spun, 
căci pentru cei ce sunt aieve 
ar fi doar vorbe de nebun, 
neînţelegeri şi gâlceava. 

Că ce-i cuvântul faţă 
de mărirea veşnică ce e 
roire-n pururea-nnoire, 
viscol de fulgere-n ivire? ! . . . 



Şi norii, nimbii nevăzuţi, 
prin care fragezi şi desculţi, 
trandafirii, în cete line, 
trec îngerii cu sânuri pline 
de bucurie şi mister, 
de dorul Tatălui din cer. 

Şi curg din aripe suspine 58 
lăsând în boabe de rubine 
neauzitele suspine, 
din plânsul aripilor-nalte, 
pentru fâpturile-ntrupate! 

Tu, măreţie, tu, prăpăd 59 
al firii mele de ce văd 



55 Poem însemnat cu X roşu şi cu da. 

Am fost în ceruri încă fiind pe pământ. 

A doua variantă: ofranda darurilor sfinte. 
58 Vers tăiat în M. 

>9 Am folosit a doua variantă a versului. Prima era: O, măreţie! O, 
prăpăd! 



62 



şi de ce aud şi simt şi pipăi!... 
...Ce strălucire! Ce risipă-i!... 



63 



[8 septembrie 1973] 



Treptele îngereşti 



1. Scaunele 

2. Heruvimii 

3. Serafimii 

4. Stăpânirile 

5. Puterile 

6. Domniile 

7. îngerii 

8. Arhanghelii 

A 

9. Incepătoriile 



60 



60 Sunt cele 9 cete îngereşti descrise de Sfântul Dionisie 
Areopagitul în Despre ierarhia cerească. 

A se vedea: Sfântul Dionisie Areopagitul, Opere complete şi 
Scoliile Sfântului Maxim Mărturisitorul, trad., introd. şi note de Pr. 
Dumitru Stăniloae, ed. îngrijită de Constanţa Costea, Ed. Paideia, 
Bucureşti, 1996, p. 23. 



64 



Loviţi şi biciuiţi 
cu amăgiri şi chinuri 
şi cu dogoarea crimei 
din umbră. . .mă pripiţi! 

Dar simt cum tot mai pur 
mi-e aerul din jur 
şi văd cum zorii vin 
cu dulci aripi de chin. 

înmuguresc şi cresc 
şi tot mai din adânc 
suspine-mi dau şi plâng! 

Fârtaţi 61 şi nefârtaţi, 
prin mine. . .în voi daţi 
şi mila mă cuprinde, 
că moartea mreje-ntinde. 

Căutătorii limpezi 
ai fecioriei, umezi, 
de zări nebiruite, 
stau ochii în ispite. 

Dar creşte bucuria 

şi rodul ei, tăria, 

ce sfâşie neamul 

să suie-n slavă ramul!... 

...Azur, azur, azur 

şi limpede, şi pur... 

. . .Nu vă temeţi de moarte, 

de chinurile coapte, 

de aşteptări, de timp, 

de-nnourat Olimp. 

Urcaţi! E greu urcuşul. . . 
Mai greu e coborâşul. . . 
. . .Luptaţi, nu ca să-nvingeţi, 
ci flamuri să întindeţi, 
de flăcări peste vise, 



61 



Fârtat = prieten, frate de cruce, tovarăş, ortac. 



65 



de pângăriţi ucise! 

Că viaţa - un răspas 62 - 
nu-ngăduie popas, 
pe urma altor vânturi. . . 
Ci flamură şi cânturi, 
ce se destramă-n soare: 
. . . Viu este cel ce moare! 

Şi răsărind pe struna 
arcuşului, furtună, 
e cutremurat pământul 
să ne asculte vântul, 
căci patria ne cheamă 
în viscol de aramă. 



62 



Viaţa este un răstimp, un spaţiu temporal scurt. 



66 



[28 noiembrie 1973] 



O, inteligenţă a îngerilor 
prin care Dumnezeu 
rostuieşte existenţa toată! 

Prin care plimbă stelele 

în cârduri şi rotiri, 

printre norii sihastri, 

albi şi negri, din nemărginirea 

fără oprire pe creste 

sau adâncuri de cer. . . 

O, cine a văzut sau trecut 
prin ninsoarea de stelei 

Dar viscolul marelui nevăzut, 
la început de vreme şi spaţiu, 
cine l-a păscut? 

Noi, cei mai mici 

prin văile vieţii născuţi, 

timpuriu sau târziu, 

ne bucurăm sau ne plângem 

de mirare, rotiri 

a celor mai apropiate stele, 

planete, umbre, lumini, 

anotimpuri, creşteri şi desfrunziri. 

E bucurie destulă 

şi în minusculele lucruri, 

dacă putem s-o extragem! 

. . .Nectarul 63 acesta 
pe zei 64 i-a hrănit, 
odată, nu demult, 
dar acum l-am uitat 
alergând după vise prin nori, 



63 Lumina dumnezeiască. 

64 



Cu sensul: pe Sfinţi, fiindcă a făcut analogie cu „nectarul zeilor" 
din mitologie. 
A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mitologia_greac%C4%83. 



67 



care ne copleşesc şi ne sug 
până rămânem pustii. 

Numai că, uneori, frenezia 

ne-aduce aminte de noi. 

. . . Şi-atunci, spulberând nebuneşte 

praful depus ca de veacuri, 

ne-auzim, ne recunoaştem 

şi ne cântăm trecutul 

ţesut în prezent, 

cu fir de amurg sau răsărit 

ori de azur curgător, 

de lumină pribeagă . . . 

Cântaţi, ca să răsune 
de nuntă în strune, 
în lumea întreagă. . . 

. . .Ce suntem. . .apune. . . 
în bucium rămâne. 
Doar ce cosim, 
fulger de fulger 65 , 
zori dezvelind!... 

Venim dintr-o vreme 

când nu încetau să ne mire 

- lăudând mai sus de ei şi de fire - 

făpturile nou descuiate; 

ca să v-aducă uimire 

pe frunţi, în palate; 

eterna cetate în vreme, 

cu acvila în steme! 

Peceţi pe cuvinte ce merg înainte 
am pus, Cuvântule de nespusl 
Căci totul mă trage spre veacul 
ce vine, căci astăzi nu este 
decât o sleită poveste 
născută-n apus şi capul răpus! 



65 



Odată cu acest vers poemul a fost scris cu creionul... după ce, 
până acum, Fericitul Ilie scrisese cu stiloul. 
66 împărăţia lui Dumnezeu. 



68 



Fiorul meu trimis în lume, 

(din viaţa grea pierdută-n glume) 

tot greul vieţii scurs în glume! 



69 



[6 ianuarie 1974] 67 



Cine eşti?... Nu te cunoaştem... Ce cauţi?. ..Unde ţi- 
e dragostea? 

Ştiu: umbli după frumuseţe dar frumuseţea pe tine 
nu te interesează. De ce se leagă ea? 

Curiozitatea ta e nestăvilită şi acesta te duce în sus 
şi în jos. Ea te-a dus până în adâncurile infernului şi până 
în slăvile cerului. 

Dar ce e asta? Unde te duce? Unde vei ajunge? Nu 
te priveşte prea mult ţinta sau, dacă îţi pui probleme, 
atunci nu te ţii zdravăn de ce ai de făcut, pentru ca să 
străluceşti şi să luminezi pe calea ta căile spre mai înalt. 

Eşti un mediocru, un căldicel, pe care am să te vărs 
din gura Mea 68 [Apoc. 3, 16], dacă nu te schimbi. Şi 
vremea nu aşteaptă. Ia aminte!... 

- Ce să fac?!... Mă risipesc fără vrerea mea, din 
cauza gustului pentru viaţă, din cauza nevoilor 
vremelnice ale trupului şi ale sufletului. 

Mă îngrijesc ca să le dau întâietate şi am mereu 
sentimentul zădărnicirii aspiraţiilor mele, care-mi plutesc 
în norii gândurilor încă din copilăria mea. 

Le am de când încă nu judecam deplin.. . 

însă, încă de atunci, sufletul meu recepta aceleaşi 
adâncimi veşnice, plutitoare, fluide, ca şi acum, 
pierzându-se în zări infinite, atunci, ca şi întotdeauna. 



67 însemnări bifate cu două X-uri: unul cu stiloul şi altul cu pix 
roşu. 

68 Majuscula ne aparţine, pentru că, în mod evident, avem de-a face 
cu o parafrază la Apocalipsă. 



70 



„Eli, Eli, lama sabahtani! " [Mt. 27, 46] 



Nu voi zice: „Dumnezeule, Dumnezeule, de ce m- 
ai părăsiţii" şi nici: „Dumnezeule, Dumnezeule, de ce 
Te-am părăsit". 

Dimpotrivă, strig: Văd, Doamne! Ştiu, Doamne! 
Sufăr, Doamne! 

Sufăr că m-ai părăsit, dar poate că asta merit. 

Poate că merit, tocmai pentru că n-am îndeplinit 
întru totul voia Ta sau sufăr, pentru că asta e voia Ta. 

Striga- voi ca un tunet cu vocea mea, care e a unui 
om frânt şi zdrobit: Nu Te părăsesc, Dumnezeule! Eu nu 
Te părăsesc, chiar dacă Tu m-ai părăsit sau chiar dacă aş 
avea motivele mele omeneşti. 

Sunt om şi sunt crunt lovit ca om. Aceasta m-ar 
putea determina sau îndreptăţi să strig împotriva Ta. 

Insă, poate că Tu eşti în mine şi de aceea nu Te pot 
părăsi. Poate că Tu vrei să suferi în mine, ca să ai 
îndreptăţire mâine, la judecata Ta, când vei judeca pe toţi 
oamenii, când vei judeca pe drepţi şi pe nedrepţi. 

Poate că mândria şi ambiţia mă îndeamnă să nu Te 
părăsesc. 

Poate lipsa de curaj de a Te înfrunta. 

Poate laşitatea. 

Poate frica de o pedeapsă şi mai mare pe pământ, 
dar, mai ales, în Iad. 

însă eu nu vreau să cred acestea. Nu pot să le cred 
şi poate că mă mint. 

Eu ştiu însă că mi-ai fost prieten şi că eu am fost 
prietenul Tău în zile şi mai grele ca cele de acum. 

Ştiu că nu m-ai părăsit şi că nu Te-am părăsit, şi 
nu Te-am urât, ci Te-am iubit. 

De aceea, loveşte-mă, zdrobeşte-mă, ia-mi gloria şi 
binele şi rostul meu pământesc! Ia-mi tot ce vrei. . . 

Dar eu Te voi iubi, voi lupta pentru Tine, voi striga 
în lume şi către ceruri, pentru ca să vestesc dragostea 
mea pentru Tine, care e mai presus de orice. 

Lasă-i ca să mă ucidă, să mă înfrângă! 

însă şi frânt şi pierind Te voi iubi, Te voi mărturisi, 
nu Te voi părăsi pe Tine, Cel care m-ai părăsit, cum L-ai 
părăsit şi pe Fiul Tău pe cruce. 

Săvârşitu-s-a! [In. 19, 30]. 



71 



Mă îndrept să-Ţi strig cu toată îndrăzneala în faţă: 
Dumnezeule din afară de mine şi din minei... 
Să cadă crusta pământească! 
Apari în trupul meu din nori, 
Pe ai înfrângerii fiori, 
Fecioară, Lume, Tu, Curteană 69 ! 



împărăţie a lui Dumnezeu plină de slavă dumnezeiască. 



72 



Să nu vă mire faptul, dacă multe dintre lucruri le 
văd contrar majorităţii şi, uneori, mă mir cum lumea 
poate gândi aşa cum gândeşte şi că înţelege aşa cum 
înţelege astăzi 10 . 

însă privesc totul ca pe o coloană, care înglobează 
în ea gândirea, simţirea, voinţa, spiritul unei lave întregi, 
care a tins şi a lucrat la desăvârşirea ei. 

Pentru mine, toate acestea sunt viaţa propriu-zisă, 
spiritul care degajă lucruri grăitoare, care sunt mai vii, 
mai impresionante decât persoana care stă lângă mine. 



70 E una dintre ocaziile rare în care Fericitul Ilie se adresează, în 
mod direct, unui auditoriu din viitor al caietelor sale. Aceasta ne 
arată că trăia în mod adânc sentimentul, că aceste lucruri vor fi 
tipărite în totalitate, lucru care se petrece acum, prin prima ediţie 
integrală a Operelor sale. 



73 



Templu viu, de flacără, în pustiu, 

al norilor de ani parcurşi, 

în vineţiu şi auriu şi azuriu, 

şi purpuriu. . .spre norii negrii, nepătrunşi. 

Tu, umbră în cursul lumii 
purtând susurul humii. . . 
Ce străvezie! Cum picuri!... 

Tu, astăzi. . . .Tu eşti ieri. . . 

E consistent şi dur 
Eternul spirit pur, 
ce alcătuieşte piatra 
şi-alcătuie şi vatra. 

El ce trăieşte-n toate 
trăirile le-nnoadă, 
şi val, şi zbor, şi-not, 
Se-ncură-n toate, în tot 71 . 

Când viscol, când zăpadă, 
în claruri, clar să-şi vadă 
a mâinilor făptură, 
a minţii Lui 72 statură! 

Dar tu, cel din afară, 
Din luptă, vis şi pară, 
Oglindă Mi-eşti 73 şi prunc, 
Mă nasc mai din adânc. 

Smucit şi frânt şi rupt, 
mai vast, de zare supt, 
adăst, să-nfrâng pământul, 
prin spirit lecuindu-1. 



Şi gravitându-1 Mie 74 



V primă a versului: Se plimbă-n toate, în tot. 
Dumnezeu Se încură în lume, pentru că Se bucură, Se veseleşte 
întru ale Sale. El aleargă prin lume, pentru că El e mereu prezent 
lângă şi în întreaga creaţie. 

72 Majuscula ne aparţine. 

73 La fel, majuscula ne aparţine, pentru că se referă la Dumnezeu în 
relaţie cu noi. 



74 



să-1 salt în vijelie, 
de ceruri, ore, boite, 
şuvoi, sfere şi torţe. 

Să ne rostim în ceruri, 
culori, cânt, adevăruri! 



74 Idem. 



75 



Yes! 



ne 

Sunt omul de durere-a\ lumii 
şi-albastrul pur ce-a mai rămas în unii, 
gigantic, dar mă prinde şi m-afundă, 
să-ncep înnoitoarea undă, 
în cerul beznelor lucide, 
din spaţii de lumini, avide. . . 
şi mila mă înmoaie până plâng, 
să nasc o nouă lume din adânc!... 

. . .Mai bună, fără dor şi chin, 
să crească-n bucurie din prea plin 
şi fără margini, beznă de mişcare, 
de melodii şi armonie dansatoare! 

... O, dansatoarea mea, cadână, 
de bucle şi de plete, 
tu pieri în frăgezimi, fecioară, 
a străvezimilor ce înfioară! 



75 



V. primă: fiul. 



76 



[20 ianuarie 1974] 



Dacă Dumnezeu m-a părăsit, dacă toate îmi stau 
împotrivă, dacă visele şi vrerile mele nu se împlinesc, 
dacă dorinţele mele cad, neîmplinite, ca frunzele uscate; 

dacă din toate câte îmi sunt date mi-a mai rămas 
doar vieţuirea în suferinţă, bolile trupului şi chinul 
revoltelor zadarnice şi a nemulţumirii de sine şi de cei 
din jur; 

dacă la viaţă nu mai ţin şi nu mai aspir la nimic şi 
nici nu mai râvnesc la ceva anume; 

de ce accept totuşi să trăiesc, să cred şi să mă 
încred în Dumnezeu?] 

Pentru că Dumnezeu e în mine, îmi este prieten şi 
nu-L pot trăda. 

Pentru că viaţa pe care o am aici, ştiu, în mod 
indubitabil, că se va sfârşi, într-un fel sau altul, de la sine. 

Pentru că nu e bine ca să se producă fisuri în 
încrederea ta în biruinţă, atunci când ştii că viaţa veşnică 
există. 



77 



[25 ianuarie 1974] 76 



Vana * şi Sfânta Fecioară 



Şi trupul pe care l-am privit 
Cu duh, adâncul mi-a răpit 
Şi nimbul ce mă-nvăluia 
Ştiam că-i cea de-a pururi ea... 

. . .Fermecătoarea, veşnic Vana. . . 

77 

. . . Mă pierd ca soarele-n Nirvana ! . 
Şi, până când?!... încărunţit 
Mai ard, viu soare-n asfinţit! 

Din cale-mi pururea te-abate, 
Tu, Vana visurilor moarte!... 
Că vrere n-am să mai fiu rug 
Şi de-mplinirea-n lume fug. 

Vreau frăgezimea fecioriei 
Din focul sfânt al veşniciei, 
In trupul vechi să mi s-aşeze, 
Să-mi schimbe umbrele-n amieze! 

Iar tu printre făclii rămâi 
Şi fă-ţi din ochi-mi căpătâi, 
Să-ţi umple sufletul şi chipul, 
Vălul luminii pe nisipul 

Scânteietoarelor măriri, 
De unde spre nemărginiri, 
De ceruri duse-n aurore, 
In alte ceruri fără orei... 



76 

77 



Poem însemnat cu un X de culoare roşie. 

A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Nirvana. 



78 



Cu scânteierile privirii 
M-ai smuls din flacăra de aur, 
Din focul sfânt al contopirii 
Şi pe iubirea ta sunt laur. 



79 



— 78 

Că ce se leagănă pe unde 
Mireasma vieţii o pătrunde, 
Iar ramurile ce se-apleacă 
Pân' la inimă te seacă. 



Din vid se-nalţă către cer 
Zvonind al trupului arcer 79 , 
Peceţile-n zori să-şi rupă, 
In nouă ceruri să irumpă! 



1 



O clipă numai ţi-a fost dată, 
In ea s-aduni vecia toată, 
Şi «om în chipul tău să pui, 
Ce-a fost, ce este şi-ncă nu-i. 



78 



Acest poem de trei strofe a fost tăiat de către autor, în întregime, 
în M, pentru ca mai apoi să îl rescrie pe pagina următoare, în formă 
definitivă. 

7Q 

A se vedea: http://dexonline.ro/definitie/arcer. 



80 



O clipă numai ţi-a fost dată, 
în ea s-aduni vecia toată 
Şi «ow în chipul tău să pui, 
Ce-a fost, ce este şi-ncă nu-i. 

Că ce se leagănă pe unde 
Mireasma vieţii o pătrunde, 
Iar ramurile ce se-apleacă 
Până la inimă tot seacă! 

Din vid se-nalţă către cer 
Zvonind al trupului arcer, 
Peceţile-n zori să-şi rupă, 
In nouă ceruri să irumpă! 



81 



Iţi mulţumim din mii de feţe 

C-ai pus atâta frumuseţe, 

în frunze, în* aripi să ne-nveţel 



82 



Iar de puterea vă pocneşte-n zale, 
Nu sforăiţi cu zornet de cuvinte, 
Ci făuriţi arcade şi mantale 
Şi cuviincios să mergeţi înainte. 

Voi, cei tăvăliţi în mâl şi tărboseală, 
Azurul aripii ce-a scris surâs, 
Beteală-n scrum de oboseală, 
Că nu păşiţi mai sus de vis. 

Magherniţe de vis dărăpănat, 
Cuvântul fad vă-ngheaţă tot elanul, 
Căci Făt-Frumosul sprâncenat 
A adormit în voi. . . Sărmanul! 

Unde e fapta spiritului liber, 

Ce sfarmă-ncătuşarea ca să nu adoarmă 

în noi, făptura încă necreată, 

Al nostru chip ce-n vis s-arată? 

Dar îl privim în spirit, cer în ger, 
Nu sunt din cei ce neagă-acest mister, 
Nici nu-1 înlătur, nici nu-1 ocolesc, 
Ci trec prin el cântând şi-1 înfloresc. 

Şi viu fiind văzut-am naltul cer, 
Trezit la viaţă, răsărind din ger, 
Mai consistent ca lutul ce îl calc, 
L-am pipăit, l-am mirosit cu drag. 

Materia, tot universul au pierit 
Şi eram spirit pur pe viu ocean 
Şi-n mine Duh din Dumnezeu aveam, 
[Căci L-am văzut, cu El eram.] 80 

Şi universuri răsăreau dintru afară, 
Din mine altele, făcând să piară 
Lume şi vis; şi rămânând doar eu, 
Fiinţă, cer în Duh, în Dumnezeu. 



80 



Vers compus de către noi, pentru că Fericitul Ilie a lăsat 



necompletat al patrulea vers al acestei strofe. 



83 



Vreţi să-L vedeţi, 

în permanenţă şi-n clipiţii 

... Să călăriţi pe moarte şi sorit. . . 

. . . Va răsuna în voi lumină nouă, 

ce inima vă va cuprinde 

şi apoi 

vor izbucni din flăcări 

ceruri noi 

în infinite nuanţe de culori, 

cu fiinţe ce plutesc în nori. 

Vechi existenţe în existenţe roiuri, 

în nimb de graiuri. . . 

şi alaiuri, 

din frăgezimile simţirii 

şi veşnicia adumbririi, 

care cântă şi creează, 

lumina-n duh, 

în sfânt văzduh! 



84 



Eu am văzut 

Izvorul creator 

şi nimbii 

care cresc în cer, 

din mine şi din jur de mine. 

Văd lutul mort şi stins. 
Văd cerul nou aprins 
de-al vieţii foc 
în forme noi sporind 
şi armoniile horind, 
culorilor grăind. 



85 



Lumină, lumină 
Pe neguri regină, 
Pe ape crăiasă 
Şi lumii mireasă. 

Uitare, cărare, 
în pădurile vieţii, 
în auzul dulceţii, 
îngânare*, mirare!. 



86 



[23 februarie 1974] 



Mergeam ca să predau nişte ore de engleză. Mă 
gândeam să ajung la timp. Trecând pe lângă o casă de 
vânătoare, îl văd pe un pădurar aşteptând. 

Deodată îmi apare în minte imaginea vieţii acestuia 
în pădure. Am suportat imaginea ca pe un şoc neplăcut, în 
locul destinderii pe care o speram. 

Imaginea ritmului destins al naturii mi-a turburat 
ritmul rapid al scurgerii timpului, pe care îl trăiesc aici, în 
oraş. 



87 



E greu să treci dintr-un ritm de viaţă într-altul. Să 
zicem din ritmul sătesc în cel orăşenesc. 

însă, închipuiţi-vă ce şoc suferă spiritul atunci, 
când din ritmul vieţii materiale, va trebui, prin moarte, să 
se încadreze în ritmul vieţii spirituale, în ritmul 
Logosului 81 . 



81 Majuscula ne aparţine. E al doilea text din acest caiet, unde 
Fericitul Ilie se adresează în mod direct unui public cititor. 



88 



R.[adu] G.[yr] 



Mi-e sufletul ca un cireş în floare 
Şi-n floarea lui tot soarele îl am, 
Sunt mii de pomi* şi o privighetoare 
Vrăjită cântă-n fiecare ram. 



89 



[8 martie 1974] 



Scrisoarea lui Picasso &2 



E un document al pictorilor şi al picturii devastate 
de forţele negative şi cu un efect devastant pentru spiritul 
uman. 

Toate artele au avut de suferit în perioada modernă 
un şoc dezechilibrant, datorită setei de originalitate 
obţinută cu orice preţ, care a căpătat, la un moment dat, 
aspectul abstract al unor jocuri puerile sau foarte grave. 

Acestea arătă că avem de-a face cu un dezechilibru 
psihic şi de logică. Secătuirea sensibilului* şi alogicul la 
nivel intelectual înfloresc ca iarba rea. 

Scrisoarea lui Picasso e o mărturisire care respinge 
o atitudine de o viaţă şi invită la o reîntoarcere la 
renaşterea clasică. 

însă nu cred că va fi o întoarcere, ci vom avea de-a 
face cu un drum nou în spirit şi în artă, diferit de al 
clasicilor. Când va înflori acest curent el va depăşi 
Renaşterea în măreţie şi viziune. 

Va însemna refacerea lumii şi a spiritului, care va 
urma acestei stări de negaţie. 



82 



A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Pablo_Picasso. 



90 



Copiii mei surpaţi în veşnicie, 
Răzuiţi de duhul vieţii mele, 
Vă vlăguiţi puterile-ntre stele, 
Pierduţi de dragul veşniciei, 

Ce pururea ţâşnind din adevăr, 
Vă jefuieşte darurile clipei, 
îndrăgostiţi de umbrele risipei 
Privind spre stirpe în răspăr. 



91 



în frumuseţea ta m-am îmbrăcat 

Şi trupul mi-e grădină sau oglindă, 

Când pulsul meu în ritmul tău se schimbă? ! 



92 



Romanul pe noi* ne-a înfrăţit, 
Prin ginta lui cu universul, 
Dar ne e Dacia-nţelesul, 
Din răsărit în infinit. 

Şi azi Zamolxis e iubit 
La el n-e gândul şi eresul, 
Mântuitorul . . . alesul, 
Adormit Jupiter, nepomenit. 



93 



Către cei ce vin 



83 



Copiii mei, fraţii mei, care veţi veni în mileniile 
care se deapănă spre infinit: un nou viitor vă surâde! 

Voi nu veţi mai merge mecanizat. Nu veţi mai 
zbura cu aparate de zbor. 

Voi veţi merge în salturi de zbor propriu zeci de 
metri, sute, mii de metri. Voi veţi trece peste obstacole în 
zbor, prin levitaţie. 

La început, cazurile vor fi rare, fiind considerate 
adevărate minuni. După aceea vor deveni frecvente şi, 
târziu de tot, obişnuite, ca şi mersul pe jos, cu pasul, de 
astăzi. 

Voi nu sunteţi ai zborului cu aripi. Voi sunteţi ai 
zborului plenar. 



'" i Se înmulţesc pasajele vorbirii directe. Acesta e al 3-lea 
pasaj... dar şi o imensă profeţie, pentru că Fericitul Ilie vorbeşte 
aici despre modul în care vor călătorii spiritual oamenii pe viitor. 



94 



E un farmec, e un cântec, 
Ce în veci arde-n lumină, 
Sună-a stele şi descântec, 
Nu-ncetează să tot vină. 

Şi tot plouă şi tot ninge, 
Bate vântul şi vuieşte; 
Flăcările nu le sting, 
Ci spre ceruri le-nfloreşte. 

Ce-i izvor de cânt şi joc 
Se revarsă pe pământ, 
Şi-n noroc şi nenoroc 
Se înmiresmează-n vânt! 

Cum simţi tu şi simt şi eu, 
Ţara, neamul îşi despică 
Drum prin veacuri ce mereu 
Valuri, valuri se-nfiripă. 



* 



Roz paradis al florilor de mai 
Roz-alb spre ceruri îmi cătai 
Şi în albastrul înalt tu-nfloreai. 



95 



[19 ianuarie 1974] 84 



Eu cred, ştiu, că după această perioadă impusă, de 
cras materialism şi ateism, va veni o epocă de aur şi 
argint curăţit prin foc, şi această lumină spirituală va fi a 
lui Dumnezeu. 

Acest stat trebuie să se frângă în faţa principiilor 
binelui, care îl va submina puternic. 

Fiindcă nu poţi lucra şi nici propăşi decât numai 
potrivit principiilor binelui. 



84 Un text profetic scris cu carioca de culoare roşie - folosită foarte 
rar de către autor pentru a scrie un text vast - deasupra căruia se 
specifică faptul: copiat. 



96 



înalţă, Doamne, cântul meu 

spre cerul Tău, 

al lumilor de aştri, 

din visul ochilor albaştri, 

cu inima topită-n gerul 

iubirii ce străpunge cerul! 



97 



Au fost vremuri, când condiţiile vieţii te obligau să 
fii într-un fel sau altul, să iei o atitudine. Dar au fost şi 
epoci, în care constrângerile pentru a te comporta într-un 
anume fel făceau parte din ordinea de stat. Şi aceasta era 
constrângătoare, mergând până la a te anula dacă nu te 
conformezi. 

Societatea în care nu ai dreptul să alegi, ci numai 
pe acela de a alege ce ţi se oferă, e o societate care te 
exclude. Dacă alegi altceva decât vrea ea, atunci te 
exclude automat, pentru că se urmăreşte anihilarea 
personalităţii. 



98 



Dar 85 

Ce frumos Arhanghel venea! 
Lumina lui culori înviora. . . 
Eu îl iubeam... 

şi inima, şi mintea-n^Zon grăiau, 
trupul, cu aerul din jur una erau. 

Ce dulce, clar şi viu 
Arhanghel venea, 
în noaptea grea, în noaptea mea! 
Stau copleşit, din întuneric 
răcnea balaurul eteric. . . 

. . .Lumină dulce s-auzea, 

lumină sfântă poruncea: 

„Aici sunt eu... 

Cine-i cu mine 

nu se temei 

îl smulg din timp, 

îl smulg din vreme 

şi îl sădesc 

şi îl zidesc 86 

în Dumnezeu"... 



85 



Text însemnat cu formula: copiat. 
V primă: şi îl grijesc. 



99 



[7 iulie 1974] 



Dor de cer, dor de înalt 
Şi în triluri şi în salt, 
De la Maramureş vine 
Şi ne vântură prin vine, 
Focul ţâşneşte din vreascuri 
Strugurii dau must sub teascuri. 



100 



Topeşte-mi şoapta în urechi, 
Când neguri bat sufletul meu, 
Tălpile grinzilor străvechi 
Dau flori şi ne zâmbesc mereu. 



101 



«7 



Pustiul' 



Sunt gol şi golul meu abundă 
în vis, în gând: mistuitoare undă; 
Şi gol adânc răsună-n mine, 
în viaţă, în roiul de albine. . . 

O, de-aş fi!... Sub cer albastru 
Singur şi gol pe stinsul astru. . . 
Şi-aş vrea să ard, să fiu. . .Dar cum? 
Când umbra cade-n/wm şi scruml 
Din mări şi din izvoare bând 
Mi-e ars în trup războinic gând 
Şi am răbdat, şi-am tremurat, 
Să nu fiu plumb şi nici argat. 

Mi-am scăpărat imense flamuri. . . 
Aprinse-n plâns păduri de ramuri, 
Pe infinite-ntinderi am păscut 
Argint şi aur nou născut. 

Dar pribegiile s-au scurs, 
Mierea şi laptele le-am muls, 
Mereu atras de vii tării, 
Pustiu şi gol pe lumi pustii!... 

Satan se-avântă pe aici, 
Aripa lui mă răscoli! 
Mă vreau murind întru vedenii 
Şi să mă-mbrac întru smerenii. 

Arid pustiu să nu mai fiu 
Decât iubire-n Duh să fiu, 
în lume biet, plăpând sihastru, 
Scânteietor, cu trup de astru, 
Ce creşte în rotiri, rugare, 
Creează ceruri noi, pe mare 88 . 



87 



Poemul Pustiul e însemnat cu da. 

Sub versul de final apare cuvântul: însingurării. 



102 



[20 martie 1974] 
Fugarul murg 



Not to be road merely once . 



E o vrajă care curge 90 
din izvorul fără fund 
şi cântând-o mă tot suge 
şi mă trage mai afund. 

Din adânc ce nu se vede 
întru mine se-ntocmi, 
lauda vădită-n semne 
şi în fapte zi de zi... 

Limpeziri nedepănate, 
flori din zori şi din amurg, 
dezlipindu-se de noapte, 
oglmâiQsc fugarul murg. 



89 î 



In engleză: Nu fi cale numai o dată. 
V primă: E o vrajă ce tot curge. 



103 



[28 iunie 1974] 



Şifeţi-frumoşi doritu-ne-am să fim, 
Şi ne-am scăldat în gândurile lui. 
Atunci noi cine suntem? 
Cei vii, cei de acum?... Sau. . . 
Cei ce vin din cei dintotdeaunaV. 



104 



Iubita mea, pecete zării, 
Cobori în fulgerele mării 
Şi din furtună şi din val, 
Oglindă a morţii de cristal. 



105 



[1 iulie 1974] 



Averi neţărmurite-ntr-o făptură 
înmiresmata cerurilor gură, 
Scânteietoare-n nopţi de abanos 
îţi împlinesc adâncul meu, prinos ! 



106 



Şi cântul tău e vis care cuprinde 
Şi aripi mari spre univers întinde 
Şi eu iubesc în tine desfoierea 
Măritei forme către infinite. 

Ce ne atrage luându-ne sfârşitul 
Cărărilor de trupuri ce s-afundă, 
Melodie risipită-n undă 
Unind extazul cu tăcerea. 



107 



Mi-eşti dată mie să te cânt 
în duhul spadei, în asalt, 
Umblând pe vântuit pământ 
De jos privind şi din înalt. 



108 



La moartea mea vreau cânt şi joc. 



109 



[28 noiembrie 1974] 



Dacă prin forţa electromagnetică, elementele din 
care e format corpul uman - până la nivel atomic sau 
chiar sub-atomic - ar putea fi dislocate sau, mai bine-zis, 
distanţate unele de altele la depărtări atât de mari, încât 
corpul nostru să devină invizibil, dar unitatea psihofizică 
periferică să nu sufere schimbări sau să fie lezată, atunci 
s-ar putea produce noi transformări în cursul vieţii 
umane. 

Nu ar putea atunci, ca astfel de fiinţe umane să 
poată trece unele prin altele? 

Ar putea să coexiste, cu atât mai mult, în acelaşi 
loc, în măsura în care rarefierea lor fizică ar fi mai mare. 

Energia psihică s-ar putea concentra în acelaşi timp 
şi loc fără ca să se confunde spirit cu spirit. Ideile ar fi 
multiple, ar abunda. Spiritul creator ar fi mai activ. 

Cum se explică invizibilitateaP. Ar putea constitui 
cele pe care le-am spus aici, un mod de explicare a 
invizibilităţii? 



110 



De înserare se fac semnel... 
Sunt semne . . . Ce-o să-nsemnel ! . 



Că am trecut 
şi-am fost văzut 
şi am văzuţi 

Mirarea de copil s-adună, 
din tânărul pe nopţi cu lună, 
vechi prisosiri de-argint şi aur 
şi din bărbat - semn de balaur - 

Pe chipul tău să-nsenineze 
Arhanghelul de foc şi pară. . . 
în lumea verde, ce-o s-aparăl\. 



111 



[10 decembrie 1974] 91 



Abia acum mi se luminează, de ce Dumnezeu a 
vrut ca să fim bătuţi cu biciul de foc şi cu ciocanul de fier 
şi să fim seceraţi cu o seceră de flacără. 

Aşa se curăţeşte aurul prin foc, pentru că eram 
creştini cu numele şi păgâni în fapte şi beneficiam de 
harul mântuirii ca nişte furi ai jertfelor înaintaşilor. 

Şi mai mult decât atât, Domnul a vrut aşa, ca din 
adâncuri să ne ridicăm către lumină, să jinduim după ea 
şi după libertatea creaţiei, a binelui şi a frumosului. 

Căci dacă eram lăsaţi călduţi, ne tot scăldam în 
starea noastră. De aceea ne-a vărsat Duhul din gura Lui 
[Apoc. 3, 16]. 

Dacă eram lăsaţi în lumină, libertate, bine, adevăr 
şi frumos am fi tins spre adâncuri, spre fărădelegi, spre 
întunericul materiei şi ne-am fi prăbuşit. 

Dar astfel, strânşi, împresuraţi de viforul şi de 
spada materiei, aspirăm sincer şi cu toată tăria spre ce-i 
al nostru, adică spre adevăr, bine şi frumos. 

Şi mă bucură azi chipul spre care ne îndreptăm cu 
ştiinţă sau fără ştiinţă. Şi asta-i o dovadă a faptului, că 
este ceva bun în neamul acesta şi că Dumnezeu îl ajută 
să iasă la lumină şi că nu-l va pierde, ci îl va înălţa la 
Fiul Său, acolo unde trebuie. 



91 Fragment însemnat cu copiat. 



112 



[27 decembrie 1974] 



Dacă frumuseţea mării 
liniştei se-ntinde... 
Curge-n valul înserării 
tot ce nu cuprinde. 



113 



[4 ianuarie 1975] 



Botez, poartă de Rai 

Pentru omul Hristos Dumnezeu. 

Naştere din apă 
în trup de Hristos. 

Naştere din iubire, 
în spirit, Dumnezeu. 

Botez de foc, botez de sânge. 

Morţi sfinţiţi şi îndumnezeiţi, 
Daţi-mi un semn de măntuirel 



114 



Frumuseţea necreată e cea care a creat formele 
create. 



115 



Atâta foc şi-atâta amar 
Şi-atâtea lucruri făcute, 
Peste întunericul uitat 
Ai revărsat, Părinte! 

Atâtea forme fără număr 
Din vâlvătăi de foc de aur, 
Nedezgropatul sfânt tezaur 
II port la sân, îl duc pe umăr. 



116 



Bioritmul -ca. o a patra dimensiune. 



117 



E un farmec, e un cântec ce în voi nu se va pierde. 



118 



Iubirea minţii mele, 
iubirea mea din veci, 
în inimă-n inele 
te simt din nou cum treci. 

Tu, Fiul din vecie 
al curatei feciorii, 
a Taborului luminii 
în inimă-mi revii. 

Al preamăririi Tale 
rug am voit să fiu... 
Primeşte-mă, prin moarte, 
în Tine să înviul 



119 



Inimă din piept, 
în ţăndări... 
...explodezi! 

Să nu taci, 

căci în lumină teprefacil 



120 



Lumină din noapte mă dărui 
Vioriu, în aur, mă nărui, 
In spectrele mele-adevăru-i! 

Năvală de vise oprit-am 

Şi rupt-am al gândului ham*, 

Ca lumina veciei s-o am! 



Q9 

Şi ea mă saltă acum 
Eon pe-al evilor scrum , 
Viitor şi trecut sunt, druml 94 



Lumina curge izvor, 
Ţâşneşte, sporeşte în n( 
Pluteşte în susur, uşor! 



Ţărânii şi vremii argat 96 , 
Crai peste gând, luminat, 
Din necreat mereu încreat. 



-97 



Adevăr informe şi clipa 
Extraterestră aripă, 
Invizibilă stirpe! 



Rob al obârşiei ţării, 
Fiul frunzei şi-al mării, 
M-atrage graiul chemării. 

Spre libertate-n lumină, 
Cu ochiul ţintă la tină, 
Ca să suie cu mine senină. 

Vergină să nască din când, 
Frăgezimea iubirii oricând, 
Pustiul ne-absoarbe cântând. 

Eu sunt cel ce vine, 



92 
93 



V: Şi ea mă ridică acum. 

V eliminată: Nou ev pe-al eonilor scrum. 



V primă: Viitor şi trecut sunt acum ! 

V primă: Ţâşneşte informe şi nori. 

V primă: Al ţării şi vremii argat. 
,7 Strofa de faţă este tăiată în M. 



121 



Tot neamul e-n mine, 
Bucuria iubirii ne ţine! 



98 



Şi-am vrea de-a pururi o lume, 
în nalte talazuri şi spume, 
Bucuria iubirii să-n sume 99 ! 



V primă eliminată: Suspin bucuriei să-nchine! 
Cu sensul: să însumeze bucuria iubirii. 



122 



„Realitatea absolută este peste putinţa de a o 
suporta în actuala condiţie umană", Mircea Eliade 100 în 
Mitul reîntoarcerii. 

Este adevărat acest lucru... Şi totuşi există un mod 
de a o face suportabilă. Prin asceză şi prin unirea mistică 
cu persoana lui Iisus Hristos, în Biserica Sa, omul, ca 
fiinţă care se dezmărgineşte în relaţia cu El, devine o 
realitate spirituală al cărei câmp se lăţeşte tot mai mult, 
pe măsură ce omul se înalţă spiritual. 

Există însă şi căderi şi înălţări în acest efort 
continuu de înduhovnicire. Ele se succedă permanent. 

Sfera de dezvoltare duhovnicească a omului ajunge 
să se identifice cu: 

1. femeia iubită (soţia) realizând analogia adamică 

Şi 

2. cu semenii, familia, neamul, Biserica, creaţia 

universală. 

El izbuteşte în acest mod ca să reziste dezvăluirii 
intensităţii realităţii absolute şi să depăşească 
posibilităţile umane actuale. 

De aceasta m-am învrednicit şi eu, şi de aceea 
vorbesc ca omul care a trăit-o şi a cărei inimă a palpitat 
în suflul divin al Dumnezeirii, simţind în inspiraţia şi 
expiraţia mea modul cum înfloresc şi se retrag norii 
creaţiei dumnezeieşti. 

Am trăit nunta mistică a extazului, în care trupul 
ardea ca negura, dar mă ţinea legat încă de lume, pe care, 
în acel moment, nu o mai doream. 

Tot din Mitul reîntoarcerii al lui Eliade: 
„Europa... îndată ce un anume lucru este revelat, adică 
îndată ce se ia la cunoştinţă, într-un mod nemijlocit, de 
un anume simbol, acesta începe să fie înţeles din ce în ce 
mai grosolan, pe planuri din ce în ce mai joase". 

Ritter: „Androginul se va naşte din femeie şi 
bărbat". Femeia şi bărbatul se vor topi într-o strălucire. 
Trupul care se va naşte atunci va fi nemuritor. 

Boader*: „La început a fost androginul şi la 
sfârşitul timpului tot androginul va fi". 



100 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade. 



Pe cât era odinioară înflăcărată în mine dorinţa 
pentru cer, pe atât mă înflăcărează acum dorinţa de 
sacrificiu pentru cer. 



123 



124 



Nu aşteptaţi lucruri mari, pentru care să vă 
sacrificaţi sănătatea! Orice ţi se iveşte în cale şi oricât de 
mic ar fi sacrificiul pe care acel lucru ţi-1 cere, 
îndeplineşte-l\ 

înseamnă că aceasta e măsura posibilităţilor tale de 
sacrificiu, pentru că mereu ţi se oferă doar ceea ce meriţi 
sau ţi se oferă ceea ce te pregăteşte pentru marele 
sacrificiu. 



125 



îngăduie-mi, Părinte, 
o moarte pentru Tine, 
strivit sau secerat, 
dacă călăul însuşi 
va fi şi el iertaţi 

Şi-aceluia, Părinte, să-i dai coroană sfântă, 
ce-o asmuţii dar câinii, ca inima-mi s-o rupăl 101 



101 Ultimele două versuri sunt ale lui Mihail Eminescu, incluse în 
poemul Rugăciunea unui dac. 
A se vedea: 
http://ro.wikisource.org/wiki/Rug%C4%83ciunea_unui_dac. 



Abia acum trăiesc, mai mult decât înţeleg, toate 
cele exprimate aici din tot sufletul curat. 

Cum aş putea răsplăti altfel - decât rugându-mă 
pentru el - pe cel care slujeşte mântuirii şi fericirii şi 
unirii mele cu Dumnezeul 



126 



127 



Sihatru 



102 



lui Mihai Viteazul 103 



Fulger magnetic ce nu moare 
Mă 105 zvârcoleşte azi în smârcuri, 
Divină lavă din adâncuri, 
Când vei porni din nou spre soare? 

Şi înc-aştept, şi nu mă doare, 
Şi-n vârf de suliţi şi de sfârcuri, 
De bice aprige-n ninsoare, 
Mi-adii seninuri peste stârvuri. . . 

O, tu, magnetică-nrudire 
Cu cerul cel senin, albastru, 
De-am fost şi sunt puţin iubire 106 , 
Mă-nalţ în cerul ţării astru 01 '. 

Sunt tot pe drum, serafic astru, 

1 OS 

Sunt in nelinişti, veşnică rodire , 
Sunt limpezime şi rotire, 
Lacrima vieţii, sunt sihastrul... 



102 



Poem însemnat cu: copiat. 



103 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Viteazul. 

Am reorganizat această strofa conform indicaţiilor autorului. 
Fericitul Ilie pusese în M cifre la fiecare vers, pentru a le arăta 
consecuţia şi aveam astfel: 3, 4, 1, 2. 
105 V primă: Se. 

V primă: De-am fost şi nu mai sunt iubire. 

V primă eliminată: Sunt limpezire şi rotire. 

108 în loc de astru, pentru ca să nu se repete finalul versului... am 
pus rodire. 



128 



Cruce. Patrie 



Mă tot dezvălui şi m-oi duce 109 
spre cer, cunună, şi-apoi sferă, 
între neant şi viu răscruce, 
strălucitoare atmosferă.. . 

Şi ce simt eu, dacă abisul 
învie-n lumi din pulsul meu? ! 
De ce atunci când ucid visul 
renasc din străluciri mereu? 

Mai sus de gânduri care mor 
sub izvorâri de curcubee, 
nori ce-nfloresc, luminător, 
etern în leagăn, sunt mareei... 

O, ştiu că nu sunt decât umbra 
prin care trece Dumnezeu, 
mi-aşez pe umeri Dacia şi tundra, 
trecând prin veacuri om şi zeul 110 



109 



V primă eliminată: Eu mă dezvălui viu din cruce. 



V iniţială: Trecând prin veacul crunt ateu! 



129 



Zamolxis 



Zamolxe-a zis, plutind pe zare, 
Că dacii sunt nemuritori. 
De-atunci, pe valurile-amare 
Ne răspândim fulgerători . . . 

1. Şi nu murim, ci doar ne ducem, 

2. Prin timp, prin spaţii şi prin vămi. 
Spre ceruri noi rod să aducem. . . m 
O, Doamne, Tu, putere dă-mi! 112 



111 Deşi următoarele două versuri nu sunt tăiate în M, după 
următoarea strofă neterminată din M, apar versurile 3 şi 4 ale 
acestei ultime strofe. 

112 Aici avem varianta a doua a versului, pentru că prima variantă 
este: Peste stihii putere dă-mi! 



130 



îmi pare rău că nu mai pot fi-n vifor, 
Adâncuri iuţi din suflet să-mi călesc, 
Cu fulgerele noaptea s-o-mpânzesc 
Şi mă-ncâinez... 



131 



3. Rotitul rod să ţi-1 aducem 

4. Peste stihii puternici stăm! 



132 



„Şi-au zis duşmanii: 

S-a născut unul mai puternic 

Decât toţi!". 



133 



Trec prin veacul meu şi-al Tău 
Ca să m-asemăn Ţie, eu. 



134 



[Am găsit o filă de calendar notes, din zilele de miercuri şi 
joi, 23 şi 24 iunie 1982, între paginile celui de al 6-lea caiet. Aici 
sunt diverşi ani şi diverse numere.] 

Pagina de miercuri, 23 iunie 1982: 

an consum zilnic comis consum real index 
4 III 1739-113 107 + 6 Kw 



1632 



13 1747-112 116 

Gheorghiu Alexandru 
Str. Taberei* 
Bl. V 6, ap. 43, parter. 

16 III 1750-125 

22 III 1764-131 132-1 

5 IV 1790-143 145 



Pagina de joi, 24 iunie 1982: 

Bon 

200 
200 
220 
100 
200 
200 
300 
200 
200 
200 
200 
580 
400 



3600 

[Paralel cu aceste numere:] mare meor iogă 
coşmar 



135 



„îngheţat la sori de ger 

unde visul lumii ninge", I.[on] Barbu 113 . 

Aceasta reprezintă limita extatică a misticismului 
barbian. 

Aici intervine plictisul I „l'ennui", al lui Paul 
Valery 114 ? 

însă după acest piedestal încep eu poezia mistică, 
ca să ajung la „cerul lăcrimat şi sfânt ce ninge izbăvită 
ardere". 



113 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Barbu. E vorba de 
versuri din poemul Domnişoara Hus, versurile 3-4 din strofa e). 

A se vedea: 

http://www.poezie.r0/index.php/poetry/2 1 857/Domnisoara_Hus. 

114 Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Paul_Val%C3%A9ry. 



136 



Vis?! 



Visul lumii nu se stinge, 
Pe sub tălpi ninsoare ninge, 
Sorii scapără în ger, 
Sub noi. . .fulgerele pier. . . 

Nu visăm!. ..Izvor se scurge, 
Aud susurul, se smulge 
Din adânc ce nu-i al meu 
Şi-i al meu. . .în pieptul greu. 

Şi-i uşor, nor arzător, 
Roz şi verde, albăstriu, 
Frăgezime în pustiu, 
Fără seamăn, fără loc. . . 

. . .Poate fi tristeţe-nfocl... 
. . .Când şi aur, şi argint, 
Cad pe zări, încremenind?! 



115 



Prima variantă. A doua: ţării. Am rămas la prima variantă. 



137 



Fie să-mi clipească veşnice, abstracte 
Din culoarea minţii, ca din prea vechi acte, 
Heptagon cu vârfuri, stelelor ca fel, 
Şapte semne puse ciclic: EL GANEL. 




138 



Ţărmul ţării-n vis de aur, 
Dacicul străbun tezaur, 
Care oglindeşte cerul 
Dulce şi rotund ca mărul! 



139 



[1 martie 1975] 
Cântec de leagăn 



De ce oare cu tot cerul 
Vreau să fiu şi vreau să pieri 
Şi de ce m-atrag şi cerul, 
Şi abisul, şi misterul? 

De ce-n cântec sunt azur? 
Şi de ce: adâncă setei 
Ziditoarea mea în jur 
îşi revarsă mândre plete. 

Să m-adune, să m-alunge, 
Peste zări şi peste timp 
Şi veşmântul nu-mi ajunge 
Căci mă-mbrac în haine lunge. 

Şi mă-mbrac în trup şi sânge, 
Mă despoi în flori de nimb, 
Beau nectarul din extaz 
Iar izvoarele mă scriu . 

Tu, lumină dintre brazi, 
Pe obrazul cui mai cazi? 
Te aud când mă petreci 
Frumosului 117 să mă-neci. 

Şi a vis, de când mă ştiu, 
Curg suflare în pustiu, 
Pe când vremea toacă, toacă, 
Noapte să nu se mai facă. 

Rotitor, un foc în tină, 
Din adâncuri să se nască, 
Lume nouă, nelumească, 
Ţară mândră, românească! 



116 



Variantă asumată integral: 
Cerurile viu să ard 
In galacticul sicriu. 
117 V iniţială: Valurilor. 



140 



Socotesc această fază premergătoare drept una de 
rupere de legile şi de dominaţia naturii asupra spiritului 
sălăşluit în trup. 



141 



Nu există decât un singur adevăr şi acesta este 
Dumnezeu, Creatorul. 

Ceea ce omul numeşte adevăr în curgerea vremii şi 
în cadrul descoperirilor şi ale invenţiilor lui nu e decât 
jocul plenar al gândirii şi al posibilităţilor lui creatoare. 

Dar ce au toate acestea cu adevărul? Ce are 
adevărul lumii acesteia cu adevărul lui Dumnezeul 

Ne-a fost dată o lume, cu legile şi realităţile ei, 
pentru ca să ne jucăm, să ne scăldăm şi să ne manifestăm 
în ea în infinite chipuri, cântând sau înfruntând adevărul. 

Dar Adevărul stă deasupra noastră, pentru că El 
este Dumnezeu, Creatorul nostru. 

Singură iubirea ne ţine aproape de El. Convingerea 
că există, încrederea în El. 

Şi ruşinea de noi înşine, pentru că ne simţim goi 
fără El, pustii şi pierduţi printre întunecate şi groaznice 
făpturi. 



142 



Oare lui Einstein 118 îi plăcea să vorbească despre 
zei şi măreţia zeilor?! E posibil. Relativismul conceput de 
către el s-ar putea integra în iconomia divină. 



118 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Albert_Einstein. 



143 



îmi aduc aminte, că în unele faze ale rugăciunii, 
premergătoare intrării în lumea Făpturii veşnice , îmi 
apăreau căi, care, pe atunci, aveau construcţii sau peisaje 
care se desfăşurau şi le observai ca la trecerea pe lângă 
lucruri cu viteza fulgerului, a luminii. 

Ulterior, aceste faze apăreau plutind în liniştea 
eterică a duhului meu, putând astfel să văd făpturile şi 
norii creaţiei dumnezeieşti. 



119 



Premergătoare intrării, prin extaz, în împărăţia lui Dumnezeu. 



144 



Ce să mai chemăm din moartea 
secolelor ce s-aprind, 
peste capetele noastre, 
nu în dansuri, 
nici colind? 

Ci în spulberări de valuri 
să dea nori în curcubee, 
de arcade-n sori pălind, 
sufletele ce din trupuri 
îşi smulg mersul de argint. 



120 Poemul acesta a fost tăiat în M. 



145 



Tată, cer 



ce munţii stelelor roteşti 
şi voile în spaţii le-nmulţeşti. 

Tată, cer 

în câmpiile de valuri 

cântându-ţi vis şi valuri. 



Tată, cer 

care mă duci spre Tine, spre mister 

ca mai adânc să pier. 

Tată, cer, 

ce-aş mai putea să-Ţi ceri 



146 



Sărutul prim şi dragostea târzie 
Mi-e dat s-o cânt. 

Când noaptea mă sfâşie, 

Vreau ca să smulg din vremea 

Peste care-a curs, 

Noianul greu 

Al vremii ce-a apus. 

Ce-a fost să fie 

în pustiu s-a scurs. 

Din visul pur 

Şi flori, şi bucurie, 

Se-nalţă acum 

Ce n-a putut să fie... 

Crucificată-n drum 
Arde simţirea vie, 
Că n-am nici vis 
Şi nici puteri, 
S-arunc în cer 
Nou Paradis. 

Tu, ce mi-ai fost 
Gândire, poezie! 



147 



De profundis 



Nimic nu-1 enerva, nu-1 tulbura şi nu-1 scotea din 
ţâţâni ca faptul de a dori să facă anumite lucruri şi dorind 
aceasta, să ajungă apoi să facă altele, pe care nici nu le 
visase şi, pe care, el le detesta profund. 

Voia să fie calm şi era ambiţios, irascibil. Cu cât 
ura irascibilitatea, cu atât iritabilitatea creştea în fiinţa 
lui. Din acest motiv ajungea ca să se urască pe sine şi pe 
cei din jur. 

Şi în momentul când dorea ca să se biciuiască pe 
sine şi răul din el şi din jurul lui, atunci se apostrofa, îşi 
dezvăluia sieşi racilele, urlând fioros împotriva sa şi a 
celor din jur, pe care îi invectiva cu duritate ascuţită şi 
lapidară. 

Era ca o cădere de grindină, cu fulgere şi trăsnete, 
ale cărei bubuituri cutremurau îndelung văzduhul 
sufletelor celor din jurul lui. 

Era ca şi cum, prin spirit, se zdrobeau în sine şi 
prin sine. Şi ar fi zdrobit şi material, dacă n-ar fi 
intervenit controlul şi stăpânirea de sine, care-1 tutelau. 



148 



191 

Ce să chem din moartea-albastră 
de mii secoli ce s-aprind, 
peste capetele noastre, 
când în dans, când a colind? 

Peste spulberări de valuri 
şi de nori în curcubee, 
când pe sub arcade, zorii 
sufletelor zori pălind. 

îşi smulg mersul de argint 
din vechi trupuri ce pierind, 
cresc în focul aurorei 
chipuri noi dezvăluind, 

Cerului ce smulge ceruri, 
noi, nemaivăzuţi în duh, 
noi, aievea, mai concrete 
decât aştrii din văzduh, 

Care ne luminează pe-ndelete. 



121 



Poem însemnat cu: copiat. Poem pe care îl începuse anterior, pe 
care 1-a tăiat în M, dar la care a revenit. 



149 



Acesta era omul calm şi ponderat pe care îl vedeau 
alţii. 



150 



[Am găsit aici o altă foaie pe care scrie] Arsenie [, pe O 
parte iar, pe cealaltă parte]: 24 + 8+17/50. 



151 



[26 iulie 1975] 



Nu în cuvinte mari şi căutate 
Stă poezia asprelor milenii, 
Ci în izvoare vii, nesăturate, 
Să saturi şi pustiile Selenei. 

De aceea cântul, fără doar şi poate, 
Răsare aducându-ne în sine 
Şi se revarsă-n spaţiile coapte 
Dând la iveală sinea lui prin vine. 

Fie că e iubire, ţară, vitejie, 
Idee pură sau urâtă soartă, 
Lumea, uimită, Ţi se închină Ţie, 
Când străluceşti în viaţa fără moarte. 

De-aceea nici nu caut, nici nu cânt, 
Dar mai presus de voie şi cuvânt, 
Vântul, furtuna, ploaia dedesubt, 
Se-ncheagă/Zon şi roade pe pământ. 



152 



Ce lumini privesc! 
Ce sori se aprind! 
Fără să gândesc 
Mă trezesc sorind. 



153 



Tu, vis al mărilor de soare, 
Din cerul spuzelor stelare, 
întinde-ţi zorii arşi în aur, 
Pe viitura mea cu faur! 

Că altă viaţă am visat 
In viul lutului palat: 
Să-mi fie tot mai sus fiorii 
Şi frumuseţile, ca norii. 

Că am trecut - să nu mai uit - 
La ce-am putut ca să mă uit, 
S-aud şi să-nţeleg, să simt, 
Pe grindul spaţiului, pe timp ! 



154 



Farmecul petrece-n noapte, 
Ascultaţi ale lui şoapte, 
Care ţes în orice fire 
Străveziile lui fire. 

Clocotind sau ascultând, 
Revărsându-ne, tăcând, 
Când lumina-1 podideşte 
Viitura lui zâmbeşte. 



155 



[Am găsit aici un articol de ziar, din ziarul] Magazin, nr. 
1163, 19 ianuarie 1980: V. Neamţu, Viteza luminii. 

[Nu mai redăm întregul articol, ci doar pasajele pe care 
Fericitul Ilie le-a însemnat ori cu pix de culoare verde ori cu pix de 
culoare roşie.] 

„De asemenea, observatorii americani au 
comunicat recent reperarea unui obiect cosmic, mai precis 
- o stea, ce s-ar deplasa, potrivit afirmaţiei lor, cu viteza 
de 330.000 km / sec, aşadar cu 10 la sută mai repede 
decât viteza luminii". 

„Să revenim iar la principiul cauzalităţii şi la 
consecinţele lui în natura fizică. Aşa cum el este utilizat 
în fizică, interzice influenţa reciprocă a evenimentelor 
petrecute în momente diferite ale timpului şi în puncte 
diferite ale spaţiului, mai exact, se poate exprima prin 
formula viitorul nu influenţează trecutul. 

Bineînţeles, în teoria relativităţii, intervalul de timp 
dintre două evenimente nu este însă o mărime absolută, ci 
depinde de viteza de deplasare a observatorului care 
măsoară acel interval. (De altminteri, de aici rezultă 
vestitul paradox al gemenilor care permite, teoretic, unui 
om călătorind cu o viteză apropiată de a luminii să-şi 
întâlnească la întoarcere urmaşii îndepărtaţi)". 

[Se descrie un grafic] „Când însă (ca în desenul 
nostru) timpul (t AB) e mai mic decât durata deplasării 
razei de lumină de la o lanternă la alta, odată cu 
modificarea vitezei observatorului, se poate admite că 
evenimentul B s-a petrecut înaintea evenimentului A. 

Asemenea situaţie pare a distruge principiul 
cauzalităţii". 

„Rezultatele nu sunt definitive şi abia acum există 
prezumţia unor situaţii, când principiul cauzalităţii nu ar 
mai funcţiona". 

„Astfel de aparenţe se citeşte şi în unele lasere: 
anumite sclipiri din corpul instalaţiei laser s-ar fi produs 
cu o viteză de 8-10 ori mai mare decât viteza luminii în 
vid. 



In cadrul teoretic, problema fiind deosebit de 
complexă, iar universul cunoscut, cu legile lui, nefiind 
încă o formă de cunoaştere exhaustivă, desigur că viitorul 
va aduce ştiinţei încă multe surprize". 



156 



157 



Valery 
Tema arborelui la Valery 122 



Arborele este poarta de intrare în lumea mistică, în 
lumea de dincolo, în lumea spirituală şi spirituală pură. 

Dar Valery - analitic şi intelectualist - rămâne în 
afara porţii, căci înăuntru nu poate să pătrundă de unul 
singur. 

El şi-a închis poarta pe care trebuia să intre, 
pentru că a căutat explicaţii raţionale. De aici şi aspectele 
iraţionale ale temei arborelui. 

De aceea, pe culmile disperării, Valery nu simte 
apropierea vreunei forţe transcendente, consolatoare. 

„Pourquoi m'y a-t-il point de Dieu? Pourquoi de 
sommets de la detresse et des abîmes de l'abandon ne 
viennent pas de messages certains? Nul signe, nul indice. 
Personne n'entend ma voix interieure..." [Cahiers 
VIII, p. 466]. 

Unde este rugăciunea, unde este credinţa lui 
Valery? Unde e practica lui mistică? 

Şi-a risipit viaţa întreagă în studii şi în strădanii 
pentru a se eleva spiritual, a hoinărit pe drumuri străine 
şi astfel s-a rătăcit. 

A fost o inteligenţă aleasă dar care s-a orientat în 
mod eronat. Ar fi putut ca să intre în Paradis sau, mai 
bine-zis, în împărăţia Cerurilor, încă din această viaţă, 
de pe pământ. 

Insă nu a avut niciun folos, pentru că a bătut la 
porţi străine şi s-a dezarticulat interior. 

Alţii, cu mai puţină inteligenţă şi daruri spirituale, 
au intrat, în spirit şi au evoluat spiritual mai mult decât 
el. 

Să revenim însă la arborele vieţiil Evoluând 
spiritual m-am aflat în faţa arborelui şi, prin practica 



122 A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Paul_Val%C3%A9ry. 
1 în limba franceză: „De ce pentru mine nu există Dumnezeu? De 
ce de pe aceste culmi ale disperării şi din abisurile părăsirii nu vin 
răspunsuri sigurei Niciun semn, niciun indiciu. Nimeni nu aude 
glasul meu lăuntric". Traducere a textului de Dr. Gianina Măria 
Cristina Picioruş. 
124 Tot în franceză: Caiete. 



158 



mistică, am intrat în lumea spirituală, care s-a deschis 
minţii mele şi m-a cuprins, m-a transformat. 

Aceasta a făcut din fiinţa mea un locaş al ei, un 
altar al Duhului Sfânt. 

Am trăit bucurii duhovniceşti de neînchipuit pentru 
oamenii care nu au pătruns în lumea spirituală. 

Am înţeles lucruri şi probleme, care constituie chei 
şi culmi pentru oamenii de ştiinţă de astăzi, pentru 
savanţi şi cercetători, şi care nu-şi dau seama cât de 
ridicoli sunt atunci când sunt priviţi de cei care sunt sau 
vin din lumea spirituală. 

De aceea, Valery, pe care îl apreciez ca poet, este 
pentru mine, sub celelalte aspecte, un călător pierdut, 
care a rămas în afara ţării de basm. A rămas pe afară, 
bătând la porţi care nu i s-au deschis. 

Şi aceasta, ca o plată a orgoliului şi a vanităţii sale 
geniale singulare. 



159 



Pe urmele tale am plâns 

Şi te-am căutat, iubita mea dintâi! 

Pe vetrele tale am plâns 

Şi am luptat şi te-am căutat, ţara mea! 

Pe urmele Tale am plâns 

Şi Te-am căutat, Tatăl meu din cer! 



160 



Când spun cuvântul acesta: 

Tată ceresc, 

parcă înfrunzesc şi cresc. 

Parcă în vinele stoarse mustesc 
puteri şi ochii înţelegerii 
dau de fântână, mai adânci, 
mereu, şi mai trainic. 

Şi sorii pănzesc* 
noi drumuri pe căi, 
fără seamăn sporind. . . 

Şi se aprind în extaze, 
în care pierind, trezit, 
mă aprind mai proaspăt, 
mai pur, 
un smarald în azur. 



161 



Tu ai fost şi rămâi pentru mine poezia. Oricare alte 
gânduri, cu care încerc ca să mă apropii de tine îmi par că 
sunt fade, artificiale. 

Ce ardere şi ce lumină spirituală s-a produs atunci, 
în tinereţea noastră? Ea luminează peste vremi şi nu 
doreşte decât lumina ei de puritate şi de vis. 

Ea mă caută, mă recheamă. Ea vine la mine. Eu, 
pierdut în preocupări zilnice şi pământeşti, în dorinţe şi 
îndestulări o uit. Şi uit astfel de adânca, pura sete de 
desăvârşire. 

De aceea nici părerile de rău nu mai mă zguduie şi 
nici nu mai mă răvăşesc, ci numai mă adie şi mă 
frământă uşor. 

Dar iată că o uşoară abureală de plâns 
înmugureşte în preajma sufletului! A sufletului mei atins, 
în mod vag, de suflarea veşniciei, care vălureşte prin 
apropierea mea. 

însă totul încetează repede. Iarăşi trag linie. însă 
îmi amintesc, îmi reamintesc marele vis cu tine, care a 
început odinioară. 

însă pot să numesc odinioară aceşti 35 de ani, care 
mi se par atât de departe de mine, de parcă sunt o 
veşnicie, de parcă sunt ani pierduţi în eternitate? 

Tu, spiritualitatea mea de altădată, avântul visului 
meu, dorinţa mea de jertfă pe altarul artei, ochii dragostei 
mele pentru tot ce-i frumos, pur; vifor de creaţie, limpede, 
ca duhul privirii celor ce privesc jertfirea ca pe o 
descătuşare. 

Tu, mână ce nu simţi nevoia de atingeri, ci de 
retragere, de ascundere în faţa măreţiei şi a sublimului 
extaz, ca îngerii, care îşi ascund faţa cu aripile înălţimii şi 
ale purităţii în faţa Dumnezeirii. 

M-ar bucura dacă sufletul meu ţi-ar putea părea tot 
atât de pur ca întâia oară sau, cel puţin, în amănuntele 
acestea despre care îţi scriu. 

Ştiu că vei veni. Ştiu că mă vei căuta. însă când va 
fi aceasta nu ştiu acum! 

La revedere! Lumea, cu preocupările ei zilnice, mă 
răpeşte. Cine ştie pentru câtă vremell... 



162 



Mare ne-nconjoară. . . 
Sânuri de fecioară, 
Curvă şi vioară... 
Cine vrea, să moarăl... 



163 



[27 noiembrie 1975] 



Şi iată-te singur, cu tine însutii Şi nu pentru un 
ceas, pentru o zi sau câtva timp, ci pentru veşnicie. 

Singura ta scăpare de tine însuţi e coborârea 
pasageră în neant sau ridicarea din acesta... pentru ca să 
dai tot peste tine. 

Şi începi să te plictiseşti de tine însuţi, să te urăşti, 
pentru că nimeni nu mai este în jurul tău, ci doar 
propriile tale gânduri, faptele tale, cele mai multe rele. . . 

Căci în lume nu te-ai unit cu Dumnezeu, ca 
întreaga creaţie să fie cu tine, ci ai fost unit numai cu tine, 
cu egoismul tău, cu fapta ta, mai mult rea decât bună. 



164 



Galaţi e 



Frumoasă fată, 
Spirală înmiresmată, 
De ceruri respirată. 

E greu de spus, 
E greu de dus 
în răsărit apus. 



165 



Iubire, lasă-mă în umbră, 
[ca] din adâncuri să răsar, 
cu luna-n ultimul pătrar 
şi florile în tundră. 



166 



[13 ianuarie 1976] 



Când toate se înscriu în veşnicie 
Şi gânduri, şi miresme, şi avânt 
Şi toate câte inima-mi sfâşie 
Din faptul vieţii până la mormânt. . . 

Am fost să fiu... 



Sunt stări care nu se pot numi, nici defini, ci cărora 
li se dă doar ocol cu nume şi metafore. Ele se transmit 
după cum fiorul iubirii transmite realitatea iubirii de la 
unul la altul. 



167 



168 



125 

[Un fragment de foaie] 



125 Aici am găsit o bucată de hârtie, scrisă cu creionul. 

Pe prima parte: fântâni arteziene. I. Râuri curgând II. Ra... 

Pe a doua parte: 25. 



169 



De ce iubirea îmi mai dă ocol, 
Cu fragede făpturi neştiutoare? 
Să simt ecuatorul stins, la pol, 
Din a cetii furtuni o argintie boare? 



170 



De ce iubirea îmi mai dă ocol 
Cu fragede făpturi neştiutoarei 
Să simt ecuatorul stins la pol 
Mândre furtuni în luminoasa boare . 



Versul final e a doua variantă a acestuia. 
Prima variantă: Din [ale] vieţii* furtuni o argintie boare. 



171 



Zbor copitele ca ploaia 

1 97 

Ochii-ntinsul fremătând , 
Se topeşte praf şi zarea 
Şi câmpiile-notând. 

Suflet aş cuprinde marea 
Şi nu pot!... Mă las cântând, 
Glas de frunză ascultând. 



Nu sunt eu, şi cine cântă 
E din soare-n nori, săgeţi. . . 
Şi de dincolo de geţi 
Care spulberă prin valuri, 
Peste munţi şi peste dealuri. 

In stihii zăpezi albastre, 
Hohot gândurilor noastre, 
Patimile-n vânturi curg, 
Zori de zi în vânăt amurg. 



127 



Variantă eliminată de autor: Ochii zarea fremătând. 



172 



Iubeam fecioria şi ochii asupra unei fecioare nu 
mi-i ridicam. 

In felul acesta am ajuns să iubesc fecioria lumii, 
ceea ce este egală cu starea premergătoare creaţiei: 
plinătatea energiei fragede, potenţialitatea. 

Din ea s-a dezvoltat un univers spiritual cu toate şi 
sub toate aspectele. 

Aşa am ajuns să cunosc lumea în ordinea spirituală 
înmiit sau, mai bine-zis, infinit. 



173 



E un simbol primordial': 



Oare de ce coloana fără de sfârşit a lui Brâncuşi , 
fără să fi avut vreodată obsesia ei, fără să fi meditat 
asupra esenţei ei spirituale, mi-a apărut în unele extaze 
misticei 

Am văzut ceva asemănător ei ca formă, care 
întruchipa Sfânta Treime şi omul, ca a patra dimensiune a 
Divinităţii 129 . 

Un microcosmos care se dilata macrocosmic şi 
care se perpetua, în lanţ, la infinit. 




128 



A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Coloana_Infinitului. 



129 într-un extaz avut, Fericitul Ilie a văzut umanitatea lui Hristos 
în Treime şi când spune a patra dimensiune (în mod defectuos din 
punct de vedere strict teologic) se referă la acest lucru. 
E de la sine înţeles, dacă vorbeşte despre Sfânta Treime şi apoi 
despre om, ca a patra dimensiune. 



174 



Ajuns în pragul bătrâneţii 
Pedeapsă mi-e iubirea tinereţii, 
Când flăcările slavilor senine 
Se-torc, arzând în mine. 

Orice ţi-aş da, rămâi etern dorinţă, 
Iar eu pornesc acum spre nefiinţă 



-130 



în sensul de neexistenţă temporală, de moarte şi nu de nefiinţă, 
ca distrugere totală a persoanei umane odată cu moartea. 



175 



[*131] 



Unde sunteţi arome şi subţirimi de flăcări, 
Vâltori netemătoare din sufletul arzând? 
în primele meleaguri ce m-au orbit pe scări, 
Ce tot urcam spre mult doritul 132 : Când?... 

Şi nu erai. . .Doar boare te-ascundeai 
Printre fâşii de vreme, ascultată, 
în cerurile ei fragezi, descătuşate-n roi, 
O, pururea iubire ne-ntrupatăl 

Iar azi, când chip ţi-ai căpătat 
îmi fluturi colb de aur pe pustii, 
Cărări de-acum, pe cer întunecat, 
Fântână de argint cu flamuri purpurii. 

Eu te-aş iubi cu cer adânc şi-nalt, 
De vii talazuri ce-nspumează stânci, 
Dar să încerc să mă avânt nu pot 
Şi apele-mi s-aştern adânci, adânci. . . 



131 



Aici am găsit un alt fragment de foaie, rupt pe jumătate şi cu un 
scris aproape ilizibil. A scris cu creionul. Spre final apare cuvântul 
Zarea. Pare o foaie cu însemnări din detenţie de care s-a dispensat. 

V. primă: spre aşteptatul. 



176 



[13 martie 1976] 
Mila 

Un sentiment dezvoltat de creştinism. Dar ce este 
mila! înduioşare, compătimire, sfâşiere de inimă pentru 
suferinţa sau situaţia grea a semenului? 

Am cunoscut aceste sentimente şi, totuşi, nu pot 
defini mila. Am fost şi mi se pare că rămân un om străin 
acestui sentiment definit ca milă. 

Mi-a fost întotdeauna silă să inspir cuiva milă 
pentru fiinţa mea deşi, poate, că am avut şi am nevoie de 
această milă a altora, pentru că sunt un nemernic vrednic 
de milă. 

De ce? Pentru că sunt aprig şi nervos, repede îmi 
ies din fire şi tot aşa de repede, dacă nu chiar 
concomitent, îmi văd şi greşelile, lipsurile, care mă irită şi 
mai rău. 

Şi atunci cad dintr-o greşeală mai mică într-una 
mai mare, până mă prăbuşesc în deznădejde. 

Şi atunci aş vrea să fiu sfâşiat sau eu însumi să mă 
sfăşiifără milă. 

Căci cea mai puţină milă o simt şi am simţit-o - 
dacă ceea ce simt e milă - faţă de mine însumi. 



177 



Cotropiţi-mă cu soare 
Şi cu ger, şi cu zăpezii 
Ard de viu în închisoare, 
Clocotesc în munţi 133 de-amiezi. 

Mi-ai ieşit mânie-n cale, 
Când a fost să urc inel, 
Şi-am alunecat la vale 
Desprinzându-mă de cer. 

Uneori mă cred lumină 
Şi-atunci mă descopăr umbră, 
De-ntuneric, ce dezbină: 
Umbră-n întuneric, umbră! 

Nu demult sorbeam lumina 
Şi orbecăiam prin glod, 
Radiam din sori lumina 
Şi mă scuturam de glod. 

Dar acum atrag penumbra 
Şi o scutur în abis, 
Tot mai neagră creşte umbra 
Şi se scutură în vis! 

Nici nu sper şi nici nu cer, 
N-am nici dragoste să urc, 
Spre abisuri sau spre cer 
Şi doar căile le-ncurc! 

Voia mea e ruptă-n mine, 
Fulgerul mi-e întrerupt, 
N-am nici glas şi nici suspine, 
Pentru chipul negru, supt! 



133 



V. primă, eliminată: zori. 
134 V. primă: ;?<?. 



178 



Tu, cupa mea 

prin care beau seninul, 

tu, care te reverşi în veşnicie, 

sorbi-te-voi 

şi vei fi tot mai vie 

pe-acest pământ. 

Când eu voi fi doar gând 
purta-te-voi făclie, 
cristalizată-n ger, 
amfora mea din cer 
în zămislitul lut. 



179 



Natură 



Să plâng pe sânii care ard 
Seninul purelor zăpezi, 
Sub părul, flacără de nord . . . 
Fecioară, să mă luminezi!... 

Abur, argint purtai în mână, 
Sorbeam din veci un aer clar, 
Duceam o cupă de cleştar 
Cu vin de-amiază şi de jar. 

Scos din adânca ta fântână, 
Fecioară, zână şi cadânăl 



135 Cuvintele „de nord" sunt eliminate în M şi, în paranteze 
rotunde, apare un cuvânt ilizibil. 



180 



Fuga mea spre cer 



Goana după cer mi-e undă, 
Uneori se face rugă, 
Ochiul din afund s-afundă 
Cântând făptura nudă. 

îngereşti sclipiri ce cântă 
Ici şi colo-n chipuri vii, 
Uneori mi se descântă 
Fremătând în bucurii. 



136 



136 Titlul a fost tăiat, ulterior, în M. 



181 



[30 aprilie 1976] 



Un văl de dragoste şi dulce 
Ţi-arunc pe ochi, pe braţ, pe trup, 
Tulpina ta la sân o culc 
Şi valul tău duios mă duce. . . 

... Şi, încotro? N-am să te-ntreb, 
Că din adâncuri, mai acerb, 
M-absorb din neguri, de sub scuturi, 
Raze şi stele, începuturi, 
Ce curg spre tine-n mări de valuri. . . 
O, începutul meu de maluril... 



182 



1. în lume cerul am adus, 

2. în chinul nopţii şi-al luminii 

3. şi l-am purtat la piept, supus, 137 

4. era de fraged ca şi crinii. 



5. N-am vrut să-1 las cărării crude: 

6. l-aş fi privit în veci de veci. . . 

7. O, voi, noroade pururi surde, 

8. ce bântuiţi cu vânturi seci 138 !... 

9. Peste fâptura-n zări de rai, 

10. unde te-adus copil şi craii... 

1 1 . Că s-a născut în cer şi-n lume, 

12. cine ştia pe-atunci şi cine ştie şi-azil n9 



137 
138 



V: l-am alăptat la piept, supus. 



V. primă: reci. 
V. 11 şi 1 
acelaşi poem. 



139 V. 11 şi 12 nu mai sunt numerotate în M dar fac parte din 



183 



Demult am apărut 
şi-am rupt zăgazuri 
şi-ascult năvala, 
tumult de dedesubt. 



184 



Voi, lucrători şi slujitori ai spiritului meu: 
3ve: 
Haydn , cu tot şirul nesfârşiţi . . . 



Beethoven 140 , Mozart 141 , Brahms 142 , Berlioz 143 şi 



1 ° A se vedea: 



http://en.wikipedia.org/wiki/Ludwig_van_Beethoven. 



141 Idem: 



http://en.wikipedia.org/wiki/Wolfgang_Amadeus_Mozart. 
Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Johannes_Brahms. 



142 

143 



144 



Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Hector_Berlioz. 
Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Joseph_Haydn. 



185 



în apus de soare, 
la mare, 
două fecioare: 
una-şi răsărea 
frumuseţea de stea; 
alta şi-ascundea 
inocenţa de floare 
mirositoare. 

Cea de stea 

se vălurea 

sub un văl de nea. 

Cealaltă părea 

şi înserarea-i cânta. 



186 



In duh, în sânge mi-a pătruns 
Mireasma Sfintelor fecioare. 
Iubiri ce nu mi-au fost de-ajuns, 
Nesaţiul mi-1 vor stinge oare? 



187 



[23 august 1976] 



Omul... mister, întretăiere 
Intre neant şi sfere, 
Ce umblă, stă-n picioare 
Şi este cer şi floare. 



188 



Nu ştiam până azi că şi Pascal 145 a spus, ceea ce şi 
eu, cu mulţi ani în urmă, afirmasem într-una dintre 
poeziile mele pierdute. Adică: omul „este o medie între 
nimic şi tot". 



145 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Blaise_Pascal. 



Infinitul material şi spiritual au puncte de atingere 
în om. Aceste infinituri îşi creează limita. 

Omul este o limită, o limitare. 

Prin limită şi limitare se defineşte ca om, pe când 
prin încercarea sa de a ieşi dintre limite se defineşte ca 
infinit. 



189 



190 



Curând 



Curând voi trece în muzică şi cânt, 
curând voi fi pământ. 

A toate bucurie 
întoarcerea în glie 
şi curgerea în ghers, 
în pururi univers . 

Iar voi fi tot în toate, 
în ierburi şi în roade, 
în piatră şi în vânt 
ori în pustiu şi foc, 
în geruri şi în soare* 
de ape sau de ceruri, 
neant şi adevăruri. 

Cum mi-a fost dat să fiu, 
precum am fost şi viu. 



De-acum, de azi, din veac* 
se-aude glas venind, 
al lumilor ecou!... 

Putea-voi să cuprind 
căderea şi-nflorirea, 
murirea-n nemurirea 
apusului de sori, 
pe-tinderi ce ning sortfl... 
şi ploaie de mirosuri. 



191 



Lumea 



Tu, frumuseţea plângerii sub stele, 
Iubire dăruită strop cu strop, 
în biruita inimă te-ngrop 
Şi mă împac cu visul morţii mele. 

Te-am adunat din vifore, din ploi, 
Din farmec de-nserare, sus, pe creste, 
Din răsărit de soare, din noroi, 
Din răbufniri, din linişte-a de-apoi. 

Că tu eşti în afară forţă pură 
Şi sui din noi în volburare, blând, 
Hrănind cu dor un suflet tot flămând 
Ca să rămâi de-a pururi în făptură. 

Cum să ador copila ce-nfloreşte 

Ca mitul peste miile de ani? ! 

Ea fulgeră, pluteşte, se roteşte, 

De vreme supţi rămânem, trişti şi vani. 



192 



[19 noiembrie 1976] 



Eu trebuie să trăiesc cât mai multe variante şi 
conţinuturi de viaţă. 

E o fugă, o alarmă vitală în mine, pe care vreau să 
o întrupez, nu pentru a o evidenţia, ci pentru că vârtejul 
existenţial, care vuieşte în mine, trebuie să prindă forme 
care să cânte, să farmece, să spumege de vis, de dor şi 
care ar dori să se scurgă lin, sub lună, în pustie. 



193 



[21 noiembrie 1976] 



I had the chance to read a review of a recent article: 
Sleep and Dream Research. Chimical Implications, by 
Frederick H. Lawy, from Montreal, en C. M. A. Journal, 
May 23, 1970 146 , şi am tras concluzia că cercetarea 
ştiinţifică de azi se face dintr-un punct de vedere ştiinţific 
normal, intelectualist, uneori pur material. 

Cercetările sunt statistice. Investigaţiile sunt 
pornite din punct de vedere pozitiv, raţional dar pe nivele 
limitate. 

Nivele medii, mediocre, care justifică şi 
tratamentul şi înţelegerea în sine a viselor şi a bolilor 
psihice, ca epilepsia spre exemplu. 

Ceea ce am de spus în această privinţă este că 
miezul problemei acestui fenomen psihic nu poate fi 
înţelese decât dacă pornim din interior, adică dacă 
aplicăm o metodă spirituală. 

Pentru că trebuie să pornim de la nucleul solar. 

Ştiinţa înaintează de la periferie spre centru. 

Tocmai de aceea soluţiile pe care le dă sunt 
acceptabile, pentru că sunt la nivelul înţelegerii şi al 
maturizării omului de astăzi. 

însă o înţelegere profundă a bolii şi soluţii radicale 
de tratament se pot obţine numai dacă se înţeleg toate de 
la nivelul spiritual al omului, adică de la acel nivel 
neatins încă de media umană şi nici de geniul uman. 

Numai oamenii inspiraţi şi Sfinţii ajung acolo. 

Din acest motiv, boala rămâne încă neînţeleasă şi 
metodele de tratament nu sunt eficiente, datorită nivelul 
inferior de înţelegere a omului şi a interiorului său. 

In acest nucleu solar eu însă am pătruns, ca om 
obişnuit şi am aplicat tratamentul cu succes, cu forţa pe 
care ţi-o dă credinţa, voinţa, rugăciunea, puritatea şi 
practica îndelungată. 

De aceea nu e cazul ca să discut prea mult despre 
aceste fapte şi fenomene, care ar părea astăzi că sunt 
minuni. 



146 în engleză: „Am avut şansa să citesc o recenzie a unui articol 
recent, [intitulat]: Studiu despre somn şi vise. Implicaţii chimice, de 
Frederick H. Lawy, din Montreal, în C.M.A. Journal, [publicată] în 
data de 23 mai 1970". 



194 



Insă lumea momentului nu e pregătită ca să 
înţeleagă şi deci să accepte aşa ceva. 

în secolul trecut, ştiinţa accepta ca ştiinţifice câteva 
fapte extrem de periferice. 

Secolul al XX-lea acceptă ca ştiinţifice ceva mai 
multe fenomene yoga şi practici yoga periferice. 

De aceea cred, că mai e mult până se vor accepta ca 
ştiinţifice fenomene importante cunoscute practicanţilor 
yoga. 

Oare ce şanse de înţelegere pot fi pentru fenomene 
periferice ale spiritualităţii ortodoxe, care depăşesc cu 
mult mistica indiană? 

Cum şi când vor fi înţelese experimentele 
duhovniceşti pe care eu le-am trăiţi 



195 



[22 noiembrie 1976] 



în reînviere n-aş mai fi sperat vreodată!. 
Dar ce putere îmi naşte din adânc?! 
Şi înverzeşte, pură, zvăpăiată, 
Şi Duh îmi dă purtându-mă-n oblânc. 



196 



[23 noiembrie 1976] 



Secătuit de dragoste şi vis 
Tot mai visam la 'naltul Paradis, 
Ca-ntr-o beţie să pulseze-n mine 
Ritmurile miresmelor divine. 



197 



Pribeagă frunte, 
Frumuseţea lumii, 
Mă-nalţă munte, 
în zvăpăierea spumii. 

Un joc albastru, 
De undă şi stea, 
Din ochiul sihastru 
Adâncimea bea! 

Soare din amiază, 
Cu plete 147 de foc, 
Să-mi încununezi 
Mintea mea în joc! 



147 V. iniţială anulată: despletiri. 



198 



Omul este o medie între nimic şi existent. 



199 



Din nou te-aştept, iubirea mea dintâi, 
Tu, zbor curat cu chipul nimănui, 
Cu tot seninul cer în pâlpâiri 
Rodind albastre, pururea zidiri. 

Peste coroana de rotiri solare 
Purtând în chipuri de adâncă mare, 
Străluminata fată a nămiezii; 
Cât te iubesc, o, fulger al zăpezii! 



Ce vioriu te spulberi în furtună! 
Şi viscol ce pe tunete s-adună 148 
Şi-n trâmbiţa de flăcări purpurii 149 , 
Te desfăşori în ţoluri 150 argintii. 



Când violete, aurii, când verzi... 
O, duhul meu, e vremea să te pierzi 
în norii grei de neguri ai luminii, 
In bezna în explozii şi în crinii, 

Ce înfloresc pe limpedele timp 
în raze, şi-n aurore de Olimp. 



Că pomul mare s-afundă în noroi 
Şi tot mai greu mi-e zvâcnetul spre voi, 
Căi răsărind din bezne, în efluvii, 
Voi, aripi peste marginile humii! 151 

Că nu mă recunosc în tot ce-am fost, 
Cu minte, cu simţire sau cu rost, 
Nu, nu sunt eu cel ce trăiesc si sunt 
Şi mă îmbrac în trup şi în mormânt! 

Nu sunt nici vis şi nici întruchipare, 
Nu sunt nici fulger, nici nisip, nici mare 
...Ci cel ce iscă din tării, tării... 
Sunt duh din Duhul ce umblă prin cei viii 



Idem: şi viscol ce cutremură tării adună. 
Idem: O, trâmbiţă de flăcări purpurii. 
150 V. primă, neanulată: suluri. 

O a doua variantă: Voi, aripi peste limita furtunii! 



200 



în miezul zilei, 

îmbătat de soare 

si de lumină umblătoare. 

îmi întorc ochii spre adâncuri, 
adânc în mine, plutitoare, 
să dau de soare. 



201 



Si câtă frumusete-am adunat 
si-am să adun nesăbuit; 
mai nesătul si-ntunecat 
rămân... şi ne-mplinit. 

Tot curg în râuri, unde moi... 
spirale, unghiuri ce se pierd, 
m-adun în voi si mă dezmierd 
iubite chipuri mereu noi!... 

Cădere-n unghi de somn divin 
si infinit în nimb de nori, 
oglindă-a vieţii în gest şi pori 
te sorb în tot ce am virgin. 



202 



Svol/hana* 152 



Thus our soul must soar in the infinite and she 
must feel every moment that in the sense of what being 
able to come to the end of her atonement; her supreme 
joy, her final freedom . 

Oare spiritul nostru european şi modern ar putea 
aspira la o stare ca aceasta, de a se simţi mulţumit că va 
afla un capăt într-o cuvântare sau cântare fără sfârşit! 



152 Nu ştim despre ce e vorba. 

153 în limba engleză: „Astfel, sufletul nostru trebuie să se avânte în 
infinit şi ea [mintea noastră] trebuie să simtă în fiecare clipă, că în 
simţirea ei este în stare să atingă capătul răscumpărării ei, adică 
suprema bucurie şi desăvârşita ei libertate'". 



203 



[27 decembrie 1971] 
Viată 



Tu soarbe-mă-n privirea ta 
iar eu izvor de apă-n tine 
să curg în susur de lumină. 

Eu vis să-ti fiu, soare si stea 
în trup, în lacrimi şi suspine 
pe care fruntea-ţi se înclină... 

Şi să ne pierdem în vecii 
sclipind surâsuri de copii, 
mireasă pururea să fii... 

...In valuri să ne respirăm, 
din ele iar în trup să fim... 
născându-ne să tot murim! 



204 



Mireasă si mireasmă 
de vis şi limpezimi, 
când pura ta-ncântare 
mă cheamă să nuntim. 

Aş vrea să pier în zarea 
prea albă a schimbării 
tânără scăldătoare, 
dantelărie-a mării 155 . 

Tu, formă nepătată , 
cuprinsă de lumină, 
de soare-mpurpurată 
şi pururea virgină. 

Iar eu mereu visare 151 , 
în jurul Tău, cu norii... 
furtună si ninsoare, 
arcuş să fiu viorii... 

Ce cântă-n haina vie 
a trupului ce-n floare 
ar vrea mereu să fie, 
sorbită-n timp ce moare. 

Tu, glas mărit al mării 
şi spumă a-nserării, 
Mireasă din tării, 
te-aştept să vii, să vii... 

In inimă coboară 
mireasmă si fecioară, 
să m-adâncesc în Duh 



To my best girl 



154 



în engleză: Pentru cea mai bună fiică a mea. 



Un poem dedicat lui Green, singurei sale fiice. 
155 V. la ultimele 3 versuri: 



slăvită scăldătoare 
în formele schimbării. 

15 V. iniţială eliminată: Că tu te vrei curată. 
Idem: Iar eu mă vreau visare. 



205 



pierzându-mă-n văzduh! 

De-a pururi te-am iubit 
pe dealuri şi pe văi 
robind nemărginit 
scăldându-mă-n văpăi! 

Mă năpădiră umbre 
dar mă răpi cântare, 
nebănuite tundre 
se prefăcură-n mare... 



206 



[4 ianuarie 1977] 
Elegie 



To my best girl 



Veniţi din larguri înspumate 
voi, valuri şi furtuni şi ploi, 
în piept cresc lacrimi sugrumate... 
Iubire nu privi-napoi! 

Simt visul umbrei care trece, 
pe vechi tărâm de glod şi vis, 
cu inima-mpietrită, rece, 
sorbind puhoi de cer deschis... 

Voi rupe coardele viorii 
Arzând în foc mistuitor 
şi-mprăştiindu-mă ca norii, 
te-oi oglindi în viitor. 

Oglinzi făcând din orice por, 
imens voi creste din combustii, 
pe zări de chin, desferecate, 
vor arde-ntinderile pustei... 158 

Tot ce-am iubit a fost o taină, 
am ars de viu, necunoscut, 
şi vrând, nevrând, purtat-am haină, 
de trup, idee şi cuvânt. 

Lăsaţi-mă în plânsă vale 
a negrului mormânt lucid, 
în reverii pure, ovale, 
galactic să dispar în vid! 

Că nu-mi găsesc nici timp, nici rod, 
să mă cuprindă, să m-absoarbă... 
şi viscol în făptură cad, 



158 



Urmează în M. versul stingher: dar ochii tăi spre mine cată. 



207 



lumină albă-n noaptea-oarbă 159 . 



De-a pururi sunt deschis spre zare, 
pe care arzând încununezi, 
te simt în piept descătuşare, 
cum mă săruţi, mă-mbrătisezi! 

5 ~ 5 5 

Ţâşnind vii flăcări si vălvori 

5 5 J 5 

văpaia inimii atacă, 

înnoptându-le adânci viori 

ce mă atrag... şi-aş vrea să tacă. 

Cât mă va trage spre adâncuri, 
scânteia formei mlădioase, 
plină de chipuri şi descânturi 
ce miscă-n inimă tăioase!... 



159 



La finalul acestei strofe apare însemnarea marginală: ora 7. 30, 
soare şi o săgeată, care porneşte din faţa ultimei strofe de pe 
pagină, care indică faptul că ultima strofă de pe pagină urmează 
celei de acum. 



208 



[9 ianuarie 1977] 



Dor" 



De unde lacrimi curg, izvor, 
De-acolo vii şi limpede dispari... 
în visul meu de-a pururi. 

Iubirea ta mă-mprejmuie uşor, 
Mai clară şi mai vie azi îmi pari, 
Precum ai fost, rămâne- vei tu pururi! 

întrupezi cărările din vis, 

Cu gândul pur şi inima în laur, 

Să mă deschizi melodicelor forme; 

Eu te privesc pierind în Paradis, 
In pâlpâiri şi în fiori de aur. 
Cutremurări de zbuciume enorme! 



209 



Izvoare veşnic curg 
pe inima de piatră 
sfărâmată în amurg... 



210 



Râs viu, azur ştrengar, precoce, 
pierdut în vid, pierdut în voce! 



211 



România 
[17 ianuarie 1977] 



De la Nistru păn ' la Tisa . 



Românie floare, 
Glie, mândru soare, 
Soare pe pământ, 
Vesel si rotund, 
Cu părul cărunt 
Si trecutul crunt!... 

Cine te-a rănit 
Moară nenumit... 
Cine te-a ciuntit 
N-ar mai putrezit. 

Că te port în vis 
Cerului deschis, 
Soare sfânt, rotund, 
Naltului profund... 

Că nu pot muri, 
Nici a putrezi 
Până când fecioară, 
Stelelor vioară, 
Nu vei fi rotundă, 
Naltă şi profundă. 

Umbrele din veac, 
Tot poporul dac, 
Strigă şi veghează, 
Caii lor nechează... 

...Cercul lumii trace 
Peste nori se trage, 
Curcubeu pe zare 

Titlul poemului e primul vers din poemul Doină al lui Mihail 
Eminescu. 
A se vedea: http://ro.wikisource.org/wiki/Doin%C4%83. 



212 



Din apus de mare... 

Bântuie ca focul 
Cântându-si locul, 
...Auzim... ne cheamă 
Iar fecioara mamă, 
România, floare, 
România, soare, 
Stea nemuritoare. 



161 Iniţial: în veci. 



213 



Si eu în cântec sunt 
infinit şi mult, 
umbră de pământ, 
viata s-o ascult, 
una care este... 

Fugi!... Imagini, vis, 
din trecut, păcate*, 
de ucis abis... 



214 



To my best girl 



Un tremur te-o cuprinde, 
cutremur pur, adânc! 

Tu priveai încremenită, 
Chipul tău mă despica 
în oglinzi de sori, risipă... 
Din adânc de zori sorbită!... 162 

Frăgezime sfânt iubită... 
Cum pătrunzi şi luminezi! 
Margine nemărginită 
Despletită-mbrăţişezi. 

Clar ai tremurat în plâns, 
Nevăzut, înmărmurit, 
în răstimp de clipe nins 
Peste timp neauzit 163 . 



162 O a doua variantă, pusă între paranteze rotunde: Graţia te- 
mpr ■ăştia... 

163 Varianta primă, anulată: Pâlpâind neauzit. 



215 



[21 ianuarie 1977] 



Spadă şi corabie 



Cruntă moarte, crunte chinuri 
Şi groază-n sufletul străpuns 
şi de sughiţuri şi suspinuri 
îngrămădite, n-aţi apus. 

Din nou vă-ntâmpin sindrofia 
De vicleşuguri şi abis... 
Tresaltă-n piept azi bucuria 164 , 
Spre cer mi-e sufletul deschis... 

Comoara zdrenţuită deodată 
In platoşă de aur mi se schimbă, 
Noi lumi pe zarea-ntunecată 
Apar, iar fulgerul mă plimbă. 

Şi trec prin străluciri şi fulgurări de săbii 
Şi sufletul e o ureche-n trup, 
Prin care alunecă-n scântei corăbii, 
Pe valuri ce vibrează ne-ntrerupt. 



164 



Idem: In pieptul greu stă bucuria. 



Să nu mă mai aşteptaţi aici! Am plecat cu fruntea 
sus, pentru ca să înfrunt viforul. 

A sosit timpul ca să nu-mi mai plec fruntea în 
ţărână. Voi merge, mereu, înainte. Voi trece prin moarte 
si ne vom întâlni acolo, sus! 



216 



217 



„Eu vioara, eu arcuşul", P[aul]. Claudel . 



165 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Paul_Claudel. 



218 



Eu am fost*... 

Tu: arcuşul unei vioare. 



219 



Eu arcuş si eu vioară 
Iar tu, inimă, fecioară, 
Eu vioară si arcuş 
Tu: absentă* si eu urcuş. 



220 



Dorinţa mea în tinereţe era să absorb totul. Eram 
un vârtej, un sorb ce atrăgea totul spre sine. 

Un îngrozitor egoism? Nu! Era vorba de o sete 
înfrigurată, colosală, ca aceea a gurilor de abis care 
înghit universuri. 

Totul se prăvălea şi îl prăvăleam spre mine. 
Cronos, în tinereţe, îşi înghiţea copiii. 

împărăţie care creşte... şi apoi calcă fruntariile în 
picioare, pentru că caută să absoarbă tot ceea ce este în 
jur. Ciocnirile şi colapsul cosmic. In toate astea mă 
recunosc. 

E firea mea? ! E sufletul meu? ! ! 

Amândouă se îmbrăţişează frângându-se, 
pulverizându-se. Apoi vine, se întinde pustiul şi liniştea, 
şi apele tăcerii. Creşte umbra, fâlfâie fulgurarea de zinc a 
scânteierilor abisale. 

Undele se leagănă pe întinsori şi cresc în valuri şi 
talazuri. Furtună ce s-ar agăţa de înalturi albastre şi pure, 
cu braţe goale, înspumate. 

Cine tinde să se prindă de întretăierea desfăşurării 
existenţelor şi a forţelor afunde, care cu greu se lasă 
vederii şi receptării? Dorinţa?! 

Răbufnirile de forţe se leagănă-n cădere. încep să 
se complacă în sfărâmare şi alunecare. 

Atunci se nasc radiaţiile zvelte, jucăuşe, zglobii de 
farmec în strălucirea prospeţimii aspectelor, care se 
trezesc la viată. Iubirea? ! 

Frăgezimile se pierd frământându-se în emoţii 
necunoscute. Ele tind să fie cunoscute şi dau de raţiune. 

Mărul se coace. E cunoaştere. ..si vrea să 
putrezească. Adormire împăcată. Jertfă necurmată pentru 
sămânţa vieţii. 



221 



Când te chem 
Eu mă dezmierd, 
Printre gene mi te pierd. 

Numai ochi, 

îmi arzi în amiezi 

Si-n adâncul meu visezi. 



222 



[Pe un fragment de foaie găsit aici avem, pe prima parte, 
părţi din două strofe, scrise cu pix roşu şi, pe a doua parte, 
însemnări făcute cu creionul.] 

[Prima parte:] 

e iubim unele flinte, frumuseţea 
ată în ele? ! Propriu-zis iubirea 
ea spiritului închegată în ele, modul 
-nifestare a spiritului în sufletele şi 
-ri! 

-area mi-o cuprinde 
-rinde la răspântii; 
-ui, si noi merinde 
-elor dintâi!... 

[A doua parte:] 

Cove (eng.) = 1. individ, cetăţean; 2. golfuleţ; 3. 
var nestins. 



223 



Repere 



în copilărie priveam piedut cerul cu ochii. 

Mă interesa adâncul. 

In studenţie, prin meditaţie şi concentrare, am 
obţinut abia o scânteie solară năzărită în fundul unui abis 
de întuneric. 

Altădată am obţinut detaşarea sufletului de corp, 
care rămăsese imobil, în timp ce, spiritual, mă 
concentrasem spre vârful unei piramide cristaline şi uşor 
scânteietoare. 

Faptul că atunci mi-am dat seama că nu îmi mai 
puteam comanda mişcările trupului (pentru o clipă) m-a 
făcut să renunţ la aceste încercări, de teamă ca nu cumva 

5 7 

să rămân în afară de corp. 

Am socotit că era prea devreme şi că nu sunt 
pregătit suficient. 



224 



Sonet 



To the best girl 



Ce ardere în ceruri mi s-arată!... 
Când Serafimii cântec izvorăsc 
Şi-n pura melodie întrupată 
în ei şi în afară risipesc!... 

Dulce îmbăiere, cum te cheltuiesc, 
Imbujorare în argint scăldată! 
Când fulgere prin inimi se-mpânzesc, 
Minune arzi de ger 166 înmiresmată! 

De când te-adăst ivire să te sorb... 
...Şi tot mă-ntreb de ce rămân în lut, 
De ce am trup întunecat şi orb 
Când mi-a fost dat lucirea să-ţi sărut? 

Dar universul sunt şi negru corb, 
Gigantic în explozii dar tăcut, 
Străfulgerat în inimă eu sunt 
Din început spre începutul sunt. 



166 



V. iniţială eliminată: de-a pururi. 



225 



Beethoven 



De-o viată mă îmbraci în măreţie, 
Mai gravă decât noaptea, decât chinul, 
In sunete mă-mbraci cu măreţie 
Mai gravă decât moartea şi destinul. 

Prin tine s/m? cum e cunună chinul 
Si-n lava inimii s-asterne melodie, 
Ne-ncununate rege, împărate, domn 
Pe răzvrătirile din inimă si vis... 

De-o viaţă curg cu prăbuşiri în somn 
si mă trezesc cu cerul redeschis. 



Cum să te smulgi, când rădăcini, din soare şi din 
stele, ţi-au crescuţii Cum să te rupi, când drumuri de 
corăbii, printre ele, ţi-ai făcut, cu ierni şi primăveri, pe 
întinderi albe, întreţesutei '!! 



226 



227 



împărăteasă 



Pură lumină, cer deschis 167 , 
Iradia-i văzduh si vis 
în cântec te desfăsurai 
Aerian, gură de Rai. 

[Făptura pură ţi se pierde , 
Pe vârfuri cu poiană verde, 
De cum veneai, te depărtai, 
Pământ şi codru aspirai. 

In spaţii ceruri ai înscris, 
Lumină pură, Paradis, 
Chipul tău, inima ce frământă 
Sufletul ce spumegă şi cântă.] 

De cum veneai te depărtai, 
Pământ şi codrii aspirai, 
Făptură pură ce te pierzi 
Pe vârfuri cu poiene verzi... 

Lumină pură, cer deschis, 
In spaţii ceruri ai înscris... 
...Chipul tău inimă frământă 169 ', 
Sufletul spumegă şi cântai 



167 



Idem: Paradis. 



168 Această strofa şi următoarea sunt eliminate în manuscris de 
către autor. 
Frământată. 



228 



Am fost să sorb 

în trup de vrajă 170 

Şi codru, şi pământ, argat, 

Să port în mine metereze 

Şi goarnă de războil... 

Neîndurător, cutremurat 
De fulger şi furtună 

171 

Am adăstat, m-am despăcat : 
[Ca] să te primesc în sânge, 
Să te înalt în vis, 
Să te sărut în cer! 



170 Plin fiind de lumina dumnezeiască. 



171 M-am despătimit. 



229 



Viziunea multicoloră a sufletului, 

învăluitorul farmec al umblării 

si al învolburării luminii, care năştea culori, 

al bucuriei, care se dezvăluia ca foc, 

în forma chipului uman. 



230 



Esenţa spiritului: lumina arzând în sfeşnic înalt de 
argint. Aici s-a oprit transfigurarea [mea] şi calea 
duhului, care alerga străbătând forme de vis şi 
preschimbări de privelişti şi lucruri. 



231 



1 79 

Mi-a fost să mor in clipe treze 
De luptă beat, pe metereze, 
Sorbind din zori până-n apus 
Zvonind de cântec dornic dus... 

Mi-a fost să sorb în trup de vrajă 
Şi codru şi pământ şi strajă, 
Şi zbucium, goarnă şi război, 
Să fiu de-a pururea în voi, 

Ne-ndurător, adânc cutremurat, 
Fier plăpând şi despicat, 
Fulger pribeag pe grea furtună, 
Sărut si vis care detună . 



172 



Poem scris cu creionul, deşi înaintea lui şi după el totul e scris 
cu stiloul. 
173 Care îi cheamă şi pe alţii la a-l urma. 



232 



To The Best 



t 1 74 

Un înger treaz te străjuieşte , 
Sabia lui te-mbujorează 
Iar tu pluteşti înconjurată 
De o lumină ce te-arată . 



V: te-mprejmuieşte. 
175 Care te descoperă, te pune în evidenţă. 



233 



înger viteaz te adumbreşte, 
Lumina-n faţă te priveşte, 
Sabia lui te-mbujorează 
Cu frumuseţe mereu trează, 
Pe frăgezimi de-nceput, 
Susur de ev abia născut. 



Virginităţile să-ţi cânte 176 



Am înflorit pământ şi vânt, 
Virginităţile să-ţi cânte; 
Acoperămă-n mantia ce plânge, 

1 77 

Astâmpără-mi tot clocotul din sânge! 



176 Vers eliminat de Dumnezeiescul Ilie din acest loc şi comutat 
două rânduri mai jos. 

Variantă de final: deplâns nestins. 



234 



Aţi cunoscut lumina călătoare 
ce pâlpâie-n cărări necunoscute, 
cădelniţate efluvii de tămâie? 

Sau aţi văzut argint solar, lumină, 
cum se preschimbă în culori ce cresc, 
de forţele culorilor ce ard 
şi în boboci şi flori împodobesc? 

Zboruri de lum[ină]... 178 

pe când într-[a] mea ceruri cad. 

Lumină, rază, buşnitoare din adânc 
de cer, nebănuit în profunzimi 



179 



ari 



ritmează pieptul viu al mărginirii... 

Se umflă, se dezumflă-n nori de aur 
şi[-n] valuri de argint ce-nmiresmează, 
albastrul pur al slavilor umbrite 
de Duhul, fum al gândului nespus. 

1 Q 1 

Atotrăsăritul arde în apus ! 



178 



Vers nedeplin, eliminat de autor. 



V: adâncimi. 

180 w ri~ 

V: se umfla. 

Când a apus în mine orice dorinţă pământească şi am fost plin 
numai de dorirea Celui iubit. 



235 



Privirea mea te-mprejmuie, 
Lumina Ta mă vremuie 
Si Te absorb adânc-adânc, 
Să râd a veşnicii când plâng. 



236 



[13 februarie 1977] 



„N-am să slujesc ceva în care nu mai cred, fie că se 
cheamă căminul meu, patria mea sau biserica mea. Şi-am 
să mă exprim în vreun mod de viaţă sau de artă pe cât de 
liber şi pe cât de întreg voi putea...", spunea James 
Joyce 1 ' 82 . 

Eu spun însă, că a nu face sau a nu crede ceva 
înseamnă să faci ceva la modul negativ, distructiv. 

Nu poţi să scapi de acest a face, de a te manifesta 
într-un fel sau altul. 

A nu crede este egal cu a crede în negaţie, cu a 
crede distructiv. 

Crezi - ai impresia - că te ridici deasupra acestor 
înlănţuiri, dacă nu te gândeşti la ele. 

Dar oare, făcând acest lucru, nu distrugi schelele? 
Nu te prăbuşeşti?! Nu cazi sub ele, în adânc, nu cobori 
sub condiţiile existenţiale? \\... 

Cât poţi anula [din ceea ce eşti]? Unde trebuie să te 
opreşti cu anularea umană sau divină? 

De unde să începi o nouă creaţie şi în numele cui? 
A omului mereu nou?. ..Insă. cât de valabilă este si cât va 
dura în timp, chiar genială fiind ea?... 



182 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/James_Joyce. 



237 



Cristal al cerurilor toate 

Abia desprins din lunga noapte. 

Strălucire mă pătrunzi, 
Strălucire îmi răspunzi, 
Sufletul să mi-1 desfaci, 
Trupul zare să mi-1 faci. 

Că te-am vrut dezmărginire, 
întru viată, întru fire 
Si-n toate izvoarele, 
Codrii, căprioarele. 

Cerule, mamă înaltă, 
Inima spre tine saltă, 
Cu gândul, cu zilele, 
Cu pruncii şi nopţile. 



183 



V: Te-am dorit. 



238 



Plutesc în cer eterne si reale 
Văpăi rotite şi ovale, 
Şi-n calea ta le risipesc 
Şi-n plânsul meu te regăsesc. 

Plăpândă m-ai făcut, ca-n vis, 
Spre tine sânul mi-am deschis, 
Şi sufletul mi se pătrunde 
De despletirile-n bune unde. 



239 



[22 februarie 1977] 



A ros în mine nedreptatea 
Atât de-adânc si-atât de crud, 
Că nu mai pot de-acum încolo 
Nici s-o mai văd, nici s-o aud! 

De azi mi-acopăr ochi şi minte 
Cu valul nopţii şi-al luminii 
Şi-am să dispar pe nesimţite... 
Fiţi voi stăpâni, voi, verminii !. 

Lăsaţi-mi braţele să lupt, 
De nu le am, lăsati-mă să cânt! 
Daţi-mi armele-n 'napoi, 
Nu pace laşăl... Vreau război, 
Cu lumea-ntreagă şi cu noi! 

Cei căldicei, din aşternut, 
întotdeauna s-au temut: 
Ne-au blestemat si ne-au urâtl 

Noi am venit s-aducem pace 
Dar nu-n mizerii si în troace, 
Pentru fricoşi ce teama-i coace. 

Ridică sabia din veac, 
Române, tu, viteazule trac! 
Să cadă fulger din visări 
Peste pământ şi peste mări. 

Că ros ai fost de rod şi vlagă 
Si neamul tot, si tara-ntreagă! 
Ascunde-ti umbrele căderii 
In trăznetele învierii! 

Care în ceruri te ridică 
Când spaţii neştiute pică 
Şi alte spaţii îţi despică. 



184 



Voi, viermii. Adică voi, oamenii de nimic. 



240 



[7 martie 1977] 



Din propria experienţă a zilelor şi a momentelor 
dramatice şi grele am constat, că în mod treptat sufletul 
omului se retrage din lume, mai întâi în familie, soţie, 
copii, apoi în fraţi şi părinţi, după care urmează retragerea 
în Sfinţi, în Prea Curata Fecioară, în Prea Sfânta Treime. 

Şi dragostea urmează acelaşi drum. 

Ultima iubire e în Dumnezeu. 



241 



Maturii se iubesc dar sunt distincţi. Fiecare are o 
personalitate distinctă şi deosebită. 

Numai copiii (întrebaţi-i!) cei curaţi doresc să fie 
identici cu prietenii lor, cu alţi copii. 

Şi apoi numai cuplul, bărbatul şi femeia, când sunt 
în floarea iubirii lor se doresc identici. Doresc să se 
contopească unul cu altul, deşi ei sunt doi, sunt două 
chipuri şi formează unul din doi. 

După cuplu, misticii sunt cei care doresc să fie una 
în Dumnezeu, adică unul în Tot. 



242 



IOC 

Oare cutremurul acesta teribil , care a afectat 
România (cu epicentul în Vrancea?) şi inima ţării 186 , 
trebuie să-1 vedem numai prin prisma distrugerilor, a 
nenorocirilor? 

Cred că se cuvine să-1 privim şi să-1 înţelegem şi 
prin prisma jertfelor, care nu vor rămâne fără roadă în 
comunitate, care vor duce la formarea şi întărirea 
spirituală a neamului românesc. Aceasta dintr-un punct de 
vedere. 

Din alt punct de vedere, România, după cum s-a 
constatat în mod ştiinţific, posedă o floră şi o faună 
extrem de bogată şi de diversă, cum nu mai are o altă 
ţară din Europa. 

Diversitatea şi calităţile spirituale ale poporului 
român, sub raport creator, artistic etc, au aceleaşi 
caracteristici ca şi peisajul şi solul. 

Iar izbucnirea aceasta de energie atomică din 
interior, de la peste 100 de km adâncime, acest flux 
electro-magnetic terestru a avut, în mod inţial, un aspect 
distructiv. 

Insă, în viitor, prin radiaţiile sale, cutremurul va 
avea şi un efect formativ, diversificator, dezvoltator al 
calităţilor, dacă ele vor fi bine călăuzite. 

Mă refer la energia electromagnetică declanşată 
atunci, care va dezvolta flora si fauna si le va îmbunătăţi. 

La fel, solul şi clima vor beneficia după urma 
cutremurului. 

Aceste lucruri se vor putea verifica pe viitor. 

însă din punct de vedere spirituali Neamul 
românesc va înflori creator pe toate planurile posibile. 

Cred în înflorirea şi în cununa de împliniri şi de 
glorioase bucurii care vor străluci, în viitor, pe fruntea 
tării si a neamului nostru. 

Neamul si tara aceasta se vor realiza într-un mod 
exploziv la nivel mondial. Acesta e tâlcul prezentului 
pentru viitor! Aşa cred eu. 

Explozia terestră va iradia şi o explozie spirituală, 
de iubire si de creaţie, în care neamul nostru se va realiza 

5 5 1 

şi se va împlini în lume. 

Jertfa [acestui cutremur] va rodi. 



185 Din 4 martie 1977: 



http://ro.wikipedia.org/wiki/Cutremurul_din_l 977 . 



18(5 Adică Bucurestiul. 



243 



[7 martie 1977] 



Ce ziceţi de aceste coincidentei 



Primul meu bombardament din timpul războiului a 
fost pe 4 aprilie 1943, în Vinerea Paştilor, şi s-a soldat cu 
nenumărate victime. 

Noul cutremur, cel de pe data de 4 martie 1977, a 
fost tot vinerea... 



Ce ziceţi însă despre pictorul Deleanu* din Turnu 
Măgurele (pictor de Biserici), care, de câteva luni, a trăit 
cu obsesia unui groaznic cutremur, care se va produce şi 
pe care noaptea cutremurului l-a suprins dormind 
îmbrăcat şi cu lanterna în buzunar, pregătit pentru 
cutremur? 



Ce ziceţi însă şi despre faptul, că în gara Roşiorii 
de Vede un călător s-a dat jos din tren şi a început să 
strige, înainte cu un sfert de oră, că vine cutremurul! 

Şi acesta era cât pe ce să fie arestat, dacă în timpul 
acela nu se producea cutremurul... 

A jucat rolul unui alarmist... pentru ceilalţi... 



Ce ziceţi însă si de coincidenta anilor 1877 - 1977? 

5 5 5 

Sunt ani sortiţi ca neamul românesc să dea jertfe, 
într-un fel sau într-altul, pentru ca să prospere în viitor? 
Atunci: război, acum: cutremur... 



244 



[11 aprilie 1977] 

In dragoste nu este frică. Dragostea alungă 
frica 



îmi aduc aminte că odată, în împrejurări extreme, 
groaza pusese stăpânire pe duhul meu. 

Avea şi aceasta un rost: pentru ca să cunosc 
tărâmurile morţii, tărâmurile spaimelor, ale cutremurelor 
spirituale, care stau la fundaţia persoanei noastre. Fiindcă 
acestea sunt rădăcinile spaimelor şi ale groazei pe care le 
cunoaştem biologic în împrejurări cumplite. 

Am peregrinat prin aceste lumi ale cumplitului şi 
ale spaimei, ale despletirilor morţii... 

Şi duhul mi-a fost zguduit din adâncuri, atât în 
somn, cât si când eram treaz. 

Nu mai simţeam că am scăpare... 

Insă m-am rugat continuu... şi, într-un târziu, 
dragostea lui Hristos s-a revărsat în inima mea. 

Am văzut laba piciorului lui Iisus şi sărutându-o, în 
timp ce scânteia de lumină, am sorbit o lacrimă ca rouă 
de lumină şi de viaţă veşnică. 

Atunci, în inima mea slăbită de putere, pustiită de 
duhul morţii, bântuită de vânturile nebuniei si ale 
simptomelor epileptice, care vroiau să mă doboare, în 
timp ce conştiinţa încă veghea, în inima şi în duhul meu 
am simţit o înviorare cu duh de primăvară şi cum a înviat 
un susur de izvoare. 

Am căutat să păstrez această stare pe cât am putut, 
intensificându-mi rugăciunea şi starea aproape extatică. 

Mereu si mereu am căutat acest lucru... 

Şi m-am rugat foarte mult în zilele şi în vremea ce 
a urmat acestei minuni, datorită acestei lacrimi de 
îndurare şi de viaţă, ca bobul de rouă, pe care am sorbit-o 
de pe picioarele lui Iisus. 

De aceea a crescut bucuria în inima mea. Si în 
această lumină au început să apară cerurile şi făpturile 
cereşti, adâncurile, miresmele duhovniceşti... 

Şi duhul meu a văzut, a auzit, a mirosit, a pipăit, a 
simţit mai puternic toate acestea decât simte omul lumea 
materială. 



245 



Pentru că am luat la cunoştinţă mental si la nivelul 

5 5 5 

simţurilor mele de o lume nouă, spirituală, care există în 
veşnicie şi care nu se compară cu cea terestră, de aici, 
decât prin faptul unor asemănări. 

însă cât de enormă este deosebirea dintre această 
lume a esenţelor spirituale şi lumea creată, materială! 

în primul rând, această lume spirituală, această 
lumină necreată este făptură şi nu este, pentru că din 
lumină apar şi în lumină dispar, fulgerînd în afară de 
timp, într-o permanentă creaţie, evoluţie şi involuţie, şi 
reîntoarcere în creaţie, tot felul de forme dumnezeieşti. 

Şi lumina necreată este creatoare de forme 
dumnezeieşti sau în ea apar acestea. Şi e atât de fragilă, 
de fragedă... că nu am cuvinte ca să o descriul 

Şi ea apare în mii şi mii de nuanţe de culoare. 

Iar miresmele luminii se subţiază si se subtilizează, 

5 5 ~ 

ca şi senzaţiile pe care ţi le sugerează continua creaţie, 
care se multiplică continuu, care se transformă pâlpâind, 
revelându-se, dăruindu-se din infinitul de dincolo de 
vreme. 

Iar noii creaţiei se văd în zări şi aurore de spaţii 
cum înmuguresc si înfloresc. Si nimbii lor alcătuiesc bolti 

C> 5 5 5 

cereşti şi universuri care se împrăştie, care se dăruie 
continuu... 

însă chipul Tău, Doamne, nu-L văd! Unde eşti, 
Dumnezeul meu? ! 

Văd cum se dăruie Dumnezeirea, cum Dumnezeu 
Se dăruie, în mod spiritual, duhului meu. 

Şi totuşi, altădată, am văzut cum chipul meu 
spiritual era un loc al luminii şi, în mod spiritual, vedeam 
în toate direcţiile. 

5 

Nu mai aveam ideea de înainte, în urmă, la dreapta 
şi la stânga, pentru că eram într-un soare, care scânteia şi 
prin el priveam dincolo, deschizându-mi noi universuri şi 
plutind fără de fund şi fără de sfârşit. 

Şi am văzut o piramidă mai mare, fără de sfârşit şi 
o alta, şi iar o alta, diferite, în culori străvezii de nespus, 
înălţându-se mereu şi plutind şi fiind fără de sfârşit... 

Si gândul meu era atunci la Tatăl si la Fiul si la 

5 O 5 5 

Sfântul Duh Dumnezeu. Iar eu nu mă mai vedeam. Deşi 

5 

eram, parcă nu mai eram, simţindu-mă un cer şi o 
conştiinţă care existau. 



246 



Asa am văzut odată, altădată altfel si iarăşi 

5 ~ 5 5 

altfel... Iar de voi avea timp şi îmi vor reveni în minte 
acestea, le voi spune. 

După cum vedeam lucrurile în lumina lui 
Dumnezeu, eu-ul meu nu exista decât ca loc si conştiinţa, 

7 5 t f ~ 

în care Dumnezeirea Se oglindea. 

Iar dacă Ea nu s-ar fi oglindit în mine, eu aş fi fost 
un om gol, la fel de gol cum s-a văzut atunci Adam, când 
a fost izgonit din Eden. 

Deci împărăţia Cerurilor, Noul Paradis coboară în 
noi, când ne realizăm ca oglindă vrednică de a reflecta 
Divinitatea. 

Fără lumina lui Dumnezeu suntem nişte oglinzi 
întunecate şi goluri, din care cerul a dispărut şi în care 
Paradisul nu se oglindeşte. 

Şi ne rugăm ca să ne purificăm, să învingem 
greutatea materiei, să fim, să ne simţim atraşi spre cer, 
aşa încât aşteptăm cu răbdare să vină vremea aceea, când 
suntem îndeajuns de purificaţi pentru ca să fim absorbiţi 
în sus, în împărăţia Cerurilor. 

Şi asta înseamnă să ne spiritualizăm, să ne 
dematerializăm, adică să ne facem nevăzuţi firii 
materiale, acestor ochi pământeşti. Să ne transformăm în 
energie pură, să existăm spiritual şi nu material. 

Să fim şi să nu fim în acelaşi timp. Şi în acest mod 
ne putem dematerializa şi iarăşi materializa. 

Şi iată de unde pornesc când trag aceste concluzii! 

Eram la slujba celei de a doua învieri , care se 
face în ziua de Paşti. Am îngenuncheat la citirea 
Evangheliei în româneşte. Când a început lectura ei într-o 
a doua limbă, am vrut să mă ridic, însă m-am simţit 
obosit şi nu îmi găseam locul mişcându-mă. 

Atunci am început ră rostesc „rugăciunea inimii": 
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte- 
măpe mine, păcătosul! 

în mod treptat, senzaţia oboselii a dispărut. Am stat 
în genunchi ascultând cele 12 Evanghelii rostite în limbi 
străine şi, în acelaşi timp, concentrându-mă în rugăciunea 
inimii. 



187 La Vecernia din ziua de Paşti în care Evanghelia este rostită în 
mai multe limbi. 



247 



Am stat aproape nemişcat, ca un om încremenit. Şi 
mă simţeam din ce în ce mai uşor si odihnit. 

Când m-am ridicat, mi se părea că nu am stat nici 
în genunchi şi nici în picioare: aşa de odihnit şi de relaxat 
mă simţeam. 

Mă întreb însă: oare, pe calea aceasta, insistând în 
rugăciune, nu s-ar putea ajunge să învingem gravitaţia, 
materia însăşi şi să ne întoarcem în spirit, ca fiinţe 
duhovniceşti?] 



248 



Despre modul cum se disting în stările mistice, de 
extaz revelator, făpturile care trăiesc în Dumnezeu de 
făpturile care vor să ne aducă în noi lumină luciferică. 

Lumina si senzaţiile care vin de la Lucifer, deşi 

5 5 Z> 5 

sunt strălucitoare, ne aduc o lumină insuficient de pură, 
care provoacă senzaţii de nelinişte, de gol, de pustietate, 
de dezgust de viaţă, de contradicţie. 

Lumina însă care izvorăşte din Dumnezeu este total 
pură, străvezie, scânteietoare, dăruitoare de linişte, 
blândă, dă senzaţii de încântare, de dor de viaţă, de 
bucurie şi plinătate, care se tot revarsă fără teamă şi fără 
margini. 

Ea nu se pierde niciodată ci doar nu se mai vede 
sau nu se mai simte de către cei care sunt în abisele 
necunoaşterii şi ale neîmplinirii duhovniceşti. 



249 



Diabolic 



Nu ne interesează ceea ce faci, că acţionezi sau stai 
liniştit. Ne interesează ce gândeşti. Şi noi vrem să-ţi 
extirpăm gândurile, care se îndreaptă împotriva noastră... 

1 88 

Noi vrem să-ţi luăm privirea care vorbeşte 

1 SQ 

împotriva noastră. Vrem să te inhibăm . Şi la fel facem 
şi cu forţa intelectuală şi psihică a maselor. 

Vrem ca gândirea ta liberă, trufaşă 19 ° , să o 
stârpim. 

De aceea avem memorie de supuşi, care le 
îndeplinim voia. 



1 88 Punctul de vedere. 



1 9 Să te timorăm, să te facem să nu mai gândeşti şi să nu mai scrii 
şi să nu mai vorbeşti despre lucrurile pe care regimul comunist nu 
le aprobă. 

190 Intelectualii români erau acuzaţi de trufie, pentru că nu renunţau 
la gândire. 



250 



[11 aprilie 1977] 



E timpul gol, tu n-ai să vii 
Oglindă-a vârstei frăgezimii... 
Din muguri înfloresc pustii 
Şi negurile adâncimii. 

Vreo mângâiere n-am să cer! 
De ce a fost să-mi vii în cale 
Şi frumuseţea ta să sper 
Să-mi fie auroră-n soare? ! 

Te du... dar rupe vălul mrejii 
Ce m-a ascuns si te-a ivit, 
în anotimpul dulce-al vrajei 
Ce te-a şoptit când te-am doriţi 



Insă cum să te lupţi împotriva veşniciei şi a 
întrebărilor ei, ca să o răpui, ca să câştigi împotriva ei? ! 



251 



252 



[12 aprilie 1977] 



Iubitul meu, alesul meu, tu erai Făt-Frumosul 
viselor mele, pe care îl căutam, îl aşteptam. Şi o viaţă 1- 
am aşteptat ca să vină din pribegiile lui pe ţărmuri de glod 
si foc, de văzduh si de duh. 

Te-ş fi urmat... Şi te-am urmat până la capătul 
pământului, al puterilor şi al zilelor mele. 

Iar eu eram aleasa iubirii tale, văpaia gândurilor, 
mireasa viselor tale si Cosânzeana aleanului tău. 

5 

Dar de mult ai uitat cine am fost si cine erai. Si 

J 5 5 

niciodată nu ţi-am pretins mai mult decât să fiu visul şi 
gândul tău. 

Tu m-ai vrut roaba ta... Si roabă ti-am fost. Si roabă 

5 5 5 

m-ai făcut... Dar tu n-ai fost si nu te-ai făcut robul meu. Si 

5 5 

nici eu n-am vrut asta. 

Dar îmi pare că tu eşti cel ce ai pierdut prin asta. Şi 
eu sunt cea care am câştigat robindu-mă ţie. 

Căci iubirea mea a rămas statornică si a crescut în 

5 

toate lucrurile şi faptele. 



253 



Blue eyes 



191 



Mireasa gândurilor mele, 
Egala pulsului în Rai, 
Fecioară fragedă de grai 
Mişcând rotirile de stele. 

De unde suntem mă chemai, 
Când te pierdeai între inele 
Şi pâlpâirile de stele 
Uneau culorile din Rai... 

Sfântă Fecioară între stele, 
Tu rozul purpurei erai 
Şi alter 192 chip în puls de Rai 
Şi fulgerul schimbării mele. 

In veşnicie suntem si nu, 
Un chip avem: când eu, când tu, 
în Duh de slavă când pierim 
Culori şi chipuri noi privim! 193 

Când tu eşti floare, 
Eu sunt soare. 
Când eu sunt vânt, 
Tu eşti pământ. 
Tu eşti cireş, 
Eu sunt căldură, 
Must vioriu, 
Cireaşă pură. 



191 



în engleză: ochi albaştri. 



192 în latină: alt. 

193 



V. eliminată: Gingaş, în flori culorile-nflorim. 



254 



Si tacuises, philosophus mansises. // Dacă tăceai, 
filosof rămâneai. 



255 



[20 aprilie 1977] 



De-acum iubirea 

nu-mi va mai surâde 

decât din cerul pustiit de foc. 



De-acuma, din pocal, otravă 
voi bea, încremenind pe loc 



194, 



Din vânt şi din val va curge sânge, 

uscate s-ar izbi sunând, 

uitate, mările-ngheţate 

şi visul mort şi mortul gând. 

Tunete, fulgere-ncordate 195 
în scânteieri se prăbuşesc, 
pe bolţile întunecate 
sunt umbra fiului cerescl 



194 



V. eliminată: încremenituljoc. 
Idem: Tunete, fulgere scăpate. 



256 



Prin ţesătura înflorată 
Carne, os şi sânge port. 



257 



Din iadul beznei se ridică 
Iar bubuit clocotitor, 
Torentul vieţii se despică 
Rupând văzduhul cântător. 

Tristeţea surpă bucuria 
Din vadul vieţii nebătut 196 . 



196 Nebătut cu pasul, nestrăbătut, netrăit. 



258 



[6 iulie 1977] 



în dragoste e bucurie. Şi bucuria nu are margini. Ea 
e dar si dăruire. 

Bucuria nu are întrebări. Dragostea însă are. 

întrebările dragostei sunt mirări care adâncesc 
bucuria. 

Dacă dragostea nu e adâncă întrebările o 
epuizează. Dar dacă e atunci întrebările se topesc în 
profunzimi de bucurii fără de margini. 

Totul devine plutire, topire, difuzie, profunzime. Şi 
norii bucuriei se difuză, capătă culori de vis. Şi culorile 
devin muzică izvorâtoare cu nuanţe aurii, viorii si 
argintii. 

Le-am văzut, le-am auzit şi simţit cu trupul şi 
sufletul etern si infinit. 

Şi alte păreri şi necredinţa voastră nu mă pot 
convinge să păstrez tăcerea despre acestea. 



259 



De ce subtila frumuseţe 
Te-a prins în undele-i de joc? 
De ce mă zbucium de tristeţe 
Sub ochii tăi de jar şi foc 1 ? 

De ce cu sufletul te-nvălui 
Şi inima ta strigă-n dor? 
De ce în preajma ta mă nărui 
Ca soarele intrat în nor? 

Tu eşti sfârşitul ce mă-nghite 
în întunericul afund, 
Nu mă pot rupe de ispite 197 , 
Care destinul mi-1 străpung. 



1 Q7 

V: Neîntreruptele ispite? 



260 



[7 august 1977] 



O forţă mă atrage spre-ntuneric 
Deşi mă-nclin înspre lumină, 
Din fapte, din dorinţe, vis de noapte 
Se naşte si mă sorb întru adânc, 

5 5 ' 

Mă-ndeamnă întunericul să-1 cânt. 



261 



Sufletul meu te-nvăluia. 
Prin sângele meu calcă pasul tău. 
Gândurile plutind te cheamă 
si tu nu vei veni. 

Că tu nu eşti din mine. 
Şi eu te strig să vii. 
Şi zadarnic aştept. 

Tu nu eşti din mine 
si as fi vrut ca să fii. 

5 5 J 

De-acum înainte, 
părerile de rău sunt târzii. 

Şi toate au fost... prea târzii. 



262 



1 QS 

Paul Valery dezvoltă puncte de maximă 

spiritualitate, puncte abia perceptibile şi acestea sunt, în 
fapt, vârfurile geniale ale operei sale. 



Raportarea lui Valery la opera Faust a lui 
Goethe 199 . 

Ce păcat că nici până astăzi nu am putut citi, decât 
în mod fragmentar, din Mon Faust 200 a lui Valery 201 . 



198 A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Paul_Val%C3%A9ry. 

199 Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Goethe%27s_Faust. 
In franceză: Faustul meu. 

201 A se vedea: http://fr.wikipedia.org/wiki/Mon_Faust. 



263 



[Notiţe din 1946] 



Mulier 



Iar te voi cânta din coarde preacordate*, 

mulier, 

focul inimii te-ar arde, ferecate 

efemer... 



202 î 



In limba latină: femeie sau soţie sau metresă. 



264 



[19 august 1977] 



Am vrut frumuseţea s-o aflu 
în sprintene, line popasuri, 
dar ea se urca printre ramuri, 
îşi lăsa surâsul pe flori. 

O priveam ascultând-o cu ochii, 
cum susură-n inimi ardoare 
şi boare din cer, care doare 
şi moare stingher! 



265 



Izvor de lumină, 

de cântare si zări si culoare 

am fost, destupat în adâncimi. 

Curgea scânteierea şi duhul 

din mine în nori, răbufnind către zare. 

Şi zări se creau, şi bezne plesneau 
şi înflorea înainte, într-una, o lume 
nemaivăzută de nimeni. In slavă 

aşezări si cărări sfinte si îngereşti 

5 3 5^5 

se descopereau sau se urzeau 

[de-a] pururi, ivindu-mi făptura 

plăpândă, fragedă, pură, 

de fulger sclipire, 

oţel pătrunzând în adâncuri 203 . 



Ultimele două versuri au fost tăiate şi rescrise, în mod identic, 
de către Fericitul Ilie. 



266 



Iar voi răsuna în cântec 
De lumină si furtuni 
Despletind ascuns descântec 
In fecioare si străbuni! 



267 



[17 septembrie 1977] 



Din umeri te scutur. 

Din munţii cugetului frânţi 
Te azvârl către soare. 

Zări sfarm [ca] să mă bucur. 

Dar tu mă frămânţi 
Cu tot ce moare!... 



268 



[19 septembrie 1977] 

Sortit e omul timpului să moară, 
în altă tinereţe să răsară, 
Din ne-nceput să nască ne-nceputul 
Şi nou născut să nască nenăscutul 
Şi bucuria să se frângă-n 204 timp, 
Să curgă-n val nectarul din Olimp. 

Pe adormirea zeilor să cresc 
Născut din nou înaltului ceresc, 
Şi frăgezimi înmugurind în vreme 
Să-mi freamăte când viforul îmi geme, 
Să mă-nflorească peste ger sticlos, 
Să mă pătrundă veşnicia pân' la os. 

Căci mai păstrez din lume unic dor, 
Ca fulgerul, ca trăznetul să mor, 
De mi-a fost viaţa mult, cunună grea, 
Râvnesc o moarte pe măsura mea. 

Mi-e-aşa de drag din fulgere să cânt, 
Din viforul zăpezii ş-aur veşmânt, 
în zările de umbre si de vid, 
în flăcări vii de aur să mă-nchid. 

Şi din explozii să ţâşnesc aieve, 
Copil şi prunc la sânul universalei Eve, 
Să fiu ca timpul într-un spaţiu nud 
Si tot ce nu s-aude să audl 

O lume ce se naşte-n gol, 
în strai de purpură şi aur, 
îmi dă-n scris*, îmi dă ocol 
Să-nfrunt cântând etern balaur. 

Râvnesc la setea-n veci de luptă 
Zdrobit să-nving cu spada ruptă, 
Si nu odihna mi-e locaş 
Ci drumul greu, fără urmaş. 



204 



Bucuria dumnezeiască să se răsfrângă, să se reverse în viaţa 
noastră de acum. 

V: De-a pururi asta nu vreau s-o aud. 



269 



[26 octombrie 1977] 



Dacă omul actual a reuşit ca prin voinţă să intre în 
contact cu forţe, energii şi substanţe, pe care cunoscându- 
le a ajuns să le folosească în propriul său interes, mă 
întreb de ce refuză, cu obstinaţie, să intre în legătură şi cu 
forţele, cu energiile spiritualei 

Oare nu este timpul să-şi dea seama, că dacă nu va 
face acest pas spre spiritual, riscă să se pomenească 
singur, izolat, într-o lume prea îngustă, surghiunindu-se 
în voia valurilor? 

Dacă nu va intra de bună voie în contact cu forţele, 

5 ~ 

legile, energiile spirituale, în curând va veni vremea, când 
va fi obligat să o facă, constrâns de condiţiile în care se 
va găsi din punct de vedere material, intelectual, psihic, 
spiritual. 

Generaţia aceasta de acum vrea să spună că nu 
crede în Dumnezeu, că nu crede în forţele spirituale. 

Totuşi, fără voia ei, din necesităţi tactico-politice, 
cheamă în sprijin, în cadrul comemorărilor pe care le 
face, forţa figurilor eroice din trecut, evocă sacrificiul 
străbunilor pentru întărirea şi fortificarea conştiinţei 
existentei naţionale si individuale. 

5 5 5 

Şi acesta e doar un exemplu din multe altele care se 
pot da. 

Omenirea trebuie să devină conştientă că există 
forţe spirituale pe toate planurile până în vârful 
piramidei, unde se află însuşi Dumnezeu, şi că aceste 
forţe trebuie cunoscute, trebuie atrase, trebuie folosite, 
puse în slujba omului, ca omul să poată, la rându-i, să 
slujească omenirea şi pe sine însuşi în tendinţa de a sluji 
pe Dumnezeu, în Care trebuie să ajungem şi în Care 
trebuie să ne scufundăm, ca fii desăvârşiţi întru El, aşa 
cum ne-a promis sau aşa după cum ne cere să fim. 



270 



[27 octombrie 1977] 



Toarnă dragoste-n pahar 
din lumină si bea har! 

Lumile ca florile 
să-ţi sărute zările. 

Până dincolo de ceruri 
să-nflorească-n adevăruri, 
inimile care cheamă, 
fără spaimă, fără teamă, 
veşnicia din adânc, 
învăţătorii ochi ce plâng, 
bucurii ce se arată, 
ca să piară-n niciodată, 
străluciri de sori prin nori 
viorii fiori, viori 
formelor ce suise, cresc... 
nenăscutul vesnicesc. 

Ne-ncetat tot vreau să pier 
în albastrul scris de ger, 
frăgezimilor să fiu 
haină, duh si vizitiu. 



271 



[30 octombrie 1977] 
Havuz 

1. 

Ai în voce o vioară 
ce vibrează a infinit 
iar în chip de primăvară 
al izvoarelor 206 argint. 

2. 

In seraficul cristal 
veşnicia s-a oprit, 
iară sufletul meu val 
te cutreieră-n 207 sclipit. 

3. 

Ritm si văz crescu-n auz, 
o aromitoare boare, 
cu miresme de nespus... 
...trupul viu învie-n Soare! 

4. 

Ce ţâşneşte! O... havuz 

5 5 5 

De lumi noi, nepieritoare!... 



206 



V primă: izvorului. 



Idem: se cutremură-n. 



Lumina necreată este o lumină cu multe 
virtualităţi, la care, dacă ajungi, o vezi cum se creează şi 
cum în ea şi din ea apar forme, lumi... Iar tu nu eşti decât 
un punct de receptare, în măsura în care te pregăteşti şi te 
perfecţionezi pentru receptarea ei. 



272 



273 



Sufletul este altar, 
Spiritul este cristal 
De lumină, viu, aprins 
şi de spaţii necuprins. 



274 



Dumnezeul din noi 



Dumnezeul bucuriei. Bucuria de a trăi. Bucuria de 
a te bucura de viată, de formele si manifestările vieţii. 
Bucuria dragostei de viaţă, de om. Bucuria iubirii. 

Iisus a zis: „Bucuraţi-vă!". 

„Eu sunt în voi şi voi în Mine". 

Dumnezeu Fiul este si rămâne în noi. 

Aşa după cum Tatăl din cer, Dumnezeu Tatăl, a 
părăsit pe Fiul, pe Dumnezeu Fiul, când era pe Cruce şi 
Acesta a spus: Eli, Eli, Lama sabahtanil, pentru ca prin 
moarte să treacă în împărăţia Cerurilor şi apoi să învie, 
tot aşa cred că Dumnezeu Tatăl a părăsit şi va părăsi 
lumea, pentru ca lumea să moară şi să învie în împărăţia 
Cerurilor. 

Omul si lumea va urma destinul hărăzit Fiului lui 
Dumnezeu şi de la acesta nimeni şi nimic nu se va putea 
abate. 

„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa!". Cât de clare 
sunt cuvintele acestea, atât pentru cele prezente, cât şi 
pentru cele viitoare, cât şi pentru destinul omenirii! Şi 
totuşi ele nu sunt înţelese... 

Pentru păcatele noastre şi pentru că noi, mai 
înainte, L-am părăsit şi rămânem departe de Dumnezeu 
şi de credinţa în El, de aceea Dumnezeu ne va părăsi. 

însă prin lucrarea Sa, El va rămâne în noi, prin 
bucuria vieţii şi prin dragostea de om. Va rămâne în noi 
până la sfârşitul veacurilor, aşa după cum ne-a promis. 

însă asta înseamnă că îi vom duce Crucea cu 
vrerea sau fără vrerea noastră, că vom trăi chinul 
părăsirii şi al pustiirii, că vom muri în chinuri dar că, 
până la urmă, vom şi învia întru El. 



275 



[Urmează conţinutul unei foi disparate, inclusă între 
paginile caietului la această poziţie.] 

[Faţă] 

Am constatat că în cadrul emisiilor de vibraţii 
negative aveam de-a face cu contaminări de la o persoana 
la alta, moment în care vedeam diverse forme demonice. 

Astfel mi-am explicat sinuciderea santinelelor în 
posturile pe care le supravegheau, despre care vorbea 
Mircea Eliade. 

S-a descoperit mai apoi că un yoghin făcea acest 
lucru: îi iradia negativ. 



[Verso] 



600 lei lemne 
50 adaos 
50 drujba 

300 transport 
1000 

800 
500 
300 
30 

500 
470 
970 

700 cărbuni 
300 transport 

100 coep. 

100 oam. 

1200 60 

23 

230 
150 
100 
480 

970 30 300 



276 



570 
150 
100 
820 
500 
1320 
970 
2290 

350 

150 
100 
400 
650 
300 
230 

800 
350 
1150 

970 
2120 



1300 
1200 
1100 



277 



[Urmează, ca un semn de carte, o ofertă de carte a editurii 
Cartea Românească, în care apar următoarele cărţi publicitate: 
(faţă) 

Radu Cosaşu, Cap limpede; Răzvan Petrescu, Grădina de 
vară; Alexandru George, Intr-o seară de toamnă; Anta Raluca 
Buzinschi, Versuri pentru aer, II; Ion Mircea, Piramida 
împădurită; A. P. Samson, Intre ape; Viorica Moisil, O familie ca 
oricare alta; 
(verso) 

Marin Preda, Creaţie şi morală; Marcus Solomon, Invenţie 
şi descoperire; Mircea Muthu, Alchimia mileniului şi Alexandre 
Dumas, Căpitanul Richard. Stăpânul muntelui. .] 



278 



[17 noiembrie 1977] 



Tânăr fiind doream durerea, 
înfloream trupul suferinţei, 
deschideam flori şi răni adânci 
în suflet, vag şi pătimaş, 
necunoscut cântec. 

Si iscodeam 

ca să cuprind, să înţeleg, 
în adâncimi şi în lărgimi 
ce-i univers si ce-i uman. 

Eram o sete fără saţfiuj, 
o dăruire fără margini, 
care de [la] sine izvora 
si abundent se revărsa 
şi măngăiere-n ea era. 

...Acum mă strâng şi răbufnesc 
luxuriantă-n veci, făptură, 
sub razele ce asfinţesc 
iubirea sângerând sub zgură. 



279 



[27 noiembrie 1997] 
Sonet 



Neîncetat... săgeţile mai cântă 
Şi aripile se aprind de zbor, 
Din dragoste în inimă se-mplântă 
Şi fulgerele luminează-n nori ... 

Doar umblu, cad, pe linii care mor 
Ciudate forţe formele încântă, 
Se pierde-n noapte un adânc izvor 
Iscând în zare flacără mai sfântă... 

Nu ştii... sau bine ştii, tăcere, 
Când omul viu se prăbuşeşte-n tine; 
- E mângâiere în nemângâiere - 

Rotire naşti sub stele din suspine, 

Mai sus de vis o fiinţă care cere, 

Din veci de veci pe Dumnezeu 209 în sine. 



208 
209 î 



Amănunte extatice. 

In loc de pe Dumnezeu, ca variantă: un Mire nou. 



280 



Rotire 



Rotire, eu!. ..De-a pururi Dumnezeu! 
De n-ai fi Tu, de ce as mai fi eul\ 

De n-ar fi apă, ce izvor ar curge?... 

De n-ar fi dorul, ce ne-ar mai străpunge? ! . 



Iubire de n-ar fi, cum să iubim? 
Setea-nchinării cui s-o dăruim?!. 



Ţie, frumuseţe, de ai fi doar în afară, 
n-ar mai sclipi arcuşul pe vioară! 

Viteazul, vitejiei crunt mormânt 
Ar fi, de n-ar fi suflet sfânt 210 . 

Căci toţi ne înălţăm să dăruim... 

Şi moartea-n strălucire 211 s-o primim. 

Că nu-i veşmânt mai neasemuit 
Ca bucuria-n ceasul preamărit 212 , 



Când laşi o haină vremuită-n lut 
si intri duh în Duhul, renăscut! 



De-a pururi risipindu-te în nori 213 , 
Viori ai cântărilor 214 , fiori... 



Din duhul călător acum pe ape-n 

9 1 S 

Culori , de Dumnezeu tot mai aproape! 



210 



Cuvântul sfânt a fost tăiat în M şi înlocuit cu blând. Noi am 
păstrat prima variantă. 
211 în lumina lui Dumnezeu. 

Clipa morţii văzută ca intrare în comuniunea veşnica cu 
Dumnezeu, în bucuria fără sfârşit. 

213 Veşnic fiind prezent în norii luminii dumnezeieşti, întru 
împărăţia lui Dumnezeu. 

214 Dumnezeieşti, din împărăţia lui Dumnezeu. 

15 Trăitor, de acum, al vederilor dumnezeieşti, extatice. 



[Aici am găsit un fragment de foaie, în formă de dreptunghi, 
dintr-o coală de hârtie scrisă cu creionul doar pe o singură parte. 
Disting cuvintele: „la zece", „şi ştia", „şi Crainic", „şi o proză", 
„zidite"...] 



281 



282 



[1 decembrie 1977] 



Războaie am făcut 
Şi flamuri am purtat, 
Prin timp am răzbătut 
Şi-am înviat! 

Imensele, galactice furtuni, 
Rebele şi supuse-n constelaţii, 
Uşoare le-am purtat din văgăuni 
In braţele profundei gravitaţii, 
Spre zare de lumină fremătând... 

S-or scutura... veni-vor înotând, 
Rupându-se din zboruri şi relaţii, 
Din zvon* de Paradis şi graţii, 
Din neguri să s-adape susurând 216 . 

Când 217 peste toate legile se cerne 
Căderea-n golul beznelor 218 eterne, 
Abia 219 de-acolo unde vis nu e, 
Nici gând, nici legi, nici existenţă, 
Răsare cel ce Fulger e 220 , 
Cutremur, veşnică prezentai 

De-a pururea Izvor, Fiinţă 
Ascunsă sub vălul nefiinţei. 



216 



V primă eliminată: în curând. 



217 Ibidem: că. 
Ibidem: negurei. 

219 E a doua variantă. Prima, neeliminată însă: Şi-abia. 

220 Se referă la Dumnezeu, ca şi în celelalte versuri finale ale 
poemului. 



283 



[5 decembrie 1977] 
Iubire purpurie-n puls 221 

999 

si aurul din nori albaştri, 

1 5 7 

care respiră zări în zări, 
în duhul ce purtat pe mări 
cu glăsuire 223 în sihastri... 
şi-n dărnicie curmă plânsul!... 

Când mă-noptezi, când mă rechemi 
Tu-n veci pulsaţie-n cântare 225 , 
Care palpiţi în univers, 
Dumnezeire-n veşnic mers , 

997 

din humă albă-ntruchipare , 
se smulge din gândiri şi vremi! 

Lumina care umple spaţiul 
în forme si culori cuvântă, 

5 7 

prin răbufniri de nori s-aşază 
în ritmul ce-o îmbrăţişează 
şi armonii ce o frământă 
înmiresmând cu cer nesatiul. 



224 



221 în pulsul inimii sale. 

~ 22 Varianta primă eliminată: de aur. 

Ibidem: dăruire. 

Primele variante ale versului: Tu-n veci pulsaţie de aur şi Tu-n 
veci pulsaţie-n cântare. A doua variantă a devenit al doilea vers al 
celei de a doua strofe a poemului de faţă. 

225 Varianta primă eliminată: Care palpiţi în univers a devenit al 
treilea vers al strofei. 

226 Variantă a versului neeliminată: Atotputernică în mers. 
27 Varianta primă neeliminată: saltă-ntruchipare. 



284 



Oare se poate reda pulsul extatic al Dumnezeirii? 
Sau, mai bine zis, pulsul şi ritmul inimii dumnezeieşti a 
lui Iisus în noi, atunci când ne înălţăm în stările extatice, 
ca nişte vase alese în preajma Divinităţii şi reflectăm în 
noi şi absorbim în propria noastră respiraţie şi pulsaţie 
harul Său, prin care vedem, simţim, auzim, într-un cuvânt 
înregistrăm, cu toate simţurile umane şi supraumane, 
pulsul, ritmul creaţiei eterne? 

Iar acest ritm veşnic curge pulsatoriu, în nimbi de 
nori de flacără albă, albăstruie şi în toate infinitele culori, 
într-un univers spiritual permanent. 

Din acesta, cândva, am sorbit şi eu. In el m-am 
topit şi eu în mod spiritual. 

Am fost al cerului. Cu duhul meu am umblat si am 
participat, m-am scufundat în creaţia divină a luminii 
dumnezeieşti... 

Insă m-am prăbuşit de acolo! Oare mă vor mai 
ajuta puterile mele ca să mă reîntorc? Oare, Dumnezeu, 
în marea Lui iertare şi iubire, mă va mai chema, mă va 
mai prim /?!... 



285 



998 

Ispitirea Sfântului Antonie de Gustave Flaubert e 
o operă de scenă dar e departe de a fi reală pentru cineva 
care se sfinţeşte sau, ca în cazul Sfântului Antonie, pentru 
cineva care a ajuns la un anume grad de sfinţenie. 

De ce?! Pentru că aici Sfântul se complace, se 
desfată în ispite. 

Citez ceea ce spune Hilarion*: „Te lipseşti de 
carne, de vin, de soldă*, de sclavi şi amoruri, dar laşi 
închipuirea să-ţi ofere ospeţe, femei goale şi mulţimi ce te 
distrează". 

Ori lucrul acesta nu e real. Deoarece Sfântul, şi nu 
numai el, ci şi cel ce se sfinţeşte, respinge ispita, se luptă 
cu ea ca să o îndepărteze de la el. Imediat ce ea se 
apropie, ce se schiţează, dar nu se consolidează în el... 

Nu este lăsată să se desfăşoare în amănunţime, 
pentru că asta înseamnă a te lăsa robit de ispită, sl trăi 
păcatul pe care ea ţi-1 oferă. 

Cu ea, cu ispita, te lupţi din răsputeri pentru ca să o 
respingi. Pe ea nu o primeşti şi nici nu îi urmăreşti 
raţionamentul, cu ceea ce vrea să te îmbie. 

Pentru că ispita, odată acceptată, te poate copleşi, 
zdrobi. Şi atunci ea se preface în întuneric. Din care însă, 
până la urmă, ieşi totuşi biruitor, într-o lumină 
dumnezeiască si mai vie. 

Subtilitatea demonică te poate înşela prin aceea că 
se dă drept adevăr, apărând ca înger luminos în faţa ta. 
însă asta e cu totul altceva. 

E o alunecare, pe care, până la urmă, o sesizezi şi o 
respingi. 

„Stăpânirea adevărului e izvor de bucurie". 

Acesta e adevărull Dar până ajungi aici, la adevăr 
şi la bucuria lui e foarte greu. Pentru că e foarte greu să 
trăieşti în bucurie. 

Personal am ajuns aici adesea., şi am trăit în 
bucurie. Dar mereu am căzut din bucuria dumnezeiască, 
indiferent dacă bucuria aceasta a durat clipe, ore, zile sau 
luni de-a rândul... 



~ 28 A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Gustave_Flaubert. 



286 



Personalizarea bucuriei cereşti si nu omeneşti este 

fi t 

un stadiu serafic, spre care noi trebuie să tindem pentru a- 
1 dobândi. 

Atunci, deşi oameni fiind, vom fi ca îngerii. Atunci 
se va realiza transfigurarea pământului şi cerul nou se va 
coborî la noi şi noi vom urca, în spirale, care vor deveni 
cununi ale Dumnezeirii. 



287 



[20 decembrie 1977] 



Jocul demonic (Hora demonilor) 



Lucis/Lumen 229 : 



Din setea inimii de aur 
Pustietatea se ivi, 
Călcând 230 pe vreascuri vânturate 
Augustul pas înmărmuri... 
Din lâncezite ascunzişuri, 
Haina, ca noaptea din afund, 
Se luminează în frunzişuri 
Şi glasuri veşnice-i răspund! 

Demon I: 

îţi pare oare, că-ntr-o doară 
Te desfăşori în vagi vileaguri 
Şi tot ce-n tine se pogoară 
Va scânteia pe vechi meleaguri? ! 

Demon II: 

Făţarnice, pribeag de soi, 
Te-ai rupt de vis, de gând şi dor 
Şi-ai vrea de trup să te despoi, 
Să creşti, în duh, nemuritorii... 

Demon III: 

Cine te crede?!... Cât eşti om 
Lumea-i în valuri de iluzii, 
Cruce-ntru stele si atom 
Si râmnitoarele difuzii 
Ale iubirii strânse-n bezne 
si răbufnită-n flori de nori... 
Pe voi, doritele fantasme, 



229 



Ambele cuvinte, în limba latină, înseamnă lumină. 
Variantă primă, înlăturată: tronând. 



288 



Vă schimbă-n veşnici călători! 
Iar glasul conştiinţei voastre 
Cine vi-1 crede e.. .copiii 
Zădărnicia 231 vă descoase 
si vă destramă fir cu fir... 

Lumen: 

Pieriţi în neguri ne-ntrupate, 
Săgeţi, vă trageţi înapoi!... 
Lumini din nopţi ne-mpresurate... 
Ţâşnesc fântâni, havuz, şuvoi. 
Fior de veşnică lumină 
M-alină şi mă trage-n sus, 
Fermecătoare si senină 
Gândirea-şi caută apus... 
...Miresme, văz, cutremurare... 
Aud şi pipăi alte lumi. 
Să piară a vieţii vechi cântare! 
Cerule, doar tu, să mă consumi! 
Să nu rămână-n univers 
Nici umbra celui ce am fost, 
Nici mângâiere, nici vis, nici vers... 
Dă-mi, Doamne-n Tine adăpost! 

Demonii persiflează şi denigrează adevărurile 
inimii. Pustietatea socială îi face pe oameni să investească 
în ei înşişi ca reprezentanţi ai adevărului etern. 

Insă, în realitate, demonii nu sunt decât un vânt 
uscat, ucigător, al nimicirii, care fără existenţa adevărului 
nu ar exista, pentru că demonii există doar ca negaţie a 
adevărului. 

Lumen: 

Eu sunt izvorul, curgerea şi viaţa, 
Sunt afirmarea, creşterea, 'mpânzirea 
Prin timp şi spaţiul ce dezgheaţă 
în valuri, dulce, adumbrirea 
Mişcării, formelor, gândirii; 
Voinţa, forţa si iubirea, 



231 



Variantă neînlăturată: nimicnicia. 



289 



Schimbarea şi-a dezmărginirii. 
...Mai liberă să fie firea! 
Si bucuria-n val să cânte, 
Tălăzuind oceane, vie, 
De limpeziri în ceruri sfinte... 

...Să fie de-a pururea, să fie! 
Glasul eternei bucurii, 
Ce cântă si s-avântă-n cor 
Vuind 232 prin neguri care mor. 



" i2 A doua variantă, neeliminată: răzbind. 



290 



[23 decembrie 1977] 



Sfiiciune, tu, sfială de fecioară, 
Margine de cruci şi adânc, 
Aripă de înger, care zboară, 
Prin lumină zămislindu-şi cânt. 

De-mplinire şi de slavă-n Cel, 
Ce oferă* impulsuri şi extaze, 
Ne atrage-n mare, către El... 
...Şi om, şi înger, galaxii şi raze. 



291 



[24 decembrie 1977] 



El, din adâncul 
Si-al fecioriilor extaz, 
Mai îndelung 
Si tot mai treaz. 

în clipă, El, 

îşi naşte pruncul... 

Din florile 
De nori si stele, 
Mireasma, raze, 
Roz-albele, 
Lumină, extaze. 



292 



Voi regreta şi-n ceruri 

bucuria 

de-a cerceta, de a găsi, de a crea. 



293 



Pe vremea în care eram student, un coleg, care a 
devenit mai apoi scriitor, mi-a expus tema unui roman, pe 
care îl concepuse, întrebându-mă ce părere am. 

Mi-a mărturisit că tema a tot gândit-o de câteva 
luni si că nu întrevede sfârşitul romanului său, modul în 
care îl va alcătui. 

Eu vorbindu-i foarte sincer şi cam brutal i-am spus 
că o astfel de temă aş putea să o alcătuiesc, să o compun 
pe fiecare zi, pentru că acest lucru e foarte uşor pentru 
mine. 

Şi pentru că nu m-a crezut... mi-a cerut, atunci, pe 
loc, să îi dovedesc faptul, că pot să îi alcătuiesc un sfârşit 
pentru romanul său. 

în mod prompt, i l-am schiţat imediat, şi nu într-o 
singură variantă, ci cu două alternative, cu două 
finaluri... 

El a rămas uimit si m-a întrebat de ce nu încerc să 
scriu romane. Nu mai îmi amintesc însă ce i-am răspuns. 

Ştiu doar atât: că am alcătuit mental nenumărate 
subiecte dramatice, în care am căutat să introduc 
substraturi psihologice, filosofice, mistice. Nu le-am 
scris, ci doar le-am trăit în mintea mea! 

Şi asta, pentru că niciodată funcţia imaginaţiei, deşi 
foarte fecundă la mine, nu m-a atras. 

Eu am căutat cu totul altceva. Si anume am căutat 
revelaţia, descoperirea dumnezeiască, cea care răzbate 
din adâncuri si ia chip si forme si alcătuiri de la sine si 
din sine, de dincolo de raţiune şi de imaginaţia creatoare, 
adică de dincolo de funcţia fanteziei umane. 

Pentru aceasta însă nu am desfundat izvoarele 
iraţionalului, care bătea la usă, care se infiltra, tâsnea si- 
mi tenta mândria, emotivitatea. Nu! 

Ci am căutat armonia, izvoarele pure de dincolo de 
iraţional, lumina blândă şi pură, susurul viu, ritmul 
creator al existenţei spirituale, revărsător şi împlinitor de 
frumuseţe. 

Şi, fără voia mea, mi s-au creat condiţiile revelaţiei, 
tocmai de către aceia , care îmi doreau binele cel mai 
puţin. De către cei de la care mă aşteptam cel mai puţin să 
îmi ofere o asemenea ocazie. 



De către comunişti. 



294 



Căci revelaţia s-a produs când am fost în 
închisoare, datorită măsurilor restrictive şi coercitive, care 
se luptau împotriva oricărei forme de libertate sau 
încercări a noastre de a ne manifesta în mod liber. 

Fiindcă aici s-a urmărit anihilarea noastră 
spirituală. Iar eu m-am salvat tocmai datorită revelaţiei 
spirituale. 

Iată darul pe care Dumnezeu mi l-a oferit tocmai cu 
ajutorul celor care sunt duşmanii revelaţiei, duşmanii Săi! 



295 



Luceafăr 



Podoaba nuntii în nuntaşi... 

Tu, bucurie a dragostei din cer 
In suflet zâmbetul îmi laşi... 

Şi plouă mirul pe vaier, 
Pe urma vechilor mei paşi, 
Mă-nalţ şi nu-ndrăznesc să cer, 
Ce am avut si nu mai am . 

Şi-mi pare truda în zadar 
Şi mustul nopţii-n gust îl am. 

Lumină vie. ..odată. îmi transpar. 

Pierdu-i al inimii balsam 
Şi rupt de cer în nopţi dispar. 



234 



Durerea pentru pierderea vederii extatice continue. 



296 



Ce sunt aceste chipuri oare, 
Ce mă-nconjoară şi în care, 
Se ogilndeşte-acelaş soare 
Si au în mine as emanare? \ 



Si dacă mor în mine moare, 

' _ 

Ceva din veşnica-ntrupare 



235 



35 Plec de aici, în sufletul meu, cu vederile extatice pe care le-am 
văzut. Vederile extatice sunt veşnica-ntrupare a luminii 
dumnezeieşti. 



297 



Mi-e plecat îngerul în slavă 
si înnorată si bolnavă 
mi-e inima picând 236 otravă. 



236 Picurând. 



298 



[19 ianuarie 1978] 



Cântecul se face joc, 
Jocul limbilor de foc, 
De mireasmă si tămâie, 
Ce se-nalţă şi mângâie. 



299 



[22 ianuarie 1978] 



De câte ori revin la scris mă simt într-o lume de 
forţe, în care, despuiat de mine însumi, cel de toate zilele, 
intru, cu sau fără voia mea, într-un nou univers de energii 
şi fluizi magnetici, care, peste ani, îi recunosc aceeaşi ca 
în tinereţe, în maturitate si acum, la bătrâneţe. 

Totul se petrece pe deasupra şi în afara vieţii 
cotidiene, la sânul căreia am supt, care m-a hrănit, care 
mă alimentează cu fapte, cu realitatea epocii în care 
vieţuiesc. 

Si asa mă înfrăţesc sau mă adun cu fraţii mei de 
geniu, pentru că în aceste clipe mă recunosc. 

însă nu eu, ratatul, ci spiritul meu, care din când în 
când mai atinge înaltul. 



300 



Explozii ale inimii sihastre 
Aripi în cerurile albastre, 
Zboruri tăiate-n fără de apus 
Nu vă uitaţi la trupul meu răpus, 
De-apururi înfloriţi, fără de veste, 
Deschideţi guri şi râuri depovestel 



301 



Transfigurare 
[26 ianuarie 1978] 



Contopirea-n Cel de sus 
mi-a fost dată-n viată fiind; 
duh în cerul lui Iisus 

917 

mi-a fost dat să mă aprind . 

Soarele lucea-n cristale 
infinit vibrând culoare, 
în viata flăcărilor Sale 
de miresme roditoare. 

Si sosind al nuntii ceas, 
frăgezimi plăpânde-n mers, 
arse înapoi s-au tras 
ne-ncăpând în ritm şi viers... 

Trupul încă nedeprins 
cu fiori prea sfinţi, prea puri, 
poarta Raiului mi-a 'nchis: 
„Cerul n-ai să poţi să-lfuriV\ 

Suflete-n adânc pierdut 
fermecat de tot ce-apare, 
ia-o de la început 
căutând transfigurare! 

Lutul, pur să-ţi ardă-n Soare 238 , 
ca pădure ce suspină, 
când miresme poartă-n floare 
si în boare de lumină... 

Fulgere, sclipiri albastre, 



917 

Urmează versuri tăiate: 
„şi din flacără şi soare 
s-au născut culori; cristale 
în nemărginita boare 
s-au pornit culo[are]". 

~ 38 Să-ţi ardă întreaga fiinţă în lumina Soarelui ceresc, în lumina 
dumnezeiască. 



302 



lasă-le-n priveghi pe cale, 
în îngenuncheri sihastre 
fa din trup o lumânare] 



Trupul: duh viu, solitar 239 , 
bântuit de strălucire 240 , 
înflorit si-nvăluit de har, 
ca să-nflorească-n nemurire. 



Glasuri urlă în pustii. . . 
„Cât iubirea mai e vie, 
fragezi, dulci 242 , veniţi copii 
morţii toţi au să înviel ". 



' 9 în loc de solitar, în prima variantă era: şi altare. 
E vorba despre faptul că în lumina dumnezeiască trupul pare în 
întregime o fiinţă spirituală, un duh viu. 
240 Trupul e plin de strălucirea luminii dumnezeieşti. 

A doua variantă: sună. 

In loc de fragezi, dulci, o a doua variantă: frăgezimi. 

V: Morţii totuşi au să-nvie! 



303 



[29 ianuarie 1979] 



Trup, mişcare, duh, statuie 
între ce e si ce nu e, 
Duh de farmec, trup de foc 244 
Prins în 245 forme fără loc 246 , 
Nu vreţi vii să-ncremeniţi 
Numai pururea să fitil... 

Mlădiindu-se să spuie 
Veşnic unul să se suie 
Si rotindu-se în doi 247 
Fulger alb trece prin noi. 



244 Când sunt plin în sufletul meu de lumina dumnezeiască şi trupul 
meu e plin de focul luminii. Eu, în integralitate, sunt un foc 
dumnezeiesc. 

V: Scurs prin... 

Vederile extatice sunt formate din forme dumnezeieşti, care nu 
se găsesc în niciun loc terestru, pentru că sunt mai presus de timp. 

247 Sunt unitar în lumina dumnezeiască, sunt unul. ..dar format din 
doi, din trup şi suflet. 

248 Lumina dumnezeiască văzută extatic. 



304 



[30 ianuarie 1978] 



Zilele ca fetele 
Desfăcându-şi pletele, 
Fluturându-si umbrele, 
Jucăuşe foc, 
Prinse de mijloc, 
Măaruncă-njoc, 
între ele să mă mistui 
Mă tot cheamă-n joc 249 . 



249 în afară de primul şi ultimul vers toate celelalte versuri sunt 
tăiate în M. 



305 



[Variantă a poemului din p. 303] 

Trup, mişcare, duh, statuie 
între tot ce e si nu e... 
duh de farmec, trup de foc 
curs prin forme fără loc. 

Vreţi de vii să-ncremeniti 
şi de-a pururea să fiţi, 
veşnic unul si se suie, 
mlădierile să spuie, 
cum rotindu-se în doi, 
fulger alb trecu prin noi... 



306 



250 



[Variantă dezvoltată a poemului din p. 304] 

Zilele ca fetele 
Desfăcându-şi pletele, 
Turburând luminile, 
Jucăuşe foc, 
Prinse de mijloc 
Mă tot chiamă-n joc!... 

Umbre şi furtuni, 
Cum să le aduni?\ 
Umbre şi furtuni ... 

Ochii care plâng, 
Ochii ce mă frâng 
Sânge luminând!... 

Rotile rotesc, 
Sferele rodesc 
Luminând ceresc 252 ... 

S-adâncesc vâlvoi 
Cerurile-n noi 
Scânteiază-apoi. 

Criptele de vis 
Raiul au deschis... 
...Curg în Paradis! 

Mă desfac de zare, 
De întruchipare ; 
Mă îmbrac în soare 254 ... 

Şi pătrund lumină, 
Fragedă, virgină... 
Cât o să mă tină . 

Lucuri dumnezeieşti, văzute în extaz, şi aproape neînţelese... 



251 Mulţimi de fiinţe cereşti şi de lucruri dumnezeieşti văzute în 
extaz şi care veneau ca nişte furtuni de descoperiri... ca nişte furtuni 
extatice pline de noutate. 

Roţile şi sferele reprezentând fiinţe spirituale văzute de către 
Fericitul Ilie în extaz. 

253 Mă desfac de lucrurile terestre şi temporale... 

254 Mă îmbrac, sunt plin, sunt scăldat în slava Sa. 



307 



Creşterea în floare 256 , 
Albă, creatoare, 
Nesfârşită, mare, 
De culori ce-n unde 
Infinit s-ascunde, 
Văluind 257 profunde, 
Valuri triumfale 
De mândre spirale 
In ocolita vale , 
Ce zideste-n forme 
Răbufniri şi norme, 
Ne-ntrupatul gând 
Jucând, surâzând 
în grădini de aur, 
Râvnit de balaur ! 

Tot ce nu se-nchide 
Pieptul îşi deschide, 
Când din tot ce-a fost 
Singură cu rost, 
Rostul nimănui 
în sufletul oricui! 



2 5 Şi mă umplu şi înţeleg lumina dumnezeiască pe cât mă ţin 
puterile fiinţei mele. 

256 în lumina dumnezeiască. 

257 O formă contrasă a lui: învăluind. 

~' 8 în ocolita/acoperita de lumină vale a inimii se petrec toate aceste 
vederi dumnezeieşti. 
V: Râvnit şi de faur! 



308 



[Foaie disparată. Prima pagină] 

Sensibil Normal Obisuit 
Egreta Perla Litoral 

3 5 7 

Sensibil 3 
Normal 5 
Obişnuit 7 



ULTRALAN 260 - vitilig 



Traian Nr. 30. Nu are telefon. 

Ion Ionescu 

A. Coreii, Concerto Gros [s] o . 

Str. Cincinat Pavelescu, nr. 2 bis, Buzoianu 
Gheorghe. 

Maşina nr. 7, din gară. 

In faţa parcului. 

[Te] dai jos la staţia Integrata de lână 

[Drumul durează] l A oră. 

Din staţie mergi drept pe şosea, pe [aceea pe] care 
merge maşina înainte. ..şi [apoi] a patra stradă la dreapta. 

Dimineaţa, 5 13 [minute]. 

Trenul de Timişoara, de la Roşiori pentru 
Constanta. Tichet. Direct. 

Telefon: 30. 06. 54 263 
Nelu: 43. 25. 64 
Aurel: 30. 06. 54 
Ionel: 11. 16.81 



260 Un unguent. A se vedea: 
http://www.pcfarm.ro/prospect.php?id=790. 

261 A se vedea: 

http://www.youtube.com/watch?v=mMOA_lLY0J4&feature=relat 
ed. 

2 Din Constanţa: 
http://www.ziuaconstanta.ro/rubrici/actualitate/disparitia- 
industriei.html. 
263 Număr şters. 



309 



Victoria: 87.30.01. 

Tr. 12, bloc bis, Piaţa Unirii. Tramvai 30. 

Păstrez în mine unda ne-ntinată 
Din bucuria-n început creată, 
Port setea de-a muşca şi de a rupe 
Din necreat şi necuprins ce curge, 
Informe şi senzaţii mereu noi 
Când valuri şi mlădieri despoi. 

[A doua pagină] 

Nina 12. 029 

Ileana 12. 257 

Nitu Camei* 1.28.48 

Lenuţa Valentin* 13.585. 

Eforie 

Tren Bucureşti I 150 [lei] 
Tren Turnu 300 [lei] 
Bani Ilie [Mocanu] 2400 [lei] 
Bani Green [Mocanu]: 700 
Total: 3400 [lei] 
-500 
2900 
împărţit la 2 = 1450. 
Pe din două: 700 si 750. 

Ilie [Mocanu] 
Cheltuieli personale 

250 umbrelă 

60 papuci 

50 prosop 

65 casetă 

50 Călătorie Mangalia 

10 lei plaja 

485-500 



310 



Iubirea mea de cer 
încremenită-n ger, 

Oglindă şi opal 
de limpede cristal, 

Vibraţie de miez, 
de soare în amiezi. 



311 



Tu, vie, vie, vie 
lumină viorie, 
de ape care curg 
în zori şi în amurg! 



312 



[Foaie disparată. Prima pagină] 

I 

Dacă pleci 
[13 octombrie 1945] 



Te blestem să fii fericită pe pământ 
dar să nu ai linişte-n mormânt, 
să-ţi fie traiul un râs şi un joc 
peste sufletul ucis, 
peste sufletul gol. 

Abia în clipa morţii să vezi 

că ai minţit, te-ai înşelat, te-ai vândut!. 

Atunci să vrei să revn 

dar să simţi că vremurile pentru veci 

sunt reci, sunt trecute, pustii, 

iar eu «« ma/ sunt 

şi tu rămâi să mă cauţil... 

Să nu mai poţi să învii 

decât m pribegii 

fără răsplată, fără pedeapsă, 

să simţi că nu poţi nici muri, nici trăi. 

Oricum ai fi 

să nu mai poţi dori 

şi totuşi să fii, 

să te închizi în vecii 

în mărginiri să te deschizi, 

să ai senzaţia 

că tu ucizi 

şi că ucizi. 

[A doua pagină] 

Sab[atul] a fost făcut pentru om 
iar nu omul pentru Sabat. 



313 



[10 februarie 1978] 



în ziarul Scânteia de azi am primit o veste care mă 
îndreptăţeşte să presupun că acea zi va veni, şi că ceea ce 
se cunoaşte astăzi e numai începutul descoperirii 
infinitului. 

Căci ce altceva înseamnă aceste cuvinte? „Teoretic, 
există 30.000 de nuanţe coloristice. 

Institutul tehnologic din Massachusetts a 

demonstrat faptul, că ochiul uman nu poate distinge decât 
5 până la 9 nuanţe ale unei aceleiaşi culori. 

Chiar şi pentru un ochi normal perceperea 
nuanţelor poate să fie modificată datorită unor factori 
fiziologici sau psihologici. 

Ochii copiilor percep deosebit de ochii adulţilor". 

Ştiam că se va ajunge aicil După cum ştiu că se va 
merge şi mai departe pe plan material. 

Insă... pe plan spiritualii Care este situaţia? 
Momentan: stagnare. 

Totuşi, eu unul am văzut spiritual, cu ochii minţii, 
în duh, nuanţele culorilor curgând şi diversificându-se nu 
doar de ordinul miilor ci la nesfârşit, spre infinit. 

Dacă a fost cu putinţă ca eu să văd, atunci şi alţii 
care vor merge pe calea dezvoltării spirituale în 
Dumnezeu şi prin Dumnezeu le vor vedea, se vor 
convinge de acest lucru şi poate că vor spune şi mai multe 
lucruri decât le-am putut spune eu. 

Acum mă aflu la o distantă de 15 ani de la 
momentul viziunilor mele extatice... 

în momentul marilor mele viziuni am fost lipsit de 
posibilitatea de a nota sau de a scrie, datorită vitregiilor 
vremurilor 265 prin care am trecut spre slava şi mărirea lui 
Dumnezeu. 

O, şi cu toate aceste mari viziuni, cu toate aceste 
minuni din viaţa mea, cu toată această împărăţie a 
cerurilor pe care am văzut-o, Dumnezeirea e încă într-o 
tăcere adâncă în lăuntrul meu şi aş putea să actualizez 
toate acele trăiri, dacă vremurile nu mi-ar fi defavorabilei 



264 A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Massachusetts. 
2 5 Nu le-am putut scrie pentru că mă aflam în detenţie. 



314 



Căci împărăţia cerului poate creşte în adâncurile 
spiritului meu din nou, dacă mă lupt pentru asta. 

Eu am devenit prea slab în lume şi propriile mele 
puteri nu pot să biruie întunericul şi tentaţiile din jur fără 
harul de sus. 

Doamne, ajută-mi mie, neputinciosului, să văd din 
nou si să mărturisesc slava Ta! 



315 



[17 februarie 1978] 

To the Best 

Ce dor adânc şi nefiresc].. . 
Mi-e dor adânc să te privesc 
în straiul dulcelui trupesc... 

Născută ai fost să fii cântată 
De parc-ai fi din Rai furată 
Şi-n clipa asta întrupată ! 

Eu, cel ce izvorăsc din clipă 

îţi sărut tot ce-n firipă 

Din frumuseţi. .. şi pieri în pripă 266 ! 



266 Pleci în grabă... lumină dumnezeiască! 



316 



Lumini din ochii-ncrezători 
Unindu-se cu mări de zări, 
Şi atunci crunt secerat să pieri 
De zeci de gloanţe... 

Când de lumină te-nfiori, 
Când ochii ţintă, încrezători, 
Sclipind a valuri peste mări 
Unindu-se cu alte zări... 

Atunci, în mândre primăveri, 
Să ai tărie şi să pieri 
De gloanţe secerat, trifoi, 
Pentru credinţa ta-n război! 



317 



Metapsihica 



Pornesc de la faptul cert, că făptura omenească, în 
complexul ei biopsihic, este cea mai desăvârşită 
aparatură existentă, vie şi permanent capabilă de a se 
perfecţiona, creatoare în afară de sine şi, cu atât mai 
mult, creatoare şi în sine. 

Dar deşi această creaţie de sine si în sine n-a 

5 5 5 

încetat şi nu încetează, totuşi nu se pune accentul 
deosebit pe ea şi nu se fac eforturi şi nici cercetări, 
nemaivorbind de experienţe, pentru îmbunătăţirea sau, 
mai bine zis, desăvârşirea ei. 

Eforturile ştiinţei se disipează, pentru că cercetarea 
se organizează în lucrurile din afara omului. 

Pentru fiinţa noastră însă, pentru lăuntrul nostru, 
pentru fiinţa noastră integrală există doar încercări 
sporadice, neorganizate, încă neştiinţifice. 

Alexis Carrel 267 a încercat si a lucrat mai mult în 

5 

acest domeniu. De bună seamă, unul singur nu poate 
îngloba totul despre lăuntrul fiinţei omeneşti. 

Insă fiecare dintre noi trebuie să îsi facă datoria 

5 

pentru o latură sau alta a persoanei umane, până când va 
veni vremea cunoaşterii ştiinţifice integrale. 

Fără nicio pretenţie, eu voi reprezenta latura în care 
am lucrat, adică interpretările, analogiile, convingerile şi 
certitudinile pe care le-am obţinut în urma vederilor mele 
extatice si a intuiţiilor mele. 



267 A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Alexis_Carrel. 



318 



Trăim în întuneric şi bezna ne-a cuprins sufletele 
fără să o ştim. Avem impresia că lucrăm fântânile luminii 
si că făurim bolţile strălucirilor mintii. Dar câtă amarnică 
înşelare! 

Dacă ne întoarcem spre adâncul din noi înşine 
găsim bezna iadului şi chipurile demonilor, care râd, ne 
batjocoresc, ne stăpânesc... 

Dacă săpăm şi mai adânc în noi înşine, aceste 
chipuri hâde ale adâncurilor se înfurie pe noi, ne calcă în 
picioare şi ne îngrozesc, pentru ca nu cumva să depăşim 
bariera pe care o fac ca să nu putem ajunge la adevărata 
şi via lumină dumnezeiască. 

însă, pe ici, pe colo, reuşim uneori să trecem 
dincolo de bariera demonilor... Asta numai câţiva dintre 
milioane de făpturi umane... 

Si cei care se eliberează din întuneric în lumina cea 
vie începe să zărească chipul cerului şi al lucrărilor 
cereşti. 

Cu vrerea Duhului lui Dumnezeu, eu, nevrednicul, 
şi, mai ales, nemernicul, după ce am pătruns şi am avut 
parte de lumina vie a Soarelui viu al cunoaşterii, prin care 
mi s-au dezvăluit cerurile, mai bine zis, măreţiile de 
negrăit ale luminii nevăzute şi dumnezeieşti, voi încerca 
să mărturisesc aceste splendori. 

Aş fi vrut ca prin cuvine, prin muzică, prin pictură 
să fac asta... Insă n-am avut toate aceste daruri... De aceea 
mă limitez numai la a scrie despre aceste vedenii de 
taină. 



319 



[18 februarie 1978] 



După cutremurul din 4 martie 1977 am intuit 
faptul, că în afară de nenorocirile pe care ni le-a adus 
seismul şi pe care ni le vor aduce, în continuare, 
posibilele stabilizări ale unui centru seismic în regiunea 
ţării noastre, şi urmări favorabile dezvoltării, ca urmare a 
radiaţiilor care s-au produs şi se vor mai produce. 

Şi iată că în revista Magazin de astăzi găsesc o 
confirmare a intuiţiei mele. 

Si în alte cazuri am observat sau am intuit unele 
lucruri, care mi s-au confirmat mai apoi, dar pe acelea nu 
mi le-am notat. 

Pe scurt, articolul precizează faptul „că omul a 
apărut acolo şi atunci când forţa de acţiune radioactivă a 
fost cea mai favorabilă pentru o anumită specie de 
primate. 

După opinia geologilor, tulburări seismice 
geologice violente, care au adus la suprafaţă zăcăminte 
radioactive coincid cu momentul când omul s-a desprins 
de lumea animală. 

Această radiaţie sporită a provocat mutaţii 
profunde... 

In consecinţă, afirmă susţinătorii acestei teorii, nu 
este exclus ca schimbarea de tipuri fizice ale omului pe 
calea evoluţiei sale... să fi depins de mutaţiile provocate de 
schimbări periodice ale fondului de radiaţii produs de 
Terra". 

Nu mă interesează teoria evoluţiei... ci doar 
argumentarea ştiinţifică a radiaţiilor, pe care am intuit-o 
si eu. 

Insă la acestea adaug şi optimismul unei înfloriri 
spirituale a neamului meu pe viitor, a României. 

Dezvoltarea tehnică şi culturală a Japoniei nu e o 
urmare a radiaţiilor şi a activităţii vulcanice din zonă? 

Insă, mai presus de toate aceste radiaţii, mutarea 
polilor magnetici şi funcţia radiaţiilor cosmice, care au 
determinat apariţia de noi structuri biologice nu sunt 
întâmplătoare. 

Nu cumva există o interdependenţă universală a 
materiei, care fiind guvernată de spirit, căreia i se supune, 
creează ca de la sine? 



320 



Iar dacă, prin înlănţuire şi abstractizare, de la 
fenomenul terestru ajungem la radiaţii, la magnetizare, la 
raze cosmice, la gravitaţie... şi urcând pe treptele 
superioare ajungem la forţe încă necunoscute nouă, la 
legi neînţelese, nu cumva drumul ascendent duce spre 
miezul spiritual al universului, la Dumnezeu? 

Eu unul nu mă îndoiesc de faptul că aşa stau 
lucrurile. Cum nici nu mă îndoiesc de faptul, că toată 
cercetarea şi ştiinţa noastră se va dizolva prin ea însăşi 
dispărând în infinitul spiritual, în Dumnezeu, Creatorul şi 
Susţinătorul întregii Sale creaţii. 



321 



Sfera 



Sfera, în materie, se reduce în ultimă analiză la 
punct. Prin punctul indivizibil şi infinit de mic se iese din 
microcosm şi se intră în abstract, punctul având ca 
fundament esenţa spirituală. 

Sferele se plimbă şi domnesc în spaţiul cosmic, 
care nu poate fi decât o sferă. Căci orice forţă limitată sau 
aflată în limite extistenţiale nu-şi poate depăşi sursa, care 
este sferică, decât până la limitele permise de sfera sursă. 



322 



Gândurile unui mort 



Am dus-o în spinare, 
am luptat ca s-o duc, 
să duc în spinare 
viaţă şi trup... 

Scăpat de orice-ntrebare, 
de ce săm-apuc?! 
Cu ce să m-apuc, 
dacă n-am trup} ! 

Rătăcit ca oricare, 
fără aripi şi... cuc, 
mă tot duc... 
uf..., uf..., uf!... 



323 



Iubirea mea, ca un adânc de soare, 
Nu te-a pătruns în inimă şi dor?! 
Mă luminezi, că fruntea ţi-e ninsoare , 
Lăsându-mă în visul călător... 



Şi m-ai făcut să te privesc a. frunte 
Şi-n norul 269 dulce-al visului transpar, 
Pietros ca vârful naltului de munte, 
Când norii-mi grei în ochii tăi dispar. 



V: Mă luminezi din fruntea de ninsoare. 
2 V eliminată: fruntea. 



324 



Adâncită de durere 
Tai în suflet mii de fete, 
Te dezvălui frumuseţe. 

Graiuri noi si melodii, 
Pui duiosul să mă-nvete. 

Curge sângele-n copii 
Cu nebănuite fete.... 



325 



[9 martie 1978] 



Iubim, iubim, 
Dau pletele în spic, 
Să fim, să fim 
In marele nimic... 

...Si dor, si dor 
Leagănă, poartă, 
Pe vânt, în nori, 
Păgână soartă... 

Zorim, şoptim 
Un fraged vis, 
Ne miruim 
Cu Paradis ! 



326 



[Foaie stingheră, inclusă aici, pe care autorul a scris, cu 
creionul, pe o singură pagină, următoarea strofă:] 

Un dor nestins curge-n noaptea clară, 
Izvor nestins al zilelor de-apoi, 
Din nou, pe cer, înalta primăvară, 
Si-acelas cer se deschidea în noi 
Din ce în ce a cântecul tăcut. 



327 



[20 martie 1978] 



Să ne iubim 

Cât razele mai curg 

Iradiind amurg... 

Să ne iubim 

Sub norii ce s-adună 

Cât verbele răsună... 

Să ne iubim 

Sub zori ce se petrec 

In veşnicii când trec! 



328 



Eu plâng şi ţip de vasta frumuseţe 
In albul ei albastrul să mă-ngheţe. 



329 



[8 aprilie 1978] 



Imagini din Paradis 270 



Arbori mari cu trupuri zvelte, 

mlădioase ca un fum de argint. 

Aurul curgea în aer şi în umbră înverzind. 

Nu erau poteci, nici drumuri, ci izvoare 

clipocind. 

Apa lor era oglinda ce se adâncea, sorbind 

în adâncul ei chipul codrului sclipind. 

Ierburi mari si buruieni luminoase 

5 

îsi vălătuceau în cântec braţele moi si 

5 5 5 

mlădioase 

iar în flori străluceau ceruri cu senin 

albastru clar. 

Verde, galben de înserare către zare. ..şi transpar. 
Nu e vis\ Nu e închipuire! 
Ci totu-i aici viu, 
mai viu ca-n viaţă.... 

Mai temeinic sunt eu însumi. Inima mi se 
dezgheaţă. 



A T*7 1 

înţeleg adâncul vieţii, farmecele din pustii. 

Dacă nu eşti veşnicie 111 , femecat nu poţi 
să fii! 



270 



Avem de-a face în acest text cu descrieri extatice ale 
Paradisului, ale împărăţiei lui Dumnezeu puse într-o formă poetică. 

271 Buc 
pustii. 

272 Dac 
fii fermecat, îmbătat de slava lui Dumnezeu. 



271 Bucuriile duhovniceşti pe care le trăiesc nevoitorii în locuri 

s 
~ n Dacă nu eşti plin de veşnicia vedeniilor dumnezeieşti nu poţi să 



330 



Sfinţi creştini, comunista 
Pace a lumii azi există. 



Pacea lumii socialistă 
Creştinată, comunistă, 
Pe vecie azi există. 



2 3 Vesuri scrise cu creionul, primele două fiind haşurate. Exprimă 
paradoxul vieţii româneşti, în care existau Sfinţi creştini într-o 
societate comunistă. 



331 



încercuiţi de zidul 274 
de netrecut si veşnic 
al infinitului ce creste 
şi înflorind pluteşte, 
se vântură sădind 
noi zări şi începuturi. 

Ne înălţăm cu fruntea 
mai naltă către stele, 
ne smulgem dintre ele 
spre sferice inele, 
ce ard în spirit dând, 
dincolo de mormânt, 
raze, lumini, culori, 
ai veşniciei nori, 
etern creatori. 



274 



Poem scris tot cu creionul şi prima strofa este haşurată în M. 



332 



[24 mai 1978] 



Priviri adânci din stânci 
de cer si alte lumi, 
ce vin şi trec şi pier. 

Tu săvârsire-n dor 
te-alinţi pornind să cânţi, 
făpturi în moarte frânte 
si nestiind că mor. 

- De ce mi-e atâta focii 

- Că undeva rămân 
inexistent, să-ngân 

ce-a fost cel fără de loc\.. 



333 



Că arta e contact 
cu ce nu e 275 , şi-i fum 
şi piere de sub tact 216 . 
O, călător si druml 



Arta e o luare de contact cu lumea prezentului, care moare 
pentru viitor. 

7 De sub ce e tactil... Oamenii mor, lucrurile sunt perisabile şi nu 
le mai poţi atinge, nu mai poţi avea contact cu ele la un moment 
dat. 



334 



Spre frunţile de cer 
Un dor mă smulge iar. 



335 



[5 iunie 1978] 



Mi-era cutremur din adânc 
Sortit prin ochii tăi să-mi vie, 
Nu să mă zbat, nici să mă plâng 
Ci să mă afund în veşnicie. 

O, scaldă-mă în joc de valuri 
Şi-n spuma gândurilor mele, 
Când nu mai pot să-mi aflu maluri 
La flori sub răsărit de stele! 

Că n-am să pot a te ajunge, 
Legea şi timpul mi-e-mpotrivă! 
Mi-e bine în tot ce mă străpunge 

w 977 

De-ajuns mi-e starea creativa . 

Să ard în focul sacru şi nestins 
Si-n vâlvorile culorilor în schimb, 
Cerul iubirilor de veacuri aprins 
Sorbind al fecioriei veşnic nimb. 



277 
278 



V: Mă-nalţă starea creativă. 
Idem: vâlvătăile. 



336 



[20 iulie 1978] 



Daruri multe şi suple, 

Doar unul sufletul mi-l umple. 



337 



Cum stau în spatele materiei atomi şi în spatele 
atomilor energia şi forţai 

De ce prin acelaşi raţionament n-am putea spune: 
în spatele judecăţii, a raţiunii stă o forţă, o energie 
raţională, ca o existentă reală universală, ca si materia si 
energia, adică energia lui Dumnezeul 

în spatele conştiinţei faptelor de voinţă, a actelor 
morale stă un suflet. 

în spatele actelor de creaţie stă un spirit individual. 

De ce însă în spatele acestor aspecte psihice, a 
acestor acte nu ar sta forţe, acte, aspecte universalei De 
ce nu spirite superioare, o lume spirituală, un univers 
spiritual? O esenţă universală integratoare a tuturor 
aspectelor, o Divinitate, Dumnezeu. 



338 



[15 septembrie 1978] 



E Spiritul izvor 

si izvorâre creatoare 

de energii şi forme şi mişcare 

în timp şi spaţiu călător. 

Cum din eterice afunduri 
ţâşnesc furtuni de energii 
şi fulgere şi nori galactici 
roind în stele si inele 
încununate* de pământuri, 
din care izbucnesc vulcani 
şi apele ţâşnesc, şi cresc, 
cu florile şi ploile de-a valma, 
vieţuitoarele şi omul. 

Har 

din El ţâşneşte si Se-ntoarce 

5 5 5 5 

spre Sine Spiritul, în Sine. 

Şi drumul se continuă în inele, 
în spirale, valuri, fulgere, furtuni... 
[ca] trupul de pe cruce să ne-adune. 

Zarea difuzează aurore, 
chipul vieţii creşte, se desface 
în lumina fără loc si ore, 

5 ~ 

care bubuie în măreţii si tace... 

5 5 

...Nori din culori adânci, plăpânde 
nasc o lume nevăzută încă, 
deschizând o zare fără ochi şi pânde*. 

Sufletul - oglinda fără margini - cântă! 
Viu se desfăşoară sferic, în atom, 
se roteşte-n ceruri univers nou, om. 



339 



[15 septembrie 1978] 



încercuiţi de zidul 
de netrecut si veşnic 
dintru-nceput, în sfeşnic 
de infinit ce creste 
si înflorind rodeşte 
si vântură sub scuturi 
de roti, de nori si fluturi, 
cu fruntea ne-năltăm 
mai naltă către stele... 
...ne smulgem dintre ele 
spre sferice inele 
ce ard în spirit dând, 
dincolo de mormânt, 
raze, lumini, culori 
si nemuririi nori 
de ceruri creatori. 



340 



[15 septembrie 1978] 



^279 



Viziune uitată 



Un spaţiu aureolat de peisaje în auroră. 

Aurora din zare care crea şi cuprindea spaţiul şi 
peisajele era chipul Fiului ceresc . 

Aurora cu chip de om, purtând cununa veşniciei 
într-un spaţiu care se deschidea spre infinit. 



O vedenie pe care a avut-o şi de care şi-a reamintit. 
280 A Fiului lui Dumnezeu întrupat. 



341 



întrebări? 



Cine sunteţi voi ? Cei ce vor să ucidă sufletul. L- 
aţi scos din cărţi, vreţi să-1 alungaţi nesocotindu-1, 
negându-1 ca entitate spirituală. 

Dar ce devine omul fără suflet? O inexistenţă, o 
negaţie. Este orice şi nu e nimic. 

Apoi, în curând, pustiul începe să sune, să şuiere. 
Şi furtuna nisipurilor spulberate te orbeşte. Nu se mai 
vede nimic. Nu se mai aude... 

Calci, rătăceşti ca într-o beznă, ca într-un vis, fără 
realitate. Asa e mersul tău! E lumea care a încetat să mai 
fie ceva anume. 

Fără suflet, ce pustiu!... Disperarea îşi întinde 
aripile nesăţioase, devoratoare. 



Cine sunteţi voi, comuniştilor! 



342 



[16 septembrie 1978] 



Nu vorbesc si nici nu scriu în van. 

Norii creaţiei, spiritul, formele, culorile despre care 
vorbesc, despre care mărturisesc cu toată cinstea şi 
convingerea sunt realităţi văzute, pipăite, auzite cu 
spiritul meu în lumea spirituală, dumnezeiască. 

Aceasta este o existentă mai vie, mai concretă 
decât lumea materială în care trăim acum. 

Şi pe acestea le spun tocmai pentru că trăim într-o 

989 

vreme crunt materialistă, care contestă sufletul, spiritul, 
pe Dumnezeu şi caută prin toate mijloacele {dure sau 
perfide, pe care le alternează) să ne anihileze, să ne 
sfâşie. 

Tocmai de aceea la unii dintre noi existenta 
spirituală e mai acut evidentă, forţa spirituală se 
încrâncenează şi prinde curaj nebunesc în sufletele 
noastre. 

Căci focul nostru [interior] nu pâlpâie ci dă năvală, 
fiindcă e plin de flăcări spirituale, care vor arde toată 
falsa, perfida minciună, această înjghebare 
pseudoraţionalistă a materialiştilor atei. 

Contestaţi sufletul, spiritul, pe Dumnezeu. 
Contestaţi [în continuu], contestaţi totul. 

Dar numai aşa se purifică şi se alege aurul: prin foc 
distrugător. 

Numai prin negarea morţii biruitoare se face 
evidentă realitatea sprituală. Pentru că se arată faptul, că 
spiritul înfrânge moartea. 

Pentru că dincolo de moarte, declarat inexistent, 
atotcontestata şi negata realitate, adică sufletul, se ridică 
biruitor şi se bucură de viaţa eternă, pe care nimeni şi 
nimic nu o poate învinge. 

O, cum îmi freamătă sufletul din cauza zvonului si 
a furtunii, a bătăliei care stă să vină si să ne desfiinţeze, să 
ne ucidă sufletul! 

Insă avântul, năvala, nebunia luptei şi a morţii în 
lumea aceasta pierd* în faţa biruinţei spirituale. Sau, 



Intr-o epocă istorică. 
~ S3 Un curaj „nebunesc" după mentalitatea seculară, pentru că din 
cauza vieţii duhovniceşti puteai fi închis la puşcărie în timpul 
regimului comunist din România. 



după cum spuneau antecesorii noştri: în faţa morţii în 
Hristos. 

Pentru că aceasta ne umple sufletele de bucuria 
martirajului, a jertfirii bucuriilor pământeşti pe altarul 
purificator al morţii, pentru a trece într-o altă lume pură, 
spirituală. Amin! 



343 



344 



iy TOC 

Vine ceasul , Doamne! Primeşte jertfa spre 
care de o viaţă mă îndrept. Şi din faţa căreia, de atâtea 
ori, aflându-mă pe punctul de a o aduce, m-am dat la o 
parte. Sau Tu m-ai îndemnat s-o evit. 

Primeşte jertfa aceasta, pentru a mă aduce Ţie, 
pentru a ajunge la ceasul împlinirii melel 

Cine m-a îndemnat astăzi să spun aceste vorbe de 
deasupra? E un presentiment? Nu ştiu! DaY...alea jacta 

est 286 \ 



284 Morţii mele... 

Dorea să moară martine. 



în latină: zarurile au fost aruncate. A se vedea: 
http://en.wikipedia.org/wiki/Alea_iacta_est. 



345 



Imn naturii 



De frumuseţe voi muri flămând, 

5 ? 

de-alunecare zveltă în avânt, 
a formelor în limpezimi de gând, 
când florile se scutură în vânt. 

Că te-am iubit sub strasina luminii, 

5 ' 

făptură mlădioasă, pârguită, 
când te priveau în taină toţi vecinii 
de plâns, de-alean, de doruri ispitită... 

Că nu erai de nimeni cunoscută 
şi tu doreai, doar tu să te cunoşti 
prin tine însăţi, cea necunoscută, 
şi să cunoşti a gândurilor oşti... 

Şi de-am iubit cu patimă furtuna 
era de dragul tău, ca să mă pierd, 
cu viforul de forme să fiu una, 
să pot adânc adâncul să-ţi dezmierd. 

Dar tu tot fugi şi eu rămân în urmă 
să te privesc pierzându-te din ochi 
iar patima şi dorul cugetul mi-1 scurmă 
noi profunzimi prind forme şi dau ochi. 

Si voi muri flămând de frumuseţe, 
căci am iubit şi dansul şi făptura 
îmbrătisate-n farmec să ne-nvete 

5 5 5 

ce dragoste ascunde nefăptura. 



287 



V: sufletul. 



346 



Că arta e contact 
cu ce e şi efum 
şi piere de sub tact... 
O, călător si drum ! 



88 Variantă a strofei de la p. 333. 



347 



[28 septembrie 1978] 



Din amintiri trăim în viitor, 
Iubita mea iubirea mi-a păstrat, 
In calmul serii gândul nevisat 
Ca să visez în inimă surpat. 



348 



Despre forţe 



289 



Există forţe materiale, fizice şi există forţe psihice 
şi altele spirituale. Pe diferite trepte, nivele sau 
încrengături, substraturi. 

Oricum am vrea să le spunem sunt aspecte care 
există, pe care le primim sau care se găsesc în echilibru 
sau dezechilibru ori în căutare de echilibrare sau pornite 
spre dezechilibrare. 

Vreau să vorbesc despre forţele în echilibru 
{aproximativ vorbind). Căci forţe perfect echilibrate dacă 
se găsesc sau nu depinde de o serie de factori de existenţă 
sau de judecată. 

Forţele în echilibru spiritual: în momentul când un 
factor dispare sau absentează intermitent sau temporar 
face să se resimtă diferenţe la nivelul echilibrului. 

Iniţial apare starea de dezechilibru, care poate să se 
continue şi să se permanentizeze. Sau să meargă spre 
anihilarea totală a echilibrului, căreia îi urmează 
prăbuşirea. 

Ori, într-un caz favorabil, să se refacă un echilibru 
sub alte forme, continuând în acest fel echilibrul existent. 

Aşa se explică apariţia grupurilor sociale, dintre 
care grupul familiei este celula de bază. 

De echilibrul şi forţa acestor celule 29 ° depind 
structurile si metaconstructiile sociale, forţa si 
viabilitatea lor ulterioară. 

Aceste forţe sunt într-o permanentă schimbare pro 
sau contra echilibrului. Dinamica lor, dacă este 
accentuată, este optimizată, încurajată, devine rodnică. 

Dinamica regresivă este însă pesimistă, 
neîntreprinzătoare, uneori statică şi dezagregantă. 



~' i9 La această pagină am găsit un semn de carte nescris. Pe el există 
doar urme de pix de culoare neagră şi verde. 
290 A familiilor umane. 



349 



Strigaţi din surle şi din bucium 
din prăbuşiri, din chinuri şi din moarte, 
din bucurii, din flăcări şi din zbucium, 
din tot ce aripi va să poarte... 

Fanfare-n simţuri si furtuni, 

55 1 

în gânduri fulgere s-aprindă... 
Tu, bezna nopţii, stea detuni 
lucind în veşnică oglindă! 

Să crească-n ceruri noi inele, 
culori şi bucurii în spume, 
ce rezidindu-se-ntre ele 
să scânteieze-n nouă lume. 

Ce vifor mare ne cuprinde! 
Noi constelaţii se deschid! 
Că spiritul nu-1 mai cuprinde 
nici trup, nici vorbă şi nici gând. 

De aceea umblu peste valuri 
şi bat cu vântul şi pustiul, 
să-mi suflu veşnicele maluri, 
căci nu e moarte.. ..E doar viull... 

Etern, de-a pururea în slavă, 
si în ţarini, si-n adânc, 

5 , 1 5 1 

şi nu e casă, nu e navă 

9Q 1 

şi nu e zid ce să nu-l plângi 



291 



E a doua variantă a versului final. Prima era: si niciun zid, si nici 



nu plâng. 



350 



[12 decembrie 1978] 



De-ati auzi ale norilor dulci cânturi 
Si ati vedea cu ochii lumi ce nu-s 
Decât în cerul soarelui apus 
V-aţi risipi cu drag în patru vânturi. 

Când pieptul meu se vântură spre zări, 
Ce dor mă poartă nu pot să-l răpun 
Şi-n strălucirea soarelui apun 
Cu mările în limpezi destrămări. 

Si mă adună aburi si culori 
Ce vaporoase, fără-ntruchipare 
Răsar, si aninându-se-a* cântare 
Pe apele ce-mi fulgeră-n fiori. 



351 



[5 februarie 1979] 



Ne-am scurs cu veacul, 
clipă în pridvor 
şi umbră ce se pierde 
în vânt si nor. 



352 



[11 martie 1979] 



Gânduri astronomice 



Genuni de neguri se arată 
sorbind lumina întrupată; 
şi în energie afânată 
lumina învie, necreată. 

Iar cosmice-nfloriri de sus 
sunt raze-ntoarse spre apus 
de-atâta dor, de-atâta dus, 
acuma sunt şi parcă nu-s. 

Fântâni ce cad, fântâni cer sorb 
întru-ntuneric tot mai orb, 
şi albul cald* şi negrul corb 
spre negrul corb, spre negrul corb. 

Şi-adoarme totul în răstimp... 
Şi din tăcere iar... în timp, 
ţâşnesc havuze-n contra-timp, 
cresc norii cerului olimp 292 . 

Visez genunile de aur 
şi de argint şi de vâlvori, 
încolăcite de balaur 
si-arzând în miile de sori. 

Cum nu-i sfârşit, nici început 
din veşnicii în veşnicii, 
biet început în ne-nceput, 
iuţeala curgerii sfâşii!... 

De-atât de sus privind mişcarea 
şi curgerea luminii-n/oc 
văd tot cuprins de nemişcare 
şi spaţiul piere şi nu-i loc 



292 



Cresc norii slavei dumnezeieşti din cerul prea înalt. 



353 



Când toate- s fulgere ce curg 
nemişcător ne pare cerul, 
ne-ncremeneste adevărul, 
coroanele rotind ne scurg. 

Prin timp şi spaţiu să purtăm 
cununi în noi, încununând... 
La nunta cui mâncând si băndll... 
Plecaţi- vă, să ne-nchinăm! 

Să ne-nchinăm, să lăudăm, 
cântarea-n noi s-o-nflăcărăm, 
de din adâncuri de tării 
în bucurii pierind de vii. 

Surpaţi de patimă şi dor 

în trup de duh nepieritor 

când sunt sorbit să fiu nemuritor 

n-am bucuria ca să mor. 



[Urmează trei pagini nescrise.] 



2 " 3 Ultimele două versuri au variante eliminate cât şi variante 

păstrate în M. 

Variantele eliminate de autor: 

„mă simt cuprins de nemişcarea 

cea fără spaţiu, fără loc". 

Ultimul vers al strofei prezintă şi varianta: în care spaţiul n-are loc. 

Variantele păstrate de autor: 

„se-ntinde alene nemişcarea 

şi spaţiul piere-n gând de foc". 

Cu sensul de absorbit de lumina dumnezeiască. Varianta primă, 
eliminată: sortit. 



354 



III 

Nu coborî din veşnicie!... 
...Mă cheamă iar pururi , I 
Din negurile ce m-adie! 



Căci ideile, impulsurile, simţirile, vorbele îngereşti 
nu au structura şi conţinutul celor omeneşti decât prin 
asemănare. 

Bucuria e atmosfera permanentă a duhului 
îngeresc, care e permanent în Dumnezeu. Şi chiar 
întristarea sau alte sentimente asemănătoare ei, ca 
durerea, teama etc. nu alterează, nu schimbă fondul, ci 
uneori nuanţează tabloul, peisajul precum culorile. 

De aceea ei sunt feriţi de cădere. Si noi vom fi ca 
ei dacă ne vom învrednici [de această stare 
duhovnicească]. 



IV 

O, negura mă tot subţie 296 ... 
De ce m-am rupt de veşnicie, 



Mărie, pururea Mărie 



95 Mă cheamă din nou în veşnicie, Pururea Fecioară! 
Mă tot subţiază... 



355 



Communication des Anges 291 



Comunicarea între îngeri şi între îngeri şi oameni 
se face prin suflu concentric de zone de cercuri. 

O zonă concentrică de lumină se apropie de alta ca 
sfera unei flăcări sau a unei lumini de zona unei alte 
flăcări. 

Ele se pot întrepătrunde. Pot trece una prin alta. Se 
pot suprapune. Pot coexista în acelaşi loc. 

Şi din punct de vedere material există această 
posibilitate deşi o lumină mai mică dispare şi nu se mai 
observă în cadrul unei lumini mai puternice. 

Comunicarea se face atunci când inima sau duhul 
tău simte o dulceaţă sau vede o lumină de o nuanţă 
diferită, proaspătă, grăitoare sau aude susurând o voce. 



297 î 



In limba franceză: Comunicarea între îngeri. 



356 



2. Roz-alb, culoarea ta cea vie, 
Pierdută-n zare 29N 

3. Se pierde în zarea ce învie 

1. Coboară, dulcea mea, Mărie! 



II 



Robit pridvorului ceresc, 
Pe lespezi cad şi pribegesc 
Şi-n ce găsesc nu mă găsescl 



""' Vers eliminat de autor. 



357 



[Fragment de filă A4 (care a fost ruptă în 4 bucăţi), care e 
notat cu 9 (scris cu creionul) şi care conţine două fragmente, din 
două stofe, scrise cu pix de culoare roşie.] 

Dec 

întrup 
lucrar 
de m 
trupur 

Ocean de spirit m 
Şi timpul gol s-ap 
Din soare vin lume 
Culeg în rouă zi 



358 



Bezna. După 25 de ani... 



It is time! 299 A venit vremea să vorbim. Destul de 
târziu.. .dar a venit. 

Tăcere, îndepărtează- te!... 

Vremuri trecute, prezente şi viitoare, ridicaţi-vă 
vălul! 

înalţă-te făptură, grăieşte adevărul fără teamă şi 
reticenţei 

Cine-ţi stă împotrivă?!... 

Inerţia vieţii de până acum, risipa de forţe, gând şi 
fapte pe alte cărări să se oprească din drumul pieirii! 

Fulger, deschide porţile!... 

Lumină albă, ţâşneşte din întuneric! 

Porneşte, făptură ! 

Aliluia!... 

Era în anul Domnului o mie [nouă sute] cincizeci şi 
doi [1952], în a zecea spre a unsprezecea zi a lui Ger ar 
[10-11 ianuarie]. Abia trecuse de miezul nopţii 300 ... 

Umbrele îsi urmau cărările... 

Purtătorii ei si-au arătat forţa în truditoarea lumină 
a lămpii şi a lanternelor. 

„Mâinile sus! Mâinile sus. ..si nu mişcaţi!...". 

ii , , , 

Ameninţarea voia să se înstăpânească, să 
înlemnească* chipurile, să caşte gurile groazei, să-şi 
fâlfâie aripile zgârcite. 

„Nu mai ţipa atât: trezeşti copilul!", a fost 
răspunsul cuiva.. .Şi au tăcut. ..Căci nesiguranţa şi groaza 
provocată şi revărsată de ei se răsfrângea şi asupra lor, 
acum, prin vocea aspră a prinsului . 

A urmat răscolirea, percheziţia. 

- Daţi armele! 

- Nu avem!, a răspuns grabnic şi sigur vocea soţiei 
[sale] dragi. 

- Ştim noi că aveti\...Si cutreieratul scormonitor 

t ti 

prin casă şi-a continuat impulsurile sale stacojii. 



99 în limba engleză: Este timpul! 



300 Şi Fericitul Ilie începe să povestească aici modul în care a fost 
luat de acasă, în miezul nopţii şi încarcerat. 

301 Cel prins e Fericitul Ilie, care povesteşte cum s-au petrecut 
lucrurile cu sine si familia sa. 



359 



-Nu e nimici 

- Mai caută... Stăruie neîncrederea umbrei mai 
înălţate. 

- In fine: asta e! Le-ati ascuns bine. Nu e nimic de 
găsit. 

- V-am spus eu, continuă voioasa soţie, înflorind 
de speranţa că totul se va termina cu bine. 

Şi nu eram decât în preajma începutului! 

- Acum, dânsul va merge cu noi pentru câtva timp. 
Să nu vă alarmaţi, să nu spuneţi prin vecini şi la nimeni 
ce s-a întâmplat. Va veni înapoi, au profetizat ei fără ca să 
ştie. 

Si aceasta, cu toate că ei socoteau că eşti luat 
pentru fapte fără noimă... 

Iar soţia [mea cea] dragă s-a grăbit să spună, 
înviorată si tremurândă: Da, voi tăceai... 

- Daţi-i un prosop, un săpun, o perie de dinţi şi un 
schimb de rufe! 

Trezită la realitatea crudă, cea dragă mie mi-a 
învălmăşit, printre lacrimi şi sughiţuri, un pachet al 
despărţirii. 

- Acum luati-vă ziua bunăl... 

Mistuită şi pâlpâitoare ca o flacără albă de 
lumânare iubirea m-a cuprins. Sărutul acela a fost ca un 
izvor de apă proaspătă şi rece, care gălgâia în inima 
mea. 

Eram grăbit spre cele viitoare. M-am rupt de casa 
mea ca să plec. 

- Mai vrei ceva poate, Lucis ! 

- O înghiţitură de apă. începuse arşiţa... Şi ea mi-a 
dat un urcior. Am sorbit din el în prag. 

Am ieşit pe poarta casei. 

Imediat mi s-a înmânat o pereche de ochelari, care 
trebuia să îmi astupe vederea. Pentru ca să nu mă lege la 
ochi. Şi aceasta pentru că ne modernizaserăm, pentru că 
eram moderni... 

Un mers prin noapte, cu şovăitorul pas al orbului, 
între călcaturile de bocanci ale însoţitorilor. 

Am ajuns... 



302 în limba latină lux, lucis = lumină. însă doamna Floarea îi 
spunea Fericitului Ilie Lucică şi de aici cred că e acest Lucis. 



360 



Am poposit într-o încăpere albă, luminată, a 
corpului de gardă al Securităţii. 

Mi se vânzoleau prin minte posibile întrebări şi 
răspunsuri. După un timp, ca să le fac să tacă în minea 
mea, am luat un volum care cuprindea Cuvântările lui 
Mao-Ţe-Tung . 

Am citit din el până ce oameni în uniforme au intrat 
şi mi-au spus: „Acum mergem, hai!". Şi am plecat. 

Am urcat într-o maşină. Erau colo si alţii. Aveam 

5 5 5 

acelaşi tip de ochelari pentru ca să nu vedem nimic. 

Cel de alături însă mi-a şoptit ceva, simţind sau 
uitându-se pe furiş şi constatând că, la un moment dat, 
nimeni nu mai era prin preajmă. Era un moment în care 
plecaseră ca să mai aducă alţi oameni. 

A repetat apoi. 

- Cine eşti? 

5 

-Eu sunt... 

- Da, te cunosc, a răspuns când mi-a aflat 
numele... Cred că ne duc la Bucureşti după câte îmi dau 
seama. Eu am fost adus aci de la mine din sat... 

- Să nu vorbiţi!, s-a auzit glasul santinelei. 

Şi am tăcut. O tăcere neîndurătoare, neagră, şi 
urâtă, rău prevestitoare. 
Maşinile au pornit. 
Simţeam că erau multe, din ce în ce mai multe. 

5 ~ 

Pe drum, la un popas, eu am fost luat şi introdus 
într-o maşină mai mică, unde nu era decât o singură 
persoană civilă. Cred că era unul ca şi mine. Alături de 
noi era şoferul militar şi securistul însoţitor. 

Am ajuns... 

Am înţeles că erau zorii zilei. Si am fost duşi într-o 

5 5 5 

incintă. Jos erau mai mulţi. Nu ne vedeam unii pe alţii dar 
bănuiam acest lucru după forfota şi vânzoleala existentă. 

Iarăşi am auzit un glas: „Porniţi! Mergeţi drept 
înainte! Mergeţi pe o punte. Dacă nu sunteţi atenţi cădeţi 
în groapă". 

Se auzea lemnul scândurii bocănind sub noi. 

Credeam şi nu credeam ce se petrece cu noi. 

Apoi, din nou: „Plecaţi-vă înainte, mult de tot!". 

Coboram scări si unul a alunecat si a căzut în beznă 

5 5 

orbecăind pe scări. 



03 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mao_Zedong. 



361 



însoţitorii militari l-au împins cu vârful pistolului 
pentru ca să se ridice iar el nu ştiu ce şi-a închipuit, că a 
strigat mai întâi: Nu trage!, iar mai apoi: Trage! Trage! 

Am ajuns pe nişte coridoare, ne-au împins pe rând 
în celule si tocmai acolo ni s-au scos ochelarii. 

Era iarnă si în celulă era cald. Era vorba de 
închisoarea Uranus 304 . Mai erau acolo trei indivizi. Toţi 
tăceau si eu de asemenea. 

Cât am stat acolo timp de trei zile (şi asta mai mult 
din protestele lor), am aflat următoarele: unul era evreu 
din Palestina, care a fost prins în România încercând să 
treacă în Polonia (spunea el că acolo sunt părinţii lui şi se 
ducea la ei să-i găsească, acum, la sfârşitul războiului). 

Evreul nu dorea să vorbească cu niciunul dintre noi 
ci doar protesta, strigând la noi şi la paznici: Fasciştilor! 
Fasciştilor! 

Al doilea era grec. Un om foarte iritat şi irascibil. 
Acesta luptase în munţi, ca partizan comunist în luptele 
interne de atunci din Grecia. 

Acum, atât el cât si soţia lui erau închişi în 

' 5 5 f 

România, unde veniseră ca refugiaţi. Insă au fost închişi 
pentru că au fost bănuiţi ca fiind spioni. 

Cel de al treilea era român din Banatul iugoslav. 
Fusese prins în Banatul românesc şi era cercetat pentru 
spionaj. Acesta se temea, săracul, că va fi executat. 

Eu eram noul venit. Si eram as a de emoţionat de 

5 t i 

parcă aş fi fost bolnav de friguri. 

însă dându-mi seama că e vorba doar de o zi, două 
de stat aici, am mâncat tot ce mi s-a dat, deşi numai de 
poftă nu era vorba. 

Am fost dus la anchetă. Mi s-au luat datele 
personale pentru recunoaştere. Apoi am fost dus într-o 
cameră care avea pereţii împuşcaţi. 

Am fost pus în faţa unui proiector, am fost 
fotografiat şi am fost lăsat sub lumina proiectorului în 
timp ce ofiţeri ascunşi* îmi puneau diferite întrebări. 

După trei zile am fost dus împreună cu alţii într-o 
altă închisoare. Prin contacte fugare, şoptite, am aflat că 
au fost peste o sută de maşini cu arestaţi, în total vreo 
trei-patru sute de oameni. 



304 Idem: 

http://www.gloriagrup.ro/PatriarhiaPhp/departamente/catedrala/Inc 

hisoarea.htm. 



362 



Aici am fost introdus într-o celulă foarte îngustă. Şi 
am găsit o a doua persoană... şi abia aveam loc să stăm. 
Celula aceasta avea două paturi suprapuse. 

Din acest moment şi din acest loc va începe şi 
prezentarea celui de al doilea plan al realităţii, care este 
negat de mii de oameni, considerat sofisticat de alţii şi 
naiv de către pseudoştiinţă. 

De fapt toate datele de până acum au fost expuse cu 
un alt scop decât acela de a crea un cadru real, pentru că 
aici avem de-a face cu realităţi rupte din cotidian, din 
viată. 

5 

T AC 

Şi prezint totul sine ira et studio . 

Deşi, poate, pentru unii voi prezenta teritorii de vis, 
de fantastic sau magie, de reverie, de somn şi 
somnambulism sau lucruri psihopate, voi mărturisi 
trăirile mele care urmează pentru a vă arăta cât de reale 
sunt. Şi, mai ales, cât de bine se înglobează ele în 
ansamblul normal al vieţii de detenţie si cum se întretaie 

5 5 5 

normalul si anormalul în sfera vieţii si a conştiinţei 

5 5 5 5 5 

umane. Dar totodată vom observa cum stăpânirea de sine 
şi autocontrolul nu sunt depăşite sau mai bine-zis nu se 
lasă a fi depăşite. 

Stări premergătoare sau chiar caracteristice 
epilepsiei, schizofreniei şi nebuniei, insuflate de demoni, 
au cutreierat sfera conştiinţei mele în unele rânduri. 

5 5 

Ele m-au devastat deşi au rămas până la sfârşit sub 
dominaţia mintii si a inimii mele. 

> 5 5 

Stadiile demonice dostoievskiene 306 îmi deveniseră 
familiare în acea vreme, la îndemână şi clare. Le 
manevram, le cream, le aprofundam şi le opream când 
doreau să mă tiranizeze. 

Şi nu atât prin forţa proprie cât prin aportul harului 
lui Dumnezeu, care întărea atunci puterile mele, pentru că 
altfel erau depăşite. 

Căci cel ce se avântă curajos în luptă nu va fi 
învins chiar dacă va fi zdrobit. Pentru că numai astfel 
omul se eliberează treptat, trecând de la stadii inferioare 
la stadii superioare de trăiri duhovniceşti. 

Şi e o luptă deşi poate părea un joc. 



Expresie latină: fără ură şi părtinire. 
A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Sine_ira_et_studio. 
306 Descrise si de Dostoievski în cărţile sale. 



363 



Pentru că negura 307 nu se bucură atât de zdrobirea 
unui ins al luminii cât de pierderea lui spirituală 
definitivă. 

Şi acest lucru m-a salvat în continuu: speranţa şi 
conştiinţa că nu sunt şi nu pot fi înfrânt şi că mă întorc şi 
mă eliberez în lumină . 

Iar după orice atac al întunericului 309 , care uneori 
mă copleşea, instituindu-şi dominaţia în mine împotriva 
vrerii mele, pentru că aspiram mereu la lumină, se 
revărsa o lumină şi mai mare şi o bucurie şi mai pură şi 
mai scânteietoare în persoana mea. 

Şi cu timpul au înmugurit în mine temeliile cerului. 
Şi chipurile şi făpturile ce-1 locuiesc, atmosfera lui şi 
culorile şi melodiile care-1 străbat m-au străpuns. 

Dar pentru ca să nu mă avânt mai înainte de vreme 
şi să vorbesc despre un domeniu incredibil de frumos, în 
care numai cu timpul şi treptat am ajuns, voi reveni la 
povestirea evenimentelor pas cu pas şi care s-au întâmplat 
aşa cum le povestesc. 

In aşa-zisa celulă de la subsol, odată cu noaptea au 
venit şi umbrele ei. M-am trezit din somn îngrozit. Şi 
spune acest lucru omul care nu a crâcnit în faţa morţii, 
care am cutezat şi am oprit unităţile noastre, care se 
retrăgeau înspăimântate din faţa tancurilor inamice. 

Si am fost martor la modul cum ostaşii noştri, 
plângând îşi săpau gropi, care erau morminte pentru 
inamici.. .în timp ce eufremătam şi inima mea simţea o 
măreaţă bucurie, aceea de a muri înfruntând inamicii şi 
moartea în război. 

Iar despre starea pe care o aveam în război pot da 
mărturie toţi cei care au fost cu mine în acele vremuri. 

Şi acum spun aceste lucruri nu din mândrie ci 
pentru a demonstra că există acel ceva de ordin spiritual, 
demonii, care dacă nu pot ziua să te atace, în starea de 
trezie, vin noaptea la tine şi îmbracă diferite forme 
îngrozitoare. 

Vin şi pătrund în viaţa ta în forţă. Se apropie. îţi 
stau în preajmă. Dau ocol inimilor şi duhurilor noastre 
transmiţându-ne stări de groază. 



307 Demonii. 

308 în vederea luminii dumnezeieşti. 

309 După orice atac demonic asupra mea. 



364 



Iar în somn am visat că a venit la mine un 
urangutan, care s-a luptat cu mine şi care în cele din 
urmă s-a aşezat pe pieptul meu, ameninţându-mă şi 
spunându-mi: „Eu sunt stăpân aici!". 

îmi spunea acest lucru în mod repetat. 

Şi nu vreau să aud de interpretări ştiinţifice şi 
pseudo ştiinţifice care vor să nege aceste lucruri! 

Am citit şi cunosc diverse explicaţii de acest fel. 
Insă cred că e timpul să privim lucrurile tot mai ştiinţific 
dar din alt punct de vedere. Şi acest punct de vedere e 
următorul: există o lume a materiei si a flintelor vii dar si 

~1 1 A 

o lume a duhurilor albe şi negre , o lume a 
spiritualului. 

De ce să respingem această lume şi să nu o 
supunem cercetării, din moment ce ea apare, se impune în 
viata noastră?!... 

Un om adevărat si cinstit cu sine însuşi trebuie să 
ia în considerare si să cerceteze cu toată seriozitatea 
orice şi sub toate aspectele. 

Visul acesta cu urangutanul a revenit şi în alte 
nopţi. 

Pe plan real, el a apărut chiar de a doua zi. Era 
anchetatorul meu. O stârpitură de om, mândru, îngâmfat, 
rău şi limitat ca posibilităţi intelectuale. 

M-a chinuit sub toate aspectele. Nu le voi descrie 
însă aici pentru că nu acesta e scopul acestei scrieri. 

în atare condiţii, pe cât am putut, mi-am păstrat 
omenia şi dragostea de oameni. 

Preferam să sufăr orice, să mor, dar să nu sufere 
alţii din pricina mea. 

în felul acesta, pentru a satisface îngâmfarea 
anchetatorului meu, am recunoscut referitor la persoana 
mea, am mărturisit lucruri inexacte şi grave despre mine, 
dar care în faţa unei minţi clare şi cu judecată, se va 
vedea că mărturisirile mele despre mine sunt lipsite de 
orice logică. 

El radia. ..iar eu eram înfrânt... 

Recunoscusem înscenarea alcătuită de el şi de 
aceea era bucuros. 



310 O lume veşnică, în care sunt duhuri albe, îngerii şi Sfinţii dar şi 
duhuri negre, demonii şi cei nepocăiţi. 



365 



După aproximativ două sau trei săptămâni cât a 
durat această confruntare a mea cu demonul om dar şi cu 
demonul din vis, a urmat o întrerupere a anchetei de 
câteva zile dar si a viselor demonice. 

Demonul fusese înfrânt în mândria lui ca şi tatăl 
său, Lucifer. 

Ofiţerul anchetator, care a venit în faza următoare a 
anchetei, s-a purtat foarte omenos cu mine. Şi el mi-a 
mărturisit că totul trebuie luat de la început, că ancheta 
trebuie să reînceapă de la zero, deoarece antecesorul lui a 
stabilit despre mine lucruri complet eronate. 

Acest lucru se constatase, probabil, la conferinţa de 
confruntare a datelor anchetei cu diverse persoane şi 
grupuri. 

Iar acum, ceea ce aveam noi de mărturisit era o 
confruntare a datelor şi o recunoaştere a unor fapte şi 
întâmplări de natură politică, pe care organele Securităţii 
le cunoşteau cu lux de amănunte şi de la alte persoane 
arestate cu doi ani mai înainte. 

înţelepciunea fiecăruia dintre noi era să cădem pe 
ceea ce deja era ştiut. 

în această privinţă, problema în esenţă nu 
interesează povestirea de faţă. Dar în măsura în care 
trebuit să arăt că toate cele întâmplate cu mine şi pe care 
le-am trăit au fost fenomene reale, cu anumite corelaţii 
cu diverse planuri existenţiale, mă voi feri la ele, pe cât se 
poate, ferindu-mă de interpretări ale faptelor. 

La sfârşitul tuturor anchetelor a urmat adunarea 
noastră într-o cameră mai mare unde am încăput 
aproximativ 40 de persoane. Aici am stat aproape o 
săptămână. 

Ştiam acum, din discuţiile purtate între noi, că vom 
merge la altă închisoare şi anume la Jilava, care era un 
fost fort din sistemul defensiv al capitalei din secolul 
trecut, fortul nr. 13, care era sub pământ 311 . 

Noaptea am visat o insulă a fericirii, pe care se 
făcea că de mult o dorisem şi că mi-o închipuisem feeric 
de frumoasă. 



311 A se vedea penitenciarul de acum: 



http://www.anp-just.ro/unitati/jilava.htm. Fotografii ale închisorii: 
http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Fortul-Jilava- 
represiunii-intelectualitatii-Romania_5_29 1 620849.html#. 



366 



l-am visat interiorul cât si exteriorul cu 
amănunţime. 

Şi mai era vorba de ceva anume dar despre care nu- 
mi aduc aminte. însă acel lucru m-a determinat să spun 
celor cărora le-am povestit visul, că chiar în ziua aceea 
voi pleca. Şi aşa a fost! 

în plus, unul dintre deţinuţii care îmi ascultase 
visul, m-a întrebat: „Dumneata ai mai fost vreodată la 
Jilava?". 

- De ce?, l-am întrebat eu. 

„Pentru că dumneata ai visat aidoma această 
închisoare. ..şi nu este o insulă a fericirii ci este o citadelă 
a necazurilor şi a nenorocirilor pentru cei care merg 
acolo". 

Nu văzusem în viaţa mea această închisoare. însă 
ea va fi aşa cum mi s-a arătat în vis. 

Un vis al clarviziunii . Şi nu era primul... 

în trecut, îmi aduc aminte, în preziua plecării mele 
din oraşul Turnu Măgurele în alt oraş, în Piteşti, unde 
trebuia să mă prezint la examenul de bacalaureat, l-am 
visat pe profesorul meu de Geografie, care mi-a ieşit în 
întâmpinare pe peron şi mi-a dat un plic în care eu 
vedeam că se află două fotografii. 

A doua zi i-am spus colegului meu, cu care 
mergeam la gară, cele visate. Dar abia am intrat pe 
peronul gării, că profesorul de Geografie a apărut 
întocmai ca în vis, cu plicul în mână şi, deşi erau mai 
mulţi colegi pe peron, a venit direct la noi şi ne-a spus: 

„în plicul acesta sunt două fotografii ale colegului 
vostru X, pe care le-a uitat acasă iar tatăl său m-a rugat să 
le dau la unul dintre colegii lui". 

Se gândise profesorul la noi în noaptea aceea? Nu 
cred! El nu ştia care au plecat şi care au rămas dintre noi 
încă în oraş. 

După părerea mea nu e vorba aici de o transmisie 
telepatică a gândurilor. 

Cred, dimpotrivă, că a fost vorba de clarviziune, de 
vedere în viitor, ca si în cazul visării închisorii Jilava. 

E vorba de o clară vedere în fluxul veşnic, în care 
trecutul, prezentul şi viitorul sunt unul şi acelaşi. 



312 O vedere înainte, cum se spune în limbajul duhovnicesc. 



367 



Si mărturisesc aici si o altă clarviziune. Eram în 
război, pe nesfârşitele câmpii ale Rusiei pravoslavnice şi 
comuniste în acelaşi timp. 

Iar într-o noapte am visat un coleg de clasă despre 
care eu nu ştiam că este în armată si credeam, 
dimpotrivă, că se află acasă, în ţară. 

Şi era obiceiul ca pe front ostaşii să îşi spună unii 
altora visele. Iar eu cum eram comandant de pluton şi le 
tălmăceam unora visele, le-am spus visul meu, în timpul 
marşului, pentru că nu aveam altceva de discutat. 

Pe la ora 12 a survenit un ordin neaşteptat şi anume 
că generalul de armată Pantazi va trece divizia în 
revistă. 

Şi aşa s-a făcut că regimentul meu s-a întâlnit cu 
regimentul în care se afla colegul meu de clasă. 

Când l-am văzut m-am bucurat. Iar ostaşii din jurul 
meu au întrebat: 

- Nu este cel pe care l-aţi visat? 

- Da, el este!, am răspuns eu şi i-am povestit visul. 
A fost o simplă întâmplare?] Nu cred acest lucru! 
Au urmat ani de suferinţă şi impasuri greu de 

amintit, greu de suportat. Şi ar fi o prea mare durere să le 
retrezesc pe toate astea în sufletul meu. 

Poate sunt comod... dar nu vreau să mă mai 
chinuiască lucrurile din trecut. E de ajuns cât m-au 
chinuit odinioară... 

Iar dacă nu ar fi fost pe firul celor pe care le 
mărturisesc aici, si în care îsi au rostul lor, nici nu le-as 
mai fi scos niciodată din lăcaşul uitării. 

De la Jilava am plecat la Minele de plumb de la 
Baia-Mare, din Maramureş. Aici trăiam cu trupul plin de 
sudoare, cu mâinile, picioarele şi cu tot trupul asudat şi 
crestat de roca dură si tăioasă. 

Am purtat până la epuizare trei perechi de opinci. 
Nu suportam bocancii. La fel nu suportam îmbrăcămintea 
în unele abataje 314 mai călduroase şi pline de aburi, de 
gaze şi de umezeală. 

Nu voi descrie necazurile, accidentele si 
privaţiunile la care am fost supuşi aici, sub paza aspră a 
unor zbiri şi călăi cu chip de om. 



313 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Pantazi. 

314 Locurile, tunelurile din pământ de unde se extrăgeau minereuri 
în mod manual. 



368 



Tot timpul mi-am zis: Trebuie să-mi port crucea. 
Când va fi oare îndeajuns de grea ca să nu o mai pot 
suporta şi duce?! 

Si a venit si vremea aceea! 

De multe ori, în abataje, cu poveri grele deasupra 
mea, cădeam dar iar mă ridicam. Şi îmi spuneam: 
Calvarul acesta îmi foloseşte, mă purifică. 

Insă a venit si vremea când atât eu, cât si alţii, si 
chiar călugări, ne-am zis: „Oare nu e prea multă 
suferinţă?! Oare ce rost mai are suferinţa?! Pentru că cea 
de acum nu mai este un calvar ci un mod de pierdere a 
noastră. E mormântul pe care ni-l săpăm cu voia sau fără 
voia noastră". 

Călugărul catolic, care era împreună cu mine, a zis: 
„Domnul Iisus ştie mai bine cât e de ajuns şi când va fii 
de ajunsV\ 

îmi ziceam: „Dar moartea de ce întârzielV\ Insă, 
totuşi, teama de a muri subzista pe undeva în conştiinţa 
mea. Asta însemna că nu eram încă destul de limpezit 
pentru limpezimile de sus. 

Şi iată alt vis pe care îndrăznesc să mi-1 mai 
amintesc. Lucram la perforaj. Eu eram ajutor iar 
altcineva era perforator. 

Şi am visat noaptea că el, perforatorul, era copil şi 
mergea pe un pârâu mocirlos. Deodată a început să se 
afunde iar eu am încercat să-1 scot dar nu puteam să o fac. 
In cele din urmă l-am smuls cu putere şi l-am tras pe mal. 

A doua zi, în şutul care urma, am mers la locul de 
muncă nu pe galerie ci sus, în abataj. Abatajul era format 
tot din galerii. Dar de aici se scoate minereul, se 
exploatează fie frontal, atacând peretele în mod direct cu 
perforatorul sau se lucrează într-un abataj mai vechi, 

TIC 

perforând şi dinamitând tavanul (cerimea ). 

Aici lucram la cerime (tavan). Iar cum tavanul era 
proaspăt dinamitat, de aceea încă pârâia şi cădeau 
lespezi de sus. 

Am aşteptat o oră, două... apoi am început operaţia 
de copturire*, adică de dislocare din tavan (cerime) şi din 
pereţii laterali a rocilor periculoase, adică a acelora care 
riscau să cadă şi să ne ia prin surprindere şi să ne 
accidenteze sau să ne ucidă. 



315 A se vedea: http://dexonline.ro/definitie/cerime. 



369 



După ce am efectuat operaţia asta, cu răngi lungi, 
am mai aşteptat câtva timp ca să se liniştească pereţii de 
rocă. 

Perforatorul se grăbea, pentru că nu efectuasem 
lucrarea pe acea zi şi ştiam că riscăm să fim pedepsiţi 
pentru faptul că nu ne-am îndeplinit norma. 

Când am văzut graba lui, eu i-am propus să nu mai 
lucrăm. Şi pentru ca să-l conving i-am povestit visul pe 
care îl avusesem, visul cu rele prevestiri. însă lui nu i-a 
păsat de aşa ceva. 

Am stăruit. I-am spus să fie atent. 

Am încercat din nou rocile cu răngile pe care le 
aveam si nu a căzut niciuna. 

Atunci, el a fixat sfredelul perforatorului şi a 
început lucrul. Vibraţiile propagate de aparat în stâncă a 
determinat crăparea ei. 

S-a auzit o uşoară pârâitură, pe care perforatorul nu 
a sesizat-o... Insă eu, care eram cu ochii în patru, mi-am 
dat seama ce va urma... şi, fulgerător, am pus mâna pe el 
(eram în spatele lui) şi l-am smucit cu aşa de mare putere 
încât l-am dat peste cap, el scăpând aparatul din mână. 

în aceeaşi clipă, lângă noi... dar pe locul de unde eu 
îl smulsesem şi îl prăvălisem la pământ a căzut o lespede 
lungă de aproximativ 7-8 metri iar după ea au căzut 
altele, care scânteiau prin praful stârnit. 

Asta a fost tot! 

El însă era îngrozit de ceea ce văzuse că s-ar fi 
putut petrece cu el.. .iar eu fericit că îl salvasem, aşa cum 
făcusem si în vis. 



370 



[1 ianuarie 1978] 



Ultimele concluzii astronomice bazate pe observaţii 
vorbesc în mod persistent despre găurile negre 316 din 
univers a căror taină încă nu e dezlegată. 

în însăşi centrul galaxiei noastre se afirmă că ar 
putea exista un asemenea nor negru de materie 
superconcentrată. 

După unele afirmaţii, aceşti nori negri, aceste găuri 
fără fund sorb şi înghit, ca un abis, materie, stele, lumina 
însăşi, ca tot din ele, după alte opinii, să ţâşnească, ca 
dintr-o fântână arteziană, materia stelară, stele etc. 

Insă eu am exprimat aceste adevăruri ştiinţifice 
într-o formă literară, accesibilă, pentru a face anumite 
observaţii de natură mistică. 

1. Există o lumină materială, ca esenţă funcţională 

T 1 -7 

a materiei,/ofo«z7 . 

Negaţia luminii se produce la contactul cu aceste 
găuri negre, care o absorb înfrângând însă până şi legea 

TIO 

gravitaţiei care guvernează universul material. 

Deci norul negru demonstrează negaţia, supunerea 
materiei şi a legilor ei, a gravitaţiei înşişi, care este cea 
mai puţin sesizabilă dar care este şi cea mai formidabilă, 
într-un cuvânt e dominantă si orănduitoare în univers. 

în fond aceasta este o lege în univers pe care nu 
ştiu de ce oamenii nu au analizat-o mai temeinic. Pentru 
că acest lucru i-ar duce, fără îndoială, la cunoaşterea şi 
afirmarea existenţei unui Dumnezeu unic şi atotputernic. 

Şi legea e următoarea: cu cât o forţă este mai înaltă 
cu atât e mai trainică, mai greu sesizabilă, mai greu 
observabilă, mai lejeră, mai uşor de suportat. 

2. în al doilea rând (deşi e vorba de o realitate de 
prim ordin) există o lumină spirituală, o lumină care, prin 
metode mistice, omul o poate obţine (deşi, în realitate, 
lumina dumnezeiască i se descoperă omului de către 
Dumnezeu). 



316 Idem: 



http://ro.wikipedia.org/wiki/Gaur%C4%83_neagr%C4%83. 



317 



Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Foton. 
Idem: 
http://ro.wikipedia.org/wiki/Legea_atrac%C8%9Biei_universale. 



318 Idem: 



371 



E o lumină necreată, care se crează în noi sau 
apare în noi când ne învrednicim de ea, când devenim 
apţi de a o recepta. 

Insă (şi aici vine asemănarea cu prima lumină) 
această lumină intră, ca să zicem asa, în criză si o beznă 
totală o absoarbe, o neagă. 

Spiritul însă rezistă acestei bezne în măsura 
credinţei pe care o are, a încrederii, a acţiunii sale 
spirituale încordate. Dar când este învins se lasă în voia 
valurilor, stând sub oblăduirea gândului că Tatăl ceresc 
ştie de el şi că va scânteia lumina Sa în el. 

Si când avem această încredere, vedem cum din 
beznă apare lumina vie, lumina vieţii, iubirea, strălucirea 
mişcătoare, continuu creatoare de culori, de foc, de forme 
şi de graiuri. Pentru că apare viaţa lui Dumnezeu, lumina 
din Dumnezeu în viata noastră. 

Si iată cum vedem în lumina Sa Paradisul, Noul 
Eden în care Tatăl e în Fiul şi Fiul e havuzul, e izvorul, e 
creaţia care curge şi umple văzduhul spiritual pentru cei 
care sunt vase ale Lui, altare purtătoare de Duh. 

Si eu am văzut si văd neţărmurita mare, oceanele 

5 5 5 1 

de har ale lui Dumnezeu, văzduhurile de mări care poartă 
fulgerele creaţiei, culorile luminii dumnezeieşti în infinite 
nuanţe. 

Pentru că am văzut orice culoare curgând în mii de 
nuanţe, nuanţe ale culorilor din care pictorii abia cunosc 
câteva zeci dar pe care aparatele le vor înregistra ca sute 
sau mii de nuanţe. 

Tot aici, am văzut formele care cresc unele din 
altele, bolţi care se multiplică, care se arcuiesc, care se 
combină, artistice coloane şi podoabe care scânteiază în 
micro si macroforme. 

Toate acestea curg, cresc, se difuză în infinitul mic 
şi mare, încât totul (în care eu însumi sunt) se confundă 
cu infinitul pe care numai eternitatea l-ar putea cuprinde. 

Numai un nebun poate să creadă că asemenea 
viziuni dumnezeieşti şi cerurile lui Dumnezeu ar putea fi 
creaţii ale minţii umane sau ale duhului său mărginit. 

O minte normală însă îsi dă seama că acestea toate 
sunt o lucrare a lui Dumnezeu, Care a coborât în om cu 
tot cerul sau cu împărăţia Sa. 

Mărire Tie si numai Tie, Doamne! 

55 5 7 



372 



Am văzut lumina lui Dumnezeu, apoi întunericul, 
lipsa luminii Lui, şi apoi iarăşi lumina lui Dumnezeu, iar 
lumina dumnezeiască este lumina Lui, pentru că El, 
Dumnezeu, este izvorul luminii. 

Şi cununile, coroanele, care erau umblătoare, se 
asemănau sistemelor solare cu planetele şi sateliţii din 
jurul lor. 

Şi în lumina Sa am văzut sori lăuntrici, care 
alunecau prin spaţii, spaţii care se creau şi se dezvoltau 
din lăuntrul sorilor, văzând astfel valuri multicolore si 

' 5 

chipuri, toate în sfintele lor veşminte, pe care Dumnezeu 
le dăruie, în duh, din văzduhul Său de Duh viu. 

O, cerul acesta viu şi sfânt, care pulsează miresme, 
care respiră şi cântă din adânc de adâncuri, în aurore şi 
zori! 

Aş vrea să le auziţi şi să le vedeţi pe toate acestea 
precum le-am auzit şi văzut eu. 

Căci există undeva toate acestea. 

Dacă mergeţi spre ele, căutaţi-le, pregătiţi-vă 
spiritual să le puteţi primi, înfrăgeziţi-vă, sensibilizaţi-vă 
în trup şi duh, pentru ca să vă învredniciţi de înflorirea în 
voi a veşniciei şi a împărăţiei lui Dumnezeu. 

Cum aş putea să vă încredinţez, să vă împărtăşesc, 
să vă învrednicesc de zarea, de darurile şi roadele 
eternităţii, care fulgeră întruna, care este şi nu este în 
noi?! 

O, voi sfinte coroane de duhuri, limpezi şi 
purtătoare de armonii neînchipuite şi neauzite, ce vă 
dăruiţi dansul Creatorului, neîntreruptei creaţii! 

Din Pomul vieţii ati crescut, de el si din el v-ati 

5 5 > 5 5 

rupt şi sămânţa dusă de ninsoarea de flori în vântul 
Sfântului Duh a rodit în milenii şi pe întinderi fără 
margini. 

O, creşteţi si cuceriţi veşnic margini în 

~ 5 5 5 5 5 O 

nemărginirea slavei Lui! Şi rostiţi un cântec fără de apus 
în îmbătătoare răsărituri, în beteala razelor luminii Sale 
care sclipesc. 

O, cât mă atrage sfârşitul acesta nesfârşit, încetarea 
clipei şi neîncetata veşnicie! 

O, moarte, tu eşti frontiera necesară pentru a intra 
în veşnicie! De ce să ne înspăimânţi? Tu nu mă mai 
înspăimânţi pentru că te privesc din această perspectivă.... 



373 



[5 ianuarie 1978] 
Un vis 

Să tot fie 15 ani de atunci... Eram în închisoare la 
Aiud, în sectorul Zarea, unde se aflau cei rânduiţi 
vremelnic sau permanent pentru exterminare. 

Nu prezint aici sistemul de exterminre, nici 
metodele pe care le aplica conducerea închisorii pentru a 
ne face să cedăm. Iar când vorbesc despre cedare, asta 
însemna că doreau să renunţăm la credinţă, să ne 
comunizăm, dar si mai mult decât atât: să devenim cozi de 
topor, adică turnători, după cum se spunea. 

Suferisem de TBC pulmonar şi peritonial. 
Recrudescenţa bolii putea să se întâmple oricând şi să-mi 
fie fatală. Nu aveam parte de tratament şi de consult 
medical. Beneficiam de tratament si consult doar atunci 

5 

când exista o dispoziţie generală pentru aşa ceva. 

Dacă se întâmpla să te îmbolnăveşti într-o perioadă 
când nu se acorda consult si nici medicamente, adică luni 

5 > 

de zile, atunci puteai să mori liniştit sau în chinuri, după 
cum era starea ta de sănătate. 

într-o astfel de perioadă am căzut grav bolnav şi 
simţeam cum mă pierd zi de zi, cu toate eforturile mele de 
voinţă, de credinţă şi rugăciune. Vedeam cum mă 
prăbuşesc. Mă prăbuşeam de slăbiciune şi transpiram 
continuu. 

Asa am trăit două luni, cu boala care mă asalta 

5 ' 

continuu. Şi atunci am rugat pe încă unul, după principiul 
creştin al ajutorului în rugăciune (cheamă încă unul sau 
doi în numele Domnului ca să se roage cu tine). 

Era cu noi un tânăr ofiţer, fost marinar de pe bricul 
Mircea 319 , Macarie, care se ruga cu evlavie deosebită. în 
seara aceea ne-am rugat împreună. Spre ziuă am visat un 
vis. 

Se făcea că mai mulţi bărbaţi ne găseam pe un 
drum cu hârtoape şi mocirlă până la genunchi. Mergeam 
din greu. Eram obosiţi si frânţi. 

C 5 5 5 

Undeva, la un moment dat, a apărut în peisajul 
acesta întunecat, ploios şi mocirlos, o siluetă luminoasă, 
alb aurie si străvezie, care iradia multă blândeţe. 

5 ' 5 



319 



Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Bricul_Mircea. 



374 



Cineva dintre drumeţi a spus: „E Mântuitorul! E 
Iisus! E bolnav, să-L ajutăm!". 

Atunci eu am zis: „Lăsaţi-mă pe mine cu El, sunt 
prea bolnav ca să pot merge cu voi mai departe. Tot sunt 
eu bolnav, lăsaţi-mă să-L îngrijesc eu!". Şi am spus 
acestea în vis, pentru că Iisus era şi mai bolnav şi mai 
prăbuşit decât mine. 

Şi aşa am făcut: am vrut să-L ajut. M-am apropiat 
de Iisus ca să-I dau ajutor. 

Şi în clipa aceea, când am vrut să-L ajut, Iisus Şi-a 
întins mâna Lui şi mi-a introdus-o în piept şi mi-a cuprins 
inima, şi umbla cu preasfânta Sa mână prin pieptul meu. 

Am fost cuprins de o veselie dumnezeiască, şi 
şopteam plângând: „E mâna lui Iisus, mâna Mântuitorului 
meu este în pieptul meu". 

Si fiind în această stare m-am trezit. Când m-am 
trezit am simţit o căldură plăcută, mângâietoare în 
lăuntrul meu şi în adâncimile mele trupeşti şi sufleteşti, 
dimpreună cu o bucurie aurie şi cotropitoare, care se 
răsfrângea din mine şi în jurul meu. 

Aş fi vrut să spun cuiva toate acestea, să 
împărtăşesc si altora vedenia si bucuria mea. Insă toţi 
dormeau. Am aşteptat în această bucurie o oră, două, trei, 
până spre ora 5 dimineaţa, având teama de a nu pierde 
această mare bucurie mai înainte de a o dărui şi altora. 

Nu mai simţeam nimic altceva. Tot răul dispăruse. 
Eram uşor, limpede, voios, sănătos ca un copil aflat pe un 
câmp cu flori. Când s-au trezit cu toţii, cei din celulă, le- 
am spus că m-am făcut bine şi că nu mai sunt bolnav. 

S-au uitat la mine miraţi si nu le venea să-si creadă 
ochilor. Şi asta pentru că ştiau în cefei eram mai înainte. 
Pentru că eram atât de bolnav încât ei nu ştiau cu ce să 
mă ajute. 

Le-am povestit visul sau, mai bine zis, întâlnirea 
mea cu Iisus. Au crezut cu toţii si s-au bucurat. Unul 
dintre cei închişi cu mine chiar a zis: „Cred că într-adevăr 
te-ai făcut bine. Nu înceta să crezi aceasta". 

Şi cum aş fi putut să încetez să cred această 
minune, când zile în sir bucuria, căldura si binele 

7 5 7 i 

dumnezeiesc îmi răscoleau şi-mi stăpâneau inima, trupul 
si sufletul? 



375 



Şi de atunci am fost într-adevăr sănătos. După vreo 
două săptămâni ni s-a oferit medicamente, nouă, celor 
bolnavi. Mi s-a dat şi mie ceva pentru întărire. 



376 



[6 ianuarie 1978] 

Pentru mine e de mirare cum omul care este om nu 
îsi dă seama că natura, asa cum este si se manifestă în 
totalitatea si diversitatea ei, care se confundă cu infinitul 
şi în ordinea care guvernează micro şi macrocosmosul, ar 
putea fi şi exista fără să aibă la bază un Spirit suprem, 
Care orânduieste totul, un Dumnezeu. 

Poate fi numit om, om inteligent şi condus de o 
adevărată raţiune şi logică, cel care nu poate să conchidă 
existenţa unui Spirit divin atoateconducător, dacă 
încearcă să pătrundă cât de cât şi cu adevărat tainele 
vieţii si ale substanţei?!... 



377 



[6 ianuarie 1978] 
O părere 

Eram închişi prin vrerea oamenilor şi din voia lui 
Dumnezeu. Dar în închisorile româneşti s-a creat o 
situaţie de concentrare de forţe spirituale, care îi urcau pe 
cei închişi treptat-treptat spre Dumnezeu. 

Oamenii se purificau prin suferinţă, prin tăria 
credinţei, prin jertfă. Unii au murit în credinţă. Alţii nu 
au cedat ispitei şi s-au înălţat la ceruri ca Sfinţi şi numai 
Dumnezeu ştie câţi sunt Sfinţii aceştia. 

Cu unii dintre noi se întâmplau lucruri minunate, 
minuni, şi pe acestea le comunicam între noi. Insă multe 
dintre minunile lui Dumnezeu cu noi au rămas 
necunoscute. 

Alţii, printre care am fost şi eu (şi mărturisesc 
aceasta din necesitate şi fiară pic de mândrie ci, 
dimpotrivă, cu oarecare teamă de a nu necinsti harul 
dumnezeiesc), am avut vedenii, iar eu, pentru o vreme, 
am fost adumbrit de slava Lui, pentru că în mine a 
sălăşluit, în mod neîntrerupt, harul lui Dumnezeu. 

Si în lăuntrul luminii Lui am văzut atâtea măreţii 
dumnezeieşti, cât nu am putut să văd şi nu voi putea să 
văd vreodată pe pământ, chiar dacă aş trăi zeci de vieţi. 

Si acum mă întreb, dacă noi am fost eliberaţii] 
Este cert că a fost voia lui Dumnezeu. 

Pentru că, după cum ni s-a spus, conducerea 
statului avea alte intenţii cu noi. Nu doreau să ne ucidă, 
să ne desfiinţeze fizic, ci să ne desfiinţeze ca fiinţe 
spirituale, să facă din noi orice, să ne transforme în 
animale, în trădători, în sperjuri şi să nu ne mai lase să 
fim oameni şi în niciun caz nu doreau să ne facă Sfinţi. 

Insă au ajuns la concluzia că prin tortură şi chinuri 
unii au devenit Martiri, alţii s-au întărit în Duh 
dumnezeiesc si aceste lucruri nu au mai convenit 
stăpânilor noştri cu gânduri diabolice. 

Şi ni s-a spus nu odată: „Noi nu vrem să vă ucidem, 
să vă luăm viaţa, ci noi vrem să vă prăbuşim sufleteşte, să 
vă distrugem credinţa, să deveniţi nişte cârpe, nişte 
zdrenţe sociale, nişte murdari trupeşte şi sufleteşte. Şi 
atunci veţi putea muri, când veţi deveni gunoaie şi 
scârbe". 



378 



Sau ne strigau: „Aceasta vă e soartal Societatea nu 
are nevoie de voi. Sunteţi nişte lepre, nişte nebuni". 

Şi aveau puterea aceasta de a ne dezumaniza. Au 
dovedit-o într-un rând la Piteşti, cu tineretul anilor 1948- 
1950, când datorită metodelor diabolice cu care i-au 
schingiuit aproape toţi au căzut. 

Dar harul lui Dumnezeu a lucrat şi iadul a fost 
întrerupt. Şi cei care fuseseră în acest iad de la Piteşti, 
rupţi, jupuiţi, jefuiţi trupeşte şi sufleteşte de toate 
podoabele frumuseţii lor trupeşti şi duhovniceşti au 
început să-şi revină. 

Insă acţiunea diabolică a continuat. Si cei care 
căzuseră odată au devenit mai tari, mai experimentaţi şi 
nu mai cedau preferând moartea. 

Marelui spirit negativ, Satanei, de bună seamă că 
nu-i convenea această citadelă deopotrivă a căderii şi a 
înălţării oamenilor. 

Pentru că duhurile celor morţi se îndreptau spre 
ceruri purificate iar cerurile începeau să coboare la ei şi 
să îi îmbărbăteze pe cei care rămăseseră în temniţe. 

Conştientizau tot mai bine drumul lor. Se simţeau 
fumul de jertfă care se înălţa spre cer. 

Si atunci Satanei nu i-a mai convenit răbdarea lor 
şi a risipit această citadelă spirituală, pentru ca să 
destrame unitatea spirituală, forţa care-şi crea drum spre 
cele mai înalte ceruri. 

El ştia că turma risipită poate fi mai uşor hăituită 
prin ispitele de toate zilele. Şi tot la fel, ştia că cei care nu 
fuseseră învinşi de bici şi trudă pot fi învinşi de plăceri şi 
de starea de bine. 

Trebuia să încerce totul pentru ca Spiritul lui 
Dumnezeu să Se retragă din oameni. Vroia să II învingă 
pe Dumnezeu în ei. 

Şi acesta e motivul pentru care am fost eliberaţi din 
închisoare [în 1964]. Acesta a fost temeiul Satanei dar şi 
opinia conducerii de stat. 

Cerbicia luptei a încetat. 

Ce va urma? 

O lungă perioadă de lâncezeală spirituală, de 
stagnare. Suntem căldicei acum. Şi pentru acest motiv 
Domnul ne va vărsa din gura Lui dacă nu vom deveni 
fierbinţi. 



379 



Dar pe care temei să ne înfierbântăm 
[duhovniceşte]?! 

Pe temeiul credinţei în Dumnezeu, pe temeiul 
iertării tuturor acelora care ne-au făcut răni dar care ne- 
au creat, împotriva voinţei lor, condiţiile afirmării şi ale 
întăririi credinţei noastre, adică condiţiile prin care să 
devenim Martiri şi Sfinţi. 

Mă întreb însă dacă iertarea ne înfierbântă 
credinţa. Nu, ci ea ne creează însă un mediu favorabil 
propăşirii, creşterii spirituale. 

Ceea ce trebuie să facem acum e să ne 
înfierbântăm pentru creşterea în Duh, să ne înflăcăreze 
desăvârşirea spirituală, să ardem de dorul de a ne urca 
spre ceruri, pentru a ne învrednici până într-acolo încât 
cerul să coboare la noi iar Iisus să-Si găsească locaş si 
altar în sufletele şi trupurile noastre. 

Pentru aceasta să ne înflăcărăm şi să ardem, să fim 
făclii, pentru ca nor nimbus şi fulger divin să ne străbată! 

Să ne înflăcărăm de lupta cu noi înşine, cu răul din 
noi şi răul din lume să rămână pe planul al doilea în lupta 
noastră. 



380 



[1 februarie 1978] 



Mi-a rămas ca un semn de întrebare până astăzi 
faptul că la începutul eforturilor mele mistice mi-a apărut 
arborele, care se profila la orizontul vederii în spirit. 

Ulterior m-au bântuit nenumărate si felurite 
semne şi simboluri mistice, dintre care unele îmi erau 
cunoscute, ca steaua ebraică , svastica sanscrită sau 
pagoda budistă . 

Şi am înţeles că pe drumul creşterii şi descoperirii 
lumilor spirituale e nevoie ca omul să treacă prin toate 
stadiile pe care omenirea le-a parcurs. 

Insă toate aceste semne si simboluri le vedeam în 
duh fără voia mea, fără participarea gândirii mele sau fără 
dirijarea gândirii şi a concentrării mele în această direcţie. 

Abia azi, citind studiul Coloana cerului al lui R. 
Vulcănescu, unde se referă si la sensul arborelui si a 

7 S 5 

mitului cosmic legat de acest simbol, am conştientizat 
faptul că apariţia arborelui iniţial , prin care am pătruns 
în împărăţia cerească, se datorează „mătcii noastre 
spirituale", după expresia lui [Lucian] Blaga 325 . 

Pentru că nenumărate sunt căile pe care se poate 
ajunge la Dumnezeu şi în împărăţia Lui. 



Aici a bântui e folosit cu sensul de m-au străbătut şi uimit 
diverse semne şi simboluri în vederea duhovnicească. 

321 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Steaua_lui_David. 

322 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Svastic%C4%83. 

323 Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Pagoda. 

324 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Pomul_vie%C8%9Bii. 
25 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Lucian_Blaga. 



381 



Coloana fără sfârşit este un simbol, un simulacru 
al coloanei infinite a cerului, pe care adeseori am văzut-o 
spiritual. 

Şi ea este alcătuită din sfere, unghiuri şi arcade, în 
care e sălăşluită slava Prea Sfintei Treimi şi împărăţia Sa, 
care fiind în afară de timp şi spaţiu există în fiecare punct 
al ei si în totalitate, si se deschide si se închide 
multiplicându-se la infinit. 

Şi undeva, la începutul unuia dintre caietele mele, 
am înfăţişat această vedenie a coloanei infinite a cerului, 
aşa după cum am văzut-o, într-un desen. 



382 



[10 decembrie 1978] 



Mi-au trebuit ani de zile ca să-mi limpezesc oglinda 
sufletului meu. Ani de eforturi. Şi eforturile acestea 
înseamnă înlăturarea gândurilor, a pasiunilor, a 
imaginilor produse de fantezia mea debordantă. 

Şi când oglinda sufletului meu a rămas pură, atunci 
în si din adâncul ei mi s-a revelat cerul, creaţia 
dumnezeiască, bogăţia dumnezeiască a împărăţiei Sale. 

Şi lumina Sa mi-a izvorât lumi palpabile 
duhovniceşte, vizibile cu ochii inimii, audibile cu duhul 
meu, mai vibrante, mai vii, mai consistente decât 
realitatea materiei noastre terestre. 

Astfel am ajuns la certitudinea lumii spirituale a 
Dumnezeirii creatoare din veci şi până în veci. 

[La această filă am găsit preţul unui fular, sub formă 
pătrată. 

Pe prima parte scrie: 

C.A.P.D.M. -AREFU 

Produsul: Fular 

Dimensiuni: 130 x 30 

Articol: JNA 

Model: Braşov 

N.I.C.I.C : 2269986 

Preţ: 

C.M.C.I : 49 

Data fabricaţiei: 1988 

VizaCTC: 

Pe verso apar doar urme de pix de culoare albastră.] 



383 



[11 octombrie 1978] 



Izvor de farmec eşti, ucizi 
tot calmul care bubuie-n furtună, 
când ochi şi guri de forme le deschizi 
şi gândurile-n suflet se detună. 

3 De fraged şi subtil, aproape nevăzut 

4 se leagănă, te-nvăluie şi moare; 

1 tu plângi de dragul trupului născut 

2 din alb senin de lună si de soare. 

Si nu visezi, nici nu vorbeşti în neştire , 
că toate sunt mai veşnice în minte, 
acum, în ceasul mai presus de fire, 
când farmecul se-mbracă în cuvinte. 



Cele ce sunt esenţe si rodesc în veac 
te fulgeră-a iubire rar şi-avan , 
c-o fericire şi tristeţe fără leac 
că lumea ce-ai trăit-o e în van. 



326 Prima variantă a versului, care a fost eliminată de autor, era: Că 
eşti izvor de farmec. 

V: Şi nu visezi, nici n-o spui în neştire. 
28 A se vedea: http://dexonline.ro/definitie/avan. Aici cu sensul de 
durere. Astfel am avea următorul înţeles al versului: Te fulgeră 
iubirea de Dumnezeu, care e o iubire rară dar dureroasă. 



384 



Şi troienit în necuprins 
străpuns de-al farmecelor nins 329 . 



' 9 Versuri scrise cu creionul, în timp ce poezia de dinainte şi 
rândurile de după acestea sunt scrise cu pixul. 



385 



[22 octombrie 1978] 



Am căutat să descopăr esenţa iubirii. Şi am privit 
chipul iubit până când trupul a dispărut rămânând doar 
formele schimbătoare, pure, spirituale, care se limpezesc 
în contururi de vis, de culoare fremătătoare. Si aceste 
forme duhovniceşti îmi mângâiau vederea. 

Dar au început să se dilueze şi să se piardă în 
spaţiu, căci ochii mei ţinteau ochii făpturii spirituale, în 
care esenţele se mângâiau în culori şi valuri evanescente. 

Şi când şi acestea s-au pierdut a rămas lumina 
scânteietoare, pură şi candoarea înaintării în extazul 
inimii, care pătrundea în mine şi îmi făcea să-mi pierd 
formele, luminile şi, în cele din urmă, conştiinţa 
individualităţii. 

Pieream în infinitul spaţial al luminii dumnezeieşti 
şi în atemporalitate. Eram în veşnicie. 

Fiindcă iubirea e mugur ele şi floarea dragostei şi a 
existenţei spirituale în temporalitate şi spaţialitate. 

Şi aşa am ajuns să văd şi să ştiu că dragostea e un 
drum şi, în primul rând, că ea este numai drum spre 
Divinitate. 



386 



[24 octombrie 1978] 



Erai ce înfloreai, frumuseţe, 

în chip, în veac, în veci, 

inima, mintea dezgheţi, 

de cum stai, de cum naşti, de cum treci. 

Că trăim doar când frenezia 
durerii adânci, ce vibrează 
meleaguri ce-ating nebunia, 
cu aur, extatic, ne-ncununează. 



387 



Privindu-mă în extaz 
simt cum devin cântare, 
corabie, talaz 
pe nesfârşita mare™. 

Priveste-mă în extaz 
pe nesfârşita mare! 
Simt că devin talaz, 
melodică-ncântare. 

Că ruptă sunt din tine 
ca razele din soare, 
simt umbra ta din tine, 
frumoasa ta ninsoare. 



330 



A luminii dumnezeieşti. 



388 



Rev. Magazin, nr. 1098. Prof. Univ. Ghe[orghe]. 
Chiş 331 . 

,Jvletagalaxia noastră (totalitatea materiei 
observabile în prezent) este în expansiune, dovada fiind 
deplasarea spre roşu observată în spectrul galaxiilor . 

Dinamica marilor sisteme ne dă si soluţii care 
corespund contracţiei [metagalaxiei]. 

E probabil ca alte sisteme analoage celui al nostru 
să se găsească în contracţie? 



O pulsaţie a materiei lor le poartă alternativ de la 
siune la contracţie iar aşa zisa 
este doar faza iniţială a expansiunii lor". 



expansiune la contracţie iar aşa zisa mare explozie 



Ego. Eu însumi în viziunile, în vederile extatice ale 
Divinităţii, am văzut, simţit şi cuprins spiritual (îmi 
lipsesc cuvintele pentru ca să mă exprim pe măsura 
fenomenelor infinite pe care le-am trăit) şi mărturisesc: 
universul respiră, pulsează. 

O respiraţie sau o bătaie de puls a universului {a 
metagalaxiei în termenii actuali) este o clipă în şi din 
Divinitate dar ea se întinde pe miliarde sau mii de 
miliarde poate de ani. 

Este o ieşire din nimic pentru o perioadă aproape 
incomensurabilă. E o ieşire în timp, o apariţie căreia îi 
urmează o dispariţie în veşnicie, egală cu veşnicia sau o 
ieşire din timp spre în afară de timp. 

Şi respiraţia sau pulsul alternează. 

Nevăzuţii nori vii ai Duhului divin pulsează, 
respiră, între neant şi existenţă. 

Timpul se naşte şi piere precum se nasc şi pier şi 
spaţiile. 

O, Lumină, Duh stătător şi dătător de viaţă din 
lăuntrul lor! Te-am văzut cum eşti receptat, perceput... Şi 
cum ar fi fost cu putinţă să vadă duhul meu toate aceste 
lucruri, dacă n-ar fi şi el infinit şi nemuritorii 



331 A se vedea: 



http://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Chi%C8%99. 



332 Idem: 



http://ro.wikipedia.org/wiki/Deplasare_spre_ro%C8%99u. 



333 



Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Galaxie. 
334 Subliniere a autorului. 
' 35 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Big_Bang. 



389 



[22 decembrie 1978] 



Nu există om, oricât de înalt ar fi la nivel spiritual 
sau cât de josnic, de căzut, care să nu fie atras de 
puritate, de feciorie. 

Natura forţelor pe care le deţinem şi care ne 
guvernează, ne determină atitudinile. 

începând de jos, pe unii atracţia purităţii îi irită, le 
întărâtă pofta posesiunii şi atunci zdrobesc, distrug, 
batjocoresc ceea ce îi atrage. 

Majoritatea oamenilor critică, bârfesc, justifică 
diferite atitudini de răceală şi indiferenţă vizavi de 
curăţie sau ademenesc persoanele feciorelnice, curate 
pentru ca să le prăbuşească în necurăţie. 

Putini însă sunt cei care se simt înălţaţi la contactul 
cu puritatea. Pentru că ea este ambianţa în care se 
zămislesc ideile creatoare, viaţa eternă. Ea este plămada 
avântului, a înălţării şi a apropierii de Dumnezeu. 



390 



în mine s-adună 
sub vrajă de lună 
câmpia şi dealul 
şi muntele-n transă, 
şi răul şi valul 
se simte acasă. 

Căci sunt depe-aici, 
voinici pe comici 336 . 



336 Idem: http://dexonline.ro/definitie/colnic. 



391 



Getica 



Neîncetat săgeţile mai cântă 
Şi aripile se aprind de zbor, 
Când suliţele-n inimă se-mplântă 
Iar fulgerele luminează-n nor. 

Doar umbre cad pe linii care mor. 
Străine forţe formele încântă! 
Se pierde-n noapte un adânc izvor 
Sporind în zare flacără mai sfântă. 

Nu ştii, si bine ştii tăcere, 

Când omul viu se prăbuşeşte-n tine 

A mângâiere în nemângâiere. 

Cum mă clădesc sub stele de suspine, 
Mai sus de vis, o fiinţă care cere, 
Din veci de veci pe Dumnezeu în sine. 



392 



[29 decembrie 1978] 



Chip al frumuseţii, oglindire, 
fermecat din tot ce înconjoară, 
Ne adulmeci setea grea de mântuire... 
Tu-mpătimitul suflet mi-1 doboarăl 33 



Variantă eliminată: patimile sufletul doboară. 



393 



[25 decembrie 1978] 



Din nou spre Tine, Doamne, 

mă cheamă glasuri, 

mă atrag căutări 

pline de roadă şi de toamne.. 

Mă-ncrâncen în popasuri, 
pe dealuri şi pe mări... 
Absoarbe-mi, o, Doamne, 
din roade si din toamne! 



394 



Voi, limpezimi din sânge 
cutreierând prin trup, 
cu florile îmi rup 
vibraţii care-mi frâng 
plecările spre lume, 
în lunecări de nai, 
cu-alunecări spre rai 
din valurile-n spume. 



395 



Colaps al vrajbei în neant, 
Lumina spuzelor de stele, 
Aprinsă-i prăbuşirea-n ele. 



396 



Când vrei să străluceşti, întreabă-te ce ai de dat 
pentru strălucirea pe care o râvneşti. 

Dacă nu ai nimic de valoare de dăruit lumii, atunci 
zadarnică e strălucirea pe care o râvneşti. Pentru că nu e 
strălucirea aurului ci a mărgelei de sticlă. 

Are neamul românesc ceva de dăruit omenirii? 

El vrea să strălucească între neamurile pământului. 

Pentru aceasta însă trebuie să muncim ca să 
dezgropăm şi să înmulţim comoara darurilor din sufletul 
şi spiritul nostru. 

Şi asta pentru ca să nu ne găsim săraci atunci când 
ni se va cere darul strălucirii noastre în lume. 

Omenia, curajul, vitejia, eroismul, intuiţia 
creatoare, isteţimea, abilitatea armonizării contrariilor 
[sunt cele pe care trebuie să le dăruim umanităţii]. 



397 



[10 ianuarie 1979] 



Nu-i vreme mai frumoasă decât noaptea 
când cerul e brăzdat şi spintecat 
de fulgere sub biciuirea ploii. 

Nu-s timpuri mai înalte şi mai sfinte 
decât atunci când sufletu-ţi şopteşte 
tot ce e drept, adevărat şi pur... 

Nimic nu-i mai frumos în existenţă 
decât să stai mai treaz si tot mai treaz 
între primejdii care te pândesc. 

Nu e nimic mai drag, fermecător, 
decât să fii ameninţat de umbre, 
când porţi seninul cerului în piept. 

Cine-i în stare să înfrângă cerul, 
lumina ce răsare din adânc 
pe chipul tău, când ştii că adevărul 
e soare viu şi ochii tăi nu plângi ! 

Ci bucuria fără de hotare 

se adânceşte-n inimă să plângi 

că eşti de-a pururi neînfrânt sub zare 

în viaţă sau în moarte de te frângi. 



398 



[23 ianuarie 1979] 



De moarte nu m-am temut, 
Pentru viată m-am bătut. 
Dacă nu te temi de viată, 
Nici de moartea ce te-ngheaţă, 
Pentru ce să plângi! Să râzi!... 



399 



Dintr-un adânc de ape 
unde se scaldă luna, 
ce val de frumuseţe 
se risipeşte-ntruna! 

De viată si de moarte 
o lin' cutremurare, 
ce veşnic mă desparte 
de mine şi de zare. 

Şi pentru că-n vecie 
nu pot să mă privesc, 
mă pierd în armonie 
de cântec si-nverzesc. 

In codrii numai zvon 
şi murmur de izvoare, 
si sunt si nu sunt om, 

5 5 ' 

mi-e inima de soare. 

Aprins, străpuns de ger, 
sunt însetat mereu 
de umbra mea din cer, 
prin veacuri să fiu eu. 

Cel ce etern se cată 

339 

şi-n veci nu se găseşte , 
deşi noi lumi s-arată 

5 

şi-n curgere-nfloreşte. 

Grădini şi zori în floare 
pe valuri de miresme 
şi raze şi ninsoare 

~ i 340 

ce se-mpanzesc in bezne . 



338 



Cel ce veşnic se caută ca să se înţeleagă pe sine sau se înţelege 



pe sine şi mai mult în împărăţia lui Dumnezeu. 
59 în veci nu termină înţelegerea totală de sine. 
Variantă neeliminată: ce se-mpănzesc pe bezne. 



400 



[4 aprilie 1979] 341 



P. 



Purtai în zori 
coroana purităţii, 
mai fără gânduri 
decât unda mării... 

Virginitate-n alb 
purtai în zori 
coroana frumuseţii 
mai dezinvolt 
ca-n florile-nflorinde... 

Si te simţeam 

prin simţuri vălurind 

albastru cer 

de melodii si dans 342 ... 

...O, veşnic ritm, balans, 
în care tot mai sper! 
Să pier călătorind 
în ne-ntrerupt mister. 

Mi-e sufletul avid 
de flori ce se deshid, 
în flori, în ape, -n gând 
în spirit, ploi şi vânt, 
plutind în nimbi de nori 343 
havuzuri de fiori. 



341 



Sub datarea poemului sunt scrise două cuvinte ininteligibil. 



V: de melodii şi joc... 

Idem: ţâşnind în nimbi de nori. 



401 



Poetic oare tu 
simţi apele ce cresc, 
visele ce-ncolţesc , 
din tot ce străbătu 
prin inimă, 
când ochii 

de blând surâs rodesc 
miresme ce plutesc 
prin aer şi tot cresc?!.. 



Nu, nu te vreau pe tine, 
umbră şi pas, făptură... 
Ci doar eterna gură 
de dincolo de timp. 

Care-ţi şopteşte-n văz, 
în gest şi în auz 
tot veşnicul havuz 

1- w ^ 345 

dm care te stravaz . 



344 

345 



Idem: visele ce-nfloresc. 
Idem: prin care te străvăz. 



402 



O, pământeană, a cui 
eşti?! Te născui!... 

5 



403 



Caracteristici 



Neamurile germanice : agresivitate, moartea ideală 
în plinătatea forţelor, luptând şi pierind. Mitologie. 
Tradiţie. Totul trebuie să se sfârşească când este în toi. 

Indienii : rezistenţă pasivă, moartea în nirvana, 
anihilarea eului personal în eul universal, panteism, etc. 

Tracii : rezistenţă activă prin anihilare şi luptă 
pentru păstrarea fiinţei proprii ideale, nemurirea păstrând 
eul, fiinţa personală. 

Nemuritori încă din viaţa pământeană. Au 
transformat raiul terestru în rai ceresc. 

Tendinţă spre învingerea morţii, devenind 
nemuritori si învesnicind umanitatea, creaţia. 

5 t 7 5 



404 



[19 aprilie 1979] 



Din bezna vie se ridică 
din veci de veci lumină verde 
şi violetă în stropi ce pică 
lumi noi, si zare se străvede. 



din duh în concentrare pură 
în susuri valurile cură 
şi suflet, potolită faclă ... 
luciri încep să se desfacă. 



Al beznei miez îmi place 
când vioriu trosnind 
cărările-şi desface 
văzduhul argintind. 



Poemul a fost scris cu pix de culoare verde, cu acest pix scriind 
câteva pagini de aici încolo. 
347 O formă contrasă a cuvântului făclie. 



405 



[3 mai 1979] 



Treceau fecioare blonde 
în auriu veşmânt, 
Cu părul jar* de flăcări 
si sărutat de vânt. 

Veneau în pas de iarbă 
în andrelat veşmânt 348 , 
Fecioarele ca neaua 
cu plete, bezne-n cânt. 



348 Veşmânt lucrat cu andrele. 



406 



[30 mai 1979] 
Gânduri. Ivire 



De profunzimea gesturilor, stele 
şi pasiuni ce se reflectă-n ele, 
mi-e sufletul un cer acum iscat 
cu zori ce negura străbat. 

Si cântec se înaltă fără noimă, 
se naşte si se-ncântă de el însuşi; 

5 5 5 ? 

narcisică putere-a frumuseţii, 
parfum al mişcării şi al vieţii. 

Să amuţesc în veac nu-i cu putinţă, 
desi-n zadar mi-e glasul si mişcarea, 
strălucitor m-arunc în nefiinţa^ 
farmecul 350 arc îmi v/ăgwze-ncântarea. 

Cum nu te poţi desprinde orice-ai face, 
de tine însuţi, nici de înălţimi, 
nu poţi uita, deşi în tine tace 
delirul lor trăznind în adâncimi. 

De scânteierea, fulgerul, lumina 
au poposit în lunca verde-a. vieţii... 
Tu nu uita de-a pururea senina 

-7 C 1 

îngenunchere în floarea tinereţii ! 



349 



In păcat. 

V: voinţa. 

Idem: Să mori bătrân în floarea tinereţii. 



407 



Peste pustiu şi vid, din noapte, 
din viul beznei voi ţâşni 
în trăznete si nori de viată 
şi nu mi-e sete de a fi. 

Mi-e sete de a izbucni, 

de a roti, de a pluti, 

de-a curge, de-a sufla cu vântul, 

de-a bubui-n furtuni şi flăcări, 

tălăzuindu-mă cu marea, 

cu verzile păduri ce le mănâncă zarea . 



"° Poemul a fost scris w trei culori. Primele trei versuri cu pix de 
culoare verde, apoi versuri cu stilou cu cerneală albastră şi ultimul 
vers a fost scris cu pix de culoare roşie şi îngroşat cu creionul. 



408 



[1964] 
Dintr-un cântec uitat 



Soare-n oglinzi lucea palatul 
Răsfrânt de norii argintii, 
In flăcări spelbe cerul, 'naltul, 
Vorbea-n ferestre viorii... 



Numai iviri , numai smarald, 

orc 

Palatul viu îl vezi, nu-1 vezi, 
Dacă surprinzi un joc în fald 
E-al Cosânzenei 356 cu ochi verzi. 



Printre luciri de nestemate 
S-arată soarele în zori, 
Când Făt-Frumos inima-si cată 
El străluceste-n mii de flori. 



358 



Şi de parfumuri, şi culoare 
Multiplicându-se în soare 
Uşor pluteşte 359 , ca o boare 
Nemuritoare către Soare . 



Inima lui e Cosănzeană 
Ce pământeană sl rămas, 
S-ajungă cer, nepământeană, 
Lumea întreagă cu-al ei ceas 361 . 



353 



Albe. 

355 



354 Vedenii dumnezeieşti. 



împărăţia lui Dumnezeu. 

Tot despre împărăţia lui Dumnezeu e vorba. 

Dumnezeu. 
358 Lumina dumnezeiască. 
"° împărăţia lui Dumnezeu sau Cosânzeana. 

Către Dumnezeu. 

V: întreaga lume cu-al ei ceas. 



409 



[28 iulie 1979] 



De ce şi până căndl ! 

Mi-eşti Tată 

şi mă dai la câinii... 

Legat de mâini şi de picioare 
mă ţii, cu ochii-n soare, 
să-Ti văd mărirea-n răsărituri 
si în amiezi. 

Iar mie-mi dai apusuri 
ca să-mi stingă 
lumina şi credinţa, 
că-atât mi-a mai rămas... 

In bine şi în rău 
mi-ai dat ce n-am cerut 
si n-am râvnit. 

Ce poate doar în gânduri 
şi simţiri mi-a mijit... 



II 



Din tot ce Te-am rugat, 
din tot ce-am implorat 
cu trudă şi cu sânge - 
deşi urăsc cerşitul - 
Ti-am fost si cerşetor 
dar nu Te-ai îndurat 
de lacrimile mele. 

Tu ai dispreţuit 
tot ce Ti-am dăruit 
fierbinte şi voios, 
sfios sau umilit, 



410 



înfrânt şi biruit... 

Nu-Ţi trebuie credinţa, 
nici înălţarea mea, 
ci-n toate mă respingi. 

Dar nu Te părăsesc! 

Vreau să-Ţi arăt că om, 
- nicicum un Dumnezeu 
sunt cel puţin acum 
când Tu mă izgoneşti. 



III 



Şi mă loveşti, mă negi 

[şi sunt] mai bun, mai ataşat de Tine 

decât eşti Tu de mine. 

Adâncă mi-e durerea... 

E mai adâncă, cu mult, 

ca dragostea de viaţă . 

E ceasul greu... încât 
nu-Ţi pot cânta mărire. 

Tu, Cel ce Ti-am cântat 
pe când zdrobit eram 
în trup şi chinuit. 

Dar azi Tu m-ai lovit 
mai crunt decât crezui, 
mi-ai dat cu barda-n spirit. 

încrederea-n cuvântul 

sfinţit al rugăciunii, 

al făgăduinţei Tale 

mi-ai zdrobit-o în adâncu-mi. 



362 



Urmează în M un vers neterminat, care a fost tăiat: Nu te mai 



pot. 



411 



IV 



Nu eu Te judec, Tată, 
ci Tu ai judecat 
pe cei ce făuriră 
cuvânt de rugăciune, 
nădejdea şi îndemnul. 

Pe ei îi judeci, Tată! 

Tu însuţi sfarmi speranţa 
şi rostul rugăciunii 
si arderea credinţei 
din sufletele noastre, 
lumina care arde-n 
altar si lumânare, 
pe când genunchi se pleacă 
jertfmdu-Ţi grai, gândire, 
simţire de argint. 

O, dacă ne eşti Tată 
si Dumnezeu în ceruri, 
de ce ne părăseşti? 

De ce ne laşi ca să ne pierdem, 

când Te-am slăvit 

si Te iubim de-o viată?].. . 



Dar asta merităm 363 . 



Ultimul vers e scris cu creionul, mult mai târziu, pe când tot 
textul poemului a fost scris cu pix de culoare verde. 



412 



Sfinţii care au trăit viziuni şi care au avut o putere 
spirituală deosebită au parcurs purificarea şi au ajuns la 
lumină. 

Lor le-a apărut întunericul în care se ascunde 
lumina. In miezul omului si dincolo de acest întuneric este 

3 

Dumnezeu, Care nu Se confundă cu întunericul, pentru că 
din El izvorăşte lumina necreată. 

3 

Iar lumina Lui este existentă si nu este în acelaşi 

J 3 3 

timp, pentru că este mai presus de este şi nu este, pentru 
că e mai presus de lumină şi întuneric. 

în timpul vederilor extatice, lumina dumnezeiască 
parcă întinde spiritul pe plan material. 

Există si dovezile ştiinţei care arată că energia vine 

3 t t c 

din noapte/din întuneric. Insă în găurile negre se află 
izvorul materiei. Ele reprezintă şi moartea dar şi viaţa 
materiei şi a energiei. 

Şi ele arată că materia şi energia pot fi mai presus 
de materie şi energie, adică un izvor al lor. 

Aici vedem asemănarea dintre ce se petrece în 
spirit şi ce se petrece în materie în ceea ce priveşte 
izvorărea luminii de dincolo de întuneric. 

Pentru că Dumnezeu Tatăl, în mod necontenit si 

~ 3 

mai presus de viaţă şi moarte şi mai presus de întuneric şi 
lumină străluceşte în Fiul. 

Iar lumina lui Dumnezeu străpunge întunericul 
pentru ca să ţâşnească în sufletele noastre. 



413 



Concluzii 



Coincidentia oppositorum 364 . 

Eternul cu caracteristici contradictorii. 

Dur si subtil si elastic. 

în secolul nostru avem cunoştinţă despre materie şi 
antimaterie . 

Galaxia ca o coroană si care are în interiorul ei 
energie. 

Şi dincolo de energie, găurile negre, ce sunt?! E 
materie şi nu e materie şi nici energie. E o formă 
necunoscută a materiei. 

în concluzie, deşi putem merge pe mai multe căi 
ajungem la aceleaşi rezultate. 

Este si nu este. 

în Biblie găsim că pe mai multe căi spirituale 
ajungem la Acelaşi Este şi Nu Este. Pentru că Dumnezeu 
este o esenţă mai presus de orice dihotomie sau 
ambiguitate. 

El este şi nu este în acelaşi timp pentru că 
depăşeşte întreaga existenţă. 

Şi e interesant că pe căi diferite ajungem să 
înţelegem că există similitudini între realitatea materiei şi 
viaţa spirituală. 



II 



Am văzut filmul accelerării particulelor de materie 
şi de energie. 

E interesant însă că în experienţele mistice, 
spirituale, avute cu circa 15-20 de ani în urmă, când nu 
ştiam nimic despre această accelerare, am trăit-o în spirit. 

Şi parcurgeam cu viteza fulgerului distanţele... 



în latină: coincidenta contrariilor. 



A se vedea:http://de.wikipedia.org/wiki/Coincidentia_oppositorum. 



365 



A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Antimaterie. 



414 



Perioade mai lungi sau mai scurte... până mi se 
revela un cer nou, o nouă viziune sau o culoare nouă a 
luminii dumnezeieşti. 

Deci iată o altă similitudine între materie şi spirit. 

Materia e umbra spiritului sau concretizarea 
activităţii spiritului în nesfârşite stadii. 

Materia se află şi într-un atom dar şi într-o galaxie. 

în spirit 366 sunt două dimensiuni ale timpului şi 
spaţiului, şi anume mărimea şi durata, care nu contează. 

Insă ambele demonstrează aceeaşi unitate a 
materiei şi similitudinile cu ceea ce se petrece în spirit. 



366 în vederile extatice. 



415 



Eckhart 367 : Numai sufletul e capabil să participe la 
viaţa divină şi să primească naşterea lui Dumnezeu în 
om. Dacă omul e desăvârşit naşterea în Dumnezeu este o 

t 5 

revărsare de lumină divină în om. Căci lumina si 

5 

întunericul nu merg împreună ci se exclud reciproc. 

Fericitul Augustin : „Memoria, inteligenţa şi 

voinţa sunt chipul Sfintei Treimi răsfrânt în sufletul 
omenesc". 

Acestea sunt funcţii ale sufletului. Esenţial însă 

J > 5 

pentru suflet este contactul cu lumea şi cu Dumnezeu. 

Permanenta atracţie dintre suflet si Dumnezeu. Ea 

t 5 

e principiul vieţii mistice şi e un dar. 

Eckhart: pentru această apropiere de Dumnezeu 
sufletul trebuie să rămână simplu, neconţinând nicio 
imagine şi nicio reprezentare, ceva pur şi primordial, ca 
Divinitatea însăşi, Bild , Grund , scânteia. 

Sufletul, în adâncul său inefabil, e izvorul a tot ce e 
mişcare, fiinţă. E ca Divinitatea: indiferentă şi nemişcată. 
El nu se cunoaşte pe sine (ca şi Divinitatea). 

E izvorul cunoaşterii si al iubirii si în adâncul său 

5 5 5 

nu e nici imagine şi nici reprezentare. 

După Eckhart, unirea mistică (unio mistica ) e 
naşterea lui Dumnezeu în suflet. Naşterea în suflet se 
petrece la fel ca în veşnicie. 

„Naşterea Fiului în eternitate si naşterea Lui în 

73 s 5 5 

suflet sunt unul si acelaşi act continuu. Fiul care Se naşte 

J 5 5 5 

în Dumnezeu e acelaşi Fiu care Se naşte în suflet", spune 
el. 

E vorba de o naştere reală şi nu de o imagine 
conceptuală. însă în doctrina creştină, oamenii, ca fii 
adoptivi ai lui Dumnezeu, nu sunt identici cu Fiul lui 
Dumnezeu Cel Unul-născut. 



367 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Meister_Eckhart. 

368 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Augustin_de_Hipona. 

369 în limba germană: imagine. 
Idem: fundament. 

371 în limba latină. 



416 



Cu imagini şi reprezentări lucrează cele trei puteri 
ale sufletului: memoria, inteligenţa, voinţa. 

După Eckhart, condiţia naşterii (care la el e tot una 
cu cunoaşterea lui Dumnezeu în sine, în suflet) este ca 
sufletul să fie golit de orice imagine, reprezentare şi 
ideal. De aici omul interior se deosebeşte la el de cel 
exterior. 

Numai că omul, în afară de timp şi spaţiu, e altfel. 
El respiră oceanul infinit al Divinităţii. Dumnezeu intră 
în adâncul sufletului nostru pentru că Se uneşte cu el, Se 
face una cu el, pentru că doar Dumnezeu poate pune în 
mişcare acest adânc al sufletului omenesc. Şi asta prin 
extaz. 

In comparaţie cu ce spune Eckhart, Dumnezeu Se 
cunoaşte pe Sine însuşi şi ne cunoaşte şi pe noi. 

„Naşterea Cuvântului din Tatăl se petrece continuu 
în veşnicie", spune Fericitul Augustin. „Ea se petrece 
veşnic şi în suflet", adaugă Eckhart. 

Şi se pune întrebarea: Cum pot eu să ştiu dacă 
Dumnezeu S-a născut în minei 

Eckhart se referă la efectele naşterii spirituale. 

Dacă sufletul este golit de tot conţinutul său 
creatural, atunci Dumnezeu trebuie să intre în el si să 
umple tot acest gol pur. Şi asta pentru că nimic nu 
rămâne gol în lume. 

Ego 372 : Acesta, momentul golului interior, care este 
creat prin alungarea imaginilor de către rugăciunea 
neîncetată e un moment critic în experienţa mistică. 

Căci dacă nu veghezi, în această stare golul interior 
poate fi năpădit de demoni şi de viziuni demonice, care te 
pot rătăci. Şi aceste influenţe nefaste sunt formate din 
imagini, reprezentări, viziuni, idei. 

Eckhart spune că Dumnezeu nu îngăduie golul. El 
îl umple în locul tău fără ca tu să ştii. Naşterea divină 



In latină: eu. Părerea mea. Deşi Fericitul Ilie a polemizat şi până 
acum, după cum se vede, cu teologia lui Eckhart. 



417 



vine ca un adaos de har, de lumină şi de fericire, care 
năvăleşte din lăuntru în puterile sufletului. 

In această stare lucrurile acestei lumi nu te mai 
atrag. Omul, devenit fiu al lui Dumnezeu, nu va vedea de 
acum încolo decât pe Dumnezeu în toate. Omul se 
spiritualizează. El nu se mai împrăştie în lucruri pentru că 
el vede de acum sensul divin al acestor lucruri. 

De acum încolo „Dumnezeu este tot ceea ce este şi 
nimic din ceea ce este", cum zice [Sfântul] Dionisie 
[Areopagitul] 373 . 

In ceea ce priveşte spiritualizarea şi vederea 
sensurilor lucrurilor, Eckhart e aproape identic cu 
misticii valabili ai Bisericii. 

Eckhart mai vorbeşte şi despre flux şi reflux. 

India vorbeşte despre respiraţia lui Brahma . 

Termenul de neant nu se referă la conţinutul în sine 
al Divinităţii ci la imposibilitatea minţii noastre de a O 
determina. 

,J)in nimic eşti şi în nimic te vei întoarce" 

Eckhart afirmă: „Creaturile toate sunt neant' '. Şi 
vrea să spună prin aceasta că n-au fiinţă autonomă, pentru 
că fiinţa lor atârnă/tine de Dumnezeu. Dacă Dumnezeu 
îşi întoarce faţa de la ele o clipă, ele devin neant. 

E o învăţătură condamnată de Biserică faptul că 
materia se va întoarce în nefiinţă. 

Pentru a fi un om duhovnicesc trebuie să te purifici, 
să ajungi la iluminare şi apoi la unirea mistică cu 
Dumnezeu, la extaz. Cele trei trepte clasice ale vieţii 
mistice. 



: ' /3 A se audia comentariile noastre la Despre ierarhia cerească: 

http://www.archive.org/details/SfantulDionisieAreopagitulDespreIe 

rarhiaCereasca2010 şi la 

Despre ierarhia bisericească: 

http://www.archive.org/details/SfantulDionisieAreopagitulDespreIe 

rarhiaBisericeasca20 10. 

374 A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Brahma. 



418 



Eckhart însă vorbeşte de egalitatea cu Dumnezeu şi 
la ea se ajunge prin har. 

Omul înfrânge timpul şi spaţiul în vederea mistică. 

Eckhart spune: a fi gol de ceea ce e creatural 
înseamnă a fi plin de Dumnezeu şi a fi plin de ceea ce e 
creatural înseamnă a fi gol de Dumnezeu. 

Eckhart face distincţie între cei care cred în 
Dumnezeu şi cei care II cunosc pe Dumnezeu. După el, 
cel care // cunoaşte pe Dumnezeu e una cu Dumnezeu 
prin actul cunoaşterii. Dar cei care îl cunosc prin unirea 
mistică sau prin naşterea lui Dumnezeu în suflet, spune 
el, trebuie să ajungă la suprema cunoaştere a sărăciei 
divine. 

Şi în gândirea lui acesta porneşte de la versetul: 
„Fericiţi cei săraci cu duhul"... 

Există o sărăcie exterioară si alta interioară. 

Despre cea interioară acesta spune, că omul 
ajunge, prin intermediul ei, o fiinţă goală ca înainte de 
creaţie. Căci omul înainte de a fi creatură în timp şi 
spaţiu este idee în eternitatea lui Dumnezeu. 

Şi de aceea, pentru Eckhart a deveni sărac 
înseamnă a deveni pur şi esenţial ca ideea propriu-zisă de 
om din sânul Divinităţii. 

Din acest motiv, puritatea este pentru el în afara 
oricărui element creatural, care este cuprins în timp şi 
spaţiu. 

Şi astfel, el spune că săracul trebuie să fie gol de 
Dumnezeu pentru ca să cunoască adevărul. 

Ego: Oare ceea ce face noul păgănism 
(comunismul) nu este doar golire, care ne sărăceşte 
sufletul? însă din acest gol spiritual are să se nască 
Dumnezeu în sufletele oamenilor mult mai înalt ca 
oricând. 

întrebări: In ce constă fericirea? In cunoaştere sau 
iubire? 

Eckhart spune că ea există în acel ceva, în suflet, de 
unde izvorăşte cunoaştere si iubire. Si ea nu este nici 

f 5 5 5 

cunoaştere, nici iubire. 



419 



Ego: însă sufletul omenesc fără Iisus şi fără har nu 
este nimic. Dumnezeu dinamizează sufletul prin harul 
Lui. 

Eckhart afirmă că în acest mod trebuie să fie omul 
liber de Dumnezeu încât să nici nu ştie ce lucrează 
Dumnezeu în el. El vede sărăcia interioară a omului în 
acest mod. 

Şi de aceea afirmă, că omul trebuie să fie sărac în 
aşa grad încât să nu aibă în el nici măcar un loc în care 
Dumnezeu să lucreze. 

Eu însă spun că aici, în gândirea lui Eckhart, e 
vorba de căderea luciferică. El vrea ca omul să fie identic 
cu Dumnezeu şi nu asemănător cu El prin har, prin 
sfinţenie. 

Pentru că el spune: „Nos transformemur totaliter in 
Deum et convertitur in Eum" . Aceasta e fraza 
condamnabilă, de neacceptat! 

E o idee eronată, demonică, pentru că numai simpla 
cugetare a. ei îmi ia bucuria îndumnezeirii ortodoxe, căci 
e cu totul vătămătoare. 

Eckhart însă e de acord cu faptul, că asceza nu are 
scop utilitarist, fie el chiar de natură spirituală. Asceza 
se practică cu titlul de gratuitate, pentru a onora 
adevărul. 

în timp ce tu te rogi, spune el, nu Dumnezeu Se 
modifică, pentru că El este imobil, ci atitudinea ta faţă de 
El. Rugăciunea nu-L apropie pe El de tine ci pe tine de 
El. Şi concluzionează că rugăciunea are putere efectivă. 

însă Eckhart a pus mai presus de iubire izolarea 
absolută, lepădarea deşi iubirea, după el, este o legătură 
sigură între Dumnezeu şi om, după care urmează 
cunoaşterea. 

Spune el: „Cine huleşte pe Dumnezeu, slăveşte pe 
Dumnezeu". Prin aceasta însă Eckhart nu face altceva 



375 î 



In latină: „Noi ne-am transformat în mod deplin în Dumnezeu şi 
ne-am schimbat în El". 



420 



decât să se condamne iarăşi pe sine însuşi şi să se 
îndepărteze de El. 

Şi cred că în acest fel trebuie să se răspundă la 
toate afirmaţiile lui Eckhart, care sunt profunde, unele, 
dar care au şi probleme, pentru că multe sunt jumătăţi de 
adevăr smpremize ale adevărului. 

Şi astfel Eckhart, pe de o parte, cinsteşte adevărul 
dar, pe de altă parte îl întunecă sau deviază atenţia de la 
principal la secundar datorită mândriei luciferice care îl 
poartă dar şi a judecăţii limitate, care îl face să cadă 
dintr-o prăpastie în alta. 



421 



După Eckhart noi trebuie să aruncăm toată lumea 
peste bord pentru ca să rămânem goi în faţa lui 
Dumnezeu. Iar El, în această golătate a noastră, ne umple 
de El si de creaţia Sa serafică. 

Dar eu am constatat că cu cât saltul este mai înalt 
sau mai adânc în Dumnezeu si Dumnezeu îsi deschide 
şanurile Sale de har mai dăruitor, pe cât eşti smuls de 
către El din lumea creată, pe atât revii din vederea ta 
extatică cu o mai bogată experienţă dumnezeiască şi eşti 
dispus la sacrificii şi mai mari pentru slăvirea Sa şi 
pentru ca El să înflorească în lume şi în univers. 

Deci omul după înfierea şi naşterea lui în Duh, 
prin unirea mistică 376 cu Dumnezeu, trebuie să 
împlinească voia Lui la infinit, până în clipa morţii. 

Adică să mergem pe calea Golgotei şi să trăim 
Crucea lui Hristos, a Celui ce a murit pentru mântuirea 
întregii lumi. 

Pentru că Dumnezeu ne va primi tocmai prin 
moartea pentru Hristos, care ne face tot mai curăţiţi şi 
mai vrednici de El. 

Năvală fii pe calea veşniciei 
prin răstignire să-nfloreşti puhoaie 
de ape vii pe crestele stihiei, 
al lumii/m te mântuie-n văpaie. 

{Tu lumii fiu) 



Dacă suntem îndumnezeiţi si vrem să rămânem 
veşnic ai Dumnezeirii trebuie să iubim moartea pentru 
El. Şi dacă vrem să-L cunoaştem pe Dumnezeu trebuie să 
începem cunoaşterea Lui prin cunoaşterea lumii create de 
El. 

T -7-7 

Căci ceea ce cunoaştem în stadiul uman va 
constitui averea noastră personală pe care o va îmbogăţi 
cunoaşterea viitoare în Dumnezeu despre universul 
Său creat. 

Căci universul creat jinduie, cum zice Pavel, după 
Domnul [Rom. 8, 19]. Şi prin cine se va întoarce la 



376 Vederea extatică. 



377 



Al vieţii de acum, de dinainte de moarte. 



170 A 

In veşnicie. 



422 



Dumnezeu întreaga creaţie dacă nu tot prin omul prin 
care a căzuţi 

Spre Tine, Doamne, mă întorc cu cerul, 
Când din adâncuri mă ridic icnind, 



Târându-mă să pipăi adevărul, 
Fulgerul Tău în beznă luminând 



380 



Beat si orbit de nunţile luminii 

5 t 

Am dat de bezne, însă tot Te caut, 

IO 1 

Si vorba mi-o ascund si dau doar crinii , 
Iar fulgerele-mi susură pe flaut 382 . 



Părinţii noştri bisericeşti au ştiut să evite erorile, 

5 5 5 5 7 

pentru că au raportat necontenit neoplatonismul ' , 

aristotelismul sau orice alt curent filosofic la propria 

lor cugetare adâncită în doctrina revelată sl 
creştinismului. 



Orgoliul este izvorul greşelilor lui Eckhart. El nu a 
avut această umilinţă de a a-şi conforma propria lui 
cugetare la conţinutul revelat al credinţei creştine. 

O t 5 5 

De aceea a considerat intelectul uman de aceeaşi 

5 

esenţă cu intelectul divin conferindu-i intelectului uman 
atributul infailibilităţii. 

TOC 

N. [ichifor] Crainic : Păcatul a distrus unitatea 
metafizică a gândirii umane. La unitate se poate ajunge 
numai prin Iisus Hristos. Păcatul e cauza diversităţii în 
gândirea umană. 

Eckhart : „Dacă n-aş fi eu, nici Dumnezeu n-ar fi". 



379 V eliminată: Şi. 

Idem: Aşteaptă-mă, că iată vin curând! 

îmi ascund durerile, nevoinţele pentru curăţirea de patimi şi 
vorbesc doar despre crinii vederilor extatice. Nu vreau să vorbesc 
despre suferinţa mea ci doar despre darurile lui Dumnezeu din viaţa 
mea. 

s2 în toată poezia şi proza mea susură numai descoperiri 
dumnezeieşti, experienţe extatice, care trebuie înţelese profund, cu 
evlavie şi nu considerate artificii literare. 

83 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Neoplatonism. 
384 Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Aristotelianism. 

85 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Nichifor_Crainic. 



423 



Sau tot el: „Omul desăvârşit devine, împreună cu 
Dumnezeu, un creator al lumii". 

Ego: „Dacă n-ar fi Dumnezeu, nici eu n-aş fi". 
Şi: „Omul desăvârşit devine, prin Dumnezeu, un 
lucrător în via/creaţia Sa". 

N. [ichifor] Crainic: Când afirm că „Dumnezeu e 
tot ceea ce este" înseamnă că afară de Dumnezeu nu 
este nimic şi că, prin urmare, creatura nu are niciun fel de 
realitate în sine. 

„Dumnezeu nu e nimic din ceea ce este". 

Dumnezeu este prezent în lumea pe care a creat-o 
dar El este altceva decât ea. Adică Dumnezeu nu e identic 
cu lumea. Mintea fiind creată nu poate depăşi puterile 
creaturii. 

Să suferi de bunăvoie răul ce-ţi vine de la altul. 
Să doreşti umilirile pentru ca să mori faţă de toate 
relele tale porniri. 

Cartea* deschisă a trupului crucificat. 

„Seuse" 

înainte de a fi o filosofîe sau alta, creştinismul e 
viaţa concretă şi istorică a Mântuitorului. 

[Heinrich] Seuse 387 : 

Potriveste-ti toate suferinţele tale cu ale Mele. 

Bea paharul [suferinţei] până la fund. 

Tânjeşte după Tatăl Meu chiar dacă eşti lipsit de 
dulceaţă şi părăsit. 

Cu cât suferinţa ta va fi mai amară cu atât vei 
rămâne mai senin înăuntrul tău. 

Sufletele cele mai desăvârşite sunt cele încercate 
mai tare. 

Ca să ajungi la contemplarea împărăţiei Lui trebuie 
să porneşti de la contemplarea suferinţelor Lui. 



38 Afară de e folosit cu sensul: fără Dumnezeu nu există nicio 
existenţă creată". 
87 A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Henry_Suso. 



424 



Reproducerea în trupul şi în sufletul tău a Patimilor 
Domnului. 

Prin suferinţă hristoformă ajungem la fericire 
deiformă. 

Eu nu consider contemplaţia sensibilă mai prejos 
de contemplaţia imaginativă şi faţă de cea intelectuală. 
Iisus e Dumnezeu şi în spirit şi în trup. întruparea Fiului 
lui Dumnezeu este sfântă şi sublimă şi nu e improprie 
Treimii. 

Iar eu, mai întâi, am ajuns la contemplaţia 
intelectuală. Şi numai când am fost sigur de faptul că văd 
lumina dumnezeiască, care mi se revela, am coborât (deşi 
nu e o coborâre ci o pătrundere în adâncuri prin forţa 
spirituală dată de lumina Sa) spre contemplaţia 
imaginativa . 

însă ceea ce vedeam în lumina Sa nu făurea mintea 
mea ci ele mi se dezvăluiau în ea. 

Si asa am văzut, am auzit, am mirosit duhovniceste, 

55 11 5 1 

am simţit, am gustat, am pipăit realităţile sfinte pe care le 
vedeam în lumina dumnezeiască, care mi se revela cu tot 
ce vedeam în ea. 

Şi slava Dumnezeirii mi s-a împărtăşit în acest fel. 

Ego: Doreşte şi acceptă umilirea dar păstrează-ţi 
demnitatea. Umilinţa te înnobilează, te înaltă. Demnitatea 

5 1 5 

e credinţa ta si forţa care te face să nu cedezi uşurătăţii. 

Ego: Dacă e adevărat că soarele s-a întunecat şi 
pământul s-a cutremurat când Fiul lui Dumnezeu a murit 
pe cruce, aceasta înseamnă că şi natura creată a participat 
şi participă la durere şi va participa şi la mântuire, la 
înviere. 

Artistul urmăreşte realizarea viziunii sale într-o 
operă de artă prin care ea se exteriorizează. 



Dumnezeiescul Ilie numeşte aici contemplaţie intelectuală 
golirea minţii prin rugăciunea continuă isihastă, pentru a fi propriu 
vederilor extatice şi contemplaţie imaginativă numeşte vederea 
extatică, conţinutul vederii extatice, adică realităţile dumnezeieşti 
pe care le vedea în lumina dumnezeiască. 



425 



Ego: în tinereţe doream să îmi transform persoana 
şi viaţa într-o operă de artă. 

Opera pe care urmăreşte să o creeze misticul este el 
însuşi. Pentru că el se raportează la viaţa mistică, la viaţa 
pe care caută să o modeleze după chipul lui Iisus. 

Pentru poetul mistic, Dumnezeu e în acelaşi timp 
Frumosul absolut cât si Adevărul absolut. Pentru că o 
operă de artă e mistică dacă ea este eminamente morală. 

Seuse. „Veşnica înţelepciune". Eu mă dau fiecărei 
făpturi după capacitatea ei de a Mă primi. 



426 



,389 



Johannes Tauler 



Numim conlucrarea divino-umană din actul mistic 
cunoaştere iubitoare sau iubire cunoscătoare. 

„Scânteia divină" a sufletului meu este o undă de 
lumină îngropată în învelişul trupului omenesc asemenea 
flăcării solare închise în inima pământului. 

Şi totuşi soarele nu e pământ. 

Există o necontenită atracţie negrăită. 

Nu tagma învăţaţilor* a creat religia ci lava divină 
îngropată în adâncul fiinţei omeneşti. 

Atenţia Lui se strânge în jurul legăturii vii dintre 
suflet si Dumnezeu. Ridicarea în văzduhurile de abis ale 
extazului. 

„Inima* se recunoaşte Dumnezeu în Dumnezeu 
fiind totuşi creată" {Predica 66 a lui Tauler). 

Unirea omului cu Dumnezeu e o unire harică si nu 
una substanţială ca la Eckhart. 

Ego: Omul are/?rm har ceea ce Dumnezeu axe prin 
natură. 

Iar expresia „oamenii desăvârşiţi devin dumnezei 
prin har" trebuie înţeleasă ca fiind sinonimă cu realitatea 
îndumnezeirii. 

Pentru că oamenii devin dumnezei în urma 
contactului haric cu Obârşia divină. Si astfel trăiesc 
fulgerător bucuria negrăită în sânul lui Dumnezeu. 

Insă sufletul creat îşi păstrează entitatea şi nu 
dispare în Dumnezeu, ci se scufundă în lumina lui 
Dumnezeu fără să se confunde cu El. 



89 A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Johannes_Tauler. 



427 



[Jan van] Ruysbroeck 



Cartea împărăţiei îndrăgostiţilor de Dumnezeu sau 
Cartea înţelepciunii, cap. al X-lea. 

„Domnul a dus pe cel drept pe căile drepte şi i-a 
arătat împărăţia lui Dumnezeu" . 

Cele 4 ispitiri: 

I. Trăirea după trup şi nu după duh. Viaţa senzuală. 

II. Ipocrizia, fariseismul, simularea aparenţelor 
sfinţeniei. Apare chiar şi la cei retraşi din lume. 

III. Orgolioşii raţiunii. Cei ce iubesc numai ce se 
poate înţelege raţional. 

IV. Cea mai primejdioasă. Meditaţia fără 
participare. 

Sfinţii, cu toţii, trăiesc în încordare si activitate 
continuă. 

Dumnezeu n-ar fi Dumnezeu dacă n-ar avea 
activitate continuă. 

TA 1 

Ruysbroeck condamnă quietismul pasiv . 

Podoaba nunţii spirituale . Capodopera lui 
Ruysbroeck. Tema fundamentală e Parabola celor 10 
fecioare. 

„ Noi venim din Dumnezeu şi ne întoarcem în 
Dumnezeu " este axa mistică a lui Ruysbroeck. 

Căderea [în păcat] ne împiedică întoarcerea. 

Fiul e calea. El e Mirele. Iar firea omenească e 
Mireasa. Şi Mireasa numai prin nuntirea cu El în Duh se 
poate mântui. 

La viaţa activă participă omul, faptele lui şi 
Dumnezeu. 

La viaţa lăuntrică spirituală: omul şi Dumnezeu. 

La viaţa contemplativă: Dumnezeu singur. 



390 Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/John_of_Ruysbroeck. 

Quietism sau cvietism sau chietism. A se vedea: 
http://dexonline.ro/definitie/chietism. 



428 



I. întâmpinarea Mirelui se face în dragoste, virtuţi 
si în har. 

Venirea Mirelui este întreită. 

II. La a doua venire, sufletul, absorbind în el toate 
puterile, face să crească evenimentele vieţii mistice: 
extaze, viziuni, răpiri, visuri, glasuri. 

Rugăciunea previne asupra iluziilor primejdioase. 
Vine apoi un asfinţit al soarelui când sufletul se 
simte părăsit de Dumnezeu. 

III. A treia venire: întipărirea prezenţei lui 
Dumnezeu în intimitatea extremă a sufletului nostru. E 
descoperirea existenţei ideale şi eterne a omului în 
Dumnezeu. Totul se transformă în lumină dumnezeiască. 

„Se contemplă Dumnezeu prin Dumnezeu": o 
nuntă sub adumbrirea Duhului Sfânt. 

Sfânta Euharistie: „Noi mâncăm Trupul Domnului 
pentru ca, la rândul ei, firea noastră să fie absorbită şi 
consumată în Divinitatea Lui". 

Sfânta Treime e oglindită în spiritul omenesc. 
Despre „viaţa vie" în Dumnezeu. 



Cartea celor 7 trepte ale iubirii spirituale 

Şi ultima treaptă e cea de pe care Duhul Sfânt 
strigă: „Iubiţi iubirea care vă iubeşte veşnic". 

Strigătul acesta al iubirii e continuu în univers. 

„Iubirea sublimă e ca o respiraţie şi aspiraţie a lui 
Dumnezeu. Suntem respiraţi afară (expiraţi) din sânul 
Divinităţii pentru a ne înfrumuseţa cu virtuţi şi fapte. Şi 
suntem aspiraţi în sânul ei pentru a ne bucura în 
eternitate de iubirea divină. 

Acolo nu mai e Tatăl, Fiul şi Duhul ci esenţa pură 
sl Divinităţii, unde necreati si nenăscuti suntem una cu 
Dumnezeu" . 

Şi pentru Ruysbroeck există 3 uniri: una în natură, 
a doua în har, a treia înfiinţa divină. 

„Noi venim din Dumnezeu şi ne reîntoarcem în 
El". 



429 



A demonstra cu raţionamente si dovezi existenta lui 
Dumnezeu e ridicol şi impios. 

Argumentele sunt periferice pentru cine îl vede cu 
ochii spirituali, direct, pentru cine trăieşte în taina 
infinitului care se descoperă direct. 

Când Dumnezeu Se descoperă prezenţa Lui se 
trăieşte şi nu se demonstrează. Vederea Lui e o sfântă 
evidenţă. Insă, în acelaşi timp, El este inaccesibil 
inteligenţei create, fiind imobil şi nedeterminat. 

El e un abis, un ocean de întuneric, un pustiu, un 
vârtej abisal. 

Obscuritatea de abis a Divinităţii izbucneşte în 
lumina Sfintei Treimi. 

Ego: Soarele din abis. 

Ruysbroeck are aceeaşi teorie despre Sfânta 
Treime ca şi Fericitul Augustin şi pe care a reluat-o şi 
Eckhart. 

Şi el spune că Tatăl Se cugetă pe Sine 
obiectivându-Se în Fiul, în care Se contemplă, 
contemplând totodată toate lucrurile în El. Faţă de Tatăl 
şi Fiul, Sfântul Duh este legătura iubirii dintre ei. 

Şi procesul Treimii e un proces de iubire 
cunoscătoare sau de cunoaştere iubitoare. 

Bernard de Clairvaux 392 : „Tatăl e Cel ce dă sărutul, 
Fiul e Cel ce primeşte sărutul iar Duhul Sfânt e sărutul 
însuşi" {Comentariul la Cântarea Cântărilor). 

înţelegerea noastră creată nu poate înţelege eul 
nostru. El trăieşte în noi ca un dor irezistibil care ne ridică 
din nou spre Dumnezeu. Soarele care îl fructifică e 
Hristos, prin harul Duhului Sfânt. 

în Fiul sau în Logos eul nostru e dat din eternitate. 
Prin Hristos, noi, creaturile, ajungem din nou la 
conştiinţă acestui eu nemuritor. 

în partea cea mai nobilă a sufletului nostru, în 
domeniul puterilor noastre superioare suntem constituiţi 
pentru a fi oglindă vie şi veşnică a lui Dumnezeu . 

Aici purtăm noi imaginea Lui veşnică şi ea rămâne 
sub ochii lui Dumnezeu. Această oglindă, deşi o purtăm 



92 A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Bernard_of_Clairvaux. 



430 



toţi laolaltă, nu o avem mai mult decât o are unul singur, 
pentru că fiecare o are întreagă şi nedespărţită. 

Ego: 

Si iată si cântecul meu: 

„Oglinzi, oglinzi, oglinzi 
De-a pururea oglinzi, 
In care viu te-aprinzi, 
Te prinzi şi te desprinzi, 
In care tu te vezi 
Plângând, şi te dezmierzi, 

T-» '. A . -393,, 

De-a pururi in amiezi 

Ruysbroeck face distincţie între esenţa noastră 
creată, care se desfăşoară în condiţiile timpului şi ale 
spaţiului şi chipul lui Dumnezeu în noi, care e întipărit ca 
o pecete. El este eul nostru ideal din eternitate. 

Acesta este elementul spiritual care face legătura 
între noi si Divinitate. 

In doctrina romano-catolică, puterile de cunoaştere 
ale omului sunt limitate. Şi oricât s-ar purifica ele tot nu 
pot ajunge până la cunoaşterea divină. 

însă Ruysbroeck admite, ca şi ortodocşii, că harul 
purifică sufletul şi facultăţile lui spirituale, ridicându-le 
astfel la strălucirea şi putinţa de a înţelege lucrurile 
divine, la fel ca odinioară, când omul (anterior păcatului) 
se găsea în starea de virginitate par adisiacă. 

Omul e apt să ajungă la viaţa vie a supremei 
contemplaţii prin har. 

Ruysbroeck accentuează şi faptul că în cadrul unirii 
mistice sufletul rămâne distinct de Dumnezeu si nu 
ajunge identic cu El. 



Cartea adevărului suprem 

„Fierul pătruns de foc arde şi străluceşte ca focul 
dar fierul nu devine foc şi focul nu devine fier". 



93 în vederi mistice. 



431 



Unirea se face direct, fără intermediari. Şi sufletul 
rămâne distinct de Dumnezeu. 

în această stare (ridicare), omul poate să cunoască 
toate creaturile în cer şi pe pământ. Dar nu poate cuprinde 
Dumnezeirea. Nici chiar sufletul Domnului nostru Iisus 
Hristos nu o poate cuprinde, cu toate că a primit cea mai 
înaltă mărire, mai presus de toate creaturile. 

Ego: Dar Iisus are şi natură umană dar şi divină. 

Unitatea fără diferenţă e înainte de toate unirea în 
slavă a Sfinţilor cu Dumnezeu, fericire pe care muritorii 
numai şi-o imaginează şi o speră. 

Ruysbroeck vorbeşte de moartea mistică a celor 
care se pot bucura de unitatea fără diferenţă încă din 
această viaţă, în durată de fulger, trăind fericirea eternă 
de dincolo. 

Fiii ascunşi sunt cei care trăiesc pe pământ şi mor 
mistic si au viziunea directă a Verbului divin. 

Locul acestei viziuni supreme este acelfond simplu 
şi obscur al Divinităţii, unde persoanele Sfintei Treimi 
devin, fără distincţie, esenţă simplă şi fără formă. 

Citat de la el: „Abisul fără mod* al fericirii fără 
fund unde Treimea persoanelor divine îşi posedă natura 
în unitate esenţială". 



Ego: Şi totuşi nicio esenţă creată nu poate deveni 
una cu esenţa lui Dumnezeu. 

Am simţit şi văzut că Dumnezeirea e ca focul. Iar 
strălucirea care mă pătrundea era venită din Ochiul solar, 
prin care vedeam în abisuri şi infinit. Iar pe acestea le 
vedeam în mine dar din cauza luminii Lui. Pentru că fără 
El sunt iarăşi în beznă si vremelnicie. 



432 



394 



De imitatione Christi 



Tot ceea ce nu-1 face pe om mai bun îi pricinuieşte 
pagubă. 

„Ştiinţa ştiinţelor e să ştii că nu ştii nimic". 

11 , , , , , , 

în Răsărit, ca şi în Apus, se predică ignoranţa unei 
populaţii* saturate de filosofia şi ştiinţa vremii. E vorba 
de simplitatea şi vibraţia inimii. 

Un adevărat savant e cel care ştie să facă voia lui 
Dumnezeu şi să renunţe la voia sa. 

Disciplina mănăstirească constă în a păstra 
tăcerea, a îndeplini cu evlavie slujba dumnezeiască şi a te 
da., fără lenevie, lucrului mâinilor 395 . 

Fără disciplină intră neorânduiala [în mănăstire şi 
în persoana noastră], patimile cresc şi mor virtuţile. 

Disciplina creşte harul. 

Şi Thomas a Kempis recomandă sărăcia, umilinţa, 
răbdarea. 

întrebare: Ce trebuie să-mi propun în fiecare zi? 

Şi el ne spune: să mor pentru Hristos. Să înfrâng 
păcatul. Să mă birui şi să-mi reformez viaţa. Trebuie să 
mă părăsesc cu totul lui Hristos şi să nimicesc iubirea de 
mine însumi în iubirea Lui. 

Adesea, ceea ce tu doreşti în mod viu e o piedică 
pentru mântuirea ta. Dumnezeu cunoaşte ceea ce îţi este 
de folos. 

Pacea nu e din lumea aceasta. 

Aşadar nu este pace în inima omului trupesc. Nu 
este în cel ce caută lucrurile din afară. Ea locuieşte în 
bărbatul evlavios si duhovnicesc. Sau în bărbatul viteaz 
îmbrăcat în zalele de cavaler al lui Hristos după cum i se 
poruncise în „vedenie" lui Heinrich Seuse. 



în latină: Despre imitarea/urmarea lui Hristos. 
Şi vom avea de-a face, ca şi în cazul lui Eckhart, Tauler şi 
Ruysbroeck, cu însemnări dintr-un al 4-lea teolog romano-catolic, 
Thomas ă Kempis, aceasta fiind cea mai cunoscută scriere a sa în 
spaţiul ortodox. 
A se vedea: 

http://en.wikipedia.org/wiki/Thomas_%C3%A0_Kempis . 
395 Rucodeliei personale. 



433 



Pacea se obţine prin război împotriva patimilor. 

La rădăcină să punem securea, ca odată [inima] 
curăţită de patimi se câştigăm netulburata pace a 
sufletului. 

Cele mai periculoase patimi, după Thomas a 
Kempis, sunt trufia şi slava deşartă. Şi numeşte trufie 
dorinţa savantă de a şti mai mult decât îi este îngăduit să 
cunoască creaturii. 

în acelaşi timp, afirmă el, nu zice nimeni să 
defăimăm ştiinţa sau cunoaşterea pentru că ea este bună 
în sine şi de la Dumnezeu lăsată. 

Adevărul este că în ziua judecăţii nu ne va întreba 
nimeni despre cât am citit ci despre câte am făcut. La fel 
nu ne va întreba, spune el, despre cât de frumos am vorbit 
ci despre cum am vieţuit de evlavios. 

Dacă nu avem ignoranţă doctă e preferabilă şi 
ignoranţa simplă sl ţăranului, care Ii slujeşte lui 
Dumnezeu, în comparaţie cu ştiinţa trufaşă. 

Temerea de Dumnezeu e începutul înţelepciunii. 

Recunoaşterea limitelor minţii tale e începutul 
umilinţei. 

5 

Cunoştinţa [teologică] şi smerenia de sine sunt 
învăţătura cea mai folositoare si ştiinţa cea mai înaltă. 

5 5 5 5 

Pe tine trebuie să te socoteşti un nimic, pe când pe 
alţii trebuie să îi socoteşti întotdeauna mai buni. 

5 5 

„Când inima omului e zdrobită cu desăvârşire 
atunci lumea toată pentru dânsul este o sarcină amară". 

„Nu împrejurările îl fac pe om slab, ci ele îl arată 
numai cât e de slab". 

Ataşarea fată de Iisus îl face să vadă cât e de tare 

f 5 

fată de ele. 

5 

Ego: Omul nu e rezultatul mediului ci o 
personalitate independentă care se poate transforma pe 
sine cât si mediul. 

5 

Ştefan 396 , Domnul Moldovei, s-a ridicat mai presus 
de sine şi de împrejurările năvalnice. 

Precum altădată excesele filosofiei sau ale 
scientizării au dus la fărâmiţarea şi anihilarea de la sine 



396 A se vedea: 



http://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_cel_Mare. 



434 



a unor vechi curente de gândire, e clar faptul că şi în 
epoca modernă, prin poezia, cultura, ştiinţa şi toate 
curentele sale filosofice au dus la fărâmiţarea si anihilarea 

5 5 

unor perspective asupra lumii. 

Ce va urma însă? 

Mie îmi este sigur că va urma o epocă de 
spiritualizare, o religiozitate mistică, care va atinge cele 
mai înalte stadii, încât ştiinţa actuală va fi înlocuită cu o 
ştiinţă spirituală. 

Insă nu aceasta va fi sfârşitul, pentru că oamenii 
vor creste, se vor înduhovnici neîncetat în Dumnezeu. 

Căci amintita epocă de spiritualizare ce va veni va 
avea un caracter general şi pronunţat omenesc şi numai 
în urma acesteia va veni îndumnezeirea personală, adică 
spiritualizarea în Dumnezeu, spiritualizarea creştină. 

Căci omul si universul vor fi absorbiţi în slava lui 

5 t 

Dumnezeu în momentul transfigurării creaţiei. 

Ego: întreb: Ce adaugă ştiinţa de azi desăvârşirii 
moralei Nimic. Sau cel mult trufia. Pentru că ştiinţa se 

J 5 5 

ocupă de cele contingente, de cele umile. 

Thomas a Kempis spune: Când vei fi mai grămădit 
de dureri si necazuri atunci să zici: Iată vremea să mă fac 

5 

vrednic de cununa cea neveştejită. 

Iar eu spun: Acum e vremea vitejilor, care ni s-a 
dat din veac, pentru ca creştinii să arate cine sunt. 

Şi din adâncul vostru slăviţi-L pe Dumnezeu. Şi cu 
atât mai înaltă va fi slava voastră cu cât veţi fi mai 

5 

înfrânţi si zdrobiţi. 

J t 5 > 

în închisoare eu aşa am procedat. Şi lauda mea 
către Dumnezeu mi-a deschis calea spre vederea în duh a 
slavei dumnezeieşti şi a împărăţiei Cerurilor. 

Iar în vederile dumnezeieşti tot ce vedeam se 

5 

desfăşura şi dezvolta cu viteză de fulger, dându-mi 
certitudinea că numai harul dumnezeiesc poate să dăruie 
unui om atâta măreţie. 

Pentru că duhul meu era un infim atom în care se 
reflecta universul Lui, împărăţia lui Dumnezeu. 

Si deşi eu mă simţeam o boabă de rouă în cadrul 

5 5 5 

acestor vederi sfinte, totuşi Dumnezeu înmulţea continuu 
în lumina Sa acest orizont al zorilor dumnezeieşti, 

5 ~ 



435 



măreţia fără de sfârşit a cerurilor dumnezeieşti, care erau 
nesfârşite în adâncimi, culori si senzaţii din ce în ce mai 
fragile şi ascuţit tăioase pentru trupul meu. 

Si acum e vremea în care Dumnezeu a orânduit ca 
să învăţăm să purtăm sarcinile unii altora (Gal. 6, 2). 

Căci nimeni nu e fără greşeală, nimeni fără sarcină, 
nimeni deajuns sieşi, nimeni nu e destul de înţelept pentru 
sine ci se cade să ne purtăm unul pe altul, să ne 
mângâiem, să ne îndemnăm, să ne zidim reciproc, cum ne 
spune Pavel 397 . 

Extazul e un dar al lui Dumnezeu. El nu intră în 
categoria drepturilor, nici în categoria datoriilor faţă de 
noi. 

Cine a intrat în har a intrat în viaţa mistică. Cine 
progresează în har, progresează în viaţa mistică. 

Extazul e un moment culminant al vieţii mistice. 

Insă viata mistică nu se limitează la evenimentul 
extazului. 

Cartea lui Thomas a Kempis din care am citat se 
doreşte „o carte mistică" a celor care progresează în har 
si nu a celor desăvârşiţi în har. 



Extra Ecclesiam nulla salus 398 . 
Non itur ad Deum nisi per Jesum 399 . 



Unirea cu Dumnezeu se poate realiza prin extaz şi 
liturgic prin Taina Sfintei împărtăşanii. 



Thomas a Kempis: Dumnezeu adevărat şi om 
adevărat. Şi Te cuprinzi întreg sub chipul pâinii şi al 
vinului. 

Spiritele Sfinţilor sunt foc care arde în asistenţa 
îngerilor. 



97 Mormântul Sfântului Apostol Pavel: 



http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/mormantul-sfantului- 
apostol-pavel-1 19938.html. 

In latină: In afara Bisericii nu există mântuire. A se vedea: 
http://en.wikipedia.org/wiki/Extra_Ecclesiam_nulla_salus. 

In latină: Nu poţi să mergi la Dumnezeu decât numai prin 
Hristos. 



436 



Acest foc care arde şi nu se stinge Tu eşti, 
Dumnezeul meu! 

împărtăşania e o teofagie reală. 

Si autorul ne sfătuieşte ca să nu cercăm cu mintea 
această Taină pentru ca să nu ne zdrobim şi să cădem în 
erezie. 

Dacă lucrurile lui Dumnezeu ar fi pe măsura minţii 
omeneşti, încât ea ar putea să le cuprindă, atunci ar înceta 
a mai fi minunate şi necuprinse. 

Meditaţia Scripturii şi a Patimilor Domnului sunt 
pentru el „împărtăşire în Duh". 

în pâine şi în vin Iisus e real şi substanţial dar 
ascuns sub acest văl al Tainei. 

Fericirea întreagă o dă liturghia eternă care se 
săvârşeşte dincolo de condiţia umană, de la un capăt la 
altul al cerului si din veac în veac. 

Până nu-L voi vedea pe Dumnezeul meu 
descoperit, în slava Lui, ca o nimica toată e tot ce văd şi 
aud în lume. 

Ego: După ce am văzut slava Ta, atât cât mi-a fost 
dat şi îngăduit, toate cele din lume îmi par searbede. Căci 
uimire şi laudă am numai pentru frăgezimile şi lumea 
spirituală, pe care o mai descoperă unii dintre oameni. 

[Urmează o pagină goală] 



437 



400 



Cuvântul. Sfântul Simeon Noul Teolog 



Miluieste-mă, Fiul lui Dumnezeu si deschide ochii 
sufletului meu ca să văd Lumina lumii, adică pe Tine, 
Dumnezeule, şi să ajung şi eu fiul zilei dumnezeieşti. 

Nu mă lăsa nevrednic si fără de dumnezeirea Ta, 
Bunule Doamne! Arată-Te mie, ca să cunosc că Tu mă 
iubeşti, Doamne. 

Fiindcă am păzit dumnezeieştile Tale păşuni, 
trimite şi asupra mea, Mult Milostive, pe Duhul Tău, ca 
să mă înveţe cunoaşterea Ta si să îmi vestească tainele 
Tale, Dumnezeule al tuturor lucrurilor. 

Dogoreşte în mine adevărata lumină, o, Doamne 
bogat întru milă, ca să văd slava Ta, slava pe care ai avut- 
o, mai înainte de a fi lumea, la Părintele Tău. 

Sălăşluieşte şi în mine, precum ai zis, ca şi eu să 
ajung vrednic să mă sălăşluiesc întru Tine şi să petrec 
fără încetare întru Tine şi să cunosc că Te am în mine. 

Ca astfel să iei formă în mine, pentru ca să pot privi 
nepriceputa-Ţi frumuseţe, să port în mine chipul Tău, 
care este mai presus de ceruri, şi să uit toate lucrurile cele 
văzute. 

Dă-mi mie slava Ta, pe care Ţi-a dat-o Părintele 
Tău, Milostive, ca să ajung asemenea Ţie, ca toţi slujitorii 
Tăi, dumnezeu după har, şi să fiu ca Tm&fără încetare, 
acum si totdeauna si în veacurile fără de sfârşit. Amin! 



Teza noastră doctorală: Vederea lui Dumnezeu în teologia 
Sfântului Simeon Noul Teolog poate fi downloadată de aici: 
http://www.teologiepentruazi.rO/2009/l 1/1 8/vederea-lui- 
dumnezeu-in-teologia-sfantului-simeon-noul-teolog/. 



438 



Pag. 19. 

N.[ichifor] Crainic spune că prin cunoaştere 
experimentală trebuie înţeles experimentul în sens 
spiritual. Iar trăirea în esenţă suspendă funcţiunile 
simţurilor. 

5 

Eu însă zic, că spiritualizarea simţurilor ne face să 
trăim experienţe esenţiale în alt plan decât cel de aici. 

„Purificarea creştină înseamnă a muri în Hristos 
pentru a învia întru El". 

E vorba însă de o moarte a personalităţii sau de 
moartea minţii, în sensul că faci să tacă gândurile şi 
imaginaţia prin rugăciune, pe care eu am experimentat-o? 
E vorba de a doua. 

Origen 401 afirma că prin simţul general 
dumnezeiesc cei fericiţi 402 contemplă (văd) obiecte 
superioare corpului (ex: Serafimi şi Heruvimi), aud 
glasuri ce n-au realitate în aer, savurează pâine vie, miros 
miresme cum e aceea a lui Hristos înaintea lui Dumnezeu, 
pipăie ca Ioan cu mâinile pe Cuvântul vieţii. 

Simţurile Sfinţilor şi ale Profeţilor au perceput 
lumea spirituală printr-o senzaţie nesensibilă , adică 
printr-o senzaţie al cărui obiect nu face parte din lumea 
concretă, la care accedem printr-o sensibilitate obişnuită. 

Pascal : Ignoranţa care vine după ştiinţă e o 
saturaţie de ştiinţă. 

Docta ignorantia 404 = umilinţă. 

Ştiinţa e nelimitată în privinţa acumulării de 
cunoştinţe (în sens orizontal) dar limitată în sens vertical 
sau al înălţimii sau adâncimii. 

Profunzimea tainelor vieţii şi ale lumii ne rămâne 
necunoscută. 



401 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Origene. 

402 Sfinţii din cer. 

403 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Blaise_Pascal. 

404 t 1 * w * i -* 

In latina: înţeleaptă neştiinţa. 



439 



In De imitatione Christi: „Vrei să te întăreşti şi să 
sporeşti mereu în bine? Se cade atunci să te socoteşti 
izgonit şi străin pe pământ". 

N.[ichifor] Crainic zice că această stare în care te 
simţi singur şi străin pe lume se obţine prin lupte. 

Eu am trăit-o în copilărie ca pe o stare normală, 
obişnuită. Şi, dimpotrivă, am luptat să o înving şi să mă 
ataşez de lume printr-un lucru sau altul. 

Şi nu am învins total în mine sentimentul profund 
al înstrăinării mele în lume si al vremelniciei mele 
terestre. 

Numai prin rugăciunea lui Iisus am învins-o. 
Pentru că rugăciunea mi-a deschis cerurile bucuriei şi ale 
cunoaşterii divine. 



440 



Cursul de teologie mistică al lui N. [ichifor] Crainic 

1 . Mistică 
Elementul extazului mistic 

Unirea mistică se petrece din iniţiativa Duhului 
Sfânt şi cere din partea omului o continuă purificare. 

Harul care o lucrează e un har special şi în afară de 
el intervin darurile Duhului Sfânt care îl îndrumă şi îi 
iluminează omului facultăţile sufleteşti făcându-le 
capabile să-L sesizeze în mod nemijlocit pe Dumnezeu 405 . 

Unirea mistică e însoţită de fapte extraordinare şi 
miraculoase ce nu-i sunt totuşi necesare. 

Această trăire supranaturală e totodată şi 
cunoaştere şi iubire [a lui Dumnezeu]. 

Efectele ulterioare constau între altele într-o 
considerabile intensificare a energiilor spirituale din om. 

Iar momentul mistic culminant e o anticipare 
pământească a. fericirii cereşti. 

Jacques Maritain 406 

...Mistica duce sufletul printr-o serie de stări şi 
transformări. Căci misticul încearcă, în adâncul său, să 
atingă îndumnezeirea şi să simtă astfel viaţa lui 
Dumnezeu. 

Mistica e cunoaşterea experimentală a. lui 
Dumnezeu în viata Sa intimă. 

9 

„ Teologia mistică e ştiinţa îndumnezeirii omului ". 
Teologia mistică este ştiinţa Sfinţilor. 
Iar obiectul ei este un lucru cu totul împlinitor, 
prezenţa lui Dumnezeu în noi. 

Purificarea 

Sfântul Grigorie de Nazianz 407 
„Dumnezeu a devenit om şi a venit ca să locuiască 
cu dumnezeii şi S-a lăsat cunoscut de către ei". 

Ego: Viziunea piramidelor şi a culorilor străvezii 
de cristal. 



Sublinierile din text îi aparţin autorului. 
A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Jacques_Maritain. 
407 Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/Grigorie_Teologul. 



441 



Apoi viziunea soarelui, care vine şi se scufundă în 
mintea concentrată în Dumnezeu şi prin care soare, ca 
printr-un ochi deschis în veşnicie, văd în toate direcţiile. 

Circumferinţa lui este vârful conului. Şi am văzut 
prin acest con în spaţiile veşnice, care se apropiau şi se 
depărtau de spiritul meu. 

La indieni există asa-zisul ochi al lui Siva 408 . 



408 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Shiva. 



442 



Prin Hristos a venit harul, adică acel simţ general 
dumnezeiesc prin care cei fericiţi vin în contact imediat 
cu lumea spirituală. 

Origen: „Hristos a venit pentru ca fiecare om care 
crede în El să devină un hristos". 

Filiaţia adoptivă. Hristos e Fiul Tatălui, pe când 
noi suntem adoptaţi de Tatăl prin Hristos. 

Pavel: „să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti". 
Participarea la Dumnezeire. 

Trăim dumnezeieşte nu prin noi înşine ci prin 
participarea la slava lui Dumnezeu. 

Ajungem dumnezei prin participare [la slava lui 
Dumnezeu] şi nu prin identitate [cu Dumnezeu]. 

Si merităm cât trăim... 

Origen: 

Dumnezeu este dătător de îndumnezeire (teofori). 

Hristos este lucrător de hristoşi (hristofori). 

Duhul Sfânt este Cel care răspândeşte în suflete 
harul dumnezeiesc, Care sfinţeşte sufletele 
(pnevmatofori). 

Toţi putem fi teofori, hristofori şi pnevmatofori. 

„Umanitatea se îndumnezeieşte fără să dispară în 
Divinitate" spun Sfinţii Părinţi. 

Irineu 409 : Omul, prin mijlocirea Cuvântului, 
progresează înălţându-se spre Tatăl şi în această înălţare 
îi „depăşeşte pe îngeri", pentru a trăi chipul şi asemănarea 
lui Dumnezeu, adică pentru a deveni dumnezei. 



409 A se vedea: http://ro.orthodoxwiki.org/Irineu_de_Lyon. 
Puteţi downloada, în traducerea noastră: 
Contra ereziilor (voi. 1): 

http://www.teologiepentruazi.ro/2009/ll/03/sfantul-sfin%c8%9bit- 
mucenic-irineu-al-lyonului-contra-ereziilor-vol-1/ şi 
Contra ereziilor (voi. 2): 

http://www.teologiepentruazi.ro/2009/ll/23/sfantul-sfin%c8%9bit- 
mucenic-irineu-al-lyonului-contra-ereziilor-vol-2/. 



443 



Dionisie Areopagitul 410 e părintele misticii 
creştine. 

Ioan Damaschin 411 : „Omul e îndumnezeit prin 
participare la lumina divină iar nu prin transformare în 
natura/esenţa divină". 



„în ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl 

11 5 3 

Meu şi voi în Mine şi Eu în voi" [In. 14, 20]. 

Simeon Noul Teolog este cel mai mare mistic 
experimental al Bisericii de Răsărit. 



Sfântul Simeon Noul Teolog vorbeşte de faptul că 
în vederea extatică lumina lui Dumnezeu pătrunde în 
corpul său şi îl umple de iradiere şi de dulceaţă 
dumnezeiască. 

„Eu sunt om prin natură şi dumnezeu prin har". 

Lucrarea harului se manifestă prin persistenţa 
luminii cereşti şi a viziunilor pe care le ai. 

Iar după aceea nu mai făceam rugăciunea, pentru că 
rugăciunea se rostea de la sine în mine, adică fără efort 
de voinţă si al conştiinţei. 



10 A se vedea: http://ro.orthodoxwiki.org/Dionisie_Areopagitul. 

411 Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/Ioan_Damaschin. 

412 Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/Simeon_Noul_Teolog. 



444 



Centru* teandric. Teos si andros. 

Masele cer un minimum de obligaţii necesare 
mântuirii. 

Mistica oferă un maximum de posibilităţi 
convenabile îndumnezeirii. 

Limita de sus a puterilor omeneşti nu înseamnă 
limita vieţii mistice. 

Viaţa în Dumnezeu începe dincolo de limita 
puterilor omeneşti. 

Harul intervine proporţional cu nevoinţa noastră. 

Voinţa umană capătă întipărirea voinţei divine. 

Ascetica se ataşează părţii active sl vieţii spirituale, 
părţii de cooperare, silinţelor ce se cer din partea noastră. 

Mistica se ataşează aspectului pasiv, lucrării 
harului în noi, iniţiativelor lui Dumnezeu, pe care trebuie 
să le urmăm. 

In sens autentic ortodox, ascetica e chipul lui 
Hristos cel îngropat iar mistica e viaţa lui Hristos cel 
înviat în slava dumnezeiască. 

Fiinţa dumnezeiască e necreată. 
Spiritele îngereşti şi omeneşti sunt create. 
Această distantă dintre Dumnezeu si creatură nu se 
poate suprima. 

Sfântul Ioan Damaschin: Sufletul omului nu e 
deo fiinţă cu Divinitatea dar nici cu materia. 

Spiritul nu e ceva aparte/separat de suflet. Spiritul 
e partea cea mai pură a sufletului omenesc. Cum e ochiul 
în trup aşa e şi spiritul în suflet. 

Au suflet şi celelalte animale. Spirit are numai 
omul. Prin spiritul/duhul nostru Dumnezeu comunică cu 
fiinţa omenească. 

Cu ochii trupeşti vedem lumina materială. 
Cu spiritul/ochiul sufletului vedem lumina divină şi 
în ea ni se revelează lucrurile si lucrările ei. 

Pavel: om duhovnicesc/spiritual. 



445 



Omul pământesc psihic = cel îndreptat spre 
lucrurile creaturale. 

Omul spiritual/pnevmatic = cel care trăieşte în har, 
după modul dumnezeiesc. 

Asceţii primelor veacuri [creştine] trăiau în lume. 

Filocalia - o vastă antologie de scrieri patristice şi 
haghiografice, cu conţinut dogmatic, moral şi spiritual. 

Patericul - o antologie asemănătoare. 

Lumina harică e văzută în viziuni sau în extaze. 

Extazul este cununia sufletească cu Dumnezeu, e 
revelaţia luminii cereşti (Macarie cel Mare 413 , în Omiliile 
sale). 

[Urmează o pagină goală.] 



413 Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/Macarie_cel_Mare. 



446 



Ioan Scărarul 414 . Veacul al Vl-lea. 

Mistică experimentală. 

Cartea Scara Paradisului. 

îşi petrece viaţa în Sinai, unde se dezvoltă mişcarea 
mistică a isihasmului. 

Sistematizează experienţa ascetică şi mistică. 

Dă o metodă ascetico-mistică. 

Are 30 de trepte conform celor 30 de ani de viaţă 
ascunsă/tainică a Mântuitorului. 

Fiecare treaptă reprezintă un grad de perfecţiune. 

Primele 7 sunt pentru începători . Noviciat. 

Lepădarea de lume. Călător şi străin în lume. 

Demonul intervine prin amintirea lucrurilor 
părăsite şi datorită aridităţii vieţii monahale. 

Leacul pentru acestea: ascultarea (abdicarea totală 
de la voinţa proprie). 

Mărturisirea păcatului în public sau în secret. 

Căinţa. Penitenta. 

Baia lacrimilor care sire funcţia Botezului. 

Meditarea la gândul morţii. 

Progresaţii: 18-26, adică 19 grade. 

Partea întâia e lepădarea. 

Partea a doua: negaţia şi afirmaţia pozitivă. 

Viciile alternează cu virtuţile. 

Tratează despre mândrie şi blândeţe, 

uitarea ocărilor, 

clevetire şi poliloghie (vorbărie), 

tăcere, 

minciună, 

dezgust, 

descurajare, 

lăcomie, temperanţă, castitate, 

avariţie, sărăcie, împietrirea inimii, 

somn, veghere, lenevie, slavă deşartă, 

mândrie, bunătatea inimii, blândeţe, simplitate. 

Umilinţa e virtutea care distruge toate viciile. 

Deosebiră gândurilor: distinge viciile şi virtuţile. 



414 



Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/Ioan_Sc%C4%83rarul. 



447 



Gradele 27-30, 4 grade, tratează despre viaţa 
desăvârşită. 

Pustnicia. Odihna şi liniştea. Singurătatea. 

Anahoretul tinde să devină înger pe pământ . 

Rugăciunea, evlavia, căinţa. 

Pavel se socotea cel dintâi dintre păcătoşi (I Tini. 
1, 15). 

Minim de cuvinte şi concentrare integrală asupra 
cuvintelor rostite şi înlăturarea gândurilor tulburătoare. 



448 



Oglinzile 



Oglindă vie şi nemuritoare 
Oglinzi, oglinzi, oglinzi, 
De-a pururea oglinzi, 
In care te aprinzi, 
In care ceruri ard. 



449 



Ce este scris pe contrapagină îmi aparţine mie. 
I[lie] M.[ocanu] 415 . 



415 Cuvinte scrise cu creionul de către Fericitul Ilie şi în care el 

anunţa comentarii personale la însemnările sale din diverse cărţi 

teologice. 

Tocmai de aceea a lăsat câte o pagină liberă, şi pe a doua şi-a 

însemnat unele lucruri din cele citite de el, în ideea că o să revină, 

la fiecare pagină, cu părerea lui. 

Insă nu a completat peste tot cu o contrapagină la însemnări, fapt 

pentru care există multe contrapagini goale. 



450 



în rugăciunea extraordinară sufletul este în 
permanentă unire cu Dumnezeu. 

în această stare se atinge treapta a 29-a: apatia 
creştină. Starea de apatie este vecină cu nemurirea. 
Sufletul devine impasibil la ce este pământesc şi 
omenesc. 

Nu mai eşti tu ci Hristos trăieşte întru tine. 
Prezenţă continuă şi înflăcărată. 

Sufletul vede acum lumina Paradisului ca într-o 
oglindă clară. (E vorba de oglinzile pe care eu le-am 
văzut extatic). 

Condiţia acestei vederi este liniştea absolută. 
Adică f|Oi)XLoc. De aici: isihasmsul. 

în starea de apatie devii incoruptibil, aşa după cum 
vei fi după înviere[a din morţi]. 

Pe ultima treaptă strălucesc 3 virtuţi teologice: 
credinţa, nădejdea şi iubirea divină , care dau sufletului 
perfecţiunea şi-1 asimilează lui Dumnezeu . 

Hrana este flacăra iubirii divine. 

Maxim Mărturisitorul 416 

Indumnezeirea e cunoaştere prin contemplaţie 
mistică. Ea nu e posibilă decât în iubire şi constă în 
asimilarea voinţei omului în voinţa lui Dumnezeu, fără 
nimicirea celei dintâi ci numai prin subordonarea ei lui 
Dumnezeu. 

Dionisie Areopagitul este întemeietorul doctrinei 
mistice. în concepţia dionisiană, viaţa întregului univers 
creatural constă din participarea la Dumnezeire, fiecare 
însă după capacitatea proprie. 

Mineralele participă prin existenţă. 
Vegetalele prin faptul că au viaţă. 
Animalele participă prin aceea că au mai mult 
decât existenţă: au viaţă cu suflet. 

Omul are în plus suflet cugetător, suflet spiritual. 



416 A se vedea: 



http://ro.orthodoxwiki.org/Maxim_M%C4%83rturisitorul. 



451 



îngerii, mai mult decât oamenii, sunt spirite sau 
esenţe pure. 

Omul e aşezat în lume la intersecţia lumii materiale 

5 * 

(sensibile) cu lumea inteligibilă sau spirituală. 

Dumnezeu, imobil în Sine, e faţă de lume mişcare 
şi lucrare continuă, adică Iubire atractivă. 

Omul poate ajunge ierarhic până sus, la Serafimi. 

Ex: Pavel a fost răpit până la al treilea cer. 

Indumnezeirea prin iubire şi supracunoaştere. 

Jacques Maritain: Mistica este cunoaştere 
experimentală (supranatural dinamică). 

[Urmează o contrapagină nescrisă.] 



452 



Pentru a cunoaşte lucrurile Dumnezeu nu are 
nevoie să iasă din Sine. 

Toate lucrurile din lumea creaturală preexistă în 
Dumnezeu ca exemplare, arhetipuri, tipuri, idei. El le 
posedă înainte de apariţia lor în lume. El le cunoaşte. în 
acest sens avem predestinaţie . 

Ştiinţa vine de la Dumnezeu si se întoarce la El, El 

5 5 5 Z> 

fiind principiul oricărei ştiinţe şi înţelepciuni. 

îngerii, fiind puri, contemplă ideile divine în mod 
simplu, spiritual, unitiv. 

Raţiunea omului izvorăşte din raţiunea divină. însă 
e naturală, adică mijlocită de multiplicitatea şi varietatea 
lucrurilor materiale. Pentru a cunoaşte pe Dumnezeu (prin 
raţiune), din creaţie, dar ca prin oglindă (prin enigmă). 

Fiinţa lui Dumnezeu e mai presus de fiinţă şi nu-L 
putem cunoaşte. 

Prin revelaţie noi nu posedăm însăşi fiinţa lui 
Dumnezeu, oxpe cele care duc către ea. 

în creştinism nu avem o cunoaştere pur omenească 
ci una care vine de la Dumnezeu si care ne duce către 
Dumnezeu. Ea e mai mult omenească sau dumnezeiască, 
după puterile omeneşti. 

Pe lângă aceasta există o cunoaştere supranaturală 
extraordinară . Ea e simplă , imediată , pur spirituală , 
unitivă , fiindcă e după modelul divin . 

Această cunoaştere e contemplaţia mistică. 

Ea are caracterul unei răpiri a omului din lume, a 
unei smulgeri a lui din sine, a unei ridicări dincolo. 

[Sfântul] Dionisie [Areopagitul] 

Contemplaţia mistică e o facultate superioară 
oricărei operaţii intelectuale. 

Orice element omenesc angajat în cunoaşterea 
omenească încetează să funcţioneze când trăim 
contemplaţia/vederea mistică. 

Contemplaţia mistică nu se poate obţine nici cu 
vederea ochilor si nici cu ochiul mintii. 

Contemplaţia mistică ne scoate din noi şi ne pune 
în contact cu ceea ce ne depăşeşte. 



453 



Şi pentru că ne dăruim lui Dumnezeu, de aceea şi 
sufletul îndumnezeit se uneşte cu strălucirile luminii 
inaccesibile. Pag. 97. 

[Contrapagină goală.] 



454 



[Sfântul] Dionisie [Areopagitul] 

„Lumina revelată în contemplaţia mistică nu e 
însăşi fiinţa supraesenţială a lui Dumnezeu ci o lumină 
harică". 

Dionisie nu încearcă niciodată să înţeleagă 
lucrurile divine fără să se roage mai întâi. 

Ego: înţeleg în stare de rugăciune permanentă 
harică, atunci când rugăciunea se rosteşte de la sine ca 
pulsul. 

Dionisie [Areopagitul]: Iubirea e puterea 
cunoscătoare în mistică. 

Ego: Când L-am iubit pe Dumnezeu cu pasiune, 
încât numai găndindu-mă la El lăcrimam... 

[Sfântul] Dionisie [Areopagitul] 

Dumnezeu cunoaşte lumea din Sine însuşi ca 
arhetip, pentru că este cauza ei proprie. 

Noi 7/ cunoaştem pe Dumnezeu prin înomenirea 
Mântuitorului nostru. 

Revelaţia [dumnezeiască] nu are caracter absolut 
fiindcă ea s-a dat pe măsura omului, în vederea mântuirii 
lui. 

în cunoaşterea pământească II cunoaştem pe 
Dumnezeu în raport faţă de lume, în mod mijlocit, 
parţial, enigmatic. 

în lumea cealaltă îl vom cunoaşte pe Dumnezeu 
prin intuiţie, „faţă în faţă" după cum spune Pavel, direct, 
printr-o cunoaştere cerească, aflându-ne în lumea 
spirituală. 

Cunoaşterea unitivă este o cunoaşte anticipată a 
cunoaşterii cereşti, nemijlocită, directă 411 . 



Textul e scris cu stiloul iar sublinierile sunt făcute cu pix de 
culoare roşie în M. 

Iar când Fericitul Ilie sublinia ceva cu culoare roşie însemna că 
erau amănunte teologice şi experenţiale foarte importante pentru 
el, care îi confirmau trăirile sale mistice. 



455 



[Sfântul] Dionisie [Areopagitul]: Dumnezeu e tot 
ceea ce este şi nu e nimic din ceea ce este. Pag. 111. 

Ego: Dumneze e şi nu e pentru noi. Pentru că 
Dumnezeu este deasupra afirmaţiei şi a negaţiei. 

D.[ionisie] A.[reopagitul]: Dumnezeu, Cel cu multe 
nume, e o fiinţă simplă. Lui Dumnezeu îi dăm multe 
nume fiindcă, în realitate, nu-I putem da niciunul. 

Dumnezeu e fără nume. Anonim. De unde [Lucian] 
Blaga a spus: Marele Anonim. 

Di.[onisie] Ar.[eopagitul]: Dumnezeu este în extaz 
lumină, strălucire misterioasă a Dumnezeieştii 

a . • -418 

întunecimi . 

Răul e pervertirea binelui lui Dumnezeu. Şi 
pervertindu-se îngerul devenit demon acesta refuză să se 
întoarcă la Dumnezeu. 

[Contrapagină goală.] 



418 Subliniere făcută cu roşu. 



456 



8 



Fondul lucrurilor e bunătatea iar forma lor 
armonioasă e reflexul frumuseţii divine. 

Dumnezeu coboară în lume prin iubire şi lumină, 
care apoi se întorc spre obârşie după puterea Sa. 

Participare. Acţiunea de coborâre şi înălţare. 

Esenţele pure cu cât participă la mai multe moduri 
de înţelegere cu atât sunt mai aproape de Dumnezeu. 

Omul participă la existenţă, viaţă, suflet, spirit. 

Ierarhia este o instituţie sacră, mijlocitoare între 
Dumnezeu si creaturi. 

Binele şi frumosul sunt două aspecte ale aceleiaşi 
realităţi. 



457 



Ierarhia cerească 



E o învăţătură pe care Dionisie Areopagitul o 
deţine de la Apostolul Pavel. 

I 

Serafimi {lumină şi căldură, cuvânt ebraic) 

Heruvimi {prisos de înţelepciune) 

Tronuri {statornicie în rang, independenţă faţă de 
orice lucru necurat, facultatea de a purta nemijlocit pe 
Dumnezeu) 

Aceasta se constituţie în prima triadă. Ranguri, 
coruri. 

Imnul acestei ierarhii: Sfânt, Sfânt, Sfânt este 
Domnul oştirilor... 

II 

Stăpânirile {siguranţă în neprihănire, modelându- 

se şi modelând) 

Virtuţile (energie în imitarea lui Dumnezeu) 
Puterile (ordinea desăvârşită în care se oferă 

înrâuririi lui Dumnezeu) 

îngerii din această categorie primesc splendorile 
divine prin mijlocirea celei dintâi categorii/ierarhii. 

III 

Principatele (autoritate de comandă) 
Arhanghelii (trimişii, solii, organele de 
comunicaţie) 
îngerii 

Daniel X : Cel veşnic a pus limitele naţiunilor după 
numărul îngerilor Săi. 

Fiecare naţiune e călăuzită de câte un înger, care o 
conduce spre unitatea* divină 419 . 

Ex: egiptenii, babilonienii etc. 

Poporul evreu a fost popor ales fiindcă prin voinţă 
proprie s-a menţinut în credinţă. 



419 Tot subliniată cu roşu. 



458 



Ierarhia cerească e alcătuită din trei triade de 
Îngeri nenumăraţi ca număr. 

Constituţia intimă a ierarhiei cereşti numai 
Dumnezeu o cunoaşte. 

Aceste 3 triade înconjoară concentric Divinitatea, 
ca nişte cercuri care se lărgesc unul după altul 
depărtându-se. Lucru pe care eu l-am văzut extatic. 

[Contrapagină nescrisă.] 



420 Ibidem. 



459 



Cele trei triade îngereşti sunt asemenea a trei 
ghirlănzi uriaşe şi inegale, dintre care fiecare e împletită 
în trei feluri deosebite de flori spirituale. 

Ierarhii sunt îngeri în trup, cu condiţia să realizeze 
în persoana lor perfecţiunile primite de la ordinul 
îngeresc. 

Forma cea mai obişnuită de apariţie a îngerilor este 
cea antropomorfă dar apar şi în formă de simboluri şi 
zoomorf . îngerii se mai sensibilizează şi ca apă, vânt, 
foc şi lumină . 

J- 9 

Liturghia noastră e o imitaţie a Liturghiei cereşti. 

Lucirea făcliilor e semnul iluminării mistice. 

Intre lumea îngerilor şi lumea oamenilor există o 
cumunicare continuă. 

[Sfântul] Dionisie [Areopagitul] are despre har o 
concepţie energetică, dinamică, care mistuie răul. E un 
foc curăţitor, regenerator. 

Mistică liturgică. 

Principiul general al vieţii creştine este omul 
capabil de progres [duhovnicesc]. 

Cununa vieţii duhovniceşti este îndumnezeirea. 

Asemănarea cu Tatăl ceresc este o poruncă 
[evanghelică]. 

Pag. 153. „Singurătatea contemplativă a unui 
anahoret, departe de a fi o cuşcă a egoismului, e un 
orizont nemărginit (sic) [acolo] unde apare lumina 
dumnezeiască, [pentru că] se simte înfrăţit prin iubire cu 
întreaga lume creaturaW '. 



21 Apar sub formă sensibilă. 

422 Sublinierile sunt cu roşu. 

423 Lumina lumânărilor. 



424 Simbolul. 



460 



Asceza e partea de colaborare a omului [cu 
Dumnezeu]. 

Mistica e modul în care Se manifestă Dumnezeu în 
noi. 

[Sfântul] Dionisie Areopagitul vorbeşte despre 
purificare, iluminare, desăvârşire. 

Toma de Aquino vorbeşte despre calea negativă, 
calea iluminativă si calea unitivă. 

în practică se pot suprapune ca trei lucruri 
concomitente sau simultane. 

Pentru că tot ce se cucereşte [în viaţa ascetică] se 
menţine prin strădanii necontenite. 

Asceză înseamnă exerciţiu. Ea e un mijloc în 
vederea unui scop. 

[Contrapagină goală.] 



461 



N.[ichifor] Crainic: Bizantinismul înseamnă 
modelarea cu neîndurată cruzime şi adaptarea violentă la 
un ideal de viaţă lăuntric sub imperiul spiritului. 

Transfigurarea stă la baza bizantinismului. 

In Ortodoxie, mistica individuală se încadrează în 
mistica liturgică. Pentru că extra Ecclesiam nulla salus . 

Fondul* permanent [al misticii liturgice e format] 
din Sfintele Taine. 

Botezul e Taina purificării. 

Mirungerea - Taina iluminării. 

Euharistia e Taina sfinţirii, a desăvârşirii. 

Viaţa viitoare are ca început creştinismul 
pământesc. Şi nu avem de-a face cu o simplă refacere a 
Paradisului biblic ci cu un Paradis nou, etern. 

Botezul este poarta Raiului. 

Raiul este legătura perfectă şi nemijlocită a omului 
cu Dumnezeu. 

Creştinii desăvârşiţi sunt numiţi terminologic: 
Sfinţi, Părinţi, Hristoşi, Dumnezei. 

Când moartea mistică încetează se reactivează 
iarăşi mortificarea ascetică. 

Asceza nu e o luptă împotriva naturii ci o luptă 
pentru purificare şi de readucere a ei la starea 
primordială. 

Mortificarea [ascetică'] nu e moartea naturii 
(pentru că astfel ar fi fost o sinucidere lentă) ci e moartea 
păcatului din natura umană pentru a o readuce în starea 
paradisiacă. 

Purificarea are caracter negativ: lepădarea de lume 
şi lepădarea de noi înşine. 

Prin asceză, simţurile (văz, auz etc.) trebuie să se 
dezlipească de lucrurile din afară şi să se transforme 



425 î 



In latină: în afară de Biserică nu există mântuire. 



462 



treptat din exterioare în funcţii interioare. Să-şi caute un 
obiectiv interior. Potrivit expresiei: „ochiul trupului 
trebuie să devină ochiul minţii". 

Senzaţia fizică a psihologiei devine senzaţie 
suprasensibilă. 

Percepţia lucrurilor consacrate devine percepţia 
lui Dumnezeu. 

Trebuie să nu mai raportăm totul la noi ci la „voia 
Tatălui", ca si Hristos. 

Apatie = când Dumnezeu devine pentru tine şi în 
locul tău „măsura lucrurilor". 

Ofensele ne devin indiferente. 

Indiferenţă/zzzcă şi psihologică. 

înfrângerea voinţei personale sub imperiul voinţei 
divine = ascultarea ] de Dumnezeu]. 



463 



[Contrapagină a autorului la însemnările pe care le va 
face.] 

Ego: în perioada de golire de creatural mie mi-a 
apărut [mai] întâi întunericul pe zonele respective în care 
făceam efortul să impun prezenţa luminii necreate. 

Şi, prin rugăciunea inimii, mai întâi am curăţit 
inima, într-o perioadă foarte îndelungată, aproximativ 2-3 
ani de rugăciune. însă după întuneric au apărut, în locul 
de concentrare a luminii, demoni si scene demonice. 

Numai prin rugăciune, post şi pace lăuntrică am 
putut să izgonesc prezenţele demonice. 

îmi aduc aminte că lobul drept al creierului mi s-a 
eliberat mai uşor de demoni. însă curăţirea de demoni la 
lobul stâng a durat mai mult. 

Acolo vedeam cum se instalase un demon care 
mă teroriza cu obsesia apariţiei lui şi cu cuvinte 
blasfemice, în momentul când concentram prezenţa 
luminii dumnezeieşti pe zona respectivă, unde se afla el. 

Datorită lui aveam impresia uneori că voi înnebuni. 
Şi atunci întrerupeam eforturile de rugăciune. 

Cu timpul a pierit demonul care îmi şedea pe minte 
şi s-a impus în inima mea crucea strălucitoare de lumină 
dumnezeiască şi alte imagini îngereşti. 

După purificarea trupului a urmat purificarea 
simţurilor. Adică a văzului, a mirosul, a auzului etc. Şi 
aici fac o paranteză, pentru ca să spun că am auzit luni în 
şir răcnetul marelui balaur 427 al sângelui omenesc, pe care 
îl şi vedeam. Şi în stadiul acesta am întrerupt trăirile mele 
mistice. 

Purificarea intelectului s-a făcut prin eliminarea 
demonilor care îmi şedea pe minte prin inundarea minţii 
de către lumina necreată. 

Am asistat la lupta Duhului cu fiara cenuşie, luptă 
în care multe duhuri pure piereau. Lupta însă continuă, 
pentru că Biserica e neînvinsă. 

Dar după ce lumina albă mi-a umplut fiinţa, am 
văzut lumina verde în care se afla toate Bisericile si în 
care duhurile impure absorbite de ea ieşeau purificate. 

Apariţia elementelor simbolice în extaz. Ele dispar, 
devin amintiri si se combină cu alte elemente alcătuind 



426 Pe lobul stâng al creierului. 
" 27 Răcnetul Satanei. 



treptat configuraţii noi, o lume cerească nouă dar 
conformă/identică cu viziunile celor care au trăit cu sute 
sau mii de ani în urmă. 



464 



465 



11 
Realizarea neprihănirii 

Eliberarea de lumea sensibilă si de lumea 
intelectuală, precum şi renunţarea la orice ştiinţă sunt 
după [Sfântul] Dionisie [Areopagitul] stadiile lucrării de 
purificare, golirea. 

A fi gol de tot ce e creatural înseamnă a fi plin de 
Dumnezeu. 

A fi plin de tot ceea ce creatural înseamnă a fi gol 
de Dumnezeu (Magister Eckart). 

Ego: în ordinea creştină, inteligenţei îi corespunde 
credinţa, memoriei îi corespunde nădejdea şi voinţei 
dragostea. 

Cele trei facultăţi ale sufletului sunt imaginea 
Sfintei Treimi în spiritul omenesc. 

Evacuând conţinutul lumesc din cele trei 
organe/functii si înlocuindu-le cu cele trei virtuţi 
(credinţa, nădejdea şi dragostea), acestea devin pline de 
hrană* supranaturală. 

Moartea inteligenţei nu înseamnă distrugerea ei, 
căci golul se umple cu elementul supranatural al 
credinţei. 

Moartea memoriei, a amintirilor, aduce puritate în 
noi, iar golul rezultat ca urmare a rugăciunii neîncetate se 
umple cu elementul divin al nădejdii. 

Ego: Am avut experienţa golului. El este altceva 
decât înnoptarea lui Ioan de la Cruz . 



428 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_al_Crucii. 



466 



Iluminarea 

Purificarea pasivă, întărirea progresivă a virtuţii, 
iluminarea sub puterea darurilor Duhului Sfânt, primirea 
unor haruri/harisme extraordinare: viziuni, profeţii, 
glosolalii, taumaturgii, contemplaţii. 

Faza mixtă: contemplaţii active şi pasive. 

împărtăşirea Duhului Sfânt şi a darurilor Sale se 
face prin Mirungere. 

Viaţa mistică e anotimpul înfloririi şi al rodirii. 

Punctele fazei iluminative: 

1. Cele şapte patimi sau vicii; 

2. Cele şapte virtuţi; 

3. Cele şapte daruri ale Duhului Sfânt; 

4. Contemplaţia; 

5. Harismele. 

Patimile: 1. lăcomia, 2. desfrâul, 3. avariţia, 4. 
mânia, 5. tristeţea, 6. dezgustul (urâtul sau trândăvia), 7. 
slava deşartă si 8. trufia. 

Trufia e izvorul tuturor patimilor, pe când opusul ei 
este umilinţa, care e izvorul tuturor virtuţilor. 

în stadiul activ, purificarea patimilor produce 
mângâierea biruinţei. 

în stadiul pasiv, mângâierile dispar şi omul trăieşte 
sentimentul de panică, de gol, ariditatea, pustiul. 



467 



[Contrapagină a autorului, la textul ce va urma acesteia.] 



Ego: Când sufletul atinge o anumită limită în extaz, 
luminozitate şi iradiere, atunci se vede dispărând cu totul 
în lumină sau îşi pierde conştiinţa individualităţii sale, 
fără însă să îşi piardă conştiinţa de sine . 

Şi astfel urmează datorită rugăciunii inimii ritmul 
inimii divine care îl conduce în vederea dumnezeiască. 

Numai când revine la conştiinţa temporală si îsi dă 

5 5 X 5 5 

seama că este în spaţiu, atunci îşi dă seama că a fost în 
lumina lui Dumnezeu. 

Iar lumina este un izvor în care sufletul se bucură 
în mod curat în această viaţă paradiziacă, el trăind şi 
exprimându-se prin lumina lui Dumnezeu. 

Pe o perioadă de câteva luni am umblat cu duhul pe 
tărâmurile morţii, pentru că am trăit acele grozave, 
teribile stări, care nu au termen de comparaţie pe lumea 
aceasta şi pe care nu le întâlnisem în viaţa de până atunci 
şi nici după aceea. 

După perioada de iad a urmat o perioadă de aurore 
spirituale, când vedeam că se iluminau, ca de o lumină 
roşie, deschisă, orizonturile pe care le vedeam crescând 
în duhul meu. 

Ioan al Crucii spunea că în acele stări „cobori de 
viu în iad", adică în faza iluminării pasive. 

Insă eu ştiu că în mod real nu cobori în tărâmul 

5 

morţii şi în iad. Dar golul absolut care te sleieşte, pe care- 
1 trăieşti din plin, te face incapabil şi de rugăciune. 

Insă, într-adevăr, după ce am trăit această fază, au 
început să dispară demonii care mă chinuiau. 

Trăisem şi retragerea congestiei cerebrale, în urma 
sorbirii lacrimii lui Hristos. 

Şi după ce au plecat demonii au început să apară 
vedeniile pure ale cerului, pentru întâia oară în locul 
crucii apărute în inimă. 



429 Când omul înduhovnicit se vede cu totul intrat în lumina 
dumnezeiască nu mai are conştiinţa individualităţii pentru că nu se 
mai vede pe sine în formă umană dar nu îşi pierde conştiinţa de 
sine pentru că el e conştient că vede ceea ce vede. 



Iniţial eu am îndurat fecioria de dragul fecioriei. 

Apoi am vrut să fiu drept de dragul dreptăţii. 

Doar mai târziu am m^Ainii fecioria şi dreptatea de 
dragul împlinirii voii lui Dumnezeu, după cum am făcut 
şi multe altele ca să împlinesc voia lui Dumnezeu. 



468 



469 



[însemnările pentru care a creat contrapagina anterioară.] 
Sufletul coboară de viu în iad si se curăteste 

5 5 5 

(anticipativ) de păcatele pe care le-ar fi ispăşit după 
moarte (it is exactly). 

Virtuţile teologale: credinţa, nădejdea şi dragostea. 
Virtuţile cardinale (morale): prudenţa, dreptatea, 
forţa/tăria şi cumpătarea. 

Creştinul nu trăieşte fecioria de dragul fecioriei şi 
nici ca pe un sfat medical, ci din râvna de a se realiza 
drept un înger în trup. 

Darurile Duhului Sfânt: 

1. Darul sfatului; 

2. Darul evlaviei desăvârşite (virtutea religiei); 

3. Darul puterii, al eroismului în a suporta şi lucra; 

4. Darul temerii, care întăreşte nădejdea; 

5. Darul ştiinţei, care ne ajută să privim lucrurile 
create în legătură cu Dumnezeu; 

6. Darul înţelegerii, pentru a pătrunde în 
adevărurile credinţei; 

5 ? 

7. Darul înţelepciunii, care ne face să gustăm 
lucrurile divine şi care ne intensifică dragostea de 
Dumnezeu. 



470 



Transfigurarea 



Nu trupul cel înălţat la cer se coboară în 
Euharistie, ci pâinea şi vinul se prefac în Trupul şi 
Sângele Fiului lui Dumnezeu, întocmai cu trupul cel 
născut din Fecioara Măria. 

Deci natura creată se îndumnezeieşte. 

Ortodoxia e un organism mistic în care creştinii 
sunt membrele lui Hristos, care e hrana lor. Prin 
Cuminecătură, El, Hristos, ne face asemenea Lui, ceea ce 
înseamnă transfigurarea sau îndumnezeirea noastră. 

Insă, prin aceasta, nu-L facem pe Dumnezeu 
asemenea nouă, pentru că ar însemna o profanare a 
credinţei în El. 

Faţă de creaţie, transfigurarea e a doua creaţie, 
spiritualizarea creaţiei. Noi ne înduhovnicim prin Trupul 
şi Sângele lui Hristos şi nu prin materie. 

Pentru că El ne-a insuflat suflare de viaţă la prima 
creaţie, acum tot El este lumina din sufletele noastre. 



471 



[Contrapagină a autorului.] 

Când eram închis si lucram în mină, fără o 
perspectivă a eliberării mele, eram ud, dezbrăcat, epuizat 
de foame şi slăbiciune, asudând tot timpul şi urcând din 
greu, fiind rănit la picioare de pietrele tăioase. 

Şi ziceam atunci, cu toate că mă rugam cu 
rugăciunea lui Iisus: „Ce rost au toate acestea şi până 
când acest calvar? Oare nu e de ajunşi". 

Preotul catolic Vameşiu* spunea şi el acelaşi lucru. 

Cine bănuia însă atunci că trupul meu va deveni 
templu al Duhului Sfânt şi că inima mea va fi cămara lui 
Hristos si că voi vedea în ceruri mai multe decât am 
văzut pe pământ! 

Căci cu repeziciune de fulger, succedându-se 
priveliştile cereşti sau pulsând în ritmul inimii lui Hristos, 
inima mea a văzut împărăţia lui Dumnezeu respirând în 
acest ritm, extinzându-se spre infinit şi retrăgându-se 
iarăşi în sine. 

Ego: Ieşirea şi intrarea în mine a aerului am fâcut- 
o în ritmul rugăciunii şi al semnului crucii pe care îl 
făceam pe inimă sau plex. 

Şi adâncirea luminii lui Dumnezeu o vedeam cum 
se face în mod circular sau sferic. 



472 



Creştinismul e a doua creare a omului. Omul nou. 

§ 

Noul Adam e Fiul lui Dumnezeu si creştinul se 
naşte din Dumnezeu prin har. 

Prin comuniunea euharistică devenim fiii adoptivi 
ai lui Dumnezeu. 

„Celor care L-au primit, Cuvântul le-a dat puterea 
de a deveni/?» lui Dumnezeu" [In. 1, 12]. 

Tatăl a predestinat ca fiii să fie asemenea chipului 
Fiului Său (Rom. 8, 29). 

Trăsăturile Fiului, care ni se transmit prin unirea 
mistică, sunt trăsăturile transfigurate în slava veşnică. 

însă pentru a ne bucura de lumina Taborului 
trebuie să urcăm drumul Calvarului şi să ne răstignim pe 
crucea sau asceza Golgotei personale. 

Esenţa Ortodoxiei noastre e mistică în 
integralitatea ei. 

Scopul vieţii religioase e îndumnezeirea, 
transfigurarea noastră. 

Măsura îndumnezeirii e Dumnezeu însuşi. 

Meditaţia . Rugăciunea mintală. 
Rugăciunea e o convorbire cu Dumnezeu. Ea e un 
dar al lui Dumnezeu. 

Contemplaţia simplă sau unitivă (vederea simplă şi 
directă a lui Dumnezeu, dăruită de El). E forma cea mai 
înaltă de trăire duhovnicească la care se ajunge prin 
rugăciune. 

Meditaţia e pregătirea psihologică a contemplaţiei. 

E lucrarea ce se petrece în domeniul spiritului şi 
care se reflectă asupra lui pentru a-l introduce în starea 
de rugăciune. 

[Sfântul] D.[ionisie] Areopagitul: în contemplaţia 
mistică spiritul nostru descrie o întreită mişcare: 

1 . ieşirea din sine către Dumnezeu; 

2. întoarcerea în sine; 

3. adâncirea circulară în harul lui Dumnezeu trăit 
în interiorul său. 



473 



Dumnezeu fiind cauza lumii e prezent, în mod egal, 
pretutindeni şi în orice loc şi timp, fiind simplu şi 
indivizibil. 

Ego: Există motive de cădere în contemplaţia 
mintală? 

In mod real, când ai obţinut contemplaţia mistică, 
lucrurile sensibile le percepi la un nivel atât de scăzut ca 
frumuseţe încât nu te mai impresionează şi nu le mai 
doreşti şi nu mai vrei să le contempli. 



474 



Chipul lui Dumnezeu în om este înclinarea 
inteligenţei către adevăr, a voinţei către bine, a dorinţei 
către frumos. 

Glasul conştiinţei e vocea lui Dumnezeu în om. Ea 
e semnul prezenţei lui Dumnezeu în om, arătând că El e 
cauza lumii si a omului. 

Dumnezeu e prezent prin chipul Său în om şi prin 
har. Asemănarea cu Dumnezeu se face prin 
îndumnezeire, adică prin intermediul inspiraţiei şi a 
veden iilor /extazelor. 

In „nunta spirituală", contemplaţia extraordinară, 
adică cea prelungită, face ca prezenţa harului în noi să 
devină una continuă. O bucurie de continua prezenţă a lui 
Dumnezeu în noi. 

[Sfântul] Augustin [al Hipponei] mărturiseşte 
(despre perioada de început a vieţii lui): „eram departe de 
Dumnezeu, trăiam în regiunea neasemănăriî \ 

Sfântul exclamă: „Mie nu mi-e frică de 
Dumnezeu!". 

[Sfântul] Simeon Teologul [Noul Teolog]: „Eu sunt 
om prin natură şi dumnezeu prin har". 

Obiectul meditaţiei [teologice] poate fi spectacolul 
măreţ al lumii creaturale, o învăţătură a Mântuitorului, un 
episod din viaţa Sa, un lucru tainic din viaţa şi fiinţa 
omului. 

Frumuseţea necreată a creat frumuseţea lumii si îi 
dă strălucirea. 

Misticii austeri nu recomandă contemplaţia 
sensibilă. 

Ego: Fiindcă activitatea simţurilor împrăştie atenţia 
spiritului în loc să o concentreze. 

Contemplaţia imaginativă se face cu ajutorul unui 
episod din viaţa Mântuitorului. 



475 



începem cu rugăciunea (ieşire a noastră spre 
prezenţa lui Dumnezeu, Căruia îi cerem ajutorul), apoi 
refacem mental compoziţia locului, a împrejurărilor 
istorice. Apoi o nouă rugăciune pentru implorarea harului 
şi care să aibă legătură cu episodul. 

Urmează lectura episodului din Evanghelie. 
Urmărim ideea centrală, motivele, urmările... 



476 



[Contrapagină a autorului] 

Ego: Mirosul de tămâie* l-am simţit mai frecvent. 

Am auzit pocnete şi bubuituri demonice. 

Am pipăit spiritual... şi în momentul acela materia 
creată îşi pierdea aproape total consistenţa ei. 

Prin rugăciunea lui Iisus am simţit bucuria minţii în 
Hristos şi a fecioriei Măriei, a Mamei Sale, cărora e 
imposibil să le găseşti termeni de comparaţie. 

Am auzit cântarea de slăvire a Tatălui făcută de 
Prea Curata Fecioară Măria. 

Am auzit muzica divină care venea din frăgezimea 
culorilor luminii dumnezeieşti. 

Si în slava Sa am văzut, ca nişte aburi si văluri de 
nori străvezii, luminoşi şi roz-aurii. 



477 



Urmează despre rugăciune şi o revizuire critică. 

Un alt mod de a medita. 

Cele cinci simţuri trebuie să se concentreze asupra 
ochiului minţii şi să vadă, să simtă, să audă, să pipăie 
ceea ce meditează. 

Funcţiile celor cinci simţuri sunt răsturnate din 
afară în adâncul spiritului. 

Origen numea această metodă „spiritualizarea 
simţurilor". 

Ego: în vederea extatică, urechea duhului meu 
auzea glasuri care nu aveau realitate în aer şi percepeam 
balsamuri prin mirosul duhovnicesc care nu aveau nicio 
existenţă fizică. 

Metode pentru rugăciune 

1 . Recitarea rugăciunii cu oprire asupra fiecărui 
cuvânt în parte până când găseşti gustul şi folosul special 
în spunerea rugăciunii. 

2. Rostirea cuvintelor în sincronizare cu respiraţia. 
Un singur cuvânt în intervalul unei respiraţii cugetând în 
acelaşi timp la sensul cuvântului rostit. 

Ambele metode sunt comune cu metoda isihastă a 
rugăciunii minţii. 



478 



Metoda isihastă 



Sau metoda Sfintei rugăciuni şi a atenţiei. 



Irenee Hausherr 430 



Pentru înălţarea către lumina spirituală sunt 
necesare asceza şi rugăciunea . Acestea se completează 
reciproc ca trupul cu sufletul. 

Asceza se opune păcatului. 

Rugăciunea extermină păcatul prin contribuţia 
chemării numelui lui Iisus Hristos, Care este împreună- 
lucrător cu noi. 

Atenţia e contribuţia voinţei omeneşti. 

Atenţia şi rugăciunea se constituie în „poarta vieţii 
si a morţii". 

Cele trei feluri de rugăciune şi atenţie distinse de 
metodă : 

1 . Contemplaţia imaginativă. Fantezia lucrează. 

[însemnările se continuă după contrapagina autorului] 



430 A se vedea: 



http://openlibrary.org/works/OLl 12693 10W/La_m%C3%A9thode 
_d%27oraison_h%C3%A9sychaste. 



479 



{Contrapagina autorului pentru însemnările ce vor urma 
ei.] 

Ego: Contemplaţia imaginativă cred că a fost faza 
care a precedat vederile mele mistice. Pentru că atunci, în 
mod permanent, am avut probleme cu diavolul, care 
cânta pentru ca să mă deruteze 431 . Problema cea mai grea 
a fost până am reuşit să disting ceea ce venea de la el de 
ceea ce venea de la Dumnezeu. 

1) In privinţa luminii de la Dumnezeu aceasta e 
cristalină, produce bucurie şi lasă bucurie în urma ei, o 
bucurie binefăcătoare, liniştitoare ca un balsam. 

2) Ceea ce vine de la demoni e sub forma 
gândurilor necurate. Şi pe care le distingeam de celelalte 
prin aceea că produceau vibraţii neplăcute şi nelinişte. 

Demonii îmi infuzau obsesii care urmăreau să mă 
înnebunească. 

Le-am învins prin rugăciunea permanentă, care cu 
timpul a început să se rostească de la sine în inima mea, 
strigând la Iisus sau la Sfânta Treime. 

Deopotrivă însă am avut şi vederi sfinte care îmi 
dăruiau tărie si linişte. 

Şi toată această luptă am dus-o pe când eram 
bolnav fizic şi sufleteşte bântuit de toată fenomenologia 
satanică. 

Dar cu cât eram mai izbit şi prăbuşit de boală şi de 
demoni cuvintele mele erau: „Slavă Ţie, Doamne, pentru 
această beznă şi suferinţăV\ 

Pentru că credeam în faptul că slava adusă lui 
Dumnezeu în cea mai crâncenă stare e cea mai de preţ în 
faţa Lui. 

Am fost treaz şi am vegheat permanent [în 
închisoare]. Şi Dumnezeu mi-a ajutat mai ales când 
forţele mele se opreau. 

Iar după un timp se cobora şi mai puternic harul în 
mine, lucru care se petrecea întotdeauna. 

Şi aşa am aflat şi constatat cu timpul că orice 
încercare şi prăbuşire a noastră e condiţia coborârii în 
noi a unui har si mai mare. 



431 Să mă scoată de la concentrarea la rugăciunea minţii. 



480 



[însemnările pentru care autorul a făcut contrapagina abia 
încheiată.] 

Fantezia e instrumentul/funcţia prin care diavolul 
lucrează mai uşor. 

Ego: Spiritul ridicat către cer vede frumuseţi 
nevăzute, aude glasuri, simte miresme... însă acestea sunt 
imitate uneori si de către diavol. 

2) Al doilea fel de rugăciune şi atenţie e o luptă 
lăuntrică cu gândurile care renasc în suflet după ce el s-a 
retras din lumea sensibilă. 

Ego: Gândurile sunt unele curate, de la Dumnezeu 
şi altele necurate. 

Ego: Diavolul lucrează mai uşor şi mai direct 
împotriva sufletului când acesta se avântă în regiunile 
superioare ale trăirii duhovniceşti. 

Pentru ce cele două feluri de rugăciuni şi atenţii nu 
pot desăvârşi? Pentru că nu procedează în ordine. 
Ordinea e fixată în Scara Sfântului Ioan Climax/Scărarul, 
în cele 30 de trepte. 

Pentru că nu trebuie să se procedeze de sus în jos ci 
de jos în sus. Trebuie să se parcurgă toate treptele! 

a) Reducerea necontenită sl patimilor (paza minţii). 

b) Cântarea, psalmodia din inimă curată. 

c) Rugăciunea mintală, invocarea, numelui lui Iisus. 

d) Privirea/aă şi fără abatere a contemplaţiei. 

Ordinea e dată de Duhul. „Căci dacă rădăcina e 
sfântă, sfinte sunt şi ramurile''' (Rom. 11, 16). 

3) Al treilea fel de rugăciune începe prin 
purificarea radicală a inimii. 

Condiţia purificării e ascultarea de Dumnezeu, de 
duhovnic, de oameni si de lucrurile materiale. 

Să nu faci nimic din ceea ce e împotriva slujbei lui 
Dumnezeu. Sau să nu te iubeşti pe tine însuţi. 



481 



[O altă contrapagină a autorului la însemnările de după ea.] 

Ego: Din proprie experienţă ştiu că orice gând 
lumesc sau necurat sau de mânie sau imixtiune din afară 
îmi tulbura curgerea efluviilor de viziuni cereşti. 

Şi această tulburare era de clipe, ore sau zile. 

Pentru ca apoi să reuşesc să obţin, prin asceză, o 
nouă purificare. 

Rugăciunea inimii am început să o rostesc cu de 
300 de ori într-o zi. Timp de un an sau doi am rostit-o 
astfel. In timp însă am ajuns să o rostesc de mii de ori. 

Maxima într-o zi a fost de 14.000-15.000 de ori. Si 
în această perioadă au început să îmi apară în inimă 
crucea albă si lumina strălucitoare. 

Apoi lumina dumnezeiască a devenit tot mai 
stabilă în fiinţa mea, fapt pentru care uneori mă trezeam 
din somn si vedeam că lumina necreată strălucea în mine, 
că inima mea rostea rugăciunea neîncetat, chiar şi în 
somn si că mă făcea să nu mai am vise urâte. 

Am exersat rugăciunea inimii iniţial pe inimă şi, cu 
timpul, pentru că inima îmi obosise foarte mult iar eu 
eram bolnav, am schimbat locul de concentrare la 
rugăciune de pe inimă peplex. 

Şi asta am făcut-o când începuse ivirea luminii şi a 
cerurilor în mine. 

Pe plex, cu timpul, am obţinut aceleaşi efecte 
duhovniceşti, fapt pentru care am alternat inima cu 
plexul. 

Şi am rămas fixat pe plex, pentru că acest lucru era 
mai odihnitor pentru inima mea. 

Şi am început să am viziuni cereşti, care au sporit 
tot mai mult şi linişte lăuntrică, care şi ea a crescut în 
mine. 



482 



Să te fereşti de abuzuri de orice fel. La băutură, 
mâncare, îmbrăcăminte. 

Tot ce trăieşti este în fata lui Dumnezeu si trebuie 
să nu te mustre conştiinţa pentru ceea ce faci. 

Pentru metoda isihastă nu există alt loc al 
contemplaţiei divine sau al unirii cu Dumnezeu în afară 
de inimă. 

Atenţia şi rugăciunea adevărată. 

Spiritul tău păzeşte inima. El se aprofundează 
circular si fără încetare în inimă si din acest abis face să 
se ridice cerurile lui Dumnezeu. 

Dumnezeu locuieşte în inimă. 

Textul care descrie tehnica metodei isihaste: 

- într-o cameră izolată ridică spiritul mai presus de 
tot ce este lucru vremelnic; 

- reazimă bărbia în piept; 

- îndreaptă ochiul trupesc, cu tot spiritul, spre 
mijlocul pieptului (plex), adică spre buric; 

- comprimă respiraţia aerului ce trece prin nas în 
aşa fel încât să nu respiri cu uşurinţă şi cercetează cu 
mintea lăuntrul măruntaielor ca să găseşti locul inimii, 
acolo unde obişnuiesc să se adune toate puterile 
sufletului; 

- la început dai peste întuneric şi rezistenţă; 

- stăruie ziua şi noaptea şi vei descoperi o fericire 
fără margini; 

- vei găsi aerul (ego: luminos) care există în 
mijlocul inimii şi pe tine însuţi întreg şi luminos, plin de 
discernământ; 

- spiritul, [începând] de acum, alungă orice gând 
care mijeşte prin invocarea numelui lui Iisus Hristos; 

- spiritul loveşte de acum, cu mânie, în vrăjmaşii 

• • 1 -432 

spirituali ; 

- de acum încolo, practicând paza spiritului şi 
invocând pe Iisus Dumnezeu, voi învăţa de unul singur 
rostul [rugăciunii neîncetate]. 



în demoni. îi loveşte pe demoni cu rugăciunea inimii, adică cu 
invocarea continuă a prezenţei şi a puterii lui Hristos Dumnezeu. 



Ego: In acest război nevăzut eu am ajuns la 
concluzia că omul, în această fază, participă spiritual la 
acest război. 



483 



484 



Rugăciunea lui Iisus sau a minţii este respiraţia 
religioasă a inimii . 

Mai multe versiuni [ale metodei rugăciunii 
isihaste]: 

1. Simeon Noul Teolog, la anul 1000; 

2. Călugărul Nichifor 434 , veacul al XlV-lea, 
Dascălul 435 lui [Grigorie] Palama 436 . 

Metoda sfintei rugăciuni şi atenţii este un rezumat 
târziu şi deformat al spiritualităţii sinaitice. 

Grigorie Sinaitul vine de la Sinai la Athos, adică 
ca urmaş al lui Ioan Scărarul. 

Viaţa pustnicească este descrisă la gradul al 27-lea 
[de Sfântul Ioan Scărarul]. 

Călugăria vrea să facă din om un înger în trup. 

Şcoala sinaită dorea să facă din om un serafim. Ea 

AT.Q 

se adresa elitelor, adică eremiţilor, pietrificaţilor , celor 
care realizaseră apatia 439 , care nu e compatibilă cu 

... 440 

societatea . 

Omul, în acest stadiu, poate trăi chiar fără hrană 
trupească, [lucru] care anticipează învierea morţilor 
(Măicuţa Veronica). 

Apatia presupune dezrădăcinarea din suflet a 
oricărei idei sau a oricărui gând. 

Treapta a 29-a: a tăcerii, a păcii lăuntrice. 

Două primejdii pândesc spiritul în această fază: 
închipuirile şi ideile /gândurile. 

De aici războiul împotriva închipuirilor şi a ideilor 
sau războiul nevăzut, înfăţişat de sinaitici ca o luptă 
împotriva diavolului. 

Se cere o linişte completă în spirit. 



433 Subliniat de autor. Text scris cu stiloul. 



434 A se vedea: 

http://www.ziarullumina.ro/articole; 1 6 1 9; 1 ;38434;0;Isihia-si- 
rugaciunea-lui-Iisus . html . 

435 Părintele duhovnicesc. 

436 A se vedea: http://ro.orthodoxwiki.org/Grigorie_Palama. 

437 Idem: 
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/aprilie/aprilie06.htm. 

438 A căror viaţă şi sensibilitate se aprofundaseră cu totul în asceză 
şi rugăciune. 

439 Nepătimirea. 

440 s~* • • 1 ~ 

Cu viata sociala. 



485 



închipuirile fanteziei şi ideile ce năvălesc [în minte 
şi inimă] se biruie simplu, prin numele lui Iisus, pentru că 
în jurul Lui se organizează toată spiritualitatea ortodoxă. 

Rostit necontenit, „ţinut în inimă", numele 
Domnului îi distruge pe „vrăjmaşii duhovniceşti" şi face 
să iradieze în inima noastră lumina dumnezeiască. 

Textul rugăciunii lui Iisus: 

„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, 
miluieşte-mă!" sau: „Doamne, Iisuse Hristoase, 
miluieste-mă!" 441 . 



Textul rugăciunii e scris cu creion de culoare roşu-violet. 



486 



Ego: 

Am trăit luni de zile situaţia în care rugăciunea şi 
lumina dumnezeiască curgeau de la sine în fiinţa mea, zi 
şi noapte, atât în stare de trezie cât şi în somn. 

Viziunea Treimii sub forma unei piramide, formată 
din lumini diferite. 

Am văzut şi apele Paradisului ceresc, izvorul care 
curgea de la picioarele Mântuitorului. 



487 



„Privegheaţi şi vă rugaţi!" [Mt. 26, 41]. 

Rugaţi-vă neîncetat [I Tes. 5, 17], spune Apostolul 
[Pavel]. 

Să ne trudim să facem mai mult decât putem, 
pentru ca să rămânem în Iisus şi Iisus în noi. 

Repetarea continuă a rugăciunii are drept scop 
concentrarea spiritului şi ferirea lui de distrageri. 

Rugăciunea lui Iisus ajunge cu timpul a doua 

• 442 

natura a noastră sau a respiraţiei . 

Autorii sinaiţi recomandă să fie inspirată odată cu 
suflul de aer tras în plămâni 443 . 

Astfel ajunge să se repete singură, de la sine, şi în 
timpul somnului nostru. 

Verset din Cântarea Cântărilor. „Eu dorm dar 
inima mea veghează''' [Cânt. Cânt 5, 2]. 

Se recomandă locurile izolate şi noaptea . 

Rugăciunea lui Iisus se face prin monologare 
rostită (seamănă cu psalmodierea) sau prin monologare 
în gând (ca meditaţie). 

Când rugăciunea curge de la sine, atunci Duhul 
Sfânt e Cel care Se roagă în noi . 

Rugăciunea inimii are un început activ si un sfârşit 

. 446 

pasiv . 

începem prin meditaţie şi sfârşim în contemplaţie 
[dumnezeiască] 447 . 

Efectele ultime ale rugăciunii lui Iisus după I.[oan] 
Scărarul: „o lumină infinită, pe care o vedem cu ochii 
mintii în văzduhul inimii. Lumină ce vine de la Soarele 



2 Respirăm rugându-ne. La fiecare respiraţie rostim rugăciunea, 
dacă aceasta a devenit cotidiană pentru noi. 

443 Fraza de faţă e subliniată tot cu creion de culoare roşu-violet. 

444 Se recomandă ca rugăciunea inimii să se facă în locuri 
singuratice, izolate şi, mai ales, noaptea. Ceea ce nu exclude însă 
rugăciunea de peste zi şi din orice clipă... 

445 Subliniere cu creion de culoare roşu-violet. Aluzie la Rom. 8, 
26. 

446 Rugăciunea inimii e făcută de om, cu multă trudă, pentru ca, 
mai apoi, când el se curăţeşte de patimi, să fie inundat de vederi 
mistice, dumnezeieşti, care nu mai vin din rugăciunea lui ci ca dar 
al lui Dumnezeu pentru sufletul şi trupul său curăţite de păcat. De 
aceea rugăciunea e activă până când devine vedere dumnezeiască, 
care nu mai e rugăciune ci sfârşitul dumnezeiesc al rugăciunii. 

447 Subliniere făcută cu stiloul. 



488 



inteligenţelor, Hristos şi prin El de la Sfânta Treime, în 
care noi înşine ne vedem străvezii în toate amănuntele 

§ 

alcătuirii noastre prin această lumină şi tot prin ea 
contemplăm adâncul cerurilor " 448 (N.[ichifor] Crainic, 
Curs de Mistică, p. 276). 

Rugăciunea mintală îndeplineşte în suflet slujba 
îngerilor, spune [tot] Io[a~| n Scărarul 449 . 



448 Cele două sublinieri din citat sunt făcute cu pix de culoare roşie. 

449 Subliniere cu creion de culoare rosu-violet. 



489 



Ego: 

In practica rugăciunii făceam două cercuri: unul pe 
verticală, inspirând aerul odată cu rostirea cuvintelor: 
„Doamne, Iisus Hristoase" şi al doilea cerc rezulta din 
orizontala rostirii „miluieşte-mă", în timp ce expiram 
aerul din mine. 

Cele două cercuri făcute prin facerea semnului 
crucii pe inimă sau pe plexul meu se întretăiau. 

Cu timpul, cercul a devenit sferă luminoasă. 

Apoi sfera de lumină dumnezeiască a cuprins în ea 
sfeşnicele cu făclii sau bolţile de lumină străvezie, pe care 
le vedeam extatic, cât şi altarele, bisericile, apoi 
universurile întregi în dezvoltarea luminii în fiinţa mea. 

Şi lumina se derula în culori infinite la modul 
fulgerător. 

Aşa am văzut sferele şi bolţile cereşti atunci când 
am dorit să îl văd pe Apostolul Pavel în împărăţia lui 
Dumnezeu. 

Insă nu l-am văzut pe el ci doar acestea mi s-au 
arătat. 

Căci eu vedeam în lumina lui Dumnezeu numai 
ceea ce mi se dezvăluia, fără ca eu să cuget sau să îmi 
imaginez ceva ce aş fi vrut să văd. 

Toate cele pe care le vedeam se năşteau şi se 
înălţau în văzduhul inimii. 



490 



Locul sufletului 4 50 după sinaiţi e în „abisul inimii" 
sau în „pământul inimii". 

Rugăciunea mintală a sinaiţilor este aşezată pe baze 
fiziologice de metoda sincronizării psiho fizicului cu 
ritmicizarea rugăciunii, adică a rostirii ei în ritmul 
respiraţiei plămânilor. 

Acest principiu stă şi la baza metodei athonite de 
rugăciune. 

Nichifor le amintea călugărilor că „împărăţia 
Cerurilor e în lăuntrul nostru". 

Prin această rugăciune spiritul tău vine/coboară în 
inimă şi odată cu asta tot corul virtuţilor, dragostea, 
bucuria, pacea etc. 

Nicodim Aghioritul . 

Energia spiritului este în encefal 453 şi prin această 
rugăciunea ea se întoarce în inimă. 

Reîntoarcerea spiritului în inimă, după Di.[onisie] 
Areopagitul, se numeşte mişcare circulară . 

Mişcarea circulară 455 e a treia mişcare, asemănată 
cu circumferinţa unui cerc, care se întoarce mereu asupra 
ei însisi, unindu-se cu ea însăşi. 

Spiritul nostru mişcându-se circular în adâncul 
inimii se identifică şi se uneşte cu el însuşi, fiind ca o 
roată într-o continuă învârtire. 

Unificarea spiritului (adâncirea în sine) înseamnă 
ridicarea spre Dumnezeu, după [Sfântul] Vasile cel 
Mare, Sfântul Augustin [al Hipponei]. 

Vederea mintală şi auzul mintal trebuie concentrate 

§ 

asupra cuvintelor rugăciunii . 

Nil [Sinaitul]: trebuie să fii imaterial în prezenţa 
Celui imaterial. 

Alungă [în timpul rugăciunii isihaste] imagini, 
figuri sau reprezentări [din mintea şi inima ta]. 



43 Subliniere făcută cu stiloul cu care a scris acest text. 

451 Tot sublinieri făcute cu stiloul. 

~° 2 A se vedea: http://ro.orthodoxwiki.org/Nicodim_Aghioritul. 

453 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Creier. 

454 Subliniere făcută cu pix de culoare roşie. 

455 Ibidem. 

456 Ibidem. 

457 Ibidem. 

458 Subliniere cu creion de culoare rosu-violet. 



491 



Grigor[i]e Palama: „Când unitatea spiritului devine 
trinitate rămânând unitate, atunci el se uneşte cu monada 
întreită a Divinităţii". 

Nic. [odim] Aghioritul recomandă: 

în timpul rugăciunii respiraţia trebuie acordată cu 
restul rugăciunii. Inspiri odată şi te reţii, până când 
rosteşti în minte întregul text al rugăciunii, apoi expiri 
459 [aerul din tine]. 



459 Ibidem. 



492 



Ego: Aceeaşi părere [am], că omul e un 
microcosmos între creaţie şi Dumnezeu, un punct de 
întretăiere, un focar de energii. 

N.[ichifor] Crainic [accentuează citatul din] 
Apocalipsa: „Un cer nou si un pământ nou" [Apoc. 21, 

!]• 

Dacă universul creat nu e etern, el s-ar putea 

modifica luând o altă înfăţişare, „ca o armonică ce se 

adună din spaţiul unde şi-a dezvoltat cântecul şi se 

strânge pregătindu-se să intoneze o altă melodie". 

Noua teorie astronomică. Materia universală a fost 
iniţial ca un bolid care a explodat. Rămăşiţele exploziei, 
rămase din vechea materie, sunt pete negre de materie de 
altădată socotite acum ca goluri abisale. 

Galaxiile fiind părţi ale vechii materii, pornite în 
spaţiu acum 14 miliarde de ani şi care îşi dezvoltă mereu 
viteza în prezent. 

Dar odată se vor opri şi forţa cu care le-a expulzat 
le va atrage din nou spre un centru. 



493 



Repeţi mereu, pentru fiecare inspirare a aerului, o 
rugăciune [a lui Iisus] . 

El recomandă reţinerea respiraţiei până rosteşti 
rugăciunea. 

Respiraţia reţinută constrânge inima şi o face să-şi 
verse din ea otrava plăcerii şi a păcatului. 

în reţinerea respiraţiei toate puterile sufletului se 
concentrează în spirit şi, prin el, în Dumnezeu. 

în rugăciunea mintii participă, prin om, întreaga 

.. 461 

creaţie . 

Omul, prin încordata sa concentrare, raportează la 
Dumnezeu întreaga creaţie sensibilă şi intelectuală. De 
aceea omul e un microcosmos prin care se face legătura 
dintre creaţie şi Dumnezeu, spune Grigorie al 
Tesalonicului. 

Ego: o idee scumpă ruşilor. 

Io[a] n Scărarul afirmă că practicantul rugăciunii lui 
Iisus îşi vede propriul corp transfigurat în lumina 
dumnezeiască 462 . 

Ea e rugăciunea transfigurării , care e 
caracteristica sublimă a Ortodoxiei noastre. 

Esenţa ei demonstrează experimental adevărul că 
trupurile noastre sunt şi pot să fie temple ale Duhului 
Sfânt 465 (Pag. 286, N.[ichifor] C.[rainic]). 

A fost practicată^ 66 , printre alţii, şi de Dionisie 
Areopagitul, Ioan Gură de Aur, Maxim Mărturisitorul, 
Isihie Sinaitul etc. 

Simeon Noul Teolog, la anul 1000, învăţa că numai 
un cadavru nu poate fi conştient de prezenţa harului. 

Nimeni nu poate fi teolog sau creştin dacă n-a 
ajuns la experimentarea personală a prezenţei divine 
lăuntrice 467 . 



460 Ibidem. 

461 Ultimele trei fraze sunt subliniate cu pix de culoare roşie. 

462 Subliniere făcută tot cu pix de culoare roşie. 

463 Rugăciunea lui Iisus. 

464 Subliniere cu pix de culoare roşie. 

465 Subliniere cu creion de culoare roşu-violet. Această subliniere 
era considerată de Fericitul Ilie drept un adevăr foarte important 
pentru el. Din acest motiv de la „trupurile noastre" a subliniat textul 
şi cu pix de culoare roşie şi cu trei linii paralele paragraful de faţă. 

466 Rugăciunea inimii, a lui Iisus, a minţii sau isihastă. 



494 



Paisie [Velicikovski] a revenit din Athos în 
Moldova. în secolul al XVIII-lea. A fost stareţ la 
Mănăstirea Neamţ si rus din Poltava. 

[Urmează o pagină goală.] 



467 



Fraza de faţă a fost cuprinsă într-o acoladă făcută cu creion 
negru. 



495 



Marii practicanţi [ai rugăciunii inimii] au faţa 
strălucitoare si o adâncă cunoaştere de sine, care este 
[foarte mult] preţuită de isihaşti. 

Ei se văd pe dinăuntru transfiguraţi de lumina 
dumnezeiască. 

[Rugăciunea inimii] produce vindecări 
extraordinare. 

Cine-şi stăpâneşte limba îşi păzeşte sufletul de 
întristare. De la limbă vine viata si moartea. Sfântul 
Isihie [Sinaitul] recomandă tăcerea. 

Reguli esenţiale: sărăcia absolută, tăcerea absolută, 
tăierea voii [personale], interdicţia conversaţiei între 
călugări, lectura patristică, meditarea asupra Scripturii, a 
morţii si a Iadului. 

[Practicau] mărturisirea zilnică [a păcatelor şi a 
gândurilor]. [Alături de] rugăciunea lui Iisus, rostită 
continuu, smerenie, bunătate şi dragoste. 

Neamţul 468 devine la sfârşitul secolului al XVIII-lea 
supremul centru de iradiere spirituală pentru întreaga 
Ortodoxie. Era acum ceea ce fusese Athosul în sec. al XI- 
lea şi al XlV-lea şi Sinaiul în sec. al Vll-lea. 

Nichifor Crainic: Sunt absolut sigur că dacă 
Mântuitorul nu ne-ar fi pedepsit pentru toate nevredniciile 
noastre nici nu ne-ar fi acoperit cu slavă neamul nostru, 
ridicându-i astfel toate umilinţele istorice. Căci îndurarea 
noastră a fost cucerită de veacul transfigurat al 
paisianismului. 

Din România [renaşterea isihastă şi patristică 
paisiană] a găsit ecou epocal în Rusia. 

Fraţii Karamazov e romanul misticii paisiene. 



468 Mănăstirea Neamţ: http://neamt.mmb.ro/. 

469 A se vedea: 
http://ro.wikipedia.org/wiki/Fra%C8%9Bii_Karamazov. 



496 



Practicantul rugăciunii [inimii] e ca un rug aprins 
al Duhului Sfânt . E un vals ales al Duhului Sfânt 470 . E 
înflăcărat de focul serafimic. 

Mintea aduce jertfa rugăciunii pe altarul inimii 4 71 . 

Popularizarea rugăciunii lui Iisus. Sensul e cosmic. 

Dumnezeu Se descoperă lăuntric, după capacitatea 
fiecăruia de a-L primi. 

Capacitatea personală e puritatea sufletului. 

Ierarhia 411 o stabileşte înţelepciunea divină, după 
gradul [personal] de puritate, indiferent de categoria 
socială în care eşti încadrat. 

Dumnezeu Se descoperă [mistic] când voieşte, cum 
si cui voieşte. 

Simplitate şi puritate. 

Dostoievski era convins că poporul rus e teofor. 

[Urmează o pagină nescrisă.] 



470 Ambele sublinieri sunt făcute cu creionul. 
71 Subliniere făcută cu stiloul. 
472 Nivelul de experienţă mistică, duhovnicească. 



497 



Mărturisirile unui pelerin rus către 
duhovnicul său 473 

Povestirea se dezvoltă pe două planuri: lăuntric şi 
extern, unde micile întâmplări ce-i ies în cale capătă 
înţeles din lumina ce se răsfrângea dinăuntru asupra 
lumii înconjurătoare. 

Pelerinul este un ţăran care şi-a pierdut familia. 
Trece prin Siberia. Ajunge la Ierusalim, unde aude 
cuvintele din Epistola către Tesaloniceni: „Rugaţi-vă 
neîncetat!" (I Tes. 5, 17). 

El nu înţelege cum e posibil să te rogi neîncetat 
oriunde si oricând. Nimeni nu ştie să-1 înveţe cum să se 

5 5 5 

roage. 

Un călugăr bătrân îi arată faptul că pentru a 
practica rugăciunea lui Iisus e nevoie de o ştiinţă tainică, 
nu numai de erudiţie. Şi, mai ales, că această rugăciune e 
condiţionată de un un duh sărac si de o inimă curată. L-a 

t 5 

sfătuit şi faptul că trebuie să se spovedească zilnic. 

Astfel poate să repete mereu: „Doamne, Iisus 
Hristoase, miluieste-mă!". 

7 5 

La început rugăciunea nu dă rezultate. Era 
obositoare, plictisitoare... 

Atunci bătrânul îi prescrie pelerinului 3.000 de 
rugăciuni zilnice, alături de mers, lucru, odihnă şi somn. 

6.000 de rugăciuni după două zile. Sau când simte 
nevoia s-o continuie timp de 1 1 zile. 

Faţă de duhovnic trebuie să te porţi ca faţă de 
Dumnezeu. 

Când ajunge în stadiul că îi face plăcere să o 
continue, atunci conversaţia îl dezgustă şi izolarea îi face 
plăcere. 

Metanier pentru număratul rugăciunilor. 

12.000 de ori pe zi, cu examinare de la duhovnic, 
din 15 în 15 zile. 

Rugăciunea lui a fost orală în tot acest timp. 

într-o dimineaţă are impresia că rugăciunea e aceea 
care l-a trezit. 



473 Titlul a fost subliniat cu creion de culoare roşu-violet. 
Urmează însemnări din Pelerinul rus, socotit drept un document 
experenţial foarte preţios pentru sine. 
Pentru download: 
http://www.scribd.com/doc/955 1 83/Pelerinul-Rus. 



498 



Trebuia să se culce târziu şi să se scoale devreme. 

Rugăciunea se face aproape de la sine pentru o 
vreme. 

Devine voios si avântat si termină din ce în ce mai 
repede cele 12.000 de rugăciuni zilnice. Aceasta îi arată 
că Dumnezeu îi este binevoitor. 

Când rugăciunea sa va intra în starea de har, 

[O pagină nescrisă.] 

adică atunci când va deveni independentă şi activă, 
lăuntrică şi duhovnicească, bucuria lui va fi negrăită. 

Iar pentru aceasta trebuie ca inima să fie mereu 
curată, plină de dragoste şi încredere faţă de Hristos. 

De acum încolo el poate să o repete de oricâte ori 
va dori. 

Simţea pace desăvârşită. 

Rugăciunea îi era ca pâinea şi când îi era frig ea îl 
încălzea. 

Se află încă la faza orală, psalmodică. 

N-a intrat încă în faza duhovnicească a rugăciunii 
mistice. 

începe să citească Filocalia, care e cheia 
înţelesurilor mistice ale Sfintei Scripturi. 

începe să înţeleagă realitatea expresiilor: „om 
lăuntric", „rugăciune în duh", „împărăţia Cerurilor e în 
voi", „fiţi în Mine", „a se îmbrăca în Hristos". 

Fază interesantă: simte că rugăciunea lui trece de 
pe buze în inimă. Şi că la fiecare bătaie a inimii repetă: 
Doamne, Iisuse, Hristoase... 

începe să nu o mai repete cu buzele şi ascultă cum 
inima lui o rosteşte de una singură. 

Şi cu toate acestea totuşi nu a ajuns la rugăciunea 
interioară. 

începe metoda de rugăciune a Sfântului Simeon 
Noul Teolog. 

Priveşte în inimă, cu ochii închişi, concentrând 
toate puterile imaginaţiei spre ochiul spiritual. 

O repetă de mai multe ori, mai multe zile şi simte 
un sentiment de întunecare. 

Dar, în mod treptat, ajunge să-şi intuiască inima şi 
să se roage în ritmul respiraţiei. 



499 



Inspira şi spunea: Doamne, Iisuse Hristoase, expira 
şi spunea: miluieşte-mă! 

La început un ceas pe zi. Apoi câteva ceasuri. Apoi 
toată ziua. Citea concomitent din Filocalie. 

După trei săptămâni a început să simtă durere în 
inimă dar care era întovărăşită de o bucurie 
extraordinară. Simţea o dragoste mare pentru Iisus 
Hristos şi pentru toată făptura lui Dumnezeu. Ego: şi 
milă. 



[Urmează o altă pagină goală.] 



Era transfigurat şi răpit. Lacrimi de bucurie şi de 
recunoştinţă. O înţelegere cu totul nouă a. lucrurilor. 

O trăire a omniprezenţei divine. 

Simpla invocare a numelui lui Iisus îl covârşea de 
bucurie si fericire. 

începe să ştie ce înseamnă „împărăţia lui 
Dumnezeu este în lăuntrul vostru". 

După cinci luni de practicare a rugăciunii, 
rugăciunea inimii ajunge o funcţie organică a fiinţei lui. 
Ea nu se mai întrerupe nici în timpul somnului. 

Inima i se scaldă într-o bucurie infinită. 

Extaz permanent cu irezistibilă dorinţă de a 
preamări pe Dumnezeu. 

Şi pelerinul rus vorbeşte despre roadele rugăciunii 
mistice: mântuitoarea dragoste de Dumnezeu, pacea 
lăuntrică, răpirea spiritului, curăţia gândurilor, 
sprinteneala şi vigoarea membrelor, o bună stare 
generală, insensibilitate faţă de boli şi mâhniri, o nouă 
putere de judecată, o nouă înţelegere a Sfintei Scripturi, o 
pricepere a graiurilor tuturor făpturilor, excluderea din 
viaţa sa a oricărei deşertăciuni, o nouă idee despre 
sfinţenia vieţii lăuntrice, certitudinea apropierii imediate 
a lui Dumnezeu şi a dragostei Sale pentru toţi. 

Roadele enumerate aici sunt aceleaşi cu efectele 
contemplaţiei extatice, aşa după cum le mărturisesc marii 
Mistici ai Bisericii. 

Pelerinul are faţă de tot felul de oameni o egală 
bunătate şi voioşie fermecătoare, îngăduinţă şi apropiată 
înţelegere. 



500 



Fiind prădat de Filocalie nu se mâhneşte, căci ştie 
că nu trebuie să-şi adune comori pe pământ. însă 
Filocalia îi vine înapoi. 



501 



Ego: Simt acum, pe când scriu la masă (e 
Bobotează), miresmele Sfintei Agheasme. Mireasma ei 
duhovnicească, cu uşor iz de busuioc. 

Am scris în perioada practicării rugăciunii [în 
închisoare] un poem de aproximativ 30 de strofe, 
intitulat: Noua Făptură. Din el am mai reţinut, până la 
eliberare, decât 4 strofe... 

De atunci, din perioada practicării rugăciunii lui 
Iisus în închisoare, am început să mă rog pentru întreaga 
făptură. 



502 



[Continuare la Pelerinul rus] 

Un ocean de pace se ridică în mijlocul fericitei 
apatiilnepătimiri. 

Marea lumină din suflet nu se ascunde. 

Simte nevoia s-o comunice 474 . învaţă pe alţii să o 

,•475 

practice . 

Rugăciunea ajută la ritmicizarea trupului cu 
sufletul după pulsul inimii, în care simte harul 
dumnezeiesc. 

Rugăciunea mistică e cheia pentru abisul de lumină 
al Divinităţii. 

Influenţa rugăciunii lui Iisus se exercită şi asupra 
naturii întregi . 

înrâurire cosmică 476 . 

Prin om, întreaga natură participă la rugăciune. 
Prin rugăciune se descoperă sensul înalt al Scripturii şi al 
făpturii. 

Totul în jur, arborii, iarba, păsările, pământul, cerul 
par fermecătoare şi miraculoase [când te rogi neîncetat]. 

Totul se roagă, laudă şi îl adoră pe Dumnezeu. 

Vorbeşte cu creaturile si e înţeles. 

Un câine străin îl conduce când e rătăcit. 

Un lup care îl atacă e îmblânzit. 

Marele vizionar Isaac Şirul avea milă răscolitoare 
pentru oameni, păsări, dobitoace, pentru întreaga făptură 

AH 

şi pentru nefericiţii diavoli . 

[Sfântul Ioan] Damaschin: omul e un microcosmos, 
o chintesenţă reprezentativă a marelui cosmos. 

Omul e cununa creaturilor văzute şi legătura lor cu 
Dumnezeu. 

Omul e un centru de iradiere [duhovnicească] 
pentru întreaga făptură. 

Sufletul lui pur iradiază puritatea în toate lucrurile 
si invers. 



474 n • • • • ■ ^ 

Simte nevoia sa comunice experienţa extatica. 
Ii învaţă şi pe alţii rugăciunea inimii. 

476 Ambele sublinieri sunt făcute cu creionul. 

477 Ambele sublinieri sunt făcute cu stiloul cu care a fost scris 
textul. 



503 



Rom 8, 22: „Ştim că până în ziua de azi toată firea 
suspină şi suferă durerile naştrii". însă nu din pricina ei ci 
din pricina păcatului omului. 

Prin om a intrat păcatul în cosmos. 

Universul tot participă la moartea Domnului de pe 
Cruce. 

Dumnezeu Cuvântul este raţiunea de a fi a. făpturii 
universale. 

Omul nu e izolat de lumea creaturală cum nu e 
izolat nici de Ziditorul ei. 

[O pagină goală, pe care există o singură însemnare făcut 
cu creionul: PA, 6 XI [19] '79, prin intermediul căreia am aflat data 
la care îşi nota aceste lucruri.] 



504 



Nicodim Aghioritul: Omul în rugăciunea 
contemplativă aduce în faţa lui Dumnezeu întreaga lume 
sensibilă şi inteligibilă pe care o conţine în el ca 
microcosmos. 

Desăvârşirea contemplaţiei e realizarea chipului şi 
a asemănării lui Dumnezeu în noi, pentru că Iisus Hristos 
trăieşte de acum încolo în noi. 

Filocalia ' . Cel care a ajuns la adevărata 
rugăciune şi dragoste nu mai face deosebire între drept şi 
nedrept, pentru că el iubeşte totul deopotrivă şi nu 
osândeşte pe nimeni. Pentru că „Dumnezeu trimite ploaie 
şi peste drepţi şi peste nedrepţi" [Mt. 5, 45]. 

Stareţul Paisie [Velicikovski] numeşte rugăciunea 
lui Iisus drept rugăciune paradisiacă. Despre învierea 
anticipativă a vorbit Ioan Climax/Scărarul. 

Fericirea omului paradisiac era contemplaţia, adică 
vederea nemijlocită sl lui Dumnezeu, adică rugăciunea 
harică. 

împărăţia lui Dumnezeu va fi „un cer nou şi 
pământ nou" [Apoc. 21, 1], pentru că „împărăţia lui 
Dumnezeu este în sufletele noastre" [Le. 17, 21]. 

Rugăciunea lui Iisus poate să înlocuiască slujbele 
şi toate celelalte rugăciuni ale Bisericii, pentru că 
valoarea ei este universală. 

Serghie Bulgakov afirma că rugăciunea lui Iisus 
duce la vederea luminii dumnezeieşti fără imagini şi fără 
forme. Dar viziunile Sfântului Simeon Noul Teolog se 
conturează informe, imagini. 

Doctrina isihastă nu confundă numele lui Iisus cu 
realitatea divină. 

Rugăciunea isihastă se întemeiază pe Fericirile: 
„Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia 
Cerurilor" [Mt. 5, 3] şi „Fericiţi cei curaţi cu inima, căci 
aceia vor vedea pe Dumnezeu" [Mt. 5, 8]. 

Mântuitorul aseamănă puritatea cu pruncia. 



478 



Subliniere făcută cu stiloul. 



505 



Prin credinţă, nădejde şi dragoste, Iisus rămâne în 
noi şi noi în El. Iar prin purificare ne ridică la El. 

Călugărul Teofan [Zăvorâtul] spune că există trei 
faze ale rugăciunii lui Iisus: 

1. Rugăciunea psalmodică sau recitativă, orală şi 
exterioară, care are drept scop introducerea întregii fiinţe 
în ritmul ei. 



506 



Ego: Odată am sorbit o lacrimă dumnezeiască şi 
congestia cerebrală de care sufeream s-a vindecat în scurt 
timp. 

Am constatat că această lumină care te învăluie 
poate fi extinsă. Iar dacă ea îi cuprinde şi pe cei din jurul 
tău, poţi vedea cu ajutorul ei sufletele celorlalţi şi îţi poţi 
da seama de starea lor sufletească. 

Unele suflete sunt ca o lumină lăptoasă, altele sunt 
cafenii, altele roşiatice, altele întunecate. 

După nuanţele acestor culori şi după iradierile lor 
îţi poţi da seama despre stadiul spiritual al oamenilor şi 
despre starea lor sufletească actuală. 

Astfel, după mai multe zile de rugăciune, am reuşit 
să atrag lumina dumnezeiască, de culoare albastră şi în 
care simţeam prezenţa Sfintei Fecioare [Măria]. 

După multă stăruinţă în rugăciune am reuşit să fac 
această lumină concentrată, aidoma unei stele, să se 
apropie şi să se fixeze pe chipul unui penitent ca şi mine 
din celulă. 

Acesta, de aproape două săptămâni, nu mai vorbise 
cu nimeni din celulă si era într-o stare de surescitare 
nervoasă excepţională, care îi ameninţa sănătatea. 

Când lumina dumnezeiască, de culoare albastră, a 
atins respectiva persoană, imediat după ce am încetat 
rugăciunea pentru el, a venit să îmi comunice că simte 
nevoia să stea de vorbă cu mine. 



507 



[Continuare a textului de dinainte de contrapagina 
autorului.] 

2. Rugăciunea mintală sau meditativă, fără cuvinte, 
lăuntrică, şi scopul acesteia este unificarea fiinţei şi 
concentrarea sufletului prin rugăciunea isihastă. 

3. Rugăciunea duhovnicească sau harică, când 
rugăciunea se aprinde de la sine înflăcărând întreaga 
fiinţă si absorbind-o. 

Cele trei faze ale rugăciunii sunt numite scara lui 
Teofan. 

Rugăciunea inimii produce căldura inimii 479 şi 
înflăcărarea fiinţei întregi. 

Apoi o energie tainică îl cuprinde pe contemplativ 
şi îi provoacă lacrimi dumnezeieşti. 

După lacrimi urmează isihia, pacea tuturor 
cugetelor şi conştiinţa purităţii minţii. 

Datorită purităţii minţii ajungem la vederea mistică 
a lucrurilor dumnezeieşti, care apar în strălucirea 
inefabilă a luminii dumnezeieşti. 

Inima se iluminează şi toată fiinţa contemplativului 
devine duhovnicească şi transparentă. Acesta este 
semnul perfecţiunii depline. 

Lumina dumnezeiască vine din lăuntrul nostru si 
nu din afară. Această lumină necreată a fost numită drept 
lumină, foc, rază, flacără, nor luminos, etc. 

Această lumină a lui Dumnezeu este văzută de 
ochiul desăvârşit al sufletului şi ea ne iluminează şi ne 
înduhovniceşte trupurile. O vedem şi trăim întru ea. 

Contemplativul vede tainele cele de sus prin lumina 
dumnezeiască, atunci când el este inundat de lumină. 

Sfântul Simeon Noul Teolog vorbeşte despre 
vederile sale mistice din timpul rugăciunii. Şi el vorbeşte 
despre lumina strălucitoare care ajungea deasupra lui, îl 
pătrundea, sălăşluia în el şi îl făcea să îşi piardă simţul 
timpului. 

Aude un glas din lumină şi înţelege că astfel trebuie 
să se transfigureze Sfinţii. 



479 Ibidem. 



508 



Cerurile se scurg în cel care îl slăveşte pe 
Dumnezeu si în momentul vederii extatice acesta îsi iese 
din sine. 

Sfântul Simeon îşi revede apoi trupul şi îl simte 
fără greutate, pentru că trăia prezenţa slavei lui 
Dumnezeu fiind în trup. 

Şi el a înţeles că aşa vom fi după înviere, pentru că 
toţi Sfinţii vor fi cu trupuri duhovniceşti, pe măsura 
intimităţii lor cu Dumnezeu. 

> 

Identitatea antinomică 480 , pag. 344. 

Pe de o parte, trupul nostru are continuitate cu 
starea sa pământească, dar după înviere, trupul nostru va 
fi spiritualizat, preamărit. 



480 Ibidem. 



509 



[Continuarea mărturisirii autorului.] 

Ego: Era pentru prima dată când acesta vorbea cu 
mine. Mai apoi mi-a mărturisit că a simţit o nevoie mai 
presus de sine ca să comunice cu mine. Peste alte câteva 
zile a comunicat si cu ceilalţi din celulă. 

Şi mai târziu, mi-a vorbit despre stările sufleteşti în 
care se zbătea atunci când m-am rugat şi am îndreptat 
spre el lumina dumnezeiască, pe care o vedeam în mine şi 
care iradia din mine. 

Şi din cele pe care el mi le-a mărturisit, am înţeles 
că se îndrepta spre nebunie, dacă nu ieşea din izolarea în 
care se afla. Si comunicarea a survenit ca un imbold 
căruia nu i-a putut rezista. 

Eu nu i-am spus ce făcusem pentru el. Şi aceasta 
pentru că, deşi era un om care credea în Dumnezeu, era în 
acelaşi timp şi o fire pur raţionalistă, care nu accepta 
nicio formă de explicaţie sau aspect mistic. 

Ştiind acest lucru, de aceea nu i-am mărturisit 
nimic, pentru că adevărul ar fi fost o piatră de poticnire 
pentru el. 

Am trăit 481 momentul vederii luminii dumnezeieşti 
cu soarele amiezii care s-a oprit. Acesta venea din 
adâncul infinitului ca un ochi prin care am văzut 
împărăţia lui Dumnezeu. 

Acest soare mistic, pe care l-am văzut în mod 
extatic, s-a oprit pe fruntea mea, iar trupul meu era 
învăluit în lumină albă si albăstrie. 

Apoi trei luceferi de culoarea cerului mi-au stat pe 
frunte şi pe umeri şi, deşi conform poziţiei mele trupeşti 
priveam înainte, eu vedeam cu ajutorul luminii în care 
eram în toate direcţiile, adică şi în spatele meu. 

Lumina care devenisem şi care mă aflam în lumina 
lui Dumnezeu, privea şi vedea în toate părţile. Pentru că 
nu mai îmi vedeam trupul, ci eram numai un duh care 
vedea în lumina Sa. 



481 Textul din această pagină a fost introdus într-o acoladă făcută cu 
pix de culoare roşie, deasupra căreia autorul a scris: de transcris 
pentru manuscris. 



510 



Dacă noi suntem idei eterne în Dumnezeu si 
apariţii vremelnice în spaţiul acestei lumi, atunci 
traiectoria şi scopul nostru este intrarea vremelniciei 
noastre în veşnicie, în care avem conştiinţa identităţii 
personale. 

In veşnicie omul va deveni un supraom, adică un 
om duhovnicesc, spiritualizat, iar cosmosul va fi un 
supracosmos, adică un cer nou şi un pământ nou. 

Prin transfigurarea duhovnicească poţi deveni 
, fluviu al lui Dumnezeu plin de apele Duhului" . 

Ştiinţa tainelor dumnezeieşti nu atârnă de ştiinţa 
noastră omenească . 

Ridicarea credinţei până la vedere extatică, directă, 
e lucrarea harului dumnezeiesc si nu a omului. 

Vederea directă = contemplaţie, vedere mistică. 

Contemplaţia mistică e o privire concentrată, direct 
prin spirit ^ 3 şi nu cu ajutorul ochiului. 

Contemplaţia mistică este vederea lui Dumnezeu. 

Direct prin spirit: as I said by the surrounding 
light 484 . 

„Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată, 
singur Fiul Său, Care este în sânul Tatălui, L-a făcut 
cunoscut" [In. 1, 18]. 

Prin noi înşine nu-L putem vedea niciodată pe 
Dumnezeu, dar prin Fiul putem vedea şi cunoaşte slava 
Lui. 

Creştinismul nu este un sistem filosofic, ci însăşi 
revelarea lui Dumnezeu prin persoana înomenită a Fiului 
Său. 

„Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl Meu [In. 
14, 9]". 

„Cine Mă iubeşte, păzeşte poruncile Mele şi Eu îl 
voi iubi şi Mă voi arăta lui [In. 14, 21]". 

Concluzia este că pe Dumnezeu 77 putem vedea 
încă din această viată. 



482 Subliniere făcută cu stiloul. 



483 Ibidem. 

484 Ibidem. 

în engleză: „după cum am spus, de către lumina care mă 

înconjură". 



511 



Sfântul Simeon Noul Teolog zice: „om sunt prin 
natură, dar dumnezeu prin har". 

Cine ştie să se roage, n-ar nevoie să ştie multe . 

In domeniul spiritual, aceeaşi experienţă este 
exprimată aproape întotdeauna cu aceleaşi expresii. 

Prin transfigurare, trupurile vor fi îmbrăcate în 
nemurire şi cei Sfinţi le vor simţi ca pe propriile lor forme 
de existentă. 



485 Subliniere făcută cu stiloul. 



512 



[8 ianuarie 1975] 

Ego: Iată că pot să am din nou bucuria de a repeta 
la nesfârşit rugăciunea Ta, Iisuse, Doamne. Şi ochii mi se 
umplu de lacrimi. 

Iarăşi coboară către mine măreţia împărăţiei Tale, 
pentru că lumina Ta izvorăşte în mine din marea Ta 
îndurare. In mine, marele păcătos, care de zece ani n-am 
mai rostit-o decât întâmplător. 

Eu Te-am părăsit dar Tu nu m-ai părăsit. 

In preajma mea ai fost pururea. 

Dar astăzi, datorită necurăţiei mele, pe toate le 
zăresc ca printr-o înserare, ca prin sită. 

Si eram odată în strălucitoarea Ta lumină, a 
împărăţiei Tale, şi rugăciunea către Tine se rostea de la 
sine în mine. Şi atunci lumina se aprindea cu putere de la 
primele rostiri ale rugăciunii. 



513 



[Sfântul] Simeon [Noul Teolog] şi [Sfântul Ioan] 
Climax [/Scărarul]: Lumina [necreată] e un dar al 
Duhului Sfânt. 

[Sfântul] Simeon [Noul Teolog]: Nimeni nu poate 
vorbi despre Dumnezeu dacă nu L-a văzut. 

Cum poţi să te rogi lui Hristos fără să-L vezi? 
Conştiinţa [simţirii] harului e condiţia mântuirii. 
Botezul Duhului şi primul Botez. 

Karl Holl 486 : Multele haruri care se manifestă în 
acelaşi timp înseamnă calităţi şi nu cantităţi. 

Contemplaţia nu e totul 487 ci numai uşa de intrare 
spre împărăţia slavei viitoare. 

Chestiunea harului şi a naturii sale la [romano] 
catolici. Aristotelian sophisticated and raţional explained 
by Toma de Aquino. To the orthodox is simple 488 . 

în Ortodoxie, harul, adică puterea prin care suntem 
asimilaţi Divinităţii e comparat de preferinţă cu lumina 
soarelui. 

[Sfântul] D.[ionisie] Areopagitul: Harul e lumina 
care emană din Divinitate şi nu e o creaţie ci o putere 
îndumnezeitoare. 

Prin har suntem asimilaţi lui Dumnezeu şi nu ni-L 
asimilăm pe Dumnezeu. 

Prin contemplaţie şi extaz participăm la oceanul de 
întuneric al luminii dumnezeieşti, care e atât de puternică 
încât ne orbeşte ochii minţii. 

[Sfântul Grigorie] Palama 489 : harul e cel care îl 
ridică pe om la contemplaţie şi tot el e cel care ni se 
descoperă ca lumină. 

Isihastii desăvârşiţi văd strălucirea necreată, 

5 3 5 i 

lumina dumnezeiască văzută pe Tabor. 



486 A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Karl_Holl. 

487 Această subliniere şi anterioara sunt făcute cu stiloul. 

488 în engleză: „Toma de Aquino a explicat [harul] în mod raţional 
şi sofisticat aristotelic. Pentru ortodox e simplu". 

489 Subliniere făcută cu stiloul. 



514 



[Sfântul] Simeon [Noul Teolog]: Noi mărturisim că 
Dumnezeu este Lumină, pentru că înaintea Lui merge 
lumina slavei Lui şi de aceea e cu neputinţă ca El să Se 
arate fără lumină. 

[Sfântul Grigorie] P alama 490 : Dumnezeu este fiinţă 
sau natură în care conlocuiesc persoanele Sfintei Treimi 
şi din Acestea se revarsă energiile necreate şi puterile 
intradivine ale lui Dumnezeu. 

[Urmează o pagină goală, pe care Fericitul Ilie a scris, ca 
titlu: Rugăciunea lui Simion Teologul. Probabil a vrut să transcrie o 
rugăciune a Sfântului Simeon Noul Teolog dar a renunţat] 



490 Ibidem. 



515 



Dumnezeu e necunoscut, inaccesibil, 

incomunicabil după fiinţa Sa şi, la fel, şi persoanele 
dumnezeieşti sunt inaccesibile si incomunicabile. 

Ceea ce Dumnezeu comunică lumii nu e nici 
natura divină, nici persoanele Sfintei Treimi ci energiile 
necreate si dumnezeieşti 491 . 

Prin aceste energii dumnezeieşti participăm la viaţa 
divină însăşi, îl cunoaştem pe Dumnezeu şi ne 
îndumnezeim. 

Revelaţiile divine în contemplaţii nu sunt, prin 
urmare, însăşi natura divină, care este supraesenţială şi 
pentru totdeauna inaccesibilă, ci energiile necreate prin 
care Dumnezeu Se manifestă. 

Energiile sunt atribute operative. 

Pe Tabor nu a fost văzută de către Apostoli fiinţa 
lui Dumnezeu ci energia Sa dumnezeiască. 

Prin aceste energii Dumnezeu Se transmite 
făpturilor, devine comunicabil, le asimilează şi le 
îndumnezeieşte. 

Cu alte cuvinte, sub acţiunea harului făptura creată 
se înduhovniceşte pentru că ea capătă calităţi necreate 492 . 

Şi aşa avem rugul lui Moise şi Trupul Domnului în 
Euharistie. 

Darurile Duhului Sfânt sunt energii necreate. 

Doctrina palamită a fost aprobată de două sinoade 
constantinopolitane (1341 şi 135 1) 493 . 

Scriptura ne învaţă că Sfânta Treime locuieşte prin 
slava Sa în trupurile Drepţilor ca în templele Sale. 

[Sfântul Grigorie] Palama lămureşte faptul că 
energia îndumnezeitoare, deşi distinctă de fiinţa şi de 
persoanele divine, e totuşi indisolubil legată de ele. 

Prezenţa acestei energii a lui Dumnezeu în 
sufletele noastre e prezenţa persoanelor Sfintei Treimi. 

Unirea mistică a sufletului cu Duhul Sfânt e o unire 
nu după fiinţă cu El ci după har. 

De aceea Sfânta Treime e în sufletele oamenilor o 
prezenţă harică. 



491 Aceste prime două fraze din această pagină au fost introduse de 
autor într-o acoladă făcută cu stiloul. 

92 Frază introdusă în acoladă făcută cu creionul şi lângă care a 
făcut un X tot cu creionul. 
493 A se vedea: http://ro.orthodoxwiki.org/Isihasm. 



516 



[Urmează o pagină goală.] 



Răspunsurile Sinodului de la 1351 la 
întrebările lui Ioan Cantacuzino 

- Trebuie să se facă deosebire între fiinţa şi energia 
lui Dumnezeu? 

-Da! 

- Făcându-se această deosebire energia e creată 
sau necreată? 

- Necreată! 

- Dacă energia dumnezeiască e necreată cum 
putem să ne ferim de faptul de a-L socoti pe Dumnezeu 
ca pe ceva compus 494 ? 

Aici, sinodul întemeiat pe citate din Sfinţii Părinţi a 
răspuns că, deşi energia e necreată, Dumnezeu rămâne 
unul şi necompus, fiindcă energia nu e o altă fiinţă divină 
ci numai manifestarea 495 fiinţei lui Dumnezeu. 

- Se poate da numele de Qe6xr\c, (dumnezeire) şi 
fiinţei şi energiei dumnezeieşti? 

-Da! 

- Spun teologii că. fiinţa e mai presus de energie? 
-Da! 

- La ce participă făpturile: la fiinţa dumnezeiască 
sau la energia dumnezeiască? 

- Tot ce este făptură participă la energia 
Creatorului iar nu la fiinţa Lui. Sfinţii îndumnezeiţi prin 
unirea cu Dumnezeu participă nu la fiinţa lui Dumnezeu 
ci la energia dumnezeiască. 

[Sfântul Grigorie] Palama 496 : Prezenţa energiei 
[dumnezeieşti] în sufletul omului însemnă şi prezenţa 
fiinţei şi a persoanelor Sfintei Treimi. 

Ego: Dacă Sfânta Treime e o prezenţă harică în 
noi, deci lucrătoare (pentru că harul necreat are puterea 
de a lucră) atunci el ne ridică la starea de îndumnezeire şi 
pe noi. 



494 Subliniere făcută cu stiloul. 



495 Ibidem. 
496 Ibidem. 



517 



[Urmează o pagină goală, pe care a scris cu creionul doar 
LA. în colţul de sus al paginii, în partea dreaptă. 

Pagina în curs şi următoarea cuprinde elemente de 
spiritualitate romano-catolică] 

Contemplaţie: naturală (care poate fi şi artistică şi 
filosofică, făcută prin puteri fireşti) şi supranaturală. 

Contemplaţia naturală este sensibilă (contemplăm 
în fundal deschis sau pe plan artistic) şi imaginativă 
(contemplăm adevăruri abstracte). 

Contemplaţia sensibilă şi imaginativă atunci când 
capătă sens simbolic, de oglinzi şi enigme, sunt introduse 
în metoda teologiei afirmative. 

Contemplaţia imaginativă, intelectuală şi filosofică, 
în sensul unei intuiţii superioare a lui Dumnezeu prin 
credinţă e proprie marilor alexandrini. 

Contemplaţia dobândită şi contemplaţia infuzată. 

Rugăciunile din sfera mistică sunt cu toate 
contemplativ-pasive, adică modalităţi de a Se ruga în noi 
ale Duhului Sfânt 497 . 

Tereza de Avila 498 a definit elementele psihologiei 
supranaturale. 

Are o intuiţie analitică extraordinară. 

Rugăciunile contemplaţiei nedesăvârşite: 

1 . rugăciunea; 

2. liniştea; 

3. somnul puterilor. 

Rugăciunile contemplaţiei desăvârşite: 

1 . unirea; 

2. extazul; 

3. căsătoria duhovnicească. 

Rugăciunea pur activă, faza ascetică, desprinderea 
simţurilor de lumea din afară. 

Rugăciunile contemplaţiei nedesăvârşite. 



497 Fraza de fată a fost introdusă într-o acoladă făcută cu creion de 



culoare roşu-violet. 
498 A se vedea: 
http://ro.wikipedia.org/wiki/Tereza_de_%C3%81vila. 



518 



Contemplaţia desăvârşită. 

Rugăciunea de linişte, de reculegere, cât şi 
rugăciunea verbală şi meditaţia îl stingheresc. El vrea 
numai să iubească. 

Rugăciunea numită somnul puterilor e atunci 
când... 

[însemnările despre spiritualitatea romano-catolică 
continuă după contrapagina autorului care urmează.] 



519 



Ego: Am trăit o vreme, în perioada mea de înălţare 
mistică, când sufletul mă îndemna să mă rog împreună cu 
un Sfânt sau altul pe care îi invocam şi pe ale căror 
prezenţe le vedeam învăluindu-mă sau fiindu-mi în 
preajmă. 

Şi mă rugam pentru mântuirea mea, a neamului şi a 
lumii. 

Am renunţat însă la acest lucru. De ce? Pentru că 

5 

simţeam si vedeam foarte bine si în mod frecvent cum îi 

5 5 5 

incomodam pe Sfinţi mai mult decât puteam să-i ajut. 

Şi asta datorită imperfecţiunii mele, pentru că nu 
eram pe deplin purificat pentru o asemenea lucrare 
dumnezeiască măreaţă. 

Sfinţii nu mă părăseau când încercam să mă rog 
împreună cu ei în slava lui Dumnezeu dar se osteneau, se 
întuneca lumina lor, se estompa, pentru că încercau să mă 
ţină şi pe mine alături în rugăciunile lor. 

Am simţit golul şi pustiul [sufletesc] din fragedă 
copilărie. Insă nu l-am putut învinge decât târziu, când am 
ajuns la unirea cu Dumnezeu. 

Când am avut congestia cerebrală a apărut o lumină 
scânteietoare şi în ea am văzut tălpile lui Iisus. Şi de pe 
picioarele Lui, pe care le vedeam în inima mea, am sorbit 
o lacrimă a Lui, pe care o voi simţi toată viaţa. 

Şi această lacrimă dumnezeiască m-a înviorat. Mi-a 
dat o nouă viaţă. Şi de aici încolo au început viziunile 
solare pe care le-am descris. 

în lacrima Lui pentru noi e concentrat darul 
îndumnezeirii. E darul veşnicei lumini. Pentru că acesta e 
bobul de muştar al împărăţiei Cerurilor care a crescut în 
mine. 

Şi îmi amintesc cum în clipa sorbirii lacrimii lui 
Hristos, pe mine, care eram încremenit şi din copilărie nu 
mai aveam lacrimi, m-au podidit lacrimile, care au 
început să îmi curgă pe obraji. 

Şi acestea sunt lucruri trăite de mine acum 
aproximativ 12 ani de zile. 



520 



[Continuarea însemnărilor despre spiritualitatea romano- 
catolică.] 

...puterile sufleteşti sunt absorbite în prezenţa 
divină mai mult decât în faza liniştii. 

Insă sufletul despărţit de lume nu e cu totul răpit în 
Dumnezeu. Nu e încă unit cu El. 

Prezenta divină e adânc simţită dar nu văzută. 

Negrăite bucurii dar şi negrăite dureri. 

Contemplaţie dureroasă (lacrimile dumnezeieşti), 
rouă iubirii care îi sângeră inima din cauză că sufletul îşi 
vede mai bine propria impuritate şi nevrednicie în 
comparaţie cu măreţia dumnezeiască. 

Juan de la Cruz vorbeşte de un anume gol straniu 499 
ce se produce în sufletul dezlipit de pământ şi care s-a 
lepădat de sine însuşi dar care încă nu s-a unit cu 
Dumnezeu. 

Rugăciunea unirii 500 

Stare de pasivitate desăvârşită din partea omului. 

Numai harul dumnezeiesc e activ. 

„Unirea vine în mod brusc", spune Tereza [de 
Avila]. 

Ai sentimentul că Dumnezeu e în tine şi tu în El. 
Simţurile şi facultăţile psihologice îşi încetează orişice 
activitate. Tu însuţi ai dispărut pentru tine. Un alter ego 
te înlocuieşte şi te umple. Durată scurtă. Nu se mai uită 
toată viaţa faptul că ai fost în Dumnezeu şi El în tine. 

Certitudinea lucrată de iubire. 

[Aceste însemnări vor continua după contrapagina 
autorului.] 



499 Subliniere făcută cu stiloul. 

500 Ibidem. 



521 



Ego: îmi pare rău că atunci când am trăit vederile 
extatice nu le-am putut descrie. Ar fi fost volume întregi. 

Am văzut cum dispare materia, cum devine ceva 
ca de vis, de fapt cum se spiritualizează. Şi în lumina lui 
Dumnezeu simţeam cum realităţile dumnezeieşti sunt mai 

5 t t 

vii, mai reale decât materia. 

Mai multe zile în şir am trăit prin participare la 
nunta mistică. Numai că frăgezimile luminii erau atât de 
înalte la nivel extatic că nu m-am putut menţine pentru 
mult timp la condiţii atât de mari de curăţie şi de 
sensibilitate duhovnicească. 

Mă scoteau din vederea luminii condiţiile din 
închisoare, mă tulbura prezenţa celor din celulă, alături 
de cuvintele şi stările lor sufleteşti. 

Pentru că toate acestea le trăiam ca si când as fi fost 
izbit şi tăiat cu nişte curăţite. Ca nişte surpări ale verii 
extatice. 

Şi atunci am încetat urcarea în lumină pentru ca să 
acopăr lumina de urgiile vremii. 



522 



[Continuarea însemnărilor legate de spiritualitatea romano- 
catolică.] 

Rugăciunea extatică . Extazul e o totală ieşire din 
sine pentru a trăi răpit în Divinitate. 

Semnele lui fiziologice sunt ale morţii aparente. 

Simţurile toate dispar cu totul. 

Trupul încremeneşte în starea în care a fost 
surprins de extaz. 

Respiraţia uneori încetează cu totul. 

Membrele se răcesc. 

Nicio mişcare nu e posibilă. 

Greutatea corpului se pierde şi adesea el însuşi e 
ridicat în sus de la pământ. 

Sunt fenomene zise de levitaţie. 

Psihologic şi fiziologic se manifestă ca o transă 
în care omul are o înfăţişare iluminată. 

[Sfântul] Grigorie Palama afirma faptul că lumina 
dumnezeiască se vede numai cu ochiul spiritual. 

Juan [de la Cruz] credea că o purificare absolută 
înlătură transele. 

Transa extatică, după unii mistici, e o slăbiciune, 
fiindcă contemplativul nu e purificat absolut 503 . 

Contemplaţia culminează în nunta sau căsătoria 
spirituală, care se numeşte şi unire transformatoare sau 
deificatoare. 

Termenul de „nuntă spirituală" vine de la vechii 
Mistici [ai Bisericii]. Ioan Climax/ Scărarul şi Sfântul 
Simeon Noul Teolog îl folosesc. E concretizată în 
Cântarea Cântărilor nunta spirituală, duhovnicească. 

în iubire, cei doi soţi fac împreună o singură 
unitate în distincţia persoanelor . 



501 Ibidem. 

502 Ibidem. 



3UZ Ibidem. 

503 Subliniere făcută cu pix de culoare roşie. 

504 Subliniere făcută cu stiloul. 



523 



Astfel expresia nuntă spirituală nu identifică în 
mod panteist sufletul cu Dumnezeu ci în unire se 
păstrează distincţia celor doi. 

Dumnezeu e Mirele sufletului. 
Parabola celor 10 fecioare [Mt. 25, 1-12]. 
Din această stare omul poate cădea precum îngerii 
au căzut din armonia cerurilor. 



Ego: In stările extatice eu am experimentat trecerea 
de la o culoare la alta a luminii dumnezeieşti. Sau, 
uneori, concomitenta culorilor cât si concomitenta 
efervescenţelor. 



524 



525 



Primul om [creat de Dumnezeu] avea un contact 
permanent, mistic cu Dumnezeu, care era asemenea 
cunoaşterii îngereşti. 

Primul om era nemuritor şi impasibil (nu cunoştea 
suferinţa). 

Cunoaşterea nemijlocită desăvârşit 505 este rezervată 
numai vieţii de dincolo. 

O anticipare a. cunoaşterii angelice este extazul. 

Insă în extaz unirea cu Dumnezeu este vremelnică. 

Dar acesta, extazul, este „ştiinţa Sfinţilor" sau 

1 1 11 , , , 

cunoaşterea paradisiacă. 

Oricât de sus s-ar ridica omul cunoaşterea lui 
mistică nu e perfectă, pentru că ea este numai o 
cunoaştere prin anticipare a ceea ce va trăi în veşnicie. 

Caracteristicile cunoaşterii mistice: 

1 . Ea nu atârnă de voinţa noastră ci e un dar de la 
Dumnezeu. Nu poate fi prevăzut momentul extazului şi 
nici sfârşitul lui. Poate dura o clipă, ceasuri, zile întregi. 

2. Se exprimă în termeni paradoxali. Ex: „strălucită 
beznă". 

3. Vederea extatică e cunoscută de noi doar în 
parte. E abia intuită. 

4. Se participă fără ajutorul raţiunii şi fără imagini 
sensibile inferioare. 

5. Are un caracter cu totul nemijlocit pentru că e 
primită prin inspiraţie divină. 

6. Cunoaşterea mistică nu presupune meditaţia şi 
nicio activitate discursivă a inteligenţei noastre. 

7. Extazul e fluctuaţia permanentă sl puterii 
dumnezeieşti cu care am intrat în atingere. Are 
ritmicitatea de flux şi reflux a oceanului de lumină. 

In stadiul de vedere permanentă avem flux + reflux 
+ încetarea mişcării. 

In extazul propriu-zis aproape că nu mai există 
strădanie din partea noastră. 

8. Extazul este însoţit de dragostea pentru linişte, 
de bucurie şi uneori de o suferinţă a dragostei dăruită de 
Dumnezeu. 



505 Ibidem. 



9. In acest stadiu dragostea trece prin treptele beţiei 
spirituale, a beţiei duhovniceşti, uneori fiind însufleţită de 
durere, de suferinţă. 

[Enumerarea caracteristicilor cunoaşterii mistice continuă 
după contrapagina autorului^ 



526 



527 



Ego: Am compus poezii sub controlul raţiunii după 
extazele avute. Şi am pus în ele imagini, experienţe pe 
care iniţial nu le-am înţeles când le-am trăit extatic. 

Când greşesc cu ceva faţă de cineva mă doare 
incomparabil mai mult faţă de ceea ce am făcut pentru că 
ştiu că prin greşeala mea îl ofensez pe Dumnezeu. 

Si aceasta e drama vieţii mele, tortura mea de azi. 
Şi prin ea îmi măresc păcatul dacă mă mânii şi jignesc. 

Adu-mi aminte, Doamne, de umilinţă si de 

7 7 fi 

pomenirea greşelilor melel Trebuie să nu uit de 
coborârea de sine. 



528 



[Continuarea enumerării caracteristicilor cunoaşterii 
mistice] 

Rănile dragostei dumnezeieşti. „Râvna casei Tale 
m-a mâncat pe mine" [Ps. 68, 11]. 

în stadiul vieţii spirituale, când sunt cuprinşi de 
puterea dumnezeiască, unii 506 vorbesc... iar 5 sau 6 inşi 
abia răzbesc să noteze cărţile, poeziile şi ceea ce le 
dictează aceştia. 

10. Una dintre caracteristici este şi impulsul către 
virtute şi să nu ofenseze cu ceva pe Dumnezeu. 

11. Unirea mistică are repercusiuni vizibile asupra 
corpului. Funcţionarea simţurilor încetează în timpul 
vederilor extatice, se produce împietrirea, încremenirea în 
poziţia respectivă, după mărturia celor din preajmă. 

Mâinile nu se pot mişca, respiraţia încetează şi apoi 
dispare. Pulsul la fel. 

12. Levitaţia e înălţarea deasupra pământului cu 
câţiva metri. Uneori până nu se mai vede. Coborârea e 
foarte lină. îşi pierde greutatea în mod complet. Cineva 
care îi stă în apropiere îl poate sufla ca pe un fulg. 

Dacă cineva se prinde de mâna misticului poate fi 
ridicat în aer în mod dumnezeiesc. 

Aceste lucruri se petrec şi în vremea noastră. 

13. Unii Sfinţi sunt văzuţi în lumină, înconjuraţi de 
lumina dumnezeiască. Alteori trupul lor exală un miros, 
un parfum dumnezeiesc. 

în romano-catolicism se vorbeşte despre 
„stigmatele Domnului" care apar pe frunte, mâini, 
picioare, coastă. Sângerări... 

Primul care a avut stigmatele a fost Francisc de 
Assisi 507 , în sec. al 13-lea. 

Se vorbeşte de 23 1 cazuri. 

Thereza Neuman , după raportul medicului citat 
de N.[ichifor] C.[rainic], primeşte stigmatele în mod 
regulat. Sângerează. în 1936. 8 ani de zile nu mai 
mănâncă nimic în afară de ostie. 

Se consideră că ea reîmprospătează jertfa de 
răscumpărare a Domnului. 



506 Ibidem. 

5 7 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Francisc_de_Assisi. 

508 Idem: http://www.profamilia.ro/sfinti. asp?flori=6. 



529 



Sufletul şi trupul nostru sunt mediile unde se 
manifestă lumina dumnezeiască. 

[Urmează o pagină goală.] 



Vedenii, profeţii, minuni. 

Freudismul 509 e o concepţie materialistă. 

Dr. Jung 51 ° , de la Zurich, dă o interpretare 
spiritualistă. 

Manual de Psihologie religioasă nu exista. 

Patericul 511 [egiptean] ne dovedeşte faptul că omul 
modern cunoaşte mult mai puţine lucruri decât omul 
clasicismului creştin. 

Fântânarii (Ies sourciers) descoperă ape aflate la 
adâncimi adânci. 

în Elveţia, un preot fântânar, pe baza hărţii 
prezentate de cineva, intuieşte apele subterane. 

Claire voyance (vedere la distanţă): cel de al 
şaselea simt. E foarte frecvent la mistici. 

Henry Yale*, „La psichologie de Saints". 

S 1 9 

Anton de Padova era din Spania. 
Tereza de Avila vede cum 40 de călugări iezuiţi 
sunt ucişi. însemnează data si se constată. 



Minunile pot fi rezultate ale sfinţeniei dar şi lucrări 
ale diavolului. 

Misticii se feresc ca de foc de aceste fapte 
miraculoase. 

Un călugăr tânăr întreabă pe un călugăr bătrân: 
„Părinte, ce zici de cei care au vederi îngereştii". 

Răspunsul lui a fost: „Eu îi fericesc mai mult pe cei 
care îşi văd păcatele lor decât pe cei care au vedenii 
îngereşti sau de altfel". 



509 Filosofia lui Sigmund Freud: 



http://ro.wikipedia.org/wiki/Sigmund_Freud. 



510 



A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Carl_Gustav_Jung. 



511 Subliniere făcută cu stiloul. 

512 



A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Anton_de_Padova. 



530 



Motivul pentru care Sfinţii se controlează 
necontenit asupra acestor minuni e izvorul, sursa lor. 

CIT 

După Henry Yale extazele sunt de 3 feluri: 

1. naturale (şi sunt patologice); 

2. diabolice (la posedaţii de spirite demonice); 

3. divine. 

Extazele naturale sunt patologice. Ex: isteria şi 
epilepsia. 

Dostoievski avea extaze epileptice. 

După extazele naturale se constată oboseală fizică 
şi psihică, alături de slăbirea facultăţilor mentale. 

[însemnările de aici se continuă după contrapagina 
autorului.] 



13 Subliniere făcută cu stiloul. 



531 



Ego: Nimeni nu poate să studieze şi să se exprime 
cu privire la extaz dacă nu l-a cunoscut. 

Cu cât eram mai sus răpit în extaz cu atât 
rugăciunea de slăvire a lui Dumnezeu era mai puternică 
în mine. 

Şi cu cât 7/ slăveam pe Dumnezeu cu atât mai mult 
slava Lui mi se dăruia, mi se dezvăluia. 

Aveam însă şi perioade de negură, care însă mă 
conduceau la dorinţa unei purificări totale. După ele 
urma lumina si izvorau bolţile cereşti în lumina 
dumnezeiască. 



532 



[Continuarea însemnărilor despre felurile extazelor.'] 

Extazul diabolic se manifestă prin vorbire de 
lucruri pe care nu şi le mai aminteşte . Demonii îl 
provoacă când vor 514 şi i-1 opresc când vor. 

Extazul divin este un dar [al lui Dumnezeu], 
pregătit şi obţinut cu greu . El nu provoacă oboseală 
corporală ci, dimpotrivă: sporeşte puterile sufleteşti [şi 
trupeşti]. 



14 Ambele sublinieri sunt făcute cu pix de culoare roşie. 



515 



Cele trei sublinieri sunt făcute tot cu pix de culoare roşie. 



533 



Interpretările extazului 



Extazul este ieşire din sine, din ordinea omenească 
în ordinea dumnezeiască. 

Nu e posibilă viaţa mistică fără har. 

Romano-catolicii spun: graţie. Şi tot ei vorbesc 
despre harurile lucrătoare sau despre graţiile actuale. 

Nimic nu se petrece în viaţa mistică fără să fie o 
chemare din partea lui Dumnezeu. 

Viata deiformă = divinizarea omului. 

Noi suntem creaţi cu tendinţa de a ne depăşi. De a 
tinde spre Dumnezeu. 

Viaţa duhovnicească este o simplificare a vieţii 
care ne îmbogăţeşte sufletul şi ni-l pregăteşte pentru 
extaz. 

Fiinţa pe care o iubeşti exercită o atracţie 
necontenită asupra ta. 

Cel ce iubeşte vrea să admire, să slăvească, să se 
apropie, să imite. 

Teantropia = unirea omului cu Dumnezeu pe baza 
iubirii reciproce. 

Toţi misticii îsi amintesc din ceea ce au trăit în 
extaz într-un mod şi mai covârşitor. 

In extaz pierdem conştiinţa reflexivă. 

Extaticii nu sunt oameni contemplativi ci oameni 
cu o activitate excepţională, care după extaz capătă 
energie şi vioiciune, o sporire a capacităţilor şi a 
facultăţilor creatoare. 



534 



516 



Mea vita 



în copilărie am fost om credincios. 

La vârsta de 14-15/16 ani am trăit îndoiala. 

între 16-19 ani am trăit necredinţa, perioada mea 
de ateism. 

La 19 ani am ajuns la certitudinea existenţei lui 
Dumnezeu. 

La 21 de ani aveam dorinţa de a muri luptând 
pentru Hristos. Dorinţa mea de cer devine atât de mare 
că doream moartea pentru a ajunge mai degrabă în 
împărăţia lui Dumnezeu. 

La vârsta de 24 de ani trăiam sub apăsarea 
ameninţării continue cu moartea. Luptam în al doilea 
război mondial. Acum se naşte în mine dorinţa de a trăi 
viaţa, de a cunoaşte dragostea. 

între 25-32 de ani: viata, haosul, inconsecventa. 

La 33 de ani am trăit şocul închisorii. 

La 34 de ani m-am îmbolnăvit de T.B.C. începe 
drumul Golgotei mele. 

La vârsta de 37 de ani a început perioada 
iluminării şi a vieţii mistice. Perioada poeziei mistice. 

Poeziile mi se şopteau din adâncul sufletului şi al 
căror sens, şi mai mult, aveam să îl descifrez după aceea. 

Multe dintre poemele compuse şi memorate în 
închisoare le-am uitat până când am ajuns să le scriu. 

După vârsta de 40 de ani am primit descoperirea şi 
cunoaşterea mistică a împărăţiei lui Dumnezeu. 

între 42-45 de ani am trăit perioada marilor viziuni 
dumnezeieşti. 

Drumul s-a oprit aici în ceea ce priveşte viziunile 
de amploare. 

c i n 

Nu am putut realiza levitaţia . 

După 45 de ani am avut dorinţa de reîntoarcere în 
lume şi de trăire şi îmbogăţire a experienţei în lumea 
materială pentru ca apoi să revin şi mai bogat spre 
Dumnezeu. 

După eliberare, între 45-55 de ani am trăit 10 ani de 
desprindere de viaţa mistică. 



516 în latină: Viata mea. Un CV duhovnicesc al Fericitului Ilie. 



17 Cuvânt subliniat cu stiloul. 



535 



La vârsta de 55-56 am reluat trăirile mistice. 
Ţelul: realizarea levitaţiei şi a morţii prin care să-Z 
preaslăvesc pe Dumnezeu, dacă voi fi miluit cu ea. 



536 



Imago (chipul) şi similitudo (asemănarea) cu 



Dumnezeu 518 . 



Pag. 192, Seuse {Cursul lui Eckhart): „Iubesc 
viziunea". 

Poezia Minor*: Dă-mi mie, copile, inima ta! / 
Proebe, fiii, cor tuum mihi! 



18 însemnare făcută cu creion de culoare rosu-violet. 



Cuprins 

Al şaselea caiet manuscriptic (2-536) 

[In practica rugăciunii mistice...] (3) 

[26 aprilie 1970. Dacă Dumnezeu va vrea...] (4) 

[înfloreau oamenii ca florile câmpiei...] (5) 

[Pe Tine Te laud...] (6) 

Cupa (7) 

[7 octombrie 1970. Spre tine mă întorc...] (8-9) 

[Mi-e inima goală...] (10) 

Revoltă (11-12) 

La moartea unui verişor (13) 

[Aripi...] (14-15) 

[El...] (16) 

[Ce este duhul omului?...] (17) 

Rugăciune (18-19) 

[Mi-e sufletul tomnatic...] (20) 

In ţara mea (21) 

[De-ar creşte alţii mai avizi...] (22) 

[Trecând peste anumite limite...] (23) 

[Ca indivizi îi iubesc...] (24) 

Dumnezeu (25) 

Viaţă (26) 

[Să nu rămână mute...] (27) 

Sonetul luminii (28) 

[Câteodată dor m-aprinde...] (29) 

[Din nimic suită lume. ..] (30) 

[Spaimele se strâng şi-mi suflă...] (31) 

[S-ajung, s-ajung pe roată. . .] (32) 

[10 aprilie 1972. Doamne, noi Te-am iubit...] (33) 

Cu aripi de stihii (34) 

[Ea, legănată-n foc aprins...] (35) 

[Zdrobi- se- va şi carcera terestră...] (36) 

[Sună al frunzelor răsunet...] (37) 

Timpul (38) 

[Pecetluiesc această ţară...] (39) 

[Cade frunză...] (40) 

[Gură de nori se deschide...] (41) 

[Se pune problema salvării...] (42) 

Dumnezeu (43) 

[Abia acum înţeleg sensul viziunilor...] (44) 



Şi uriaşul plâns m-apasă!...] (45) 

De-ntunecatul, greu parfum...] (46) 

Ne-ai îmbrăcat în glasuri răpitoare...'] (47) 

Şi moartea-mi dă ocol albastru...] (48) 

Atât cât inima ta cântă...] (49) 
Biruinţa iubirii - biruinţa lui Dumnezeu (50) 

Limbă şi Literatură, nr. 4, 1972...] (51) 
Satiatus (52) 

Rotunjimea, frumuseţea...] (53) 

Mutată-ncer...] (54) 

Oglinda frumuseţii...] (55) 

Acele chipuri nelumeşti...] (56) 
Trezire (57) 

Voi n-aveţi chiuire...] (58) 

In întreţinerea de viscol...] (59) 

Voi cei ce vreţi...] (60) 

Eu am pătruns, eu am văzut...] (61-62) 
Treptele îngereşti (63) 

Loviţi şi biciuiţi...] (64-65) 

O, inteligenţă a îngerilor...] (66-68) 

Cine eşti?...] (69) 

,Eli, Eli, lama sabahtani!"[Mt. 27, 46] (70) 

Mă îndrept să-Ţi strig...] (71) 

Să nu vă mire faptul...] (72) 

Templu viu, de flacără, în pustiu...] (73-74) 
Yes! (75) 

Dacă Dumnezeu m-a părăsit...] (76) 
Vana* şi Sfânta Fecioară (77) 

Cu scânteierile privirii...] (78) 

Că ce se leagănă pe unde...] (79) 

O clipă numai ţi-a fost dată...] (80) 

îţi mulţumim din mii de feţe...] (81) 

Iar de puterea vă pocneşte-n zale...] (82-83) 

Eu am văzut...] (84) 

Lumină, lumină...] (85) 

23 februarie 1974. Mergeam ca să predau...] (86) 

E greu să treci dintr-un ritm...] (87) 

Mi-e sufletul ca un cireş în floare...] (88) 
Scrisoarea lui Picasso (89) 

Copiii mei surpaţi în veşnicie...] (90) 

în frumuseţea ta m-am îmbrăcat...] (91) 

Romanul pe noi* ne-a înfrăţit...] (92) 
Către cei ce vin (93) 



E un farmec, e un cântec, .] (94) 

19 ianuarie 1974. Eu cred, ştiu...] (95) 

înalţă, Doamne, cântul meu...] (96) 

Au fost vremuri...] (97) 
Dar (98) 

Dor de cer, dor de înalt...] (99) 

Topeşte-mi şoapta în urechi...] (100) 
Pustiul (101) 
Fugarul murg (102) 

Şifeţi-frumoşi doritu-ne-am să fim...] (103) 

Iubita mea, pecete zării...] (104) 

Averi neţărmurite-ntr-o făptură...] (105) 

Şi cântul tău e vis care cuprinde...] (106) 

Mi-eşti dată mie să te cânt...] (107) 

La moartea mea...] (108) 

Dacă prin forţa electromagnetică...] (109) 

De înserare se fac semnel...] (110) 

Abia acum mi se luminează...] (111) 

Dacă frumuseţea mării...] (112) 

Botez, poartă de Rai...] (113) 

Frumuseţea necreată e cea...] (114) 

Atâta foc şi-atâta amar...] (115) 

Bioritmul...] (116) 

E un farmec...] (117) 

Iubirea minţii mele...] (118) 

Inimă din piept...] (119) 

Lumină din noapte mă dărui...] (120-121) 

„Realitatea absolută este...] (122) 

Pe cât era odinioară...] (123) 

Nu aşteptaţi lucruri mari...] (124) 

îngăduie-mi, Părinte...] (125) 

Abia acum trăiesc...] (126) 
Sihastru (127) 
Cruce. Patrie (128) 
Zamolxis (129) 

[îmi pare rău că nu mai pot fi-n vifor...] (130) 
[3. Rotitul rod să ţi-1 aducem...] (131) 
[„Şi-au zis duşmanii...] (132) 
[Trec prin veacul meu şi-al Tău...] (133) 
[Am găsit o filă de calendar notes...] (134) 
[„îngheţat la sori de ger...] (135) 
Vis?! (136) 
[Fie să-mi clipească veşnice, abstracte...] (137) 



[Ţărmul ţării-n vis de aur...] (138) 

Cântec de leagăn (139) 

[Socotesc această...] (140) 

[Nu există decât un singur adevăr...] (141) 

[Oare lui Einstein îi plăcea...] (142) 

[îmi aduc aminte...] (143) 

[Ce să mai chemăm din moartea...] (144) 

[Tată, cer...] (145) 

[Sărutul prim şi dragostea târzie...] (146) 

De profundis (147) 

[Ce să chem din moartea-albastră...] (148) 

[Acesta era omul calm...] (149) 

[Am găsit aici o altă foaie...] (150) 

[Nu în cuvinte mari şi căutate...] (151) 

[Ce lumini privesc!...] (152) 

[Tu, vis al mărilor de soare...] (153) 

[Farmecul petrece-n noapte...] (154) 

[Am găsit aici un articol de ziar. ..] (155-156) 

Tema arborelui la Valery (157-158) 

[Pe urmele tale am plâns...] (159) 

[Când spun cuvântul acesta...] (160) 

[Tu ai fost şi rămâi...] (161) 

[Mare ne-nconjoară. . .] (1 62) 

[Şi iată-te singur...] (163) 

Galatie(164) 

[Iubire, lasă-mă în umbră...] (165) 

[Când toate se înscriu în veşnicie...] (166) 

[Sunt stări care...] (167) 

[Un fragment de foaie...] (168) 

[De ce iubirea îmi mai dă ocol...] (169) 

[De ce iubirea îmi mai dă ocol...] (170) 

[Zbor copitele ca ploaia...] (171) 

[Iubeam fecioria...] (172) 

E un simbol primordial? (173) 

[Ajuns în pragul bătrâneţii...] (174) 

[Unde sunteţi arome şi subţirimi de flăcări...] (175) 

Mila (176) 

[Cotropiţi-mă cu soare...] (177) 

[Tu, cupa mea...] (178) 

Natură (179) 

Fuga mea spre cer (180) 

[Un văl de dragoste şi dulce...] (181) 

[1. în lume cerul am adus...] (182) 



[Demult am apărut...] (183) 

[Voi, lucrători şi slujitori...] (184) 

[în apus de soare...] (185) 

[în duh, în sânge mi-a pătruns...] (186) 

[Omul . . . mister, întretăiere. . .] ( 1 87) 

[Nu ştiam până azi că şi Pascal...] (188) 

[Infinitul material şi spiritual...] (189) 

Curând (190) 

Lumea (191) 

[Eu trebuie să trăiesc...] (192) 

[I had the chance to read...] (193-194) 

[în reînviere n-aş mai fi sperat vreodată!...] (195) 

[Secătuit de dragoste şi vis...] (196) 

[Pribeagă frunte...] (197) 

[Omul este o medie...] (198) 

[Din nou te-aştept, iubirea mea dintâi...] (199) 

[în miezul zilei...] (200) 

[Şi câtă frumuseţe-am adunat...] (201) 

[Thus our soul must soar...] (202) 

Viaţă (203) 

[Mireasă şi mireasmă...] (204-205) 

Elegie (206-207) 

Dor (208) 

[Izvoare veşnic curg...] (209) 

[Râs viu, azur ştrengar, precoce...] (210) 

România (211-212) 

[Şi eu în cântec sunt...] (213) 

[Un tremur te-o cuprinde...] (214) 

Spadă şi corabie (2 1 5) 

[Să nu mă mai aşteptaţi aici!...] (216) 

[„Eu vioara...] (217) 

[Eu am fost*...] (218) 

[Eu arcuş şi eu vioară...] (219) 

[Dorinţa mea în tinereţe...] (220) 

[Când te chem...] (221) 

[Pe un fragment de foaie...] (222) 

Repere (223) 

Sonet (224) 

Beethoven (225) 

[Cum să te smulgi, când rădăcini...] (226) 

împărăteasă (227) 

[Am fost să sorb...] (228) 

[Viziunea multicoloră a sufletului...] (229) 



[Esenţa spiritului: lumina...] (230) 
[Mi-a fost să mor în clipe treze...] (231) 
To The Best (232) 
[înger viteaz te adumbreşte... .] (233) 
[Aţi cunoscut lumina călătoare...] (234) 
[Privirea mea te-mprejmuie...] (235) 
[,,N-am să slujesc ceva...] (236) 
[Cristal al cerurilor toate...] (237) 
[Plutesc în cer eterne şi reale...] (238) 
[A ros în mine nedreptatea...] (239) 
[7 martie 1977. Din propria experienţă...] (240) 
[Maturii se iubesc...] (241) 
[Oare cutremurul acesta teribil...] (242) 
Ce ziceţi de aceste coincidenţe? (243) 
în dragoste nu este frică. Dragostea alungă frica 
(244-247) 

[Despre modul cum se disting...] (248) 

Diabolic (249) 

[E timpul gol, tu n-ai să vii...] (250) 

[însă cum să te lupţi...] (251) 

[Iubitul meu, alesul meu...] (252) 

Blue eyes (253) 

[Sitacuises...](254) 

[De-acum iubirea...] (255) 

[Prin ţesătura înflorată...] (256) 

[Din iadul beznei se ridică...] (257) 

[în dragoste e bucurie...] (258) 

[De ce subtila frumuseţe... ](259) 

[O forţă mă atrage spre-ntuneric...] (260) 

[Sufletul meu te-nvăluia...] (261) 

[Paul Valery dezvoltă...] (262) 

Mulier (263) 

[Am vrut frumuseţea s-o aflu...] (264) 

[Izvor de lumină...] (265) 

[Iar voi răsuna în cântec...] (266) 

[Din umeri te scutur...] (267) 

[Sortit e omul timpului să moară...] (268) 

[Dacă omul actual a reuşit...] (269) 

[Toarnă dragoste-n pahar...] (270) 

Havuz (271) 

[Lumina necreată este...] (272) 

[Sufletul este altar...] (273) 

Dumnezeul din noi (274) 



[Urmează conţinutul unei foi disparate...] (275-276) 

[Urmează, ca un semn de carte...] (277) 

[Tânăr fiind doream durerea...'] (278) 

Sonet (279) 

Rotire (280) 

[Aici am găsit un fragment de foaie...] (281) 

[Războaie am făcut...] (282) 

[Iubire purpurie-n puls...] (283) 

[Oare se poate reda pulsul extatic...] (284) 

[Ispitirea Sfântului Antonie...] (285) 

[Personalizarea bucuriei cereşti...] (286) 

Jocul demonic (Hora demonilor) (287-289) 

[Sfiiciune, tu, sfială de fecioară...] (290) 

[El, din adâncul...] (291) 

[Voi regreta şi-n ceruri...] (292) 

[Pe vremea în care eram student...] (293-294) 

Luceafăr (295) 

[Ce sunt aceste chipuri oare...] (296) 

[Mi-e plecat îngerul în slavă...] (297) 

[Cântecul se faceyoc...] (298) 

[De câte ori revin la scris...] (299) 

[Explozii ale inimii sihastre...] (300) 

Transfigurare (301-302) 

[Trup, mişcare, duh, statuie...] (303) 

[Zilele ca fetele...] (304) 

[Trup, mişcare, duh, statuie...] (305) 

[Zilele ca fetele...] (306-307) 

[Foaie disparată...] (308-309) 

[Iubirea mea de cer...] (310) 

[Tu, vie, vie, vie...] (3 1 1) 

Dacă pleci (312) 

[în ziarul Scânteia de azi...] (313) 

[Căci împărăţia cerului...] (314) 

Tothe Best (315) 

[Lumini din ochii-ncrezători...] (316) 

Metapsihica(317) 

[Trăim în întuneric şi bezna...] (318) 

[După cutremurul din 4 martie 1977...] (319-320) 

Sfera (321) 

Gândurile unui mort (322) 

[Iubirea mea, ca un adânc de soare...] (323) 

[Adâncită de durere...] (324) 

[Iubim, iubim...] (325) 



Foaie stingheră, inclusă aici...] (326) 

Să ne iubim...] (327) 

Eu plâng şi ţip de vasta frumuseţe. ..] (328) 

magini din Paradis (329) 

Sfinţi creştini, comunista...] (330) 

încercuiţi de zidul...] (331) 

Priviri adânci din stânci...] (332) 

Că arta e contact...] (333) 

Spre frunţile de cer...] (334) 

Mi-era cutremur din adânc...] (335) 

Daruri multe şi suple...] (336) 

Cum stau în spatele materiei...] (337) 

E Spiritul izvor...] (338) 

încercuiţi de zidul...] (339) 
Viziune uitată (340) 

ntrebări? (341) 

Nu vorbesc şi nici nu scriu în van...] (342-343) 

Vine ceasul, Doamne!...] (344) 

mn naturii (345) 

Că arta e contact...] (346) 

Din amintiri trăim în viitor...] (347) 
Despre forţe (348) 

Strigaţi din surle şi din bucium...] (349) 

De-aţi auzi ale norilor dulci cânturi...] (350) 

Ne-am scurs cu veacul...] (351) 
Gânduri astronomice (352-353) 

Nu coborî din veşnicie!...] (354) 
Communication des Anges (355) 

2. Roz-alb, culoarea ta cea vie...] (356) 

Fragment de filă A4...] (357) 
Bezna. După 25 de ani... (358-369) 

Ultimele concluzii astronomice...] (370-372) 
Un vis (373-375) 

Pentru mine e de mirare...] (376) 
O părere (377-379) 

Mi-a rămas ca un semn de întrebare...] (380) 

Coloana fără sfârşit este un simbol...] (381) 

Mi-au trebuit ani de zile...] (382) 

Izvor de farmec eşti, ucizi...] (383) 

Şi troienit în necuprins...] (384) 

Am căutat să descopăr...] (385) 

Erai ce înfloreai, frumuseţe...] (386) 

Privindu-mă în extaz...] (387) 



[Rev. Magazin, nr. 1098...] (388) 
[Nu există om...] (389) 
[în mine s-adună...] (390) 
Getica (391) 

[Chip al frumuseţii, oglindire...] (392) 
[Din nou spre Tine, Doamne...] (393) 
[Voi, limpezimi din sânge...] (394) 
[Colaps al vrajbei în neant...] (395) 
[Când vrei să străluceşti...'] (396) 
[Nu-i vreme mai frumoasă decât noaptea...] (397) 
[De moarte nu m-am temut...] (398) 
[Dintr-un adânc de ape...] (399) 
P. (400) 

[Poetic oare tu...] (401) 
[O, pământeană, a cui...] (402) 
Caracteristici (403) 
[Din bezna vie se ridică...] (404) 
[Treceau fecioare blonde...] (405) 
Gânduri. Ivire (406) 
[Peste pustiu şi vid, din noapte...] (407) 
Dintr-un cântec uitat (408) 
[De ce şi până când?!...] (409-41 1) 
[Sfinţii care au trăit viziuni...] (412) 
Concluzii (413-414) 
[Eckhart: Numai sufletul...] (415-420) 
[După Eckhart noi trebuie...] (421-425) 
Johannes Tauler (426) 
[Jan van] Ruysbroeck (427-431) 
De imitatione Christi (432-436) 
[Cuvântul. Sfântul SimeonNoul Teolog...] (437) 
[Pag. 19. N.[ichifor] Crainic...] (438-439) 
Cursul de teologie mistică al lui N. [ichifor] Crainic 
(440-441) 

[Prin Hristos a venit harul...] (442-443) 

[Centru* teandric...] (444-445) 

[Ioan Scărarul. Veacul al VI-lea...] (446-447) 

Oglinzile (448) 

[Ce este scris pe contrapagină...] (449) 

[In rugăciunea extraordinară...] (450-451) 

[Pentru a cunoaşte lucrurile...] (452-453) 

[[Sfântul] Dionisie [Areopagitul]...] (454-455) 

[Fondul lucrurilor e bunătatea...] (456) 

Ierarhia cerească (457-458) 



494) 



[Cele trei triade îngereşti...] (459-460) 

[N.[ichifor] Crainic: Bizantinismul...'] (461-462) 

[Ego: în perioada de...] (463-464) 

Realizarea neprihănirii (465) 

Iluminarea (466) 

[Ego: Când sufletul atinge...] (467-468) 

[Sufletul coboară de viu în iad...] (469) 

Transfigurarea (470) 

[Când eram închis...] (471) 

[Creştinismul e a doua creare...] (472-473) 

[Chipul lui Dumnezeu în om...] (474-475) 

[Ego: Mirosul de tămâie...] (476) 

[Urmează despre rugăciune...] {AII) 

Metoda isihastă (478) 

[Ego: Contemplaţia imaginativă...] (479) 

[Fantezia e instrumentul/funcţia...] (480) 

[Ego: Din proprie experienţă...] (481) 

[Să te fereşti...] (482) 

[Ego: In acest război nevăzut eu...] (483) 

[Rugăciunea lui Iisus...] (484-485) 

[Ego: Am trăit luni de zile...] (486) 

[„Privegheaţi şi vă rugaţi!"...] (487-488) 

[Ego: Inpractica rugăciunii făceam...] (489) 

[Locul sufletului 519 după sinaiţi...] (490-491) 

[Ego: Aceeaşi părere...] (492) 

[Repeţi mereu, pentru fiecare inspirare...] (493- 



[Marii practicanţi...] (495-496) 
Mărturisirile unui pelerin rus către duhovnicul său 
(497-500) 

[Ego: Simt acum...] (501) 

[Un ocean de pace se ridică...] (502-503) 

[Nicodim Aghioritul: Omul...] (504-505) 

[Ego: Odată am sorbit...] (506) 

[2. Rugăciunea mintală...] (507-508) 

[Ego: Era pentru prima dată...] (509) 

[Dacă noi suntem idei eterne...] (510-511) 

[Ego: Iată capot să am...] (512) 

[[Sfântul] Simeon [Noul Teolog]...] (513-514) 

[Dumnezeu e necunoscut...] (515) 



519 



Subliniere făcută cu stiloul cu care a scris acest text. 



Răspunsurile Sinodului de la 1351 la întrebările lui 
Ioan Cantacuzino (5 1 6) 

[Contemplaţie: naturală...] (517-518) 

[Ego: Am trăit o vreme...] (519) 

[...puterile sufleteşti sunt...] (520) 

[Ego: îmi pare rău că atunci...] (521) 

[Rugăciunea extatică...] (522-523) 

[Ego: In stările extatice...] (524) 

[Primul om...] (525-526) 

[Ego: Am compus poezii...] (527) 

[Rănile dragostei dumnezeieşti...] (528-530) 

[Ego: Nimeni nu poate...] (531) 

[Extazul diabolic...] (532) 

Interpretările extazului (533) 

Mea vita (534-535) 

[Imago (chipul)...] (536) 



Teologie pentru azi 



2011 



Ediţia de fată este o ediţie 

5 5 5 

online gratuită 

şi e proprietatea 

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş. 



Ea nu poate fi tipărită 

si comercializată 

fără acordul direct 

al 

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş. 




Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş 



Teologie pentru azi 

Toate drepturile rezervate